Showing posts with label oameni. Show all posts
Showing posts with label oameni. Show all posts

08 January 2017

Medicul "meu"

N-am inteles in veci asta cu medicul meu, exceptand medicul de familie, unde vrand nevrand unul ai, ca asa cere sistemul.

M-am intrebat de altfel mereu ce-i cu forma asta de monoteism medical, incurajata cu argumente destul de bizare. Cel mai des auzit fiind "medicii niciodata nu vor avea aceeasi parere, deci decat sa te zapaceasca, mai bine nu auzi altele si te duci doar la unul".
Asa ar trebui sa ne si casatorim copiii de la 5 ani. Nu de alta, dar poate un partener de viata le aduce flori, altul se poarta mai frumos, altul e mai casnic, ce sa tot aleaga atat.

Fireste, daca nimeresti un medic pe placul tau, ok si pertinent, si eventual si tolerant cu ce idei mai ai, ramai la el. Dar obsesia de a nimeri un medic "al tau" mi se pare paguboasa.

Am observat de altfel ca nu orice medic devine medicul "tau". In afara cazului in care sunt suferinzi cronici, romanii par sa aiba nevoie doar de ginecolog, dentist si pediatru. Daca-s femei. Daca-s barbati, au nevoie de 2 comprese si 3 saptamani concediu.

Acum ceva timp am facut un grup de Recomandari Medici, ca sa ma descotorosesc de off-topics medicale de pe grupul despre crese, bone, etc. Grupul a crescut vertiginos, drept dovada ca:

* omul tot cauta medic
* monoteismul e de scurta durata, daca tot cauta.

Mie una mi se pare mai oportun sa am la indemana serviciile medicale. Cum apelez la ele doar in cazuri realmente necesare (exceptand 1 set de analize anual pe care-l fac oricum, dar ma gandesc sa renunt - si asa imi fac analizele la donat sange), prefer sa nu stau sa astept cu orele pe holuri, ba chiar cu zilele, daca n-are liber, dupa ilustrul "meu" doctor.

Si chiar asa, ce-i cu ilustromania? De ce sa fie musai cel mai bun medic? Esti cel mai bolnav pacient? De multe ori, cel mai ilustru medic inseamna cele mai lungi cozi, cel mai aglomerat program, cel mai mare sictir (cum am patit cand m-am trezit la un ilustru pediatru din asta, care a bodoganit ca are "doar" o viroza copilul), cele mai piperate "atentii", cele mai ample buzunare. Fireste, nu zic de cazurile in care tintesti o supraspecializare vitala tie. Insa daca, de exemplu, te duci sa-ti pui o plomba la loc, la ce ti-ar folosi cel mai bun dentist? Si la ce dumnezeu ar trebui sa te duci la cel mai bun ginecolog pentru un pap?  De ce sa vada cel mai bun pediatru din lume o iritatie de scutec? Nu cumva ne complicam si rarefiem artificial plaja de alegeri?

Cand am fost insarcinata cu Alex, am avut o graviditate normala si complet lipsita de evenimente. Am ales un medic cum aleg eu medicii de obicei ("Alo, buna ziua clinica-la-care-am-abonament, sunt X, din compania Y. Vreau si eu o programare saptamana asta, intre orele Z-T") la care m-am dus afara cea mai mica intentie sa nasc cu el. Nu de alta, dar el lucra doar in privat iar eu n-aveam de unde si nici de gand sa nasc la privat. N-a fost nici un of si nici un vai, n-a lesinat de oroare cand i-am zis ca nasc in alta parte.

Prin luna a 9-a parca am mers in orasul de bastina unde am mai dat odata piept cu obsesia somitatii. Matusa-mea si inca vreo doi se chinuiau sa ma convinga sa optez pt o doamna sef de sectie. Sef de sectie! ceea ce ii conferea cumva automat ample valori medicale, mult deasupra subalternilor sai (care tot medici erau, nu cizmari). Atata doar ca vai, doamna șăf le mai tragea din cand in cand la masea in ultima vreme. Nu mult, olecuta asa.

Insa ce-i o cinzeaca inainte de operatie cand esti deja boss de boss la tine pe sectie, I guess. Acu sa fiu sincera nu stiu daca d-na chiar se blagosloveste atat de des pe cat ii umbla vorba. Ideea e ca asemenea zvon m-a facut sa ma indepartez cat am putut de repede de ea. Am optat pentru alt medic, care, spre dezamagirea matusa-mii, n-avea nimic spectaculos in cariera. Pur si simplu pacientele ii traisera toate si plecasera acasa. Fara premiere nationale, fara cazuri spectaculoase, fara muchii de cutit si mai ales fara cinzeci. Mie mi-era de-ajuns de spectaculos.

Cu pediatrii mi se pare si mai bizar. Eu am doua abonamente - unul de la firma sotului, unul de la firma mea. Ar fi absolut stupid sa irosim unul, agatandu-ne de un singur medic. Ar fi stupid si sa stam cu saptamanile sa se elibereze respectivul, sau sa acceptam programari prin mijlocul zilei de curs / munca, doar pt ca acela e "pediatrul nostru". Well guess what, nu e. Am concluzionat ca daca gasesti intr-adevar niste oameni ok, nu-i nimic daca-s doi. Sau trei. Sau cati or fi. In prezent am trecut prin cei din Medsana si Medicover si mai nou avem abonament si la Regina Maria. Pentru mine e important ca daca pica bolnav copilul in seara asta, sa il vada cineva competent si pertinent maine la prima ora. Nu un SINGUR cineva competent si pertinent, ca doar nu-l insor cu el.

Plus ca am mai observat o chestie. Chiar si cand s-a intamplat sa merg cu lunile la acelasi, el tot in fisa se va uita. E inuman sa te astepti sa tina minte zeci de mii de oameni care-l considera "al lor". Medicul e tot atat de "al tau" pe cat e soarele de pe cer. Sure, e al tau. Ia incearca sa-l bagi sa-ti lumineze numai tie in debara, merge?

In privinta dentistilor, eu abia recent am nimerit doua "ale mele". La care merg de vreun an adica. Sunt decente la pret si absolut cinstite. Venisem la ele de la alta somitate, recomandata cu multe argumente laudative de o prietena (ceea ce imi intareste completa neincredere in recomandari in general) care se oferise sa-mi croiasca niste SF-uri prin gura ce urmau sa coste cam cat o masina si sa dureze intre 3 si 5 ani, daca totul mergea bine. Am ajuns la fetele astea, care mi-au explicat ca in 3-5 ani o sa raman numai cu SF-urile in gura, ca restul or sa pice, si ca ideile marete si inovatoare ale d-lui au o rata mare de esec. Au propus alte solutii, cam la 15% din pret. Cu solutiile alea am mers, si bine-am facut. Si da, intr-un asemenea caz le consider "ale mele". Dar daca sa zicem de maine m-as trezi ca se muta cu cabinetul prin Berceni, ca maresc cu 45% preturile, ca obtin programari dupa 2 luni la ele, fara niciun resentiment tot as cauta alt loc. Asa-i firesc, pentru mine.


Am avut fireste de unde tria. Si nici asta nu e mare suparare - observ in general o hiperbolizare absurda a serviciilor medicale: Medicul ori e un sfant, ori e un satrap; ori e un macelar, ori e un erou. Mai ales la ginecologi se intalneste aceasta aura de dualitate. O vreme am crezut ca o fi pt ca aduc copii pe lume dar nu, n-are legatura (doar) cu obstretica. Rar veti vedea adulatie mai invapaiata ca a doamnei care-si ridica in slavi ginecologul. Ma jur, un dentist sau un pneumolog  - "e ok, du-te, e si aproape". Ginecologul - UN INGER DE OM! O MINUNE! UN SFANT! UN APOSTOL.
Pana la primul fuckup. si atunci - UM MACELAR! UN NENOROCIT! UN IMPOSTOR! O VITA!
Ok....

Eu zic ca e firesc uneori s-o nimereasca, alteori nu, si e firesc si sa facem alegeri educate. Si multiple.
Asa ca pt anul viitor, va urez tuturor sa aveti de unde alege, dar sa nu fie cazul. :)


Read More

17 November 2016

Pe vremea mea se facea carte.

 Îmi dau din nou copy paste fără jenă, pentru că de mult mă țineam să scriu asta oricum și nu văd de ce-aș mai scrie de două ori, dacă tot am apucat să scriu inițial sub formă de comment.

Stii ce e straniu. Ca respectivele perle exista si in exprimarea in scris a celor de 30-40-50 de ani. De la 60 in sus hai sa nu judecam, era cum era, CAP-uri, scoli la seral. Insa cei de o varsta cu noi scriu foarte prost. Oameni tineri si de a doua tinerete, sa zicem, din banci, corporatii, mediul didactic (!!), stat, privat, piata, ghiseu, birou - scriu execrabil. Si observi asta nu din CV-urile redactate cu migala si cu spellcheck, ci culmea, de aici. De pe Facebook. Vezi cum cutare domnita se jura pe albastrii ei ochi, dar se impiedica in i-uri, vezi cum fostul sef scrie "nam gasit nimic de revelion, dar a-m cautat", vezi cum mamica uber knowledgeable in toate mantrele internautice nu se pricepe ce sa faca cu cratima sau virgulele, si tot asa. 
Daca am avut vreodata iluzia ca pe vremea mea se facea carte, s-a spulberat cand "vremea mea" a inceput sa bantuie in online.
Da, posibil ca eu si cu tine si cu cutarica redactor si cutarica corector sa scriem corect. Dar e absurd sa ne consideram majoritari. Realitatea este ca suntem o minoritate accidentala, o scapare a unui esec general.”


