Random shit

Patrick: sa ma fut
Patrick: ai remarcat in jurul tau noua limba de lemn?
Patrick: mai nou alimentele nu se consuma, se savureaza
Patrick: de pilda nu e trendy sa spui "mananc o inghetata' ci "ma delectez cu o ingehtata"
ina: mda si mai nou granulele sunt perlute
Patrick: de zici ca toate tutele astea exista intr-un fel de paradis senzual
ina: cu barbati care trebuie descoperiti pe forumuri si nu futandu-i direct
ina: cu subiecte hot gen balonare
Patrick: da
ina: sau epilare inghinala
ina: mda
Patrick: aoleu nu-mi aminti de reclamele alea: parca apar doua tanti care spun "sint plina de cacat si de gaze! nu stiu ce sa ma mai fac!" si aialalta ii spune "si eu eram dar iau activia si acum ma cac temeinic!"
ina: DA
ina: hahahaha

That's what friends are for..

patric: am draci, clientum apune sa fac lucruri pe care nu le stiu, firma insista, sint ca o vaca plutesc in nestiinta si ma streseaza chestia asta
patric: vreau sa omor pe cineva
ina: me, me, me, pick me!
patric: vrei in chinuri sau cum preferi?
patric: iar ma ia migrena
ina: quick and painless
patric: fute-m-as
ina: da-mi cu ceva in cap
patric: asa o sa fac
patric: sau preferi sa te tin de picioare si sa te izbesc cu capul de zid?
ina.cimpoesu: whatever as long as it crits

Cresceat, Floreat, Crapat!

Noroc pe Michael Jackson ca a murit ca altfel nu-si mai amintea nimeni de el.
Weekendul trecut m-au astenizat stirile, documentarele si clipurile care curgeau care incotro, orice mijloc de comunicare mass media as fi deschis.
Acu e normal, ca pana la urma n-a murit mai ştiu eu ce laureat al Mamaia '92 ci ditai pop iconul. Pana la urma a setat niste standarde, a schimbat complet evolutia muzicii pop, iar MTV'ul ca televiziune si concept ii datoreaza enorm. Deci se justifica condoleantele.

Mai putin se justifica valul de cunoscuţi care inainte ca bietul anorexic cu nas de plastic sa fi dat coltul te-ar fi scuipat intre ochi daca aduceai vorba de el. M-am trezit cu massuri pe messenger - ce inspirata am fost totusi sa imi schimb ID'ul cu doar cateva saptamani inainte - care ma indemnau sa plîng pentru MJ, sa cant alaturi de el, sa iau parte la tot felul de comuniuni si adunari. Cea mai hilara a fost o invitatie la un....mars de protest?! era o invitatie mass-spam de genul "Bucuresteni fani ai lui MJ, sa ne adunam si sa protestam". Deh, exista un mic con Leonida in fiecare din noi.
Chiar sunt curioasa cum o fi evoluat actiunea de protest.

"Michael! Michael!"
"..a murit, bre! du-te-acasa!"
"Protestez!!! cine i-a dat voie? Michael! Michael! Jos Guvernul! vrem salarii! Michael!"

Eu recunosc ca n-am ascultat in mod activ Michael Jackson. Daca era pe vreun CD la vreun bairam, nu ma deranja. Daca nu era, iar nu ma deranja. Da, m-am scalambait si eu printr-a 4-a si a 5-a incercand sa fac moonwalk, dar am facut parte din alta generatie, in care Michael era deja desuet si uncool. Era mult mai cool sa porti tricouri cu diverse formatii de care nu erai sigur daca ai auzit, dar cat mai scabroase, musai negre, si cu o tenta vag sexuala.

În schimb sunt un mare fan al documentarelor de genul "making-of". Making of a movie, making of a pop star, making of a war, making of a screwdriver. Ma fascinează procesul din spatele fabricarii unei formaţii, unui icon, unui joc video, unei religii etc. Asa ca tot raul spre bine, daca tot a murit, producătorii de pe la TV au scos de la naftalina nişte documentare bunicele despre viaţa ăstuia.

