30 November 2020

Ce-am mai citit (3) - Martha Stewart

 O să râdeți, dar am citit și cărți de bucate. Ba chiar am găsit una pe care am și cerut-o de Crăciun 

(Sugestie nr 1: Cere direct de Crăciun ce ți-ai dori, în limite rezonabile. Așa primești ceva ce chiar te bucură
Sugestie nr 2: Ar fi fain dacă Bookster ar avea și un parteneriat online cu librăriile. Să aibă un link lângă carte: Te-ai îndrăgostit? O poți avea doar pentru tine cu doar 69.99 RON, de la Cărturești / Elefant / Libris, ce-or fi ele)


Mâncăruri Delicioase pentru toți - Martha Stewart
Traducere și note de Diana Marin-Caea
Editura Art

Din ce înțeleg, rețetele din carte au fost publicate inițial în revista Everyday Food (de care n-am mai auzit).

Ce e fain la cartea asta:

În sfârșit, am găsit o carte de bucate pe gustul / gusturile mele. Am regăsit în ea rețete pe care deja le făcusem și altele pe care le-am consuma cu plăcere, cu toții. Detest rețetele încărcate fără rost, ori cu ingrediente nu neapărat necesare, ori cu minuțiozități inventate doar ca să aibă autorul de ce se simți mai iscusit și cititorul mai podidit de neajunsuri. 

În cartea Marthei Stewart veți găsi destul de ușor cam toate ingredientele. Nu vă pune să zburdați pe dealuri să culegeți nu știu ce floricică sezonieră, nici să săpați după oalele tradiționale ale lui mamaie, nici să faceți Amazonul și Ebayul varză, căutând alte chestii greu de găsit.

E drept că unele ingrediente se găsesc mai ușor în US (hașme, buttermilk etc) dar au înlocuitori locali foarte rezonabili (lapte bătut, cepșoară / ceapă verde / arpagic) etc

Încă un aspect pe care-l apreciez din tot sufletul meu e că NU SCRIE MULTE în introducere. 



Doamnelor care vă credeți Teodoreni și Sadoveni, vă jur, când suntem cu puiul decongelat în brațe și cu 200grade la cuptor, chiar nu ne pasă tuturor în așa hal de toate panseurile și considerațiunile dumneavoastră. Nu mă interesează câtuși de puțin ce zicea mamaie, care e tradiția din spatele mărului din gura capului de porc, ce amintiri din copilărie vă stârnește plachia de crap (unchiu Costel, pe Deltă, ehehei, oh tempora, oh mores, haidi bre că se arde crapul!) și în general nicio altă divagație. Am intrat să văd câte ouă să pun!!! Sau la ce setare să las cuptorul, sau o drăcie din asta.

În fine, dacă și voi ați făcut scurtă la mână de la cele 3 scrolluri de mouse minime care să vă ducă în rețeta propriu zisă, cartea asta e pentru voi. Vă rog frumos, luați exemplu de la dna Stewart (mai puțin la partea cu plătit taxele): are maxim 3-4 rânduri, care AU LEGĂTURĂ și RELEVANȚĂ cu preparatul! Și zău că nu-i cad galoanele dacă scrie direct ingredientele și prepararea.



Încă un aspect pozitiv sunt ilustrațiile. Clare, frumoase și cu autorii listați frumos la credits. Apreciez foarte mult când toți cei care sunt în spatele unui succes sunt menționați publicului. 





E o carte foarte frumoasă și, cum spuneam, am decis că vreau să-mi rămână în bibliotecă. Asta nu înseamnă că n-o mai returnez la Bookster, ci doar am cerut să primesc și eu una numai a mea.





Read More

26 November 2020

Unde mă mai dau pet net (1) - Ierburi Uitate

 Exact cum zice în titlu, mă tot gândesc că am descoperit diverse siteuri și pagini valoroase și poate nu știți de ele, sau poate vreți să ne plimbăm la braț prin ele dățile viitoare (că altundeva, unde).

Ierburi Uitate

https://www.facebook.com/IerburiUitate
https://ierburiuitate.wordpress.com

Nu uitați să citiți și secțiunea About!

Ce să fac aici?

Să citești despre sutele de plante și ierburi comestibile care ne înconjoară.

Să citești rețete vechi de sute de ani, atent culese și probate. Iată un exemplu de astăzi:

„Azi am încercat ceva nou luând o mâncare brâncovenească din manuscrisul de la începutul anilor 1700, păstrând ingredientele și (parțial) modul lor de gătire sugerate de stolnic, dar asamblând totul la final după pofta mea de azi (și gusturile contemporane).
Stolnicul scria: ”Spata iaste mai bună fiartă, năduşită cu grăsime de vacă, cu gutui tăiate fălii, cu prune şi cu vişine uscate, cu sare şi cu dresuri. Şi când va fi aproape de fiert, să o năduşăşti cu puţintel oţet bun, puind pe didesupt, când o vei turna, fălii de pâine prăjite în unt şi pe deasupra zahar şi scorţişoară.”

De ce este unic?

Pentru că n-am mai întâlnit așa ceva. Fiecare intervenție a autoarei mă învață ceva. 

Aici am învățat, de exemplu, despre cum să culegi dintr-o plantă sau ciupercă încât s-o lași să mai dea rod și dățile viitoare; despre ce sezon e mai prielnic anumitor ierburi și despre ideea, absolut fabuloasă, de a găti pe paturi de ierburi aromatice peste care poate călcăm zilnic fără să știm.

E o incursiune în istoria culinară, în botanică, o explorare plină de respect a trecutului și aproapelui.





Read More

16 November 2020

Lupta cu treierătoarea

 Nu reușesc să-mi aduc aminte în ce roman citit e vorba despre o treierătoare mecanizată, pe care țăranii o dușmănesc ca pe o făptură vie și diavolească, încearcă să o strice aruncându-i pietre în spițe și bucurându-se copilăros când mașinăria se oprește, temporar. Bucuria devine cruntă dezamăgire când mecanicul angajat o repară de fiecare dată.