Deci vă rog eu frumos, lăsați jos rața asta că măcăne. Elaborând pe tema afirmației de mai sus: administrez două grupuri de câte 11 mii de oameni. Nu știu când s-au făcut atât de mari, cert e că de-acu am rămas cu ele. Ideea e că peste 22 de mii de oameni reprezintă un data pool suficient de concludent pentru o observație. Iar eu una observ că scriem ca dracu'.

Ne bântuie câte o molimă sezonieră - acum câțiva ani a apărut ”maxim de”, o idioțenie crâncenă, acum de vreo doi ani mă uit cu un poker face perfect în ochii vreunui distins respectabil și încerc să continui să-i acord aceeași respectabilitate și când îmi spune că ”a găsit decât un folder cu html-uri”.

Scuzele sunt aceleași, la fel de răsuflate, la fel de puțin credibile - mă grăbeam, hihi, haha, huhu, tastatura. Ce căcat de tastatură te-o face să scrii frumoas-o sau copi cu ochiii negrii sau mierea rău ieri nu știu.
Dar ideea e că sunt mulți. Mulți, bre. Mulți și cu ștaif, cu master terminat, cu alea alea, cu facultăți grele, cu licențe luate frumos, la timp, cu oameni în subordine, cu pretenții de educație.

Deci nu mă mai amețiți cu pe vremea mea se scria corect. O laie pe vremea noastră. Uitați-vă în jur. Sau poate chiar la propriile scrieri. Sau te pomenești că ne-am adaptat brusc timpurilor și scriem prost la mișto?
Read More

19 August 2016

Când bătrânica nu vrea să treacă strada

Presupun că știți bancul. Eu m-am trezit în dimineața asta că l-am și trăit.

Un minut mai aveam până la birou. Unul. Două treceri de pietoni, atât. La una dintre ele, îmi dau seama că am trecut pe lângă o doamnă în vârstă, care parcă se foia cam mult pe marginea bordurii. Am un soft spot pentru oamenii bătrâni și mi se strânge sufletul să-i văd cum se chinuie să fugă mai repede pe trecere, sau nu îndrăznesc să pășească pe ea. Ignor cu succes șoferii mitocani cu mine, ca femeie, dar îi urăsc pe ăștia care sperie oameni bătrâni ambalând motorul sau îi zoresc cu gesturi exasperate.

Așa că mă întorc și pun fatidica întrebare:
 - Bună dimineața, doriți să treceți strada ?
Atât mi-a trebuit. 16 minute pe ceas am stat cu ea.
- Vai, nuuu, domnișoară ! (ex domnișoara de mine, cu 34 de ani pe muche și doar 2 ore dormite azi noapte, surâde nițel strâmb) Dar cât sunteți de drăguță, ce gest frumos! Și ce talie (sug burta, mă îndrept de spate și mârâi o mulțumire) zveltă! Știți, eu am făcut Politehnica, pe aici ....

Și dă-i. Și dă-i. Iar eu, simțindu-mă ca un dos, întrerup din când în când , de altfel fără succes, tirada de amintiri cu câte un ”deci ... doriți să treceți ? sau nu? să trecem?...”

Chestia e că nici nu puteam să arunc un ”ok, o zi bună, la revedere!” Una, că nu e politicos să întrerupi o doamnă de 92 de ani (mi-a zis și vârsta, printre multe altele) și s-o iei la fugă când ea încă îți vorbește.
A doua - tot arunca niște pastile de mă zăpăcea și dădeam iar să o ajut în vreun fel:
 - ...și mă întorc de la medic. Îmi este foarte rău ....
- !! să mergem să vă așezați undeva? Să sun pe cineva?
- ...ce gentilă sunteți, nu, e doar vârsta. Așa, și cum spuneam. Nu mai recunosc nimic din clădirile acestea. Doar facultatea am făcut-o pe aici, mai jos de Polizu, știți. Dumneavoastră unde lucrați?
- Acolo, peste drum, oftez eu. Să trecem strada?
- Cât sunteți de drăguță! Și cum spuneam, nu mai recunosc nimic. Mă uitam după un chioșc, să-mi iau un covrig. Mi-e atât de foame...
- Să mergem să luăm masa? Să vă aduc un covrig? Să vă conduc la covrigărie? E una chiar în spate, propun eu.
- Oh, am văzut-o, dar erau prea sărați.
- .....

Și în al treilea rând, cum să te desprinzi când o doamnă mică mică și elegantă de 92 de ani îți ține mâna într-a ei și te mângâie pe obraz. Și-ți mai zice și ”domnișoară zveltă”, iar tu simți straturile de indulgență  / dioptrii de deasupra acestui compliment, cum se preling ca siropul de arțar de pe clătite.
Și în sfârșit, când să plec, îmi dă lovitura de grație:

- Știți, când am făcut niște cursuri de psihologie, mi-a rămas ceva în minte. Eram tânără pe atunci, dar n-am uitat. Profesorul ne-a spus: ”Bătrânii nu mai pot oferi un exemplu prin ceea ce sunt, iar ce au fost e rareori de ajutor vremurilor prezente. Însă sunt însetați de afecțiune.” Și iată, așa este.

O măsor din ochi și preț de o clipă mă gândesc lin, calculat și potolit, că o pot lua în brațe și o pot căra la mine la birou, iar apoi la mine acasă, unde vrea ea, din partea mea și pe muntele Sinai o duc. Dar îmi oferă un zâmbet complet (și-mi trece prin cap - ia uite frate, are mai mulți dinți ca mine. ) și mă eliberează cu o ultimă urare, pe care v-o transmit și vouă:

 - Să vă trăiți vârsta! Nu amânați nimic!

(un pic ironic, pentru că tocmai îmi amânasem cu peste un sfert de ceas sosirea la serviciu, dar ah, ah, ce mai contează).


Read More

23 May 2016

Când uităm iar?

Mă înspăimântă uitarea. A mea, dar și cea colectivă. E uimitor cât de rapid uităm, cum ne mutăm de la un subiect la altul.
Prin ochii conștiinței colective s-au succedat rapid, de ceva ani, evenimente de o importanță majoră, unele atroce, altele sensibilizatoare prin apelul la empatie și alte valori umane, altele dezvelind o frântură din ororile care ne colcăie sub tălpi.
Am reacționat prompt la toate, pe rând. Pe măsură ce s-au succedat, ne-am îngrozit, entuziasmat, înfuriat, am ieșit în stradă, am scris, am citit, am constatat, ni s-au deschis băierile pungii și porțile inimii, am lăcrimat, am scandat. Câte puțintel, pentru fiecare. Și noile întâmplări ni s-au așternut văl de pâclă peste minte. Și ne-am mirat și am răcnit și am scandat la alea noi.

Suntem așa un organism colectiv bizar, impulsiv, empatic și amnezic. Atenția noastră pare suscitată într-un prag optim, și pierdută imediat ce acel prag este atins din nou, din altă direcție.

Am fost dornici  s-o salvăm pe Sophie Guger din ghearele bunicului și tatălui său acuzați de crimă și pedofilie, apoi ne-am dorit cu toții  să salvăm Roșia Montană, apoi nu mai știu exact cum, dar dintr-o dată toți eram Charlie, apoi am uitat de Charlie și ne-am deschis generos porțile bieților refugiați, nu ăia deja refugiați de 9 ani de zile în România, ci ăilalți filmați la BBC (știind că suntem destul de safe, pentru că mai degrabă ar lua-o îndărăt decât să ajungă aici).

 Printre chestiile astea ne-am supărat la comandă pe ruși și ne-a frământat foarte, foarte mult o aeronavă prăbușită pe un câmp, am vehiculat obsesiv imagini cu papucei și ursuleți spulberați de explozie, însă când să facem și altceva, a venit încă o chestie.

Pe plan intern era cam la fel, sufletul ne-a fost sfâșiat de furie când un polițist a murit din indiferența și abuzul unui singur om, dintr-o dată ne-am unit să protestăm #colectiv și chiar am donat sânge mai mult ca niciodată, spre bucuria Centrului de Transfuzii, dar vai, din nou acesta cerșește pe la porți și pe Facebook, pentru că micuța sa portiță trendy s-a ofilit. Acum suntem cu ochii pe Tolontan și pe Condrea, sau mă rog, pe ce-a mai rămas din ultimul, dacă el e. Pe goana asiduuă a primului, pe efortul imens al unei întregi echipe de a ne menține atenția trează încă o zi, încă o blestemată de zi în care să nu alunecăm în porumbi.