Unul dintre ele e făcut de către un jurnalist din UK pe nume Bashir, si se numeşte "Living with Michael Jackson" sau ceva de genul. E foarte subiectiv si editat la greu, dar ramane interesant de văzut. Au fost cateva faze care m-au induiosat / amuzat ..un melanj din astea doua sentimente.

1. Referitor la operaţiile estetice; un Michael Jackson alb ca varul, cu un nas nefiresc de mic si ascuţit, încearcă sa convingă un jurnalist de vreo 8 ori mai negru ca el ca schimbările sunt datorate exclusiv...pubertatii.
Bashir insista totuşi, profitând si de faptul ca intervievatul nu are alta reacţie decât de a se crispa si tangui ca un plod - eu in locul lui MJ ii ştergeam doua picioare in cur ziaristului si cu asta basta "da ba, pubertate, ce nu-ti convine? ia cara-te de-aici! mars la Gange , la făcut reportaje despre capuse daca nu-ti convine"
Cum spuneam, Bashir insista: "dar nu mai arati la fel!" "pai am crescut!" se cramponeaza Michael cascand niste ochi alienesc de mari "da dar nu mai ai maxilare, pometi, nas!" "am slabit" "chiar vrei sa spui ca nu ai nici o operatie estetica, serios?" "ok ok am una la nas dar e pentru a respira mai bine"...etc.
Într-un final, incoltit, Michael riposteaza ghemuit in fotoliu "oamenii albi dau milioane anual pe produse de bronzat, sa se faca negri. Si stau la soare in public si nu le zice nimeni nimic. E o industrie întreaga bazată pe produsele de bronzat." Fair enough...

2. Satul de zgaibarat prin copacii Neverlandului, Michael o şterge la Londra si ulterior la Berlin. Bashir dupa el. Ajuns in "camera" superstarului, se împiedica printre altele de un scuter. "Ce-i cu asta?" "cand ma plictisesc, ma plimb pe aici prin hotel..." Si cu jocul ala ce e? "si ala tot pentru plictiseala, e ca si cum te-ai da cu un skateboard virtual".
La faza asta mi s-a rupt inima, oricît de manelistic ar suna. Si am gîndit cu voce tare "ce viaţa de cacat, sa ai toti banii din lume, sa fii adulat de atatia oameni si sa nu poti sa-ti omori altfel timpul decât dandu-te cu trotineta prin hotel"

3. "And how does that make you feel?"
Pana la sfarsitul documentarului nu eram foarte sigura daca capatasem prea multa simpatie sau compasiune in plus fata de MJ, dar îmi era clar ca îl urăsc pe Bashir.
Era o combinaţie îngrozitoare intre prezentatorul de la Cheaters, Catalin Radu Tanase si un habotnic. Punea intebari dificile pentru oricine cred, dupa care repeta obsesiv "and how does / did that make you feel?"

"So your father was beating you?"
"And how did that make you feel?"

"And your brothers were having sex in the same room where you were sleeping?"
"And how did that make you feel?"

"So everyone was picking on you for having a fat nose and looking very fugly?"
"And how does that make you feel?"

"Can you bring back the moments when you were humiliated and scared?"
"And how does THAT make you feel?"

...etc etc etc

ca incheiere, ieri trancaneam in lift cu o colega

"Cred ca Madonnei ii tataie curul la faza asta, ca am impresia ca-s de-o varsta iar ea inca se mai zbenguie in ciorapi de plasa"

"Aoleo sa nu crape vaca dracului ca mi-am luat bilete!"

Retorice

De ce daca telefonul e la job incarcatorul e acasa si invers?
De ce cand n-am chef de raiduri le lipseste fix un healer iar cand vreau sa intru e ziua de PvP si frecat menta?
De ce oricat as peria cainele ala tot iese par din el?
De ce e problema mea ca nu slabeste aia cu toate ca mananca numai castraveti si apa plata? Io ce sa-i fac?