Mi-am amintit de pasajul ăsta în ultima vreme, uitându-mă la istericalele cu care a fost respinsă forma online de învățământ. De la cramponări melodramatice până la refuzuri îndârjite, de la nu știu la nu vreau să știu. Este optimă? Nu, desigur. Este permanentă? Să sperăm că nu. Au acces toți la ea? Iarăși nu, așa cum nu au nici la igienă dentară, canalizare și medicină privată - ar trebui să renunțăm cu totul la aceste servicii, până când drepturile tuturor sunt egal împlinite? Nu. Dar este totuși un mod de a asigura pentru unii măcar continuarea unui proces de învățare, cel mai sigur în condițiile date. 

În fine, ce voiam să spun: dacă nu știi prea bine să umbli pe internet și să folosești un calculator ar trebui să înveți. Nu fi căposul care aruncă cu pietre în spițele unei mașinării deja folosite în toată lumea. N-are rost. Ai pietre prea mici și singurul care rămâne blocat ești tot tu. Tot online îți sunt calculate taxele, online ți se livrează banii. Un corporatist a făcut posibil să bagi un plastic într-un perete și să scoți bani din el, altul a digitalizat un serviciu public încât să nu mai stai a prost la 5 cozi, 6 ghișee cu 9 dosare pentru o adeverință. Online deja se desfășoară majoritatea serviciilor și acțiunilor de care depinzi. Și tot online probabil stătea destul de mult copilul tău și înainte.

Alex are un cont de WhatsApp pe care nu prea se uită, dar mai aruncă un ochi taică-su când și când. Uneori e o informație utilă pe acolo, de exemplu că s-a decalat orarul sau s-a anulat ceva. În mare majoritate a cazurilor însă, conversația e un nesfârșit șuvoi de spam și scam. Click aici ca să-ți schimbi culoarea chatului! Bagă dincoace datele tale ca să primești un muțunache virtual gratis! Click dincoace pentru coduri de Robux! 

Numai căcaturi. Viruși, scamming, phishing, date furate, telefoane, tablete și laptopuri încărcate de tot soiul de mizerii. Știu, veți spune că au 9 ani și nu au de unde ști. Vă zic eu de unde ar trebui să afle - de la noi. Partea tristă e că peste nivelul ăsta nici nu vor trece majoritatea, și peste 30 de ani îți vor trimite linkuri de genul „Click aici să afli ce animal vei fi într-o viață anterioară” , „Participă aici la super tombolă pentru a câștiga o mașină oferită de Fuego” dar și, desigur, „Noi nu dorim să ni se fure datele!”

Nu ți le-ar fura nimeni, Vasile, mai cu talent decât știi tu să le deversezi pretutindeni.

Odată cu trecerea în online ne-am izbit de un deficit evident de cunoștințe tehnologice. Avem prea mulți consumatori și prea puțini utilizatori. Consumatorul consumă, ca la TV, ce i se dă acolo. Scrie click aici? dă click acolo. Scrie băgați email și număr de cont? bagă. Scrie „Bună ziua, sunt prințul din Nigeria, trimiteți un avans să vă deblochez averea”? Trimite.

Apoi evident pățăște chestii, i se blochează contul, emailul, parola, copilul se trezește că fetița cu care conversa pe Roblox e un olandez de 53 de ani care-i cere poze pe WhatsApp, și cine-i de vină - treierătoarea, firește.

Cu sau fără pandemie, e timpul să deprindem o igienă a obiceiurilor noastre în online. Majoritatea înșelătoriilor online se bazează pe prezumția că ești prost și lacom. 
Cu un minim efort, putem depăși acest stadiu.

Tot cu un minim efort, putem să ne protejăm copilul, chiar și când stă cu tableta în mână cu orele. Pe ce stă? Ce history are? Cu cine vorbește, despre ce? De-a ce se joacă? Ce limbaj se folosește acolo? Înțelege ideea de scam, știe să nu dea click pe orice prostii? Înțelege ideea de prădător online, știe să se ferească de avansuri și abuzuri? Tu știi cât a stat azi online și ce a făcut? Tu știi să intri să-i recuperezi parola, sau să setezi o limită de timp, sau să blochezi anumite siteuri?

Toate astea sunt posibile. Chiar nu trebuie să fii vreun programator cu capul mare. Exact în intervalul de timp în care citim despre 915 oferte la perdele sau 14 articole despre noua conspirație, am putea învăța și să ne protejăm și să devenim utilizatori de internet. Și nu e opțiune sau o înclinație, e o necesitate. 
Read More

11 November 2020

Musafirii

Mă trezisem, ca în fiecare dimineață, dar în casă era o zumzăială mai puternică decât de obicei.

Umblând de colo colo prin apartament, remarc că suntem... mai mulți.
Mult mai mulți. Vreo șase femei cam la vreo 50 de ani îmi populaseră locuința.
Între ele, păreau să se știe.
Eu pe ele - deloc.

Nu sunt ostile. Îmi fac loc când intru în bucătărie, se dau din fața frigiderului. Dar nu-mi vorbesc.

Ce naibii?

Mă uit la cum sunt îmbrăcate. Ca niște doamne la 50, posibil din părțile rurale. Văd multe puloverașe și fuste de tercot. Or fi neamurile lui Alin. (*nu că ale mele ar veni în rochii cu trenă, dar marea majoritate au murit deja sau sunt prin alte țări).

Îmi dreg vocea și întreb:

- Suntem rude?

Nimic. Nu-mi răspunde niciuna. Mă uit în jur - s-au împrăștiat peste tot. Își fac cafea, mănâncă de prin frigider, discută scăzut între ele, s-au așezat pe canapea. Cine-s astea și pe unde au intrat? Întreb iar, de data asta mai tare.

- Suntem rude?

Nimic. Și mă cuprinde panica.

-Nu vă supărați, cine sunteți? Cum ați intrat aici? Ne cunoaștem? Suntem rude? Răspundeți!

