Showing posts with label dezvoltare. Show all posts
Showing posts with label dezvoltare. Show all posts

15 June 2015

Achizitii de limbaj

Alex a inventat un cuvant nou. Nu-i deloc public-friendly dar ma umfla rasul de cate ori il aud.

Fucklelei.

E o combinatie intre valelei si fuck. Cu valelei nu stiu sa ne fi auzit pe noi - parca n-avem asa dramatisme in viata de sa ne vaicarim atat de sonor - dar cu fuck recunosc spasit ca da. Mai scapi o furculita, mai scapi o furculita pe un picior, mai afli ca se face a 15-a dezinsectie consecutiva si trebuie cumva sa iei copilul la 4 de la gradinita, ce sa zic, viata e plina de ocazii sa zici "fir-ar sa fie de treaba". Daca esti Margareta Nistor. Si noi nu suntem.

Cuvantul nou inventat e folosit in contextul potrivit macar.

- Ce e de mancare? Este lapte? Cu cereale?
- Lapte cu cereale este dimineata. Acum avem ciorba.
- Fucklelei...

- M-am murdarit aici pe genunchi.
- Lasa ca se ia la baie.
- Facem baie?!
- Da, in seara asta.
- Fucklelei!!

- ....hai Alex ca e 8 jumate si iar intarzii, hai sa ne trezim sa mergem ...
- Unde sa mergem?
- La gradinita.
- Iar?!!
- Iar ...
- Fucklelei :(



Read More

02 April 2014

2 Aprilie - Ziua Internationala de Constientizare a Autismului

De Ziua Internationala de Constientizare a Autismului, Mariana, prietena mea si cititoare a blogului, mama unui baietel cu manifestari din spectrul autist, a dorit sa va vorbeasca.

Va rog, nu-i luati mesajul drept alarmist sau panicard. Eu l-am citit de vreo 3-4 ori inainte sa ma decid sa il public. Temerea mea era ca as sustine afirmatii asupra carora nimeni, nimeni nu reuseste inca sa se pronunte. Insa pana la urma, nu despre asta este vorba, mesajul Marianei este unul constructiv si optimist. Se adreseaza tuturor parintilor, cu rugamintea de a nu ignora sau minimiza importanta semnelor timpurii. Autismul nu poate fi vindecat, insa daca este depistat de timpuriu, sansele eficientei terapiei cresc spectaculos. Ce ne dorim cu totii e sa avem copii care vor deveni adulti autonomi si fericiti. Sa nu le rapim aceasta sansa.

Doamnelor si domnilor, va vorbeste Mariana:

"Am tot zis ca ma abtin sa spun sau sa scriu ceva apropo de 2 aprilie. E ziua mondiala de constientizare a autismului.
Baietelul meu a fost (intr-un final) diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist). Ei, si? E un diagnostic. Nu-l defineste, ca persoana, dupa cum nu ne defineste pe noi, ca familie. De ce sa vorbesc sau sa scriu despre asta?

Pentu altii.
Pentru toti acei parinti care se uita la copilul lor si au o umbra de indoiala. Pentru cei care nu stiu.
La naiba. Ce stiam eu acum 3 ani? Vazusem Rainman?

Chestia asta e foarte usor de ignorat cat timp li se intampla altora. Vezi un țâcă prin cartier si zici vaiii, saracu, vezi un caz la tv, pui mana pe tel,  dai un sms si te culci pe urechea ailalta.

Nu vreau sa vorbesc despre cauze, ca ne-apuca anul nou batand campii. La capitolul cauze, gasesti de toate.  De la varsta inaintata a tatilor, la timerosalul din vaccinuri, poluare, alimentatie..pana mea. Orice. Comenta o prietena de pe fb, apropo de un nou studiu fantezist: singura metoda eficienta 100% de prevenire a autismului e contraceptia. Daca (inca) n-au scos un studiu conform caruia scapinatul in timpul sarcinii provoaca autism, pai e doar o chestiune de timp.

SEMNELE TIMPURII.

In manuale gasiti semnele tipice ale unei afectiuni care numai tipica nu e. Autismul nu e o boala, nu are simptome. E o denumire generica data unor comportamente aparte. Copilul se poarta diferit. E altfel.
Inca ceva: aceste schimbari nu apar dintr-o data. Nu apar peste noapte. E nevoie de timp sa le observi .Vestea buna e ca aceste comportamente, indiferent de cauza, pot fi modificate, “tratate”, ca sa zic asa, cu sanse mari de succes, atunci cand se incepe terapia, NU medicatia, la varste fragede. Vestea rea e ca, ignorate, aceste ciudatenii devin tipare de comportament din care e foarte greu sa evadezi.