Growing down

Ma reciteam. Pe mine insami. Nu doar pentru ca sunt o narcisista superficiala ci si dintr-un soi de nostalgie.
Btw: vechiul blog nu mai poate fi accesat cred; siteul pe care era facut are niste probleme. Oricum e mai bine asa.
Mda mai, si cum ma reciteam eu pe mine insami imi venea sa rad de mine si sa ma si smiorcai un pic. Adica daca m-as fi putut dedubla nici nu stiu ce as fi facut cu ex-me. M-as fi luat in brate probabil si m-as fi mangaiat pe cap intr-o incercare de a tempera mucoasa plina de entuziasm care se batea cu toate morile de vant si cucerea lumea in fiecare dimineata.

Eram extrem de indarjita si suparata pe viata si serios ca nu-mi amintesc exact de ce; probabil asa e cand esti mic. Aveam pareri radicale si abia asteptam sa aud una contrara ca sa pot sa fac harmalaie si sa polemizez. Aveam argumente comic de naive si nu realizam ca dezarmanta era atitudinea mea de pechinez razboinic, care starnea zambete impaciuitoare. Ceva de genul "da, mai, asta mica, okay, asa e cum zici tu...bea niste apa"

Iubeam cu o indarjire fixista, obsesiva. Reuseam cu succes sa ma impiedic in toate relatiile care aveau "catastrofa" scris pe ele cu majuscule; si cumva reuseam sa rasfrang o aura idealista asupra celui pe care il iubeam, ridicandu-l pe un piedestal atat de bombastic incat l-ar fi luat cu ameteala uitandu-se in jos.

N-aveam bani mai deloc; fumam tigari proaste; dadeam putinii bani pe bere la pet si jointuri proaste pe care mi le rulau altii pentru ca neindemanatica am fost de cand ma stiu. Din patul meu de camin cu perna nespalata de peste 5 generatii de absolventi faceam planuri de schimbat lumea si luat soarele in mana.

Saream si in foc pentru prieteni, faceam gafe peste gafe, treceam de la ras isteric la bocit lugubru si nu conta ce muzica se auzea sau cat de jegoase erau paharele din bar. Putea sa bata unul cu un bat intr-o tinichea, era o simfonie perfecta.

Radeam cu toti dintii, saream peste cursurile puse prea de dimineata si boceam cu orele dupa fiecare telefon la care mi se tinea o morala de neam prost. Ca sa fiu fericita imi trebuiau cam 10 secunde de atentie, un pachet de tigari si niste soare.

Aveam joburi infecte, imparteam pliante, vindeam lampi, eram admin de net in ferentari si logam oamenii pe mirc. Imi imparteam cu mare atentie finantele: atat pentru tigari, atat pentru diseara, iar mancarea chiria si toate celelalte, dumnezeu cu mila.Aveam sa imi pastrez stilul.

Condamnam prompt oamenii; eram o mica tortionara, infierand defecte, latrand la falsitati si minciuni si fluturand tot felul de lozinci belicoase.


Acum mai mult zambesc decat rad; nu mai condamn pe nimeni si ma feresc sa judec pe oricine pentru orice. Evit cu obstinatie polemicile pe teme spumoase cum ar fi rasism, politica, religie. Prefer sa cedez si sa-mi astup urechile.
Ma supar mult mai rar, ma infurii extrem de rar dar in schimb am constant pe umar un soi de tristete amaruie.
Evit sa particip la orice fel de eveniment care ar presupune sa ma deschid sau dezvalui; ma ascund in mine din ce in ce mai adanc, preferand sa ofer o interfata atent carpita de replici prefabricate, glume care stiu ca merg sa distraga atentia si truisme.
Toata aciditatea spumoasa s-a transormat intr-un sarcasm sec dar pasnic; chiar nu mai vreau sa ranesc pe nimeni cu vorbele mele si regret sincer cand se intampla.
Nici drame acute nu prea mai am; izbucnesc rar cand am strans suficient in mine, si atunci ma tine cateva minute. Sunt morocanoasa, apatica si falsa.
Reusesc inca sa ofer buna dispozitie celor din jur. Cam ca un lautar verbal, intuiesc inca destul de bine starea de spirit si iti dau ce vrei sa auzi. vrei confesiuni? na-ti una rece, inofensiva. vrei glume? poftim, razi.
Nu mai vreau / pot nici sa scriu. Ce dracu sa scriu oricum? dspre ce? pana la urma cate chestii extraordinare se pot intampla intre job si casa?
sau poate se intampla dar nu le mai vad eu.
Nu prea imi mai vine sa cuceresc lumea. E prea departe, iar eu am migrene prea dese. Pe an ce trece am incredere din ce in ce mai scazuta in mine sau in ceilalti. Si de altfel nu sunt in stare sa fac nici cel mai mic pas pentru mine.
M-am refugiat in superficialitate ca sub o plapuma. Nu vreau sa aud, nu vreau sa stiu nu vreau sa gandesc. Nu vreau sa-mi fac alte griji decat lipsa banilor si fermitatea curului meu. Refuz sa imi doresc altceva decat concediu prelungit si macar cateva zile in care sa nu ma mai futa absolut nimeni la cap.
Obosesc din nimic si totusi merg pe jos zilnic macar o statie de metrou, intarziind intoarcerea acasa. La ce ma gandesc? la nimic. Am descoperit vidul.