Nici nu se sperie, nici nu răspund, și simt cum începe să se instaleze moale, grea, groaza de a fi prinsă într-o pâclă pe care n-o pricep. Engleza are „dread” pentru asta, excelent termen. Îmi pierd mințile? S-a instalat Alzheimer?

Mă învârt printre ele și încerc să le fac să-mi răspundă. Țip la ele. Repet întrebările. Mă privesc ușor încurcate, dar atât. Rămân pe loc și nu-mi răspund. 

Se face lumină. O fi tata la noi! În seara precedentă m-am culcat perpelindu-mă cu gândul la el, atât de ahtiat de interacțiune socială. O fi venit în vizită și le-a adus sau le-a găsit pe aici prin oraș, dracu știe pe unde. Îl văd în stare, mi-l și imaginez jubilând și gudurându-se: „Dar poftim, intrați, e casa fiicei mele, ea încă doarme, desigur, faceți o cafea! Nu, ce pandemie, lăsați că nu se prinde de noi, mă duc până-n piață să iau niște brânzică.”

Mă reped prin casă căutându-l, răcnind victorioasă despre pandemie și riscuri și minți pierdute și cum să bagi străini în casă și de ce nu m-ai întrebat măcar și… Îmi dau seama că tata nu-i la noi.

Nu-s aduse de tata.

Nu-s aduse de Alin.

Nu-s primite de mine.

Aseară când ne-am culcat, eram trei (Sonia e la bunici). Și ușa era închisă.

Azi ne-am trezit vreo nouă. Și nu se dau duse.

Încep să zbier de-a binelea. Ieșiți, ieșiți acum, imediat, poliția, afară, afară! Încă sperând, cumva, că vreuna îmi va reproșa: „Dar cum mă dai tu pe mine afară, sunt tușica Aglaie, nu mă mai știi de când erai uite-atâtica?” Dar nu-mi reproșează niciuna nimic. Se uită cu părere de rău în jur, la frigider, la cafea, la brânzică, la canapea, și încep să se îndrepte fără chef spre ieșire.

Groaza și ușurarea mă copleșesc, ca două ape reci urcându-mi pe picioare.

.........................................

E seară și ne uităm la un film. Parcă mi-e cunoscută scena.

- Ăsta nu e filmul ăla pe care l-au parodiat în... în aia cu Rambo, cu Top Gun, parodia aia?

- Ba cred că da, îmi răspunde prietenos bărbatul din mijloc, întorcând pe cât poate capul, apoi continuă să se uite la film.

Nu prea încăpem pe canapeaua asta. Am extins-o, dar tot nu prea încăpem. Poate de unde stăm opt pe ea. Lângă mine, împingându-mă cu umărul, e un băietan de vreo 9 ani. Vârsta lui Alexandru. Doar că nu-i Alexandru. După el, e domnul care mi-a răspuns. Lângă el, altul, cu nasul bandajat. Rinoplastie? Am auzit că doare teribil. Pe colț, pe o bucă, încă unul. În partea cealaltă, alții. Femei, bărbați. Tot nu-i știu.

Dar de data asta am experiența de dimineață. Nu mai stau să-i întreb de neamuri. 

Mă pun iar pe zbierat și, încet încet, se ridică și se îndreaptă spre ieșire.
Unul încearcă să facă o glumă mică: „Sunt scumpe hotelurile…” care se pierde în întrebările mele, deja evident retorice, despre ce caută acolo. 

Încet, încet, ies din casă. Vocile le rămân cumva, într-un murmur care-mi sună dubios de cunoscut. 

Mă trezesc de-a binelea. Cei 23 de colegi ai lui Alex zumzăie din sufragerie, la școala online. Îl chem pe Alin să-i povestesc coșmarul. Se strâmbă de râs. Coșmar de ciufut. 

Suntem doar noi. Și cei 23 de copii. Și doamna. Și vreo 20 de la facultate, că începe cursul online. Și echipa de la muncă. Și echipa de development. Și....


Read More

13 October 2020

Ce am mai citit (nu numai cu Bookster) - A Thousand Splendid Suns, Noapte bună, Max, Sanda Marin

1. A thousand splendid suns - Khaled Hosseini

Editura Bloomsbury, London




Tradusă în română sub titlul Cetatea celor O Mie de Sori, cartea este al doilea roman al autorului afgano-american Khaled Hosseini.
Acțiunea se desfășoară în Afganistanul măcinat de război, în teribila cumpănă a instaurării regimului taliban, și urmărește cum destinele unor femei din medii și condiții foarte diferite converg și se împletesc, pe parcursul a aproape 400 de pagini. Dar cartea se citește rapid, pe alocuri cu sufletul la gură și cu inima plină de simpatie și speranță pentru eroinele sale. 
Autorul scrie simplu, atractiv. Dincolo de lupta celor două femei din centrul intrigii, climatul socio-politic din acele vremuri este atent evocat și transpus în carte. Contextul nu este cadrul ci impulsul care împinge viețile eroinelor într-o avalanșă de neoprit.




Personal, mi se pare impudic să notez o carte, să-i dau un rating ca unei plachii de crap sau unui mop cu aburi. Așa că prefer să vă spun câte ceva despre fiecare, dar cât de bună sau cât de potrivită vă va fi, decideți singuri:
Se citește ușor? Da
E o poveste de dragoste? Da, de iubire, război, speranță, tristețe, foarte multe emoții se rostogolesc înspre cititor.
Este un roman istoric? Parțial. Contextul joacă un rol foarte important și este bine și interesant descris, însă nu suficient cât să încadrăm cartea aici.
Aș fi vrut altceva de la acest roman? Poate mai multă complexitate dată personajelor. În special cele negative mi s-au părut creionate sumar.

2. Noapte bună, Max! - de Ed Vere

Traducere din engleză de Luminița Gavrilă
Editura Pandora Publishing




Ce-a fost Coadă-Coadă pentru Alexandru, asta este Noapte bună, Max! pentru Sonia. Anume cartea cerută cu insistență în fiecare seară, ba chiar de câteva ori pe seară. O recomand copiilor de vârstă mică.