Când îi vom uita? Mâine, poimâine? Dacă mâine mai pică vreunul cu avionul prin munți sau se descoperă un scandal sexual între doi candidați, sau aflăm, de exemplu, că un mare lanț de producători alimentari falsifică documentele de expirare, ne mai amintim de Condrea peste două săptămâni? Dar de Guger? Dar de Rosia Montana mai știm ceva? Dar la transfuzii mai ajungem? Dar asociația Colectiv oare chiar nu mai are nevoie de ajutor? Dar chiar dacă nu mai e la modă să lăcrimăm pentru sirieni, oare cei care ajung în țara noastră sunt ok?  Dar avertismentele muftiului ala, care tot strigă că ni se strecoară predicatori virulenți în țară, merită să fie auzite acum, sau abia când o să ne explodeze un mall sub picioare? Nu mai bine ne scandalizăm de la moschee sau catedrală? S-a scris și un cântec despre unul din ele.

Ce rost are să aflăm, oameni buni, dacă nu ținem minte? Drama și mocirla unei lumi întregi se scurge prin noi ca printr-o sită spartă.

Hai, fuga, înapoi la știri. Să nu ratăm următorul prilej de a ne umaniza cu porția.
Read More

28 March 2016

De ce e inca bine la noi - capitolul 1

In ultima vreme, termenul patriotism a ajuns sa incite la scuze in zambete si ironii in sprancene. Predictibil, din moment ce se reflecta in mass-media noastra cea de toate zilele (in cazul meu, in mediul online) de cele mai multe ori in dacopatii acute, lamentari rizibile, clisee si isterii infantile.

Adica la ce te duce gandul in ultima vreme cand spun patriot, oricum? Spune drept. La o pagina sau un blog sau un om sfertodoct, xenofob si cu fracturi grave de logica. Romania, axis mundi, Hagi, dacii, tarisoara noastra, futu-i in gura de unguri, tigani, jidani, si cam orice altceva, Eminescu, americanii, petrolul, conspiratia, Zamolxe, geniile de cristal si asa mai departe. E pacat ca s-a ajuns asa, e drept. E pacat ca s-a ajuns ca imaginea asta, corespunzand unui mod schiop de raportare la realitate, sa manjeasca imaginea de ansamblu.

Acum nu ca as vrea sa ma dau exemplu, dar voiam sa subliniez ca mai sunt si altfel de oameni iubitori de glie si de neam. Iubirea nu se face doar declamativ, sub geam, cu lautari si strigaturi, atata tot voiam sa zic. Si cand iubesti pe cineva dar constati ca vecina are craci mai lungi sau bani mai multi, iarasi, nu-i nimic; nu inseamna ca esti fals, inseamna doar ca nu esti chior.

De ceva vreme ma tin sa scriu despre niste chestii. Care sunt bune la noi in tara. Deseori am senzatia ca ma confrunt cu un extremism  hiperbolic al opiniilor  - iarasi, caracteristic mintilor slabe si caracterelor cam smucite: doctorii sunt fie niste caini insetati de sange si bani, fie niste ingeri pe pamant, apostoli si martiri; tara noastra este fie axis mundi, fie latrina mundi; e ori fenomenal de bine ori fenomenal de prost; candidatul Xulescu e ori painea lui Dumnezeu, arhanghelul opozitiei si deschizatorul de drumuri spre rai, ori scursura societatii politice, lepra si miez gaunos al coruptiei; dascalii sunt ba datatori de genii in serie, ba incompetenti fătători de imbecili, și tot așa. (Scuze, abia acum mi-am pus diacriticile. Până mor am să încerc să mă învăț cu ele. Nici când mor n-o să-mi iasă)

Așa, și cum ziceam, minusculul meu obol patriotic constă în constatarea că există lucruri bune la noi. Serios. Dincolo de prezentul politic, zdruncinat de teroare, dincolo de fornăieli pompoase, există anumite lucruri extraordinar de bune la noi. Nu știu și nu cred că ne interesează cui se datorează - știu doar că am face bine să ne ținem cu dinții de ele, cât le mai avem.

Acum ceva timp era cât pe-aci să primesc ceva la tradus, o carte care avea în titlu cuvântul geek sau nerd, să fiu sinceră nici nu mai țin bine minte care dintre ele, însă tot citind primele pasaje, țin minte că ambii termeni se succedau destul de des și începusem să mă întreb cum am să-i traduc, având în vedere că termenul nostru - tocilar - nu redă exact sensul celor două cuvinte.

Și cum tot foiam și cântăream eu alternativele lingvistice, m-am înveselit. Am realizat că e bine că nu avem în vocabular termeni exacți pentru geek și nerd.

Mai precis, termenul tocilar vine de la a toci și ironizează pe cineva care tocește cartea, o învață pe de rost. E un termen peiorativ, care înfierează de fapt memorarea mecanică, automată, fără cap.

Dar asta e bine, oameni buni. Asta e bine, e fenomenal de bine.

Nerd înfierează cam pe oricine are preocupări intelectuale. Geek e un fel de nerd care a reușit să devină socially acceptable. Noi încă nu avem așa ceva în vocabular. Și asta e bine, e nespus de bine.

Încă nu e uber cool să fii prost, asta încerc să zic. Încă nu e minunat în clasele 1-12 să fii complet imbecil dar să poți să faci flic flacuri sau să șutezi la poartă. Nu la niver de accepțiune generală. Încă facem diferența - da, în sistemul ăsta de învățământ așa cum e el - între a înțelege și a toci.

Încă e ok să fii isteț cât ești mic. Încă nu devii ciuca bătăilor pentru simplul fapt că ești interesat de cunoaștere. Iar asta e un lucru bun. Puteți cârti, firește, puteți arăta spre o mie de paie din o mie de ochi, voi accepta asta, dar nu puteți nega că asta e un lucru bun. Încă e ok să nu fii dobitoc.

 Vă las cu articolul ăsta.
https://medium.com/@thatdavidhopkins/how-a-tv-sitcom-triggered-the-downfall-of-western-civilization-336e8ccf7dd0#.rkm0s23h2
Read More

17 May 2015

Luxul de a fi nașpet

Pare sa existe o relatie bizara intre care gen ajunge sa domine la un moment dat o cultura si cat de stricte sunt criteriile de frumusete, proiectate asupra celuilalt gen.
Sa luam, de pilda, exoticele pasari ale paradisului.
Femela este cea care decide cu cine urmeaza sa se acupleze. Cum ea decide, nu trebuie sa impresioneze personal pe nimeni. Simpla aparitie e suficienta. Asa ca in mileniile de evolutie, penajul ei a ramas discret si sters.


Masculul este cel care trebuie sa impresioneze. Prin curatenia imaculata a cuibului extins. si prin multe alte trasaturi, in mod egal importante si pentru noi, bipezii cei orientati catre profunzime si personalitate: cum arata, cum danseaza si cum canta. Asa se face ca evolutia a condus masculul in aceasta directie:





Reguli de altfel valabile la zdrobitoarea majoritate a regnului animal.
Cine alege impune practic un stardard, care se ridica dramatic cu fiecare treapta evolutiva. Coarne, coame, penaj, raget, boncaluit, lupte, muschi, serenade si ofrande.

Demult, demult mi-am atras ceva bodoganeli, afirmand ca patriarhatul puternic impus a dus la dreptul de perpetuare a sute si mii de strambi. Poate ca nu m-am exprimat suficient de bland, dar in continuare consider ca practic aceeasi lege ca mai sus se aplica - cel ce poate alege stabileste si impune criteriile - iar cel ce o aplica se poate eschiva de ea linistit. Poate de aia in anumite cotloane din lume n-ai sa vezi pe nimeni alergand cu disperare dupa un mire virgin de 9 ani, sa faca pe plac unei mirese zbarcite de 68. Pe cand invers, da.

Criteriile de forta se schimba - din forta fizica si potential genetic devin criterii economice, de nobilitate, de avantaj, in fond aceeasi  dorinta de supravietuire sau capatuire manandu-ne pe toti, din strafundurile pesterilor preistoriei pana in varful cladirilor de sticla si otel din zilele noastre.

Si chiar si intr-o lume grupata in jurul aceleiasi ere si conceptii exista diferente clar perceptibile intre societati, pe care doar politetea si political correctnessul le pot sari cu vederea. Ce bine ca n-avem asa ceva aici pe blog.
De exemplu, nu sunt singura care observa ca in anumite tari renumite pentru feminismul puternic, si o egalitate  (indoielnica) impinsa feroce drept norma acceptata, barbatii sunt frumosi si ingrijiti, iar femeile sleampete.

Si nu, nu mi se pare. Mai da-le incolo de pareri, imi trec pe sub ochi mii de fotografii si fragmente de viata. Ei - zvelti, cu dintii imaculati, grijulii cu cata kale mai au de mancat saptamana asta, cu hainele atent alese si abonamente full-time la sala. Ele - not so much, ca sa nu zic mai multe.
Au lejeritatea calma a femeii care are de unde alege. Sau care are garantate prin lege un set de drepturi linistitoare dupa divort.

(Imagine nu neaparat cu scop ilustrativ, doar de clatit ochii. Cado. )



In societatile patriarhale, standardele de frumusete feminine explodeaza. Sau poate standardele sunt aceleasi, dar impunerea lor drept necesitate sociala este cu mult mai stringenta.
Majoritatea strainilor care viziteaza Romania observa ca femeile poarta surprinzator de mult machiaj. Inainte sa fie dati pe spate de toptanele de frumusete mult-prea-laudata-de-parca-altfel-nu-s-ar-vedea, sunt putin zapaciti de elementele pe care ei le asociaza fie unei tinute de seara fie unui eveniment ceva mai impozant decat alesul de patlagele din piata Crangasi.