Am I mature enough now?

Mai tii minte?

Acum 5 ani. Parca au fost o suta.



Habar n-ai ca am un blog! Si habar n-ai ca de data asta am sa scriu despre tine!
Asa cum habar n-ai avut de multe, cu toate ca de un an de zile cica suntem impreuna, cel putin in versiunea mea. Asa cum habar n-ai avut vreodata de crizele de disperare, de panica, atunci cand nu veneai, de faptul ca de un an de zile lumea mea se invarte in jurul tau. Asa cum habar n-ai cum e sa mori la o grimasa si sa te nasti la un zambet. Asa cum habar n-ai la cate am renuntat, asa cum habar n-ai cat m-am strans in mine, cat am tacut, cat m-am retras, cat m-am chinuit sa ma adaptez. Si mai patetic e ca chiar daca ai avea habar probabil putin ti-ar pasa. Atat timp m-am vazut doar ca pe o umbra a ta, ca pe o completare a cuvanului "noi". Si cand colo...

Sunt doar eu. Nu astept ajutor din partea nimanui, pentru ca n-am sa primesc vreodata, si stiu asta din experienta. Si totusi nu am suficienta experienta, se pare, din moment ce totusi comit in mod repetat greseala de a indrazni sa gandesc mai departe de ziua de maine. Inca ma mai atasez inutil de oameni, inca mai visez la lucruri frumoase, inca mai sper. Las garda jos cand intalnesc pe cineva care mi se pare mie a fi mai bun, mai altfel, mai uman. Las garda jos cand dau de o raza de soare, e ca si cum as iesi in tricou ca locuitor al Antarcticii. Si toate astea le fac pentru a ma prabusi inca o data si inca o data si tot nu ma invat minte. Inca mai cred, inca mai sper si nu-mi vine sa cred ca inca mai fac asta dupa cate mi s-au intamplat. Cea mai recenta lectie din ciclul "tot nu te-nveti minte?" esti chiar tu; mi-am jurat ca nu ma mai atasez prosteste, ca nu-mi mai traiesc viata pentru altcineva pentru ca NIMENI nu isi iroseste nici macar o ora din viata pentru mine. Probabil sunt eu vreo
anomalie, habar n-am. Sau poate or mai fi idioti de-alde mine si poate si ei isi culeg acum maselele de pe jos. Dar realitatea e asta. Ce sa ne mai ascundem dupa deget, ce sa ne mai pierdem vremea inutil in clisee politicoase sau menajante; nu-ti reprosez nimic. ar fi culmea sa-ti reprosez tie modul meu total utopic de a ma raporta la cei apropiati. Tind sa tot renunt, sa las de la mine, sa inchid ochii, sa strang din dinti, sa iert, sa uit, sa sper, sa ma fut, sa ma pis in sus, sa fac o multime de tampenii. Si mai ales fac enorma greseala de a crede ca fiinta pentru care fac toate astea are sa le constientizeze. Nu neaparat sa-mi ridice statuie, dar macar sa fie constient. Si mai am si absurda idee ca poate poate are sa-mi raspunda macar cu un procent din atitudinea mea.
SI EVIDENT NU E ASA. Cel mai recent si elocvent exemplu esti tot tu. Ma zbat un an de zile ca un peste pe uscat ca in final sa raman cu un gust amar si cu ochii-n soare. Tu pleci dracu stie ce sa faci. Ce poate fi mai clar de-atat?