Cartea are text puțin, scris mare și ilustrații tare simpatice. 
E despre un pisicuț cu ochi visători, care îi caută pe cei dragi lui, să le ureze noapte bună.




O veți îndrăgi și voi și cei mici. Și apoi nu veți mai scăpa de ea. Mai nasol e că a mea e împrumutată de la Bookster, trebuie neapărat să o găsesc de cumpărat pe undeva.

3. Carte de Bucate  - Sanda Marin

Ediție integrală, publicată de Humanitas și îngrijită (ce termen drag și delicat, nu?) de Oana Bârna



N-aveți decât să râdeți de mine cât vreți, dar eu când am zărit-o printre cărțile oferite de biblioteca Bookster, am simțit cum mă năpădește nostalgia acelor clipe când tata, încâlcit de tot în mrejele unei rețete care poate ne depășea priceperea, îmi cerea: „Adă sandamarinu' și hai să-i dăm de cap!”

Eu am avut ediția comunistă, mare, cartonată și cenzurată a „sandamarinului”, și am fost uluită să aflu atâtea lucruri noi din prefața ediției oferite de Humanitas: 

 - Note biografice despre Sanda Marin (Cecilia Maria Zapan), o figură atât de enigmatică încât eu auzisem vreo trei versiuni despre ea: că de fapt e un bărbat cu prenumele Marin și numele Sanda, bucătar profesionist, că de fapt e o colecție de rețete cu multipli autori, etc.
- Mici povestiri despre viața ei, aprecierile dlui Teodoreanu cu privire la prima ediție a cărții
- Multiplele re-editări ale cărții, pornind de la cea din anii 50, în care austeritatea vremurilor și a regimului a șters cu totul ingrediente considerate prea scumpe și denumiri cu iz venetic sau capitalist, și terminând cu cea atent completată de Humanitas
- Amintiri despre autoare, din partea unor membri ai familiei sale

Vă rog mult să nu săriți peste prefață și peste notele editurii, înainte să porniți prin amplul periplu gastronomic oferit de această carte de bucate. Sunt la fel de pline de savoare și atent alcătuite ca rețetele ce o compun. 




Read More

06 October 2020

Ce-am mai citit cu Bookster

 De parcă nu era deja minunat de empatică și supportive, compania la care lucrez a decis să ne păstreze abonamentul cu Bookster.

Pentru cei care nu știu, Bookster e o bibliotecă dedicată în principal companiilor; angajatorul încheie un contract, ție ca angajat ți se deduce o sumă minusculă lunar (vreo 10 lei parcă, dar trebuie să verificați), apoi te poți loga să vezi rafturile unei biblioteci virtuale și să soliciți împrumuturi. Cărțile sunt atât în format fizic, cât și în format virtual. Acum, post-pandemic, ni le aduc acasă și le returnăm pe celelalte la următoarea comandă.
Habar nu am dacă le puteți lua și pe persoană fizică, înclin să cred că nu, dar merită întrebat. În fine! 

Datorită abonamentului Bookster, citesc mai mult - pentru că pot împrumuta unele titluri pe care nu mă îndur să le cumpăr și vreau doar să le răsfoiesc, de exemplu o carte de bucate a vreunui bucătar faimos, dar și pentru că în continuare prefer să citesc în format fizic, dar nu prea am pe unde le pune încă.

Sonia e tare distructivă, iar eu nu am suferit cine știe ce când mi-a făcut praf toate zorzoanele, instrumentele de scris și bijuteriile pe care le-a găsit, dar cărțile mi le-aș lipi de tavan numai să nu le rupă. Așa că am un răftuleț unde mi-am cocoțat cu mare băgare de seamă împrumuturile de la Bookster, și îi tot schimb conținutul la câteva săptămâni / o lună, când le termin de citit.

Gata cu introducerile și explicațiile, să trecem la cărți! 

1. Noah Harari - SAPIENS (Scurtă istorie a omenirii) - editura POLIROM, în traducerea lui Adrian Șerban

Se pare că toți cunoscuții mei citiseră deja cartea asta, mai puțin eu. Ei, bine că am citit-o și eu până la urmă. 

Sapiens studiază evoluția omenirii din perspectivă antropologică, socială și filosofică. Are un tempo minunat, e plină de har, de haz, de nu-mă-lăsa-din-mână. Autorul ei este un om care știe să se adreseze unui public; să-l întrebe, să-l amuze, să-l emoționeze, să-l stârnească să raționeze. E o carte care-mi va rămâne foarte dragă și care abordează teme tare interesante, cum ar fi:

- Apariția omului: Sapiens vs Neanderthal, marile migrații; cucerirea Australiei, impactul omului timpuriu asupra mediului.

- Natură versus biologie versus cultură: cât din ce facem suntem meniți biologic să facem? Cât sunt cutume culturale sau sociale? Ce înseamnă cu adevărat natural? Cât de diferit e un politician care pupă bebeluși în plină campanie electorală de un cimpanzeu care-și purică puii în fața femelelor dominante?

- Cum am reușit să trecem de la trib la societate? Cum ne-am depășit limitele? Cum comunicăm?

- Mituri și speranțe, în slujba ascensiunii sociale a omului

- Cât de fericit a fost, de fapt, omul după revoluția agrară? De ce este considerată de unii savanți drept cea mai mare păcăleală a omenirii?

Și tot așa - n-am terminat-o încă.


2. TOTUL DESPRE CÂINELE TĂU  - Kristin Mehus-Roe - editura ALLFA, în traducerea lui Andrei Vlad Vasilescu

Cartea asta se aseamănă tare mult în structură uneia mai vechi din biblioteca mea, numită Totul despre Câine, de autorul român Ioan Bud. Dar dacă ultima trădează studiile veterinare și limbajul pe alocuri tehnic al autorului, cea oferită de Bookster se adresează direct proprietarului obișnuit de câini și nu neapărat crescătorului experimentat sau tehnicianului veterinar. 