Sa fie oare intensa preocupare pentru sanatate, frumusete si igiena a bravilor pui de getodaci?
Nu prea, avand in vedere ca tot prin coada Europei suntem la consumul de sapun si pasta de dinti. Sau poate am inventat un nou mod economicos de a ne spala incat sa ne incadram in media de 4 sapunuri pe an, salvand astfel si planeta si remediind raul produs de nenorocitii ailalti, pe care nu-i mai satura Dumnezau de atata sapunit.

Si se reflecta oare aceasta preocupare macar pentru spoit infrumusetat in ambele genuri? Nu chiar. Mare parte dintr-ai nostri la 30 arata ca bunicii americani la 50. Zicala "barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracul" explica pe de o parte why can't we have nice things, si pe de alta parte de ce mai bine de trei sferturi din romancele plecate la munca in strainatate nu se mai intorc acasa.

Dar iata, drept ultima cucerire a feminismului prost aplical la scala globala, au aparut in ultimul deceniu metrosexualii, lumbersexuale, wtfisthatsexualii si tot asa.

Pe masura ce creste curul / burta unui gen, scade al altuia; cumva, odata cu glorificarea formelor pseudo-rubensiene si a colacilor de salvare embedded, preocuparea pentru aspectul fizic a cresut dramatic in randul barbatilor. Iar standardele duble sunt delicios de usor de aplicat stramb.


Cmon girls, jump on him, it's all about dat base, right? right? 
Wait, not the other one. HIS PERSONALITY SUCKS!







Read More

10 March 2015

Cu talpile goale pe drum

Astazi la ora noua dimineata cei care doresc si pot sa-i fie aproape Crinei Coliban ii vor fi alaturi, in procesiunea funerara a bunicii sale. Vor porni din fata spitalului Tractorul, Brasov, de unde a fost lasata sa plece batrana in papucei de casa si halat, si vor merge pana la Braila, unde a incercat sa ajunga.

Firul trist al lucrurilor:

Bunica Crinei Coliban a avut un atac de cord. A fost chemata salvarea. A fost adusa la spitalul judetean Tractorul, unde a fost internata. Membrii familiei au plecat sa-i aduca haine.
In timpul acesta, batrana, confuza, a cerut sa plece acasa.
Asa ca au lasat-o. Dupa un scurt interogatoriu "cum te simti, mamaie?" si dupa ce un medic a stabilit ca are orientare spatio-temporala deci duca-se, ca doar atat iti trebuie sa ajungi din Brasov la Braila, la 80 de ani, dezbracata si prin ger.

A doua zi dimineata, Crina Coliban isi gaseste bunica desculta, cu burta goala lipita de un camp inghetat. Murise, cu o paturica alba stransa intr-un ultim gest de aparare in jurul capului.

Noi incetam sa mai fim oameni cand intram pe poarta unei institutii de aici. Fiii si fiicele noastre devin copilul. Bunicii si parintii nostri devin bolnavul. Noi devenim apartinatorii. Devenim note pe un catalog, cifre pe o fisa, statistici intr-un raport, pierderi intr-un buget, note pe-un catastif. Intram intr-un mare malaxor al dezumanizarii, cruzimii si nepasarii.

Si nimic nu poate scuza sau motiva asta. In aceleasi institutii in care se gasesc justificari pentru a lega copii de pat, se vor gasi, fireste, si justificari pentru a lasa o batrana sa plece spre moarte, in ger. Dar nu si in ochii nostri.

Cu tot ce ne sta in puteri, trebuie sa luptam. Nu atat spre culpabilizare cat spre responsabilizare civica. Pe langa cei din spital, zeci de alti oameni au privit impasibili cum bunica Crinei Coliban rataceste inghetata pe strazi. Culpabilizarea lor e tardiva; responsabilizarea noastra e necesara.


Read More

19 January 2015

Cum se duce el asa

Spectacolul degradarii fizice treptate a lui Ayax ma naruie pe dinauntru. E un amestec de durere, mila, ciuda, dezgust, spaima, refuz, tristete, regret, imensa vinovatie si rusine. Ma intristeaza sa-l vad ducandu-se, scurgandu-se dintre noi. Ma ingrozeste sa-mi vad ultimii ani reflectati in ai sai. Mi-e rusine de mine si de exasperarea mea.
Unde s-a dus? Unde s-a topit? Ma uit la el, ma uit la blana lipsita de luciu, urduroasa, inainte stralucitoare, care acoperea un trup  zvelt. Unde mi-e cainele? Unde-i e pieptul, unde-i sunt picioarele drepte? Cele din spate si-au apropiat coatele cazute. Abdomenul a cazut din linia lui oblica, ferma. Muschii s-au topit. Doamne, ce muschi avea. Pe picioare, pe cap, pe trup, era atletic si puternic si frumos.

Acum s-a micsorat cumva, a intrat la apa.  Pana si capul ii e mai mic, si conturul negru al ochilor s-a pierdut in albul blanii. Ochii sunt din ce in ce mai cetosi si mai nedumeriti. Miscarile greoaie, stangace, ascunzand cine stie cate dureri despre care nu poate spune nimic. Se ridica greu, are nevoie de ajutor cand urca uneori. Se opreste sa-si traga rasuflarea la fiecare etaj, el care zburda atat de repede de-mi era teama sa nu ma zboare cu tot cu lesa pe scari.

Ma uit la el, ma vad in el, mi-e groaza. E caine, sunt om, dar intr-o zi am sa inot zbarcita prin hainele mele. Intr-o zi or sa se impiedice toti si de mine, intr-o zi or sa pufneasca iritati de cat de incet ma misc, intr-o zi o sa fiu impiedicata, senila, o sa ma partai la masa si o sa-mi curga balele cand mananc.  Intr-o zi o sa incep sa dorm mult si sa ma trezesc greu, dar singura, pentru ca n-o sa ma mai caute nimeni. Pentru ca nu vor mai avea nevoie de mine. Maica-mea a plans intreaga zi cand s-a pensionat.

Intr-o zi imi va fi greu sa ma descurc singura si voi fi la fel de dependenta si neajutorata ca un copil. Sau ca un caine. Si n-o sa-mi dau seama prea curand, o sa-mi privesc cu uimire propriile picioare intepenite, exact ca el cand a alunecat prima oara pe parchet fara sa se poata ridica, avea o privire atat de uimita, atat de socata, ce se intampla cu picioarele mele, de ce nu ma pot ridica, e ceva cu picioarele mele, oh, vai. Acum multi ani incercase bunicul sa-i explice unui var batranetea, si exact aceeasi surpriza ranita i-am simtit-o in ochi si cuvinte, "te trezesti intr-o zi ca nu mai poti, dar sufletul, ah sufletul la fel ramane"

L-a apucat de la o vreme si o lacomie bizara, cauta infrigurat orice rest de mancare (dar nu a lui) , linge gresia, parchetul, in cautarea vreunei morganatice firimituri, se ingramadeste in bucatarie intr-una, de parca n-ar avea mereu apa si hrana la dispozitie si ma enervez si tip- si-l gonesc, si apoi mi se face atat de rusine, mila si frica.
Pentru ca ma ghicesc si pe mine, sau poate pe altii, in umbra lui cocarjata asupra unui rest de pe jos. Poate voi aduna pungi, poate voi strange monede, poate dopuri, poate chiar ma voi indopa lacoma, poate voi incerca sa fur din cofetarii. Si voi fi si eu la randul meu un prilej de scarba, iritare si dispret pentru cei care odinioara au fost ai mei.

Pentru ca probabil ma vor iubi, fireste, dar undeva inlauntrul lor va fi un sambure de nu mai crapa odata, unul mic, dusmanos, negru, care va aparea pentru o fractiune de secunda si si-l vor reprima cu groaza, cu tristete, il vor nega si fata de ei si fata de ceilalti, dar toti vor sti ca odata, samburele acela le-a sclipit, negru si mic, in suflet. Se vor intalni cu cunoscutii pe strada, vor schimba vorbe politicoase despre servicii si copii, apoi "dar cea batrana" "eh, cu batranetile" si apoi "greu, dar ce sa-i faci ... " si vor schimba acea fractiune, acel mic fragment de privire rapida, fugitiva, caci nu se cade, nu-i frumos, nu se cuvine, e groaznic sa, niciodata sa nu.

Iar eu ma voi tarsai, buimaca si impiedicata ca sontorogul asta de caine al meu prin casa mea sau prin casa altcuiva, incurcand lucrurile, incurcand oamenii, scurgandu-mi zilele ca o melasa amara, indraznind vinovata sa-mi mai fur o zi de pe masa celor ce sunt, caci eu voi fi venit din santul celor ce au fost.

 Si asta ma doare cel mai mult, cred, vinovatia din ochii lui cand nu-i cu nimic vinovat, cand poate singurii vinovati suntem noi de exasperarea noastra, de lipsa de rabdare, rabdare sa ce? de faptul ca am ajuns sa ne fie dor de el tanar, el puternic, el suplu, el-care-nu-pute, el cu blana sanatoasa, el vioi si frumos, si nu gasim in micimea noastra umana resurse sa-l iubim la fel de mult, tot timpul, pe el cel batran, el cel schiop, el cel teapan, el cel pe cale sa orbeasca, el cel puturos. el cel uituc, el cel al nostru. Si nu pentru necazurile inerente varstei sale, cat pentru groaza de a-l vedea, neputinciosi, scurgandu-se incet incet pe o panta de pe care nu-l putem opri.