Nu spun ca, daca observati vreunul din aceste semne gata, e piciul autist. Doamne fereste. Incerc doar sa va spun sa nu le ignorati. Credeti ca o sa dispara, ca e doar un episod, ca se va schimba copilul ? Si daca nu e asa? Daca nu dispar de la sine? Sunteti dispusi sa riscati?
O gramada de chestii sunt chiar nostime la un copil de 2-3 ani. De ce l-ati duce la o evaluare, ca doar nu face nimic rau. Vreti un motiv? Uite unul: imaginati-va acelasi copil, facand aceleasi chestii, la 10 ani, la 15 ani...Nu prea mai e nostim.

De ce e importanta depistarea timpurie: sunt sanse de recuperare imense. Am vazut copii care au inceput terapia pana in 2 ani: la 3 ani jumate mergeau la gradi de masa, fara nici un fel de problema. Am intalnit o pustoaica la centrul unde mergem noi la terapie si chiar am intrebat-o pe maica-sa ce cauta acolo … ca n-are copilul nimic.

Sunt discutii sa se faca si un program national de screening. Deja au fost niste cursuri destinate medicilor de familie, sa-i instruiasca pt a depista semnele timpurii. Din pacate, cursurile au fost optionale. S-au dus cativa pediatri, tot e ceva.
Programul ala national e in stadiul de proiect. Pana il aproba, pana dau norme, pana gasesc bani etc…mai trec niste ani.

Intre timp, exista mai multe centre si organizatii, mai ales infiintate de parinti patiti. In Bucuresti ai AITA, ATCA, Covorasul fermecat, SOS Autism (fostul Help Malin), Autism Transilvania la Cluj, Micul print la Bistrita..sunt multe.  In oricare din ele se poate face o evaluare psihologica. Evident, diagnosticul il pune un psihiatru.

La noi medicul de familie n-a stiut ce sa spuna. 
Aveam niste semne prezente, dar nu stiam ce-i cu ele, si nici doctorita n-a stiut.
Duceti-va totusi la un psihiatru. 
Ne-am dus. Aaaa, e prea mic, e prea devreme...nu vorbeste? Asa-s baietii…Si da-i cu exemple de cutare geniu care a vorbit pe la 4-5 ani etc. Tu, ca parinte, abia astepti sa auzi asa ceva. Ai o suspiciune, ai o strangere de inima si te duci la doctor sperand din tot sufletul sa-ti spuna ala ca esti o nebuna paranoica si ca piciul tau e ok. Si te duci acasa, si mai trece timpul, si problema nu dispare, ci mai apar si altele.

Cum ingrijorarea nu dispare, te-apuci sa sapi dupa informatii si sa citesti. Problema e ca informatiile au un caracter general. E un sablon in care copilul tau nu se potriveste. Scrie acolo, de ex : copilul nu comunica. Pai al meu comunica. Vrea apa, zice apa, sau da-mi apa, sau aduce cana. Mananca doar anumite chestii? Hai sa fim seriosi. Totii copiii fac mofturi la mancare. Se pune pe urlat si eu stau si nu ma prind ce are al copil? Nu cred ca e vreun parinte sa nu fi experimentat chestia asta. Hai sa fim seriosi, doar n-o sa duc piciul la psiholog pentru ca plange. (aici intra si contactul vizual, si joaca altfel, si somnul etc)

Oricare din semnele astea, luate separat, nu inseamna nimic. Impreuna, POT insemna ceva. Pot sa nu insemne nimic. Dar daca? Sincer, eu daca as fi stiut de ele, daca as fi stiut ca acel ”nu comunica” nu inseamna ca nu comunica deloc, ci include si “comunica in felul lui”, m-as fi miscat mai repede. I-as fi zis doctoritei aleia de 2 bani sa-si bage diagnosticul de “retard de limbaj” unde n-o vede soarele si mi-as fi dus copilul mai repede la unii care stiu cu ce se mananca tulburarile de spectru autist.

Nu uit conversatia cu doctorita de la Bucuresti. « doamna, n-o sa va placa »  « Doamna, nu trebuie sa-mi placa mie, eu vreau sa stiu ce are copilul, sa stiu ce mama dracu am de facut. ». Si am facut. Terapie. Fiu-meu e bine-merci, e vesel, sanatos, si se recupereaza. Usor-usor. Era bine sa fi inceput terapia mai devreme, dar nici asa nu-i rau. Era bine sa fi stiut atunci ce stiu acum? Era. Timpul nu-l pot da inapoi, dar le pot spune altora."

Mariana va multumeste, si eu alaturi de ea.



Read More

23 October 2013

Te iubesc, daca.