O recomand iubitorilor de câini. Chiar și cei mai experimentați pot găsi informații noi în aceste pagini. Desigur, nimic nou ce nu poate fi găsit și pe internet, dar reunite toate impresionantul număr de 752 de pagini pline de informații și fotografii despre sute de rase, dresaj, comportament, hrană, îngrijire, boli, istoric, diete (inclusiv BARF!), competiții, titluri... și tot așa.



3. Povestea Originilor - David Christian - editura Publica, colecția Co-Lecția de Știință, în traducerea Smarandei Nistor


Foarte compactă pentru cei aproape 14 miliarde de ani pe care-și propune să-i rezume, cartea abordează perspectiva apariției vieții, încadrată de condițiile sale prezumtive (Big Bang, primele stele) și terminând cu o privire către viitor - al umanității, dar și al vieții în sine.


Ceva mai rigidă în terminologie decât lucrarea lui Noah Harrari, cartea este totuși ușor de parcurs. Poate tema în sine mă atrage pe mine, însă pentru mine este un parcurs fascinant cu mult, mult în afara granițelor minusculei mele ființe. Cred că pasionații de științe și chimie ar îndrăgi această lucrare chiar mai mult - vor regăsi în ea referiri și explicații care poate le vor fi familiare; mie, care era să rămân corijentă la această temută materie, mi-s mai străine decât tărâmurile unor hobbiți. Însă autorul face eforturi susținute și rodnice de a îmi explica și mie, pe înțelesul meu, cum s-au format glaciațiunile, care a fost rolul declanșator al primelor microorganisme, care este știința din spatele datării radioactive, cum determină savanții vârsta unui compus și tot așa. 

Încă mai citesc din ea - cum spuneam, diferența dintre (lipsa mea crasă de) cunoștințe și tema abordată își spune, oarecum, cuvântul. Nu e o carte pe care să o pot citi pe nerăsuflate; multe noțiuni sunt noi pentru mine și am nevoie de timp de digestie cerebrală. Dar voi, frumoși inteligenți cu note bune la științe, o veți parcurge ca un fulger. 



Read More

29 August 2020

De ce nu voi trimite din septembrie copiii înapoi în colectivitate

 Cei care mă cunosc știu că nu sunt simpatizantă a curentului de homeschooling câtuși de puțin. Ca opțiune personală, categoric nu. Provin dintr-o familie cu cadre didactice și poate nu știu eu multe despre mine, dar știu sigur că nu am înclinații și aptitudini pedagogice câtuși de puțin. Când vine vorba de ceilalți, desigur, am în continuare opinii și mi le țin pentru mine. Tot ce-mi permit să spun este că, așa cum eu am considerat că n-am ce căuta să încerc să-i învăț pe alții, așa nici alții n-ar trebui să se erijeze în învățători, cât mai degrabă în învățăcei.

Și totuși anul acesta nu aștept cu niciun soi de nerăbdare să se redeschidă școlile și grădinițele. Dacă s-au închis când aveam câteva sute pe zi și de bine de rău, mare gloată era zăgăzuită dacă nu de conștientizarea pericolului, măcar de frica amenzilor, nu pot spune că acum, în plin Idiocracy pandemic, cu peste 1300 pe zi, tot fără tratament, cu mult mai puține locuri în spitale și cu personal medical deja epuizat de jumătate de an de foc continuu, mă simt mai în siguranță.

Înțeleg argumentele pentru redeschiderea școlilor. Nu înțeleg însă de ce ar trebui să nu se poată deschide școala fără copilul meu în ea. Mai ales când știu că în anii trecuți, fără nicio pandemie, a avut diverși colegi care au dat pe la școală doar la luat manuale și apoi la încasat diplomele, și care nici măcar n-au avut vreo greață în a explica, candid: „Mama zice că nu se scoală așa dimineață.” „N-am venit că era frig” etc. Cumva când ziceau Iosif și Rahela asta, era ok, și nu le zicea nimeni nimic de frică să nu cumva să nu mai vină drept deloc. Când zic eu „prefer să stea cu mine acasă încă ceva vreme, să văd și eu cum vă iese”, soluția e să mă consilieze un psiholog, că poate-s anxioasă și nu știam.

Desigur, am citit persiflantul eseu (că articol nu e) al unui nene, care după ce pornește de la premisa onestă că trebuie deschise școlile ca să aibă cum munci părinții, inclusiv personalul medical,și exemplifică chiar că un medic nu poate sluji în spital liniștit știindu-și copilul singur prin casă toată ziua, o ia prin pruni explicând contrariul a ce ne explica, la fel de persiflant și superior, în anii trecuți.

În anii trecuți orice pediatru, orice medic de familie, la care ajungeai cu copilul, îți explica (la fel de ritos și de „băi nătângus anxiosus ”) că o medie de 12 viroze respiratorii PE AN sunt firești și de așteptat la un copil introdus în colectivitate ( = care merge la școală, grădiniță ), că în literatura de specialitate sunt consemnați drept adevărate incubatoare de viruși, purtătorii perfecți, că asta-i viața, se vor molipsi și vor pasa tot ce prind, hihi, haha.

Ei bine în anul 2020, când avem o viroză tot respiratorie dar nouă, fără tratament consemnat unanim drept eficace, fără vaccin, cu urmări catastrofale asupra persoanelor vulnerabile (unde vulnerabil mai nou înseamnă de la peste 60 de ani până la 3 șunci în plus sau condiții cronice care altfel permiteau decenii întregi de viață normală), cu repercusiuni asupra sistemului cardiac, etc, fix din aceleași surse eu ar trebui să ascult și să cred că acești copii, care în anii anteriori erau definiți drept răspândacii absoluți, anul ăsta nu vor răspândi nimic, pentru că-s mai mici, suflă mai puțin și stai să vezi, respiră mai jos de nivelul tău (de parcă un părinte sau bunic sau profesor nu se apleacă în viața lui să îmbrace, hrănească, culce, ajute, etc un copil, dar în fine, probabil dl doctor și-i crește pe ai lui din pod).