Am cel mai frumos caine din lume, Am cel mai bun caine din lume. Are treisprezece ani, il dor oasele, il mananca pielea, i se desira blana, i-a crescut o cocoasa, are ochii cetosi, nu-l poate inchide bine pe unul, e lacom si anxios degeaba. Dar e cel mai bun caine din lume. Iar eu? Eu nu stiu daca voi fi cea mai buna baba din lume. Dar mi-e groaza de acei ultimi ani. Imi e teribil, teribil de groaza de ei, de mine in ei si de ceilalti care vor fi impiedicati de ei. Atat de teama incat am ajuns sa sper ca fumatul dintr-a 8a si lasatul cam tardiv de obicei, plus mancatul prost, dormitul pe sponci si o viata intreaga de munca de birou ma vor scuti de toata tarasenia asta. Am calculat nitel, luand in considerare factorii astia, am declarat ca mor probabil pe la 68 de ani. Si in momentul in care rosteam asta sfidatoare, un gand mi s-a incovrigat ca un vierme in minte, n-ai tu norocul asta, si mi-a fost groaza, mai groaza ca de moarte, ceea ce nu-i lucru putin.

Si apoi incerc sa-mi scutur gandurile si-mi mangai cainele pe cap, incercand din rasputeri sa nu ma mai uit la picioarele lui din spate care coboara in fiecare zi parca putin mai jos, mai jos, mai jos. Pana la mine mai e, deocamdata il avem pe el. Ma sfasie sa-l vad ducandu-se asa, putin cate putin, l-as trage, l-as smulge, l-as opri cumva, daca as avea din mainile cui sa-l scot. De peste 1 an cotcodacesc prin casa ca nu mai vreau sa vad caine dupa Ayax in casa, ca vreau covoare, ca mi s-a acrit de par si miros si concedii ratate, dar adevarul e ca altceva nu mai pot, nu mai pot sa-i vad ducandu-se, nu ma mai tin baierile inimii sa-mi mai rupa iar, putin cate putin, o parte din ea cand se duc, nu mai pot sa-i contemplu cum se scurg si se strica, uimiti de propria nimicnicie, uluiti de perisabilul din ei, chinuiti de dureri si confuzii. E groaznica batranetea, pe final. E groaznica de contemplat de pe margine, si nu-mi fac nicio iluzie, cred ca e la fel de groaznica si cand ajungi la drojdia propriului pahar.
Read More

13 January 2015

Sfaturi pe care mai bine nu mi le-ai mai da

....doamnă sau domnule doctor.
Știu că majoritatea sfaturilor dumitale trec pe lângă urechile pacienților ca gloanțele vâjâind pe lângă ale lui Winnetou. Știu că dacă măcar una dintre cucoanele venite la cerut bilet la salină s-ar lăsa de fumat, ar fi mai bine. Știu că dacă măcar una dintre duduile venite să se plângă că au o mare retenție de apă în organism (a dreacu apă, numai pe burtă și pe cur s-ar reține) nu s-ar mai recompensa cu câte o pizza cât roata carului pentru fiecare săptămână reușită de Montignac sau Dukan, ridurile dumitale de pe frunte s-ar mai reduce. Știu, dragul meu dentist, că dacă măcar un sfert din cei care acuză genetica păguboasă și poate apa fără fluor, ca la americani, se spălau mai des pe dinți sau te vizitau mai frecvent, aveai mai puțin de lucru.
Dar știu și că dați sfaturi absolut imbecile uneori, fix ca să vă aflați în treabă.

1. Stați mult pe scaun, la calculator? N-ar trebui.

Ei lasă-mă, nu m-aș fi gândit. Și eu care aveam de gând să-mi dedic toată viața statului în buci și cu ochii în ecrane.
Ce ar trebui să fac? Ce răspuns te aștepți să primești, când avertizezi cel de-al 400-lea IT-st sau HR-ist sau om de birou văzut pe ziua de azi că nu e bine să stea în cur și că statul la calculator peste 6 ore pe zi e dăunător. Noi ce-ar trebui să-ți răspundem?
No bine că mi-ai zis, mâine-mi dau demisia, mă duc și mă fac miner sau balerină. Eram contabil, dar fuck it, dacă mi-a zis medicul de familie sau ortopedul că nu e bine, apăi mă duc să merg în mâini la circ de mâine. Eram programator, dar plm, dacă așa mă sfătuiți, mă duc să mă fac gimnast. Chit că am 43 de ani. Am 50 de ani, am lucrat o viață în confecții sau la institutul de statistică, dar dacă ziceți dumneavoastră, da-o-n plm de pensie, mă las de muncă și tătă zâua de mâine am să umblu bolundă pe străzi. Sfatul medicului!
Serios, CE crezi că pot să facă 99% din pacienții tăi? Au un serviciu, ca și tine, și dumneata stai încoțopenit pe scăunelul ăla din cabinet tot 8, 9, 10, 12 ore pe zi. Poate te mai dezmorțești la gărzi, dar și noi ne mai dezmorțim prin metrou. Ce vrei să fac, să jefuiesc o bancă să scap de scolioză?

2. Evitați stressul.

Cum?
Chestia asta e aruncată așa sec și absurd de zici că stressul e Stressul, adică un tip cu palton pepit și pălărie, care de obicei se plimbă între Armenească și Moșilor joia dupe prânz, uneori o ia la picior și spre Universitate dacă e frumos și e sâmbătă, și dacă tot știi pe unde se învârte, mai bine n-o iei pe acolo în acele zile. Cum să-l evit? Să evit, adică să nu confrunt, să nu rezolv, ci pur și simplu să mă car din situația stresantă? OK!
Deci mâine dacă mi se împiedică iar copilul pe scări și pică în cap, fuck it, o iau rapid înapoi la picior, mă încui în casă și ascult Buddha Bar. Scuze dar e stresant. Da, știu, responsabilitate, dar vezi matale, sfatul medicului.
Dacă apare vreo problemă la job, și e pusă pe tapet într-o ședință, mă ridic și plec, pentru că așa mi-a prescris doctorul. Dacă mă cheamă înapoi, îmi dau demisia. Îmi dau demisia calm.
Dacă e îngrămdeală la metrou, ies și-o iau la picior. Dar dau de o bifurcare imposibil de soluționat. Dacă mă grăbesc, graba e o formă de anxietate, deci mă stresez. Dacă nu mă grăbesc, întârzii. Să nu mă mai duc deloc acasă? oare nu ar fi stresant?
Deci, pe scurt, CUM SĂ NU TE STRESEZI, MĂ? Ce adult normal, cu diverse ființe în întreținere, cu facturi, job, prieteni, partener de viață, abonament metrou, rovinietă expirată, plombe picate, soacră des vizitatoare, concedii în programare etc etc samd știi tu care să nu se streseze ? Explică-te. Mă somezi să nu mă mai stresez, fie, zi-mi tu CUM. Dacă nu te stresează asta, desigur.

3. Ar fi bine să retrageți copilul din colectivitate.

Sfatul ăsta îl primeam doar de la unii pediatri, și probabil o să-mi fie cu păcat, dar dacă e să iau la inventariat rețetele de la ei și de la ceilalți, erau fix ăia care recomandau antibiotice numai cât se uitau spre el și în general fiecare rețetă pentru un căcat de răceală ajungea să arate ca almanahul farmaceutic român pe anul curent.
(Paranteză - absolut toate antibioticele pe care am încercat să le dau vreodată le-a borât sau scuipat. Cam pe la al 3lea tub m-am prins că le cumpăr degeaba.)
Ceilalți care recomandau suflat muci, hidratare și ținut pe acasă dacă dă în tuse recomandau de obicei să ducem copilul la loc când își mai revine nițel, reasigurându-mă de normalitatea virozelor și de caracterul lor inevitabil în copilărie.
Anyway. Ideea e că recomandarea cu unde să duci copilul sau unde să nu-l duci, venind din partea ta spre niște oameni pe care nu-i cunoști, de multe ori nu își are locul. Pentru că de multe ori, mai ales în cazul celor care duc copilul la stat și la program prelungit, nu ai unde să-l duci în altă parte. Uneori bunicii mai mor, părinții la fel, uneori sunt la jumătate de țară distanță, alteori mai bine ți l-ar crește câinii decât neamurile, mă rog, sunt cazuri și cazuri. În cazul nostru, e distanța. Iar retrasul din colectivitate ar echivala fie cu dusul copilului la 400 km distanță și văzutul o dată pe lună - opțiune încurajată cu lejeritate de o tută pe care n-o s-o uit prea curând, ducă-și-ar ea plozii la mama dracului juma de an, dacă i se pare așa minunată ideea - fie cu lăsatul de job al unuia din adulți, și surpriză, pur și simplu pentru 1 an de făcut muci există și adulți care n-au chef sa se cace într-o viață de muncă. Sau nu-și permit.
Așa. Și tu explici, te justifici a zecea oară în anul respectiv: Am să-mi iau concediu medical, nu îl pot retrage. Nu pot lua bonă, bunicii sunt departe.
Iar Vittănștein se uită la tine și repetă, ritos:
Mai bine ați retrage copilul și l-ați duce direct la pregătitoare.
Eu ultima dată am zis ok, îl las aici în cabinet, vin la 6 să mi-l iau. S-ar putea să întârzii puțin, că e aglomerat la metrou. Facem așa zilnic, până la pregătitoare?