Daca speli vasele.
Daca aduci bani in casa.
Daca imi faci masaj.
Daca nu ma pui sa ma intalnesc cu rudele tale.
Daca iti pui pantofii aia pe care-i prefer eu.
Daca nu te mai imbraci asa.
Daca te tunzi altfel.
Daca faci ce-ti spun.
Daca citesti cartea asta.
Daca vorbesti cum iti cer eu.
Daca te angajezi unde te trimit eu.
Daca nu mai vorbesti cu prietenii tai.
Daca stai mai putin in oras si mai mult prin casa.


Cine-i asta?
Un manipulator / o manipulatoare. Cineva nasol, nociv, controlator.
Vrei sa fii iubit, iubita, de el?
Parca nu prea.
Te-ai casatori cu asa persoana?
Parca-i cam de evitat. Te vezi 18 ani iubit asa, din daca in daca?
Read More

04 September 2013

Sportacus Flick-flackus

Înainte să vină această săptămână plină de "ba tu nu faci, ba tu nu știi, ba tu ești și mai inutil" am avut un weekend pașnic. Sâmbătă m-a invitat Ana la lansarea LazyTown.

Am avut un moment de cumpănă. Ca de obicei.
Mă cheamă la ceva numit LazyTown.
Ok, e de mine, mă duc. Mă și mut acolo chiar.
Ah, cică sunt desene animate.
Dar n-am avea oricum la ce le vedea, că-s la televizor.
Ba da, am, Boomerang are și site.
Ok, dar despre ce sunt?
Read More

06 August 2013

Loc nou de joaca in Bucuresti

Delia m-a invitat la lansarea unui proiect fain, un nou spațiu de joacă pentru copii.
A trebuit să mă invite de vreo trei ori, și nu că m-aș fandosi ca fata mare la mazurcă, dar aveam un motiv am zis eu destul de întemeiat de a nu avea ce căuta pe acolo. Mai precis, nu aveam copilul cu mine, își petrecea ultimele zile de vacanță sub aripa (cam prea) protectoare a bunică-sii.
Paranteză - eu nu reușesc deloc să împart 21 de zile de concediu ale mele la 1 lună vacanță vară, 2 săptămâni iarna, 2 de Paști plus încă minim 2 pentru sezonul mucilor și cel al virozelor. Nu știu cum se descurcă alții, mie îmi dă minus rău de tot. 

Read More

24 May 2013

Devin expertă în alexandreză.

Am așteptat momentul asta de luni de zile. Tot visez si visez la el. La momentul în care copilul meu va trece de la fluctuații de vocale către silabe și limbaj articulat. Nu ca sa ma laud ci ca sa-l înțeleg  Să știu ce îl doare, ce vrea să mănânce, ce ar prefera sa facem, poate vrea alți pantaloni, poate prefera alt traseu în parc, poate putem negocia sa ma lase si pe mine sa fac o baie in tihna.
Read More

09 May 2013

O vară fără scutece

Continuăm seria articolelor pișăcioase, menținând avertizarea de cod maro-galben pentru cititorii cei fara prunci ai blogului, deși cred că au dat deja bir cu fugiții care încotro.

....exceptând noaptea și când merge în mașină cu tatăl care altfel ar conduce prea timorat și ar face accident tot întorcând capul și întrebând: "hă? te-ai pișat? faci pipi? a? faci? hă?".
Eu cred ca m-am nimerit fix între trenduri și probabil îmi iau scatoalce din ambele direcții. Am început prea devreme pentru mamele care încep pe la 3, 4 ani și prea târziu pentru cele care la 1 an deja au treaba rezolvată. Deci sunt deopotrivă stress şi loază leneşă, eu cu cei 2 ani si vreo 3 luni. Ei, asta e.
Sumarizând:
 - accidentele sunt rare, dar zilnice.
- dupa un început amăgitor de promițător, am avut un mic regres, cum ar fi că nu mai vrea să stea pe vasul de toaletă. Căutam alt reductor.
- o fi AP, n-o fi AP, dar eu l-am mituit cu o îndârjire de zici că îl pregăteam psihic să intre in vreun partid politic, nu să se cace într-o oală. Știți ciocolățele alea mici Kinder, care de fapt au ciocolata doar pe deasupra și o chestie albă, cică lapte, înăuntru? Din alea, cate o bucățică mică mică. De câte ori stătea pe afurisenia de oală. Când a și făcut ceva în ea am dansat, am dat bairam, am chemat lăutarii, am tăiat vițelul cel mai gras și am făcut trei zile sacrificii umane. Glumesc. I-am dat totusi jumătate de ciocolățică.
- nu l-am pedepsit in nici un fel, desi mi-a scapat un dezamăgit și dezamăgitor "iar pe jos, bă?!" dând de un anume mușuroi. Exclamație pe care o regret încă intens și sincer. Pentru că după aia nu a mai facut deloc vreo trei zile. De ajunsesem să mă rog să faca și în capul meu, numai să facă odată.
- la creșă cică are, vorba unui europarlamentar foarte activ (serios acum, activă fată, mai încurcă ea tanda cu manda dar barim are ce încurca), "și eșecuri, și succesuri".
- habar nu am daca progresăm. Se duce direct la oală când se trezește, deși n-am solicitat neam de neamul meu atâta rigurozitate. Nasol totuși că fiind în pampers, probabil deja a făcut.
- am sporit spălatul pe mâini și prin alte părți, încercând să țin pasul cu vertiginoasa auto descoperire a lui fi-miu.