De asemenea, eu ar trebui să cred că în aceeași unitate de învățământ despre care, pre-pandemie, încercasem să avertizez DSP-ul (și nici atunci nu răspundeau la telefon), pentru că refuzau să pună hârtie și săpun la budă ca să nu se consume, și despre care fiu-meu mi se plângea că preferă să se țină 5 ore ca să nu mai calce în pișat, această unitate condusă de o tanti care, când i s-a atras atenția că e o mizerie crasă în baie, a arătat o hârtie ștampilată pe care se consemna că SE FĂCUSE CURAT MAI DEMULT, dintr-o dată, post pandemic, va deveni igienică și responsabilă. Adică vor face un salt evolutiv de la dinozaur la homo faber practic, sărind de la „dă-i dreacu, să calce prin pișați, eu am ștampilă de la firmă că e curat” direct la „dar vai, acest virus mic și contagios trebuie atent îndepărtat prin igienizări frecvente și temeinice”.


De asemenea, după ce ni s-a repetat și am fost frecați la cap cu distanța de doi metri, cu contagiozitatea, cu cât e de riscant în autobuz, în metrou, în avion, în orice spațiu închis, chiar și preț de un sfert de ceas, eu ar trebui să stau liniștită la gândul că doi copii ai mei stau fiecare în câte un spațiu închis cu alți câte 22 respectiv 25 de copii, care la rândul lor au și ăia câte minim 2 contacți direcți, dintre care dracu știe câți ”cred” în Covid-19 și câți bănănăie despre Bill Gates care urmează să le facă, să le dreagă.

iar dacă nu-s liniștită, ar trebui să vină un psiholog care să mă consilieze pentru că, desigur, de neliniștea mea mă fac eu vinovată, cu anxietățile mele aduse de-acasă din lada de zestre și nicidecum

- spitalele cu alde Cercel „e dăcât o gripă, nu mai daț cu spirt”, nosocomiale și dezinfectanți diluați pe stil Hexi Pharma

- școlile împuțite, supra aglomerate, cu igienă dezastruoasă ignorată în mod voit și complacent de ani de zile 

- realitatea existenței unui virus care-mi poate mătura de pe fața pământului jumate de familie, pentru că, ce surpriză, nu mă cheamă Tezeu și n-am părinți și rude semizei sau titani.

- dar și „asumarea” focarelor din școli, fără trasarea unor soluții reale pentru cazul în care familiile sunt infectate. 

De exemplu, vine să zicem unul din copii din școala și grădinița super curată sper aerisită super distanțată super igienizată și ghinion, ceasul rău, tușește un prost pe el și ia Covid din parc sau mă rog, de la mine. Pentru că să fie clar, absolut TOATE cazurile de la copiii din grădinițe și școli de stat vor avea această fenomenală caracteristică unitară: „Nu e de la noi”. În 7 ani totali de „colectivitate” am ajuns la cabinete să anunț următoarele:

- vreo 25 de bronșiolite

- viroze fără număr

- 2 pneumonii

- conjunctivite

- enterocolite

etc etc. La un moment dat nu le mai numeri, să nu zică lumea că ești anxios. Știi ce-au avut toate în comun? Nu erau de la ei. Adică nici nu apucam să deschid gura, dar asta era placa. „Nu știu ce-are, dar nu e de la noi. Ați adus de acasă. Ați luat de prin parc.” Chit că anunțam nu ca să cer serie și factură pe noua boleșniță, ci ca să știe și alții și, mai știi, SĂ ȘI-I ȚINĂ ACASĂ până trecea valul, sau să nu plece să zicem în concediu s-o pupe pe străbunica.

În fine, revenind. Presupunem că unul din copii ia Covid de pe undeva. De la mine din fundul genții, desigur, nu de la școală sau grădiniță. Simptomatic, nesimptomatic, tot acasă se întoarce, tot în aceiași 60 mp suflă, mănâncă, plânge, strănută.

Face simptome. Conform legislației, îl internez și mă internez cu el.

Dar în 4 zile face și soțul. Are comorbidități, deci poate ajunge să stea mai mult prin spital.

Cu cine rămâne celălalt copil sănătos?

Cu bunică-sa cardiacă?

Cu bunicul cu neoplasm pulmonar?

Cu diverșii crai care îmi explică mie să nu mă panichez?

În timp ce îngrijesc copilul, poate mie mi se face rău în spital, fac și eu simptome. Așa cum am pățit d ex când avea pneumonie cel mare și când am simțit că nu mai pot respira și tușeam de-mi săreau ochii. Pe atunci, drăguțele doamne de la IOMC m-au ajutat după preaplinul inimii lor: mi-au explicat că e spital de copii, deci n-am decât să crăp că nu mă consultă nici pulea, dar că e o farmacie vizavi de spital și aș putea merge să cer spițeresei de acolo să-mi dea ce consideră dumneaei.

Acu când o să fac și eu covid ce vor face? Mă trimit să suflu într-o pungă adusă de-acasă?

Dacă e ceva atât de contagios și știm deja din istoricul Italiei ce ravagii a făcut în familie, ce soluții există pentru aceste scenarii care e destul de clar că NU vor fi excepția ci regula?

Și o ultimă întrebare, cu ce dracului încurc eu dacă aleg să-i mai țin acasă o vreme? Cum opresc eu vatmanul, chirurgul și brutarul să lucreze? Ce riscuri îi pun eu să-și asume în orb? Niciunul. Mi le asum eu mie și alor mei pe cele pe care consider că le pot duce. 

Prin urmare, în septembrie și posibil și în octombrie e posibil să constat în mod repetat că au, ba unul, ba altul, diverse simptome și condiții. Că na, așa e toamna. Poate voi rata fulminantul restart al învățământului românesc, din care doar 40% pe an ies analfabeți funcționali, dar cu ocazia asta, chit că voi munci mai greu și voi avea nervii pe papiote, voi apuca măcar să văd ce le iese.

Și mai vedem noi după aia cine-și caută psihologi.