Read More

21 December 2014

Treaba tuturor

Ma intreb de ce nu se ingrijoreaza nimeni sumbru cand vede un tanar de 28 de ani, carierist.
De ce nu ofteaza nimeni, fals empatic, si de ce nu banuieste mari goluri sufletesti in viata unui burlac de 33 de ani? De ce nu se intreaba nimeni cum o fi viata sentimentala, goala si searbada, a domnului corporatist de 37 de ani, dar curg articolele despre sarmanele muieri prostite de iluzia unei cariere sau a unor studii?

Si cam cata apa va mai trece pe moara pana sa incetam sa ne definim femeile drept utere cu picioare.

O femeie devine femeie doar daca e mama? Si atunci barbatii ce sunt? Absolut toate femeile care au aflat ca am decis sa ne rezumam la un singur copil m-au sfatuit sa-mi vad de-ale mele si sa-mi pacalesc cumva sotul (daca eu as dori si el nu, adica) ca daca e sa ne lua dupa barbati ramanem toate fara copii.
Sa luam afirmatia respectiva drept avand valoare de adevar - din moment ce mi-o spune toata lumea, asa o fi.
Deci avem o lume plina de masculi ajunsi accidental sau in mod nedorit de ei tati, cu mici si legendare exceptii, atat de legendare incat devin subiect de conversatie sociala ("Gelu si-a dorit foarte mult copii! Ei, da?! I-auzi, fata.") dar masculinitatea lor nu e contestata in nici un fel.

Femeile in schimb, femeile trebuie sa rodeasca. Si nu oricand, ci cand decidem noi, si nu oricat, ci multi. Ah ba nu, nu prea multi. Practic, daca n-ai niciunul, esti o fiara egoista. Daca ai doar unul, trisezi. Daca ai doi e frumos dar clar nu la fel de frumos ca atunci cand ai trei. De la trei incolo insa devii brusc proasta, inconstienta sau futacioasa. Saltul de la egoism la familia implinita la puiernita promiscua se face din copil in copil.

Si nu inteleg de ce etichetele astea sunt puse doar femeilor. De ce la mama se duce ginecologul atat de des, sarind complet peste atributiile sale, si o intreaba "cati ai de gand sa mai faci, nu legam trompele alea?" De ce nu la tata, de ce nu se duce sa intrebe "cat mai dai la buci, nu pui si tu o guma ceva peste, sau poate vrei sa facem niste noduri la coaiele alea?"

De ce femeia e cea egoista daca e membra a unui cuplu fara copii sau cu unul, si de ce tot ea e proasta fatacioasa, daca amandoi decid sa aiba patru? Si mai ales, daca pot sustine patru, daca prin statutul lor educational si financiar (da, discriminez ca toti ceilalti, fuck off) pot sa asigure societatea ca nu le vor tranti cei patru plozi in brate drept viitori asistati, ci ca-i vor oferi drept cetateni activi la maturitate? Ma rog. Discriminarea mamelor pluripare e iritanta si gresita, dar ma intreb de ce doar mamele sunt mustruluite cu precadere. Doar nu s-au inseminat singure?

Nici in extrema cealalta nu stam mai bine, a celor care fac copii tarziu sau nu-i mai fac deloc. Avem vreo 3 tipuri de teste triple si duble pentru a depista probabilitatea de a iesi copilul cu maladie Down, Edwards si inca multe altele. Un indice important este varsta mamei. Nimic mai adevarat, cu cat faci copii mai tarziu, cu atat creste o probabilitate statistica de a ti-o lua un pic razna alambicul genetic. Dar asta este totusi in cazul amandurora. Deci de ce frecam femeile la cap sa faca copii de tinere, si barbatilor nu le reamintim ca, de exemplu, varsta inaintata a tatilor este si ea un factor de riscpentru alta serie de probleme - si pt alea nici macar nu mai poti face screening macar.


The investigation by Indiana University, in the US, and Sweden's Karolinska Institute has been described as the largest and one of the best designed studies on the issue.
The researchers looked at 2.6 million people and at the difference between siblings born to the same father as it accounts for differences in upbringing between families.
Comparing children of a 45-year-old dad to those of a 24-year-old father it indicated:

  • autism was more than three times as likely
  • a 13-fold increased risk of ADHD
  • double the risk of a psychotic disorder
  • 25 times more likely to have bipolar disorder
  • 2.5 times more likely to have suicidal behaviour or problems with drugs
  • lower scores at school


Si sa tinem cont de faptul ca degeaba ar fi mama o bobocica juna de 21 ani, sa zicem, daca onorabilul tata deja devine venerabil.
pe aceeasi tema
http://www.bbc.com/news/health-19336438

Mai vine si categoria celor care nu pot avea copii. Am auzit interogari la cafea sau pe balcon foarte amanuntite, si explicatii, destul de grafice si de repetate. Cand era intrebata o femeie de ce nu poate avea copii. Sa mor daca in viata vietilor mele am auzit vreun barbat pus sa explice in public de ce sperma dumisale se bate cap in cap si nu nimereste poarta nici in offside. La barbati, sau cand e sa vorbesti cu un barbat, asemenea subiect este un tabu, sau mai bine zis un subiect pe care nu-l abordezi in public cu el, din bun simt si discretie. Care discretie cumva e aruncata deseori pegeam in cazul femeilor care nu pot avea respectiva sarcina. Sa aflam cu TOTII si sa interogam si sa intrebam daca e de la trompe sau de la altele, si daca sigur a facut si ea ca matusa, care matusa nu e prezenta, dar de ce n-am povesti despre nu stiu ce malformatie a aparatului ei reproducator si tot asa, si tot asa.
Nu zic ca-s gresite discutiile - pe mine una ma jeneaza ca un examen ginecologic in amfiteatru, dar ma rog, fiecare cu limitele proprii, zic doar ca e gresit sa fie ok la femei si "nu-se-cuvine" la barbati.

Revenind la prima iritare - referitoare la deplangerea ipocrita a "bietelor" femei care lucreaza (sau doamne pazeste, au vreun talent). Ma, nu-s biete deloc. Pur si simplu se intampla sa-si doreasca si altceva, sau altceva. Dar atata timp cat pizda uneia ramane treaba tuturor, toate compatimirile si ingrijorarile astea vor putea fi exprimate si aprobate liber si nestingherit.





Read More

24 June 2014

Detalii

Sesizez uneori mici detalii in tinuta care declanseaza mari stereotipii de abordare si gandire.

Exemplu:

1.Ieri purtam niste salvari largi, colorati, care ar putea cu succes trece si drept fusta daca stau jos. Daca nu stau jos cracita, that is. Mai purtam si niste cercei lungi, colorati.
Fost cu Alex la Mega Image, cumparat inghetata(in lipsa timpului, chefului si abilitatii de a face una acasa), Alex are 3 ani, Alex traieste la timpul prezent, deci Alex vrea inghetata ACUM. Asezat pe bordura, scos doua lingurite. Dig in.
Alex se murdareste de inghetata la bot. Trecatorii ma privesc lung si cam stramb. Unul la un moment dat e induiosat de faptul ca pup copilul si scotoceste prin buzunar. Scotocesc si eu prin buzunar, pentru ca ma suna cineva. Scot telefon distept. Trecatorul face ochii mari si se prelinge cam rusinat in supermarket.

Concluzie
Salvari + cercei lungi + mancat inghetata in public stand jos + copil cu inghetata la bot = cersetoare - posibil tiganca
Salvari + cercei lungi + mancat inghetata in public stand jos + copil cu inghetata la bot + smartphone = cetateanca ok, posibil cam hippie.


2. Azi port aceiasi cercei lungi, o rochie maxi neagra, cu niste flori pe poale si umerii goi.

iesit dimineata afara. Primit complimente - ce romantic, ce frumoasa rochie, ce nobila tinuta (nobila, really? ok)

A inceput sa ploua si am imprumutat un blazer mai lung de la colega mea. Brusc m-am metamorfozat intr-o florareasa, privita cu suspiciune de nenea de la paza cand intru inapoi in cladire. M-a complimentat totusi, de dimineata, cand n-aveam blazer.

3. Eu, cu

fusta, bluza, balerini = o oarecare dusa intr-o oarece directie sa faca ceva
aceeasi fusta, bluza, tocuri = curva / nimfomana iesita in mod absolut sigur dupa prada. dupa pradat soferi cu claxoane, desigur.


4. tata, trimis acum ceva ani de bunica-mea sa-i cumpere purcel din iarmaroc.

Pleaca grabit direct de la clasa, unde avusese inspectie, si ajunge in iarmaroc, unde framanta glodul laolalta cu ceilalti, asa in costum si pantofi cum e. Nimereste un vanzator si incepe negocierea godacului. Spre marea sa satisfactie, obtine un pret chiar mai bun decat spera.