In anul asta care a trecut am vrut sa-ti spun o mie de vorbe, o mie de lucruri, o mie de ganduri. Am murit de o mie de ori, m-am nascut de o mie de ori, am trecut de o mie de ori in aceeasi secunda de la nebunie la calm si de la spaima la liniste. O mie de fapte, o mie de soapte, o mie de sunete, o mie de tipete, o mie de rasete, o mie de intrebari, o mie de culori, o mie de imagini au trecut prin suflet si mi s-au oprit tot acolo. Nu le-am spus mai departe. N-au ajuns la destinatar si nici nu vor ajunge prea curand; n-ai nevoie de ele, n-ai ce face cu ele. Incetul cu incetul incep sa invat ca nu tot ce ai poate fi dat; nu tot ce vrei sa oferi poate fi primit. Si mai stii ceva? Cel mai singura ma simt langa tine; te simt mai aproape cand nu esti, tocmai din cauza acestei blestemate si inepuizabile sperante. "poate ca...daca...parca...probabil...mai stii..am sa incerc..si poate..poate...poate".
Traiesc agatata de un cuvant bisilabic: poate.
Si "poate" al meu nu reuseste niciodata sa se suprapuna peste "este" al vietii.
Asa ca habar n-ai de acest "poate". Habar n-ai ca mi-am pus in cap tot neamul, habar n-ai ca am facut foamea pentru tine, habar n-ai cate injuraturi si scandaluri mi-am luat pentru tine, habar n-ai cat amar am inghitit, habar n-ai cum m-am incovoiat pana in pamant de atata umilinta, habar n-ai cum am lasat viata sa treaca pe langa mine, habar n-ai!
Habar n-ai cat de mult as vrea sa-ti strig toate astea, sa urlu ca o descreierata, sa injur ca o mahalagioaica, sa blestem ca o tiganca. Habar n-ai de cate ori m-am strans in mine, am plecat fruntea in pamant si am tacut, tocmai ca sa nu te superi, sa nu te sperii, sa nu te obosesc, sa nu pleci, sa nu, sa nu, sa nu...
Habar n-ai cine sunt, habar n-ai cata viata ascund in mine, habar n-ai cu cata indarjire am luptat pentru tine, cum te-am aparat de toti si i-am pierdut pe toti pentru tine! Habar n-ai cum e sa-ti fuga imagini prin fata ochilor inchisi , cand incerci cu disperare sa dormi fara vise, imagini in care tu atingi pielea altei femei , imagini in care tu uiti de mine. Uiti de mine...macar de ti-ai aminti cat de cat...
Habar n-ai cum e sa fii o femeie frumoasa, dorita aproape de orice barbat si mai nenorocita totusi decat miile de strambe care macar isi au perechea langa ele. Habar n-ai cum e sa ti se scurga viata din tine picatura cu picatura la fiecare gest repezit sau vorba aruncata in vant.
Habar n-ai ... bine ca stiu eu. ca asa sunt eu, tre sa le stiu pe toate... habar n-ai cum e sa fii batran si inutil la 22 de ani.
Habar n-ai cum e sa te chinui neputincios, habar n-ai cum e sa iti inabusi suspinele intr-o perna jegoasa de camin.
HAbar n-ai cum e ca in tot acest timp sa fii totusi mereu zambitoare, amabila, stralucitoare, sa-ti porti masca in fiecare zi, sa te opresti la margine atunci cand iti vine s-o iei razna. Sa iti joci rolul de fata tanara si lipsita de griji si mai ales sa te adaptezi cerintelor tale rigide, absurde. Nu mai plange, in noaptea asta vine, e adevarat, nu mai e noapte, e dimineata de-acum, tu ai plans si te-ai zbuciumat de peste 4 ore, dar acum alearga la baie, spala-ti fata, ah, se vad cearcanele, se vad urmele lacrimilor, repede, fa ceva, sa nu stie ca ai plans, oricum nu-i pasa, oricum il enerveaza. E tarziu, e tarziu, probabil o sa-i fie foame si somn deci n-o sa reusesti sa vorbesti cu el, fa patul, fa mancare, de unde naiba mai scoti si mancare, alearga, ia pe datorie, umileste-te si in fata vanzatoarei el nu trebuie sa stie ca de fapt nu prea ai bani, ca de fapt tu ai mancat prin vecini azi.