Read More

25 July 2020

Apocalipsa Tâmpeniei

Dacă mă întrebai în urmă cu ceva ani la ce catastrofă majoră mă aștept să asist pe parcursul vieții mele, ți-aș fi răspuns diverse chestii posibile și probabile, dar nu ti-as fi zis ca ma astept sa nimeresc in plina apocalipsa de proști.

Desigur, suntem și în plină epocă de climax al îmbrobodirii adevărurilor neplăcute, așa că abundă articolele maestre în plimbat prin pruni și formulat acest adevăr în cuvinte suficient de alambicate încât poate să nu le priceapă orice prost și, Doamne ferește, să se ofenseze. 

De exemplu, studiul care stabilește că există o corelație între dificultățile cognitive și cât de bine înțelegi să respecți distanțarea socială. 
De curând a mai apărut unu plângându-se că școala noastră nu formează o cultură rațională, științifică, și de aia nu pricep nici copiii nici adulții ce e ăla virus molipsitor, dar cred gogoși cretine cu Gates și cipurile. Dar știi ce ce formează?

Proști.

Acum fix câteva minute am citit avertismentul unui medic din Timișoara: această luptă nu se poate câștiga în spital, iar dacă nu respectăm cu toții măsurile de distanțare, vom pierde lupta cu pandemia.
Comentarii: auzi, da nu-ți vezi tu mai bine de medicina ta, ziceai că ai un leac minune.

Proști.

Am o colegă fost cadru didactic, încă e activă în diverse comunități ale profesorilor, forumuri, grupuri, etc. Sunt pline de imbecilități de genul „eu nu vreau școală online, că vor să-mi bage 5G-ul în casă prin  wi-fi”.

Proști.

Nu credem medici, nu credem oameni de știință, nu credem politicieni, nu credem pe nimeni peste nivelul nostru. Credem unul care montează centrale și are un unchi la cules sparanghel, care-a zis că nu există așa ceva. Credem pe una care apare la TV. Credem un retardat care tot anunță apocalipsa că vine de 40 de ani încoace. Păi vine, coaie, că o aduci tu, trasă de păr.

Proști.

Da, corupția te ucide, dar prostia se pare că și mai repede de atât.
Și, culminant, un cântec de lebădă, sau mă rog, de gâscă proastă a acestei gloate: Politician local avertizează într-o declarație „Știu că ne credeți proști, dar să știți că suntem mulți”.

Știm. Murim încet, de proști ce suntem.
Read More

21 June 2020

Sandvișul

Când traduc chestii cu vizibilitate publică, nu contează cât de potrivit mi se pare mie un termen sau cât de folosit este deja în vorbirea curentă, ci în primul rând dacă Academia consideră că există ori ba.
Așa că degeaba eu zic și pronunț și citesc prin meniuri sandwich, ca tot restul populației. Dacă odată demult s-a decis că dacii liberi și frumoși mâncau la pachețel sandviș, cu pluralul sandvișuri, apăi sandviș zic și eu.

Culmea e că în mintea mea, eu am două noțiuni diferite asociate cuvintelor.
Sandwichul e sandwich, ăsta cu panini sau chiflă sau baghetă, cu diverse cărnuri, cu salată atârnând din el, ceapă, roșii, etc. Sandwichul e Subway, să zicem.

Sandvișul în schimb e ăla pe care-l mâncai în CFR București Constanța, făcut de acasă. Ăla din parc. Ăla din pachețel. Definiția din DEX rezumă rigoarea sandvișului românesc: 

SÁNDVIȘ, sandvișuri, s. n. Felie de pâine (unsă cu unt) cu un aliment rece (șuncă, salam, brânză etc.) peste care se așază adesea a doua felie de pâine; tartină. [Var.sándvici, sánviș s. n.] – Din fr.engl. sandwich.

A doua parte de sandwich era deseori nițel mai molcăită, de la împreunarea cu felia de mezel (alt cuvânt care mă duce înapoi cu decenii) sau telemeaua umedă. Și ambele felii erau franzelă din asta cu coajă lucioasă. 

Puteai avea parte de sandvișul mai sărac, cu parizer și margarină, care parcă-ți aluneca scuzându-se pe gât. Puteai uneori avea parte de sandvișul mătușii care știe să gătească, cu brânză frecată cu unt și friptură rece. Am prins unul singur. Nu de alta, dar eram doar în vizită la mătușa aia. N-am mai văzut-o de atunci.
Puteai avea și sandvișul făcut de tac-tu sau de alt nepriceput, un sandviș mătăhălos, cu multă pâine și strâmb potrivit. Era sandvișul de tren, pentru că nu se putea să pleci fără mâncare atâtea ore, sandvișul de „poate nu găsim cazare”. Sandvișul de cămin, tristă consolare după ce-ți dădeai banii pe alte prostii și pe mâncare nu.

Dar niciunul nu mi-a rămas mai viu în minte ca sandvișul Ioanei.

Ioana era colega mea și atât de diferită de mine, că nici n-aș ști de unde să încep cu diferențele. Ioana era frumoasă, dezinvoltă și primitoare. Eu eram un stârci plin de frustrări și temeri. Nici nu știu cum de ne-am adunat. Dar cel mai mult mă uluia familia Ioanei. Erau practic opusul nostru.

Ioana avea părinți foarte tineri, care glumeau mereu și vorbeau cu ea de la egal la egal. Ioana avea un frate mai mic, care-i era drag, și o cameră plină cu desene. Le plăceau animalele. Mama Ioanei purta fustă scurtă și a răspuns odată unui gardian care încercase să se ia de câinele ei „Vezi-ți de panseluțele dumitale”. Tatăl Ioanei râdea des. În fine. Opusul nostru.

Fiecare zi de școală era la fel. Plecam val-vârtej pentru că fie întârziam, fie nu dar deja era scandal în casă, deci mai bine să ajung mai devreme. De mâncat acasă nu prea apucam sau nu aveam ce, deci orele 11.00 mă prindeau cu mațele chiorăind. Bugetul meu foarte redus îmi oferea un covrig în pauza de masă sau, uneori, dacă se nimerea taică-meu să fie mai generos (sau să-i ciupesc eu de prin buzunar), un covrig și un suc. De fapt, cam ăsta era meniul zilnic pentru întreaga clasă. Ori nu mâncai nimic, ori îți luai covrigul de la chioșc. Sau dacă te aveai bine cu cineva, puteai alterna: azi iau eu, mâine iei tu.  