Motiv:

"Pai v-am vazut la cravata, vad ca sunteti om serios!"

4. Eu in slapi, tricou si blugi, la magazin

- Ce sa-ti dau, ce mai faci, ia si tu de-acolo painea ca nu ajung

Eu in rochie, tocuri, acelasi magazin

- Buna ziua doamna, imediat va dau painea, sarumana.  :))



Nu acuz, doar ma amuz.






Read More

28 March 2014

Ma scuzati ca nu ma scuz...

...dar in postarea asta doream sa reiterez validitatea perfecta a afirmatiei ca alaptarea este modul optim si natural de a hrani un pui de mamifer. Inclusiv un bebelus.

Si acum sa o luam putin pe procente.
100% din femei sunt mamifere. In afara de gaina lui Cristoiu, nu s-a mai intamplat pana acum sa sara gardul regnului vreuna.
In Romania avem un salariu mediu de 1600 de lei, o rata a alaptarii de 12.5%, un CIC de pana la 2 ani si un pret pe cutia de lapte praf de aprox 30 de lei cutia (cred? I just googled), care cutie habar nu am cat te tine, n-am avut ghinionul intersectarii cu respectivul produs.  Dar din ce am inteles, ustura destul de puternic buzunarul salariatului mediu. Sa nu mai zic de ala sub-mediu.

Deci:
 Traditie glorioasa avem, bancnote cu fimei tinand pruncul la san? Avem. Pardon, aveam. Acum e naspa si jenant si probabil vom avea bancnote cu duckface. Sau cu noua moaca de selfie , aia cu semiprofil mirare-crancena, sprancenele pana in radacina parului. Also known as "nu am bani de botox".
Bani avem? nu, nu prea avem.
Stat acasa avem? avem, chiar mai mult decat multe alte tari. Ca o comparatie, SUA, cu cele cateva saptamani ale sale de stat acasa, are o rata de alaptare de 45% . Rata se aplica si la working mothers, da. La cele care revin la birou. Noi, cu o perioada de pana la 2 ani de stat acasa , obtinem un deloc glorios 12%.

Ok, si atunci ce-avem? S-au strans, alaturi de cei mai destepti urmasi ai lui Traian, cei mai darji ai lui Decebal, cei mai ortodocsi dintre fauritorii de catedrale fara numar, cei mai onesti politicieni, cei mai ospitalieri (lol) , cei mai vestiti, cei mai cu motz, si cele mai sterpe femei de pe continent? Ce-am patit? Ne-au furat rusii laptoasele? Poate tatarii au fugit luandu-ne femeile care puteau alapta, ca doici pentru Timur Lenkii lor? Sa fi fost turcii, tragandu-ne femeile care alaptau dupa ei in serai, lasand in urma siroaie de lacrimi si lapte?
Ok, alegere alegere, am inteles, dar de ce alegem cu atata obstinatie prost?

hai sa vedem ce mai avem.

Avem mituri stupide, babisme urbane si rurale, cum ar fi: laptele prost (tineti minte de la mine: cel mai prost lapte al celei mai jigarite femei este mult mai bun decat cel mai bun lapte praf, cu ceamai alambicata tehnologie posibila. Mama > Vaca) , laptele insuficient, laptele care dispare (poof!) , laptele jenant prin actul alaptarii, care alaptare poate fi vazuta, in functie de cate tigle ai lipsa pe casa si cate maini prin chiloti ti-or fi strecurat unchii in copilarie, drept:
- degradanta
- sexuala, erotica
- injositoare
- asociata cu excretia

Ce mituri mai avem?
Mitul dietei restrictive a femeii care alapteaza, sustinut cu indarjire de minti relativ luminate si siteuri bunicele. Daca stai sa le aduni, aia nu e voie, aia nu e voie, nimic nu e voie. Ok, uite ce nu a fost voie la mine: tutun, alcool cu litra si droguri. In rest am halit varza, fasole, broccoli, carne de porc si cam tot ce mi-a poftit inima.
Avem cei 50 de lei pe care mi-a marturisit cu lejeritate un pediatru iesit la pensie ca ii primea de cate ori trecea in fisa unei femei care se inscrisese la el cu copilul ca a trecut de la lapte de mama la lapte praf. Acu nu stiu cati doar schimbau in fisa si cati schimbau si mama.
Avem marea groaza ca alaptatul va duce la o pervertire groaznica a copilului, ca nu va fi asa demn, darz si asexuat ca noi (ca voi, poate, ca mine clar nu, you fckin weirdos) ci va fi un fel de conglomerat de intentii manipulatoare machiavelice, instincte sexuale pervertite, atasament exacerbat si rautate pura.
Si tot asa. E plin de ignoranta, teama si e plin si de modalitati de a va mulge. Nu de lapte, ca din ala ati decis ca n-aveti, nu doriti, nu serviti. De bani. De aia se pare ca e foarte demn si onorabil sa va mulga toti. In public.

Exista un medic, dr Jack Newman, care sustine ca procentul de persoane care pot alapta (pe cele care nu vor le scoatem din calcul si din intreaga discutie ca asa-i civic si frumos, nu vor, nu vor, aia e, their boobs, their babies, their decisions) e mult mai mare, mergand pana la 98%. Daca doriti sa-l auziti vorbind,  mergeti sa va inscrieti aici, pentru perioada 8-10 mai 2014. Totul despre Mame a reusit sa-l aduca in Romania s lucreaza, de asemenea, la traducerea Ghidului sau pentru alaptare. va incurajez sa mergeti si sa deschideti o ureche, o minte, o inima. Poate nu pe-a voastra, poate pe a unei prietene, pe a unui medic, pe a unui frate,cumnat, viitor parinte, viitor medic.




Dr. Jack NEWMAN, cercetătorul care a revoluţionat modul de abordare a alăptării eficiente, susține că majoritatea covârșitoare a mamelor pot alăpta (98%!) dacă primesc informații corecte, sprijin și ajutor la nevoie! Autorul cărții Ghidul alăptării (în curs de apariție la Multimedia Est Publishing pentru România, cu sprijinul Asociaţiei ProMAMA), lucrare de referință pentru toată literatura de specialitate, va susține conferințe pentru părinții sau viitorii părinți care consideră că laptele matern este cea mai bună hrană oferită bebelușului și care se află în căutarea celor mai bune sfaturi, dar și pentru specialiştii care îşi doresc să fie la curent cu noile perspective despre alăptare: medici de familie, neonatologi, pediatri, moaşe, asistente medicale, consultanţi certificaţi în alaptare (IBCLC), educatori prenatali. 

Read More

20 March 2014

Floarea, parul sau salariul.

Saptamana asta n-a putut sotul sa vina cu mine sa-l luam pe Alex de la cresa, iar eu din motive obscure TOT nu am inca permis, deci am ajuns la taxiuri.
Prima zi am nimerit un taciturn, spre bucuria mea.
A doua zi am nimerit o tanti dogita la voce dar calda la suflet, care a oprit cu curu-n trafic ca sa cobor eu sa cumpar apa copilului de la un chiosc. Apa pe care insistase acelasi copil cu doar 4 minute inainte ca nu o vrea, deci sa o lasam la vestiar. Cer scuze micii busculade produse. Numai de o toanta care se da jos sa ia apa n-aveati nevoie, stiu.
Ieri am nimerit un domn vorbaret. Il alesese Alexandru, molfaind dintr-o briosa si mergand tinta fix la taxiul lui.
Nu prea pot spune ca ma omor dupa taximetristii vorbareti, pentru ca de obicei iti ofera viziuni despre lume, viata, politica, familie, religie, muzica, pietoni, ceilalti participanti la trafic, de care te-ai putea lipsi. Domnul nu facea exceptie in ravna de a-si oferi parerile, doar ca niste mici detalii au facut monologul dumnealui suficient de interesant pentru a fi redat.

Afland ca l-am luat de la cresa.
- Io nu sunt de acord cu cresa.
-.... [oh boy, here we go]
- Io nu sunt de acord, ca adica ce e aia sa faci copil sa ti-l creasca altu'. Si sotia mea a muncit, dar i-am zis sa se lase de servici, ca sa creasca copilu'. [sic]

Ma pregatesc sa mormai ca unii n-au incotro si morti-copti trebuie sa-si tina doua salarii in casa. N-apuc, mai bine ca n-apuc.

- Imi zicea unu' ca dom'le, ca sa vezi, io am rate la banci, si i-am zis pai ce ba, nu te-ai gandit la rate cand ai facut copilu'?
Raspund mental ca nu, pen'ca de obicei cand facem rate suntem tineri si cretini, cand facem copii suntem mai putin tineri si, sa speram, nu asa cretini, iar cand achitam ratele suntem cu un picior in groapa si complet inapti de reproducere. Din toata pledoaria rostesc un singur argument, anume ca nu toti avem bafta de parinti care sa ne lase case mostenire si atunci iata o cheltuiala in plus pe luna, cam cat un salariu mediu eventual. Cade de acord ca e norocos ca nu plateste chirie sau rata ipotecara. Apoi revine indarjit la problema copilului institutionalizat.