A venit, doamne, a venit, nu mai tremura, linisteste-te, zambeste, arati ca o nebuna, privirea asta ratacita si mainile care transpira rece si tremura, tremura, nu-ti mai frange degetele, tine un obiect ceva..nu, nu-l scapa. Aseaza-te langa el, intreaba-l ceva dar ceva cat mai banal, cat mai inofensiv, stii ca se supara, stii ca e rau. Soarbe-l din priviri, saruta-l cu ochii dar priveste-l pe sub gene, ai inca ochii rosii si umezi. Fa o gluma, fa-te ca nu te-ai suparat, calca-ti ranile in picioare, important e sa te iubeasca, ba nu, nici asta, important e sa-i mai poti respira mirosul, sa-i simti pielea fina, sa-l privesti in ochii aceia de catifea neagra, sa fie aici, sa fie langa tine. Face o gluma cruda, te doare, doare, doare, nu, nu arata asta, continua sa zambesti, poate se supara, poate pleaca, poate... Vrea sa doarma, nu te vrea langa el, de atat zbucium si plans tot corpul ti-e infasurat parca intr-un val de gheata, esti prea rece, stai departe de el pana te incalzesti sub patura, apoi asculta-i respiratia grea...a adormit, ia-l usor in brate, respira incet, sa nu-l trezesti, sa nu-l sacai, sa nu se traga mai incolo, ah, daca s-ar putea sa nu mai respiri deloc...nici nu-i pasa, poate nu te mai iubeste deloc, te inneaca plansul, abtine-te, abtine-te, nu poti sa plangi, se trezeste si se supara, nu intelege de ce il tot bocesti atat "ce, am murit?" ah, nu el moare, mori tu...asa ca intoarce-te totusi, ai sa-l iei in brate dupa ce te mai potolesti; se intoarce pri somn te ia in brate, te stalceste, ai amortit, nu indraznesti sa te misti desi te doare tot corpul, iti fulgera prin minte o intrebare "oare pe mine se gandeste ca ma imbratiseaza sau..." Doare, toata inima ti se chirceste intr-un singur punct dureros, dar taci, taci, plangi in tine, urla in tine, implora in tine, intreaba in tine.
Se trezeste dimineata, e nervos, e suparacios, iti vine iar sa-ti frangi mainile si sa-ti ceri iertare, nici tu nu mai stii pentru ce..pleaca fara sa se uite inapoi...mai sunt inca 16 ore si se inoace...da drumul la muzica, fumeaza o tigara, gandeste-te la el, mai sunt 14 ore...fa-ti de lucru, nimic nu iese..mai sunt 12 ore...
SI n-ai sa stii. N-ai sa stii cum urlu in mine. N-ai sa stii, nu stii, habar n-ai si nici nu vrei sa stii. Te iubesc si cam degeaba. Am frant totul in mine, am incercat sa ma pliez, sa incap intr-un spatiu cat mai mic, sa nu te incomodez. Si tot degeaba. Nu e loc de mine. Pur si simplu nu e.

Tot raul spre bine

Ina: How will I die?
Your Result: You will die in a car accident.
Ana: ups
Ina: stiam eu ca nu e bine sa imi iau permis
Ana: macar ai scapat de alzheimer

Daca va incearca si pe voi curiozitati din astea macabre, luati d'aici

http://www.deathclock.com/
http://www.gotoquiz.com/results/how_will_i_die
http://www.canadianbusiness.com/my_money/planning/retirement_rrsp/life_expectancy/tool.jsp