Mai puțin pentru Ioana. Ioana avea pachețel de acasă. Cred că eram pe undeva printr-a 6a când am aflat că există așa ceva. Când a zis „Eu nu mai ies, mi-au pus pachet” și a scos într-adevăr un pachețel care m-a uluit. Nu conținutul, ci ideea în sine. Ideea că există cineva care e atât de grijuliu încât îl învelește în șervețel și staniol, să nu se scurgă. Feliile de pâine egale. Al doilea șervețel, împăturit pentru șters. Și pâinea părea proaspătă. 

Era un sandviș ca toate sandvișurile, fix pe definiția din Dex, unul cu unt și brânză. Dar nu știu cum să zic, într-o lume abrutizantă, plină de violență și nepăsare, primeam uneori semnale că poate fi mai bine. Altora, e drept, dar poate și mie, poate și altora prin mine vreodată. Undeva acolo exista o lume în care părinții râdeau la glumele tale și-ți împachetau de acasă un sandviș. 

Așa că decenii după, când dintr-un stârci mic și speriat am ajuns un stârci mare și smucit, m-am apucat să fac și eu pachețele. 




Și adevăr vă spun vouă, pe cât de duioasă mi-o fi fost povestea până acum, pe atât de deadpan e epilogul ei. Căci fiu-meu cel hrănit și alintat se întorcea de cele mai multe ori cu ele neatinse, și cerea bani de covrigi. Pam-pam.

(Dar când / dacă trece mizeria asta vreodată, tot îi mai fac!)



Read More

09 June 2020

Attendant le mâle




Am fost în weekend la țară. Socrul meu are un soi de refugiu de gura soacrei, să zic așa. O locuință la țară unde mai ține vreo 3 găini și 4 roșii, fix cât să-și găsească motiv să se ducă și să se întoarcă. Personal mi se pare o idee fantastică și benefică tuturor.

Uneori îl invadăm și noi prin refugiu și ne primește cu brațele deschise, că-i om blând și sociabil de altfel. Recent a dat buzna peste el și tata și nu oricum ci cu un portbagaj plin de rațe și găini.
Cadru: Tata creștea de ceva timp clandestin niște păsări prin curte (unde nu e voie, el stând în buricul târgului). Cu un exces de hrană, dar într-un spațiu mic și întunecat. Eu le plângeam de milă orătăniilor cu orice ocazie. Mi se părea că le chinuie. Nu-s vegetariană, din păcate, dar asta nu înseamnă că nu cred că măcar în scurta(ta) lor viață n-ar trebui să aibă spațiu, lumină și ceva zile pașnice. La tata n-aveau deloc așa ceva.

Așa că tata le-a dus plocon socrilor, pentru că e un talent de-al său, care mi s-a transmis și mie: începe lucruri și le pasează să le termine cine are ghinionul să-i fie prin preajmă. 

Pentru păsări, clar e un pas în bine. Când am ajuns, găinile se acomodaseră deja. Cocoșul se dădea galant pe lângă ele, favorizându-le pe ale lui și tratându-le pe celelalte cu o autoritate rece. Cred și eu. Tocmai le căsăpise indirect soțul, câștigând tragicul concurs de frumusețe „pe care din ăștia-l facem borș, că se bat”. Se pare că al tatei a luat puncte în plus la alură și penaj.

Rațele în schimb stăteau stinghere, una în alta, aproape nemișcate. Uneori își adunau curajul, după un schimb de priviri, și lipăiau prudent spre vasul cu apă. Apoi se dădeau mai deoparte, timide și statice. Jur, parcă erau trei măicuțe în Bamboo.

Tot pălăvrăgind, tata menționează că ar mai fi o a patra, care a căzut cloșcă și stă pe ouă acasă, dar cum nu știe exact când a căzut, nici nu știe când va scoate pui. Și că după ce scoate, aduce bobocii și mama aici, la cele două surate și la rățoi.

Iar socrul meu observă delicat:

- Dar să știi, cuscrule, că și aia albă tot rață e.

Stupoare. Cum să fie tot rață? Dar i-a garantat baba de la care le luase că aia albă e rățoi! Să fie rață? Și atunci proasta aia ce tot clocește de două luni?

Eu tot insist că parcă ar fi rățoi aia albă, dar e drept că am căutat pe Google, modificându-mi astfel în mod interesant reclamele pe care mi le va propune în următoarea perioadă, și rățoii parcă să zic că-s altfel la cap. Am cedat. Tata are patru rațe, dintre care una mimează clocitul de două luni de zile.

Am protestat însă: de ce să le ia musai rățoi? La ce le trebuie barbaria de a fi fugărite lipa lipa peste tot? Adică dacă tot nu vor să mai scoată alții, pentru ce să mai aducă vreun rățoi necunoscut, care poate mai e și mojic? De ce să nu le lase să fie între ele, fetele?

Și mă lămurește soțul meu, oprind cu duhul blândeții orice posibilă diatribă feministă:

- Dacă au rățoi, se mai duc și ele la baltă și înapoi, umblă prin curte. Dacă n-au rățoi, stau pe loc. Așteaptă GPS-ul.

Ei bine, așa e. Și așa am elucidat și timiditatea statică. Stau pentru că n-are cine le duce încoace și încolo. Iar ele singure nu se cade să se plimbe, deci s-au adunat în cea mai amărâtă asociație de gagici ever.
Așa că trecând peste orgolii antropomorfice, o să căutăm rățoi, ca să nu prindă fetele rădăcini.


Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (12) amintiri (18) animale (5) anotimpuri (4) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (6) carti pentru copii (5) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (3) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) mașini (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (2) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (12) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (85) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)