- Acum si al meu e la gradinita, ca are patru ani jumate (  sa va traiasca...), multumesc, dar cat e el mic, pai ce, il face robot! Si asa il face robot, mai incolo! Pai ce, sa se culce sa manance la ora fixa, sa asculte da doamna aia, da doamna ailalta, si daca nu ii vine sa doarma la ora aia fixa ce face?
- Ramane treaz?
- Nu ramane, ca se unifi...uni..robotizeaza de adorm toti la aceeasi ora dupa aia.

Exact cand ma rugam cui o fi pe-acolo pe sus sau pe jos sa schimbam subiectul, mi se implineste dorinta. Vorbim despre spitale acum. Fckin great. Mai lipsesc politica, religia si moralitatea, dar am o banuiala ca le bifam si pe asta pana in Aviatiei. Imi povesteste ca au dus copilul cand avea 3 luni, la Elias, cu o febra usoara si fara sa fi mancat toata ziua. Pana au ajuns la spital, probabil de la aerul curat, copilului ii trecuse si febra si lipsa de apetit si tot. Au dat sa plece, medicul i-a oprit,

- ...ca daca tot ati venit, sa stea cu maica-sa peste noapte sa ii facem niste analize, asa , de verificare. A doua zi ma suna nevasta plangand si zbierand, ca vino repede, a murit copilu, a facut stop cardiorespirator, nu mai sufla, vino. Am ajuns intr-un suflet, am zburat pana la ei, acolo incercase cica trei ceasuri sa ii puna o branula o asistenta si nu putuse si facuse copilu' soc. De doua ori, noaptea. Traia, da i se oprise si inima si respiratie de doua ori.
- De la branula?!
- De la chin ce-a tras de l-a chinuit aia!
Raman perplexa si ma uit mai atent la el. Parca n-ar minti, i s-au aburit ochii si buza de jos i s-a lungit si tremura. Se tine sa nu planga.
- Daca te duci cu sarumana la ei te calca in picioare, doamna!
-...ei, nu chiar...
- Pai io ma dusesem cu flori la ei, doamna! Cu flori! Si cand am auzit ce i-au facut, am lasat florile si am luat un par.
- Un ce?!
- Un par! Am venit cu paru', i-am luat la rand pe toti, de la bodyguard la asistente, medici, tot spitalu'!
- ...mne' pazeste...
- M-a dat si la televizor.
- Va cred.

Ma tot chinui sa schimb iar subiectul, dar dracul cel rau imi da ghes si pistonez tot pe tema asta.
- Pai si ce-au facut?
- Au chemat SMURDul!
- Pentru ei?
- Pentru copil! Ca n-aveau in tot spitalu din aia de monitorizare ca intrase copilul in soc. A venit SMURDU cu de toate.
- Da, sa stiti ca si eu donez 2% la SMURD, susur eu impaciutoare, sunt minunati si fac multe lucruri bune...
- Pai da,  si nici nu le trebuie par!
- Poate nu le-o fi trebuit nici astorlalti...
- Da cum sa aduc copil sanatos, sa imi zica sa il tin asa, peste noapte, la niste analize, ca cica daca tot am ajuns, si sa vin sa mi-l iau aproape mort?
- Cine stie ce-o fi fost acolo...
- Doamna, io i-am zis la doctor, domle, io sunt sofer, daca vad ca nu stiu sa conduc o masina, incerc o data, incerc de doua, o dau la altu care stie sa o conduca, ma duc la un instructor, nu pisez la ea pana o fac praf!

Dubiile mele pacifiste nu prea ajuta. Vrand nevrand, monologul vireaza catre spagi. Mentionez in treacat despre episodul cand am operat copilul de polipi la fix 2 zile dupa scandalul de la Alexandrescu, fireste, cu 0 lei, 0 bani.
- Eu am venit cu flori si a doua zi, da nici n-a vrut sa le ia.
- ...Pai dupa par...
- Da stiti, nu e ei de vina, sistemu e de asa natura ca ii impinge. Daca le-ar da un salariu mare, mare de tot, sa le ajunga la toate cheltuielile si la toata cartea invatata...
Ma ajuta sa cobor, surade lui Alexandru si ma goneste sa nu mai scutur firimiturile pe care i le-a facut pe bancheta, zicand ca scutura el. Cand sa plec, ma priveste in ochi si-mi spune concluzia zilei de azi.
- Ce sa-i faci, doamna, cumva tot trebuie sa ne descurcam. Floarea, parul sau salariul.








Read More

15 October 2013

Mortul e de vină

S-a umplut internetul de clipul asta de mai jos. Inainte sa dati click pe el, vi-l rezum, sa nu vi se ofileasca sufletele delicate. In acest clip vezi cum moare unul, cu o bucata de carnat in gat. Pe la minutul 3 jumate ii blocheaza caile respiratorii. Apoi il vezi cum moare. Apoi gramada de oameni buluciti cu sfaturi care mai de care mai imbecile, cum ar fi sa-i dam una dupa ceafa, altul cu o sticla de apa sa i-o bage pe gat, etc. Altii doar tragand de el iar altii zbierand sau pur si simplu STÂND.
Read More

03 October 2013

Fratii de Dincolo (2)

Dimitri arăta ca fratele Zoiei Kosmodemianskaia ajuns la maturitate. Vreo doi metri de zdrahon blond, zvelt şi complet ţicnit. Nu locuia în cămin, ci în internatul Academiei de Poliţie - unde altundeva să se potrivească mai bine, mă întreb eu retoric. Nu ştiu ce a văzut la jerpelita-mi făptură, dar Dmitri a decis că noi doi vom fi împreună, pardon, că suntem deja împreună şi că mă va lua şi mă va duce (citez aproximativ) în Bălţi, unde ne vom căsători imediat după sesiune.

Read More

25 September 2013

Pacatele parintilor

Ce faceti, mai cititori?

Eu bine. Mai am de scris continuarea de la postul (postarea? epistola? eseul?) despre basarabeni - asa imi trebuie daca inchei postari cu "va urma" - dar inainte de asta, sper sa va atrag atentia asupra unei rugaminti care mi-a ajuns la urechi.

Read More

23 September 2013

Fraţii de Dincolo

N-am inteles nimic din Podul de Flori. Eram prea mica. Nascuta in 82, aveam doar 8 ani la primul pod si inca ma mai balbaiam intre toar'şa 'ţătoare şi doamna 'ţătoare. Ca şi toţi ceilalţi. Abia trecuseră câteva luni, aproape jumătate de an, de la Revoluţie.  Eram mult prea mică şi emoţia momentului a trecut neînţeleasă. Da, vedeam la televiyor mulţi adulţi plângând, multe feţe fericite printre lacrimi, poeţi, cântăreţi şi oameni de cultură făcând declaraţii de dragoste fraternă. Tot ce am înţeles a fost că aveam nişte fraţi de dincolo de Prut, pe care ca într-un basm îi luase cineva şi acum ni-i primeam înapoi, pe un pod de flori. Sau că pur şi simplu erau despărţiţi chiar de Prut. Metafora podului de flori nu a reuşit să îmi pătrundă mintea de la 8 ani. Am crezut că fraţii de dincolo au venit la noi călcând pe garoafe.
Read More

04 September 2013

Să-i ducă cineva undeva, să le facă ceva.

Cineva. Nu eu, nu tu, cineva.

Nu te interesează cine, unde, dacă chiar merge. Acum două ierni a căzut adăpostul pe ei, adică acel undeva unde cineva i-a dus. De la zăpadă. Desigur, se prăbușesc și versanți întregi de la zăpadă, nu putem acuza pe nimeni. Doar că odată cu descoperirea lor îngropați în zăpadă au mai răzbătut și unele zvonuri, cum ar fi că se mănâncă între ei de foame de luni de zile. Că au ajuns la canibalism. Că prind mâncare doar când mai ajunge vreun voluntar pe la ei, dar altfel nema fonduri. Firește că nema fonduri de hrană, auto utilitarele alea din Star Trek trebuie achitate și ele cu ceva. Dar asta e uman. E uman să-i iei de pe stradă și să-i lași să moară de foame închiși, lent. Undeva, duși de cineva.
Read More

03 September 2013

Hai sa fim blazați

Ieri a fost o zi plina. De căcat.
Ieri am aflat de moartea copilului - descrisa la postul anterior de o cititoare drept o tragedie lacrimogena contrafăcuta, menita sa instige la măcelul ființelor nevinovate. Deci copilul - tragedie lacrimogena, ce să-ti spun, a murit plodul. Câinele - ființa, măcelul. Știu ca sunteți mai multi ca ea. Dar să fim pertinenți, e o opinie.

Tot ieri, am fost la Universitate, și nu ca să mă dau în taguri, cum sugera o prietenă - la modul general, firește, nu arătăm personal pe nimeni.  Bogdana îmi zice printre altele ca nu știu ce pulică a fost si el ieri, apoi a sesizat că parcă-i miroase a ceva, a iarbă, tiii, te pomenești că aici e o adunătură de drogați.
Eu n-aș ști de unde să recunosc asemenea arome spre deosebire de tine, o tu, versatule Petronius, dar te asigur că la un moment dat, când s-a căcat ăsta micu, în alea 4 minute până mi-a împrumutat cineva un pampers, a mirosit a Eau du Mă-ta. Te-ai fi simțit ca în familie, garantez. Păcat că n-ai mai venit.
Read More

31 May 2013

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)