- nu reuşesc să înţeleg corelaţia, dar de când am început chestia asta, refuză să se mai îmbrace. Cu orice, de la şosete la tricou. Aseară a dormit la bustul gol, aruncând cu furie pătura cu care l-am tot învelit. Ieri l-am luat pe sus, urlând si dând din picioare, exemplificând la perfecţie "the terrible twos". Tot din această cauză: apucasem să îi dau jos tricoul şi nu mai vroia altul. Nu ştiu exact unde am greşit, eu una cred că nicăieri, cred că pur şi simplu constată că lucrurile nu se întâmplă doar pentru că zice mă-ta că se întâmplă.

Constată că are halucinanta putere de a schimba cursul evenimentelor, zicând nu. Nu, ce? Ce mai contează ce? Nu, şi destinul se schimbă, nu şi ce urma să fie nu mai e. Eu una înţeleg oarecum aceasta imensă fascinaţie pentru "nu". E prima dovadă a faptului că poţi manipula universul. Punându-te în cur în mijlocul drumului şi făcând niste scheme care ar face o grămadă de tioneri celibatari să dea fuga la sterilizat, da, dar ce contează. Potţi schimba lumea şi nu e începutul.

Eu una n-am să renunţ aşa curând dar nici nu cred că insist la infinit. Îl ţin toată vara fără scutec, asta e, dau cu mopul, bag recompense, încurajări şi dacă la final nu ne-a ieşit nimic, asta e, reluam primavara ailaltă. Dar poate ne iese totuşi.

Adică mie una mi se pare un skill greu de dobândit, fiind cam împotriva firii. Din punct de vedere antropologic - mai bine zis din punctul MEU de vedere antropologic, da, să mă prezint, sunt Karioka, antropoloaga de weekend, stiu tot atâta antropologie cât ştie ăla cu izmene vărgate de la Meteo meteorologie - ....unde am rămas? Aşa. Dpdv antropologic, e nefiresc ca omul să se c...pardon, am promis că vorbesc mai frumos. Să își depună dejecţiile în acelaşi loc. Suntem o specie evoluată dintr-un soi de maimuţe culegătoare şi vânători oportunişti; da ne ascuţeam silexul şi pictam vânători de mamuţi prin sufrageriile comune, dar să fim serioşi, mai mult pictam decât mâncam. Eu insist pe ideea că baza hranei o constituiau fructe căzute pe jos, rădăcini, insecte, vegetale de tot soiul iar când nimeream si ceva cu suliţa aia era mare veselie, jackpot, baby! Aşa că în mod evident, nu cred că doamna CroMagnon se întorcea din drum 45 de kilometri să pună pe cel mic pe oală.



 Nop, cred ca instinctual şi natural era să ne căcăm pe unde apucăm, fertilizând astfel solul pe care probabil urma să revenim sezonul viitor. De atunci situaţia s-a schimbat drastic, însă nu putem să negăm meritul micilor temerari cand izbutesc până la urmă, de bine de rău, să nimerească toaleta. E un triumf al raţiunii contra instinctului! Să-i aplaudăm, zic.



Read More

21 April 2013

Alex la 2 ani




Am mai scris in august anul trecut despre fiul meu.
Acum are 2 ani si vreo 2 luni. Cu aproximatie de cateva zile. Totul e cu aproximatie la el. Are aproximativ vreo 84-86 cm, pentru ca niciodata nu reusim sa-l masuram bine. Are aproximativ 11 kg jumatate pentru ca il cantarim rar si imprecis. Si drept sa spun, nici nu ne prea mai pasa in cate unitati precise de masura se cuantifica rostogolul de neastampar si zambet.

E micut, e slabut, e vioi. E sociabil si vesel; invata repede si are doar o pojghita subtire de timiditate de inceput. Acum un an imi faceam griji sa nu-l schimbe cresa; nu l-a schimbat. A ramas afectuos si lipicios. Imparte pupoaie generoase persoanelor pe care ajunge sa le placa, spre vaga mea neliniste fix pe gura. Nu neaparat din considerente pudibonde, cat din motive de igiena as prefera sa reusim sa il convingem sa pupe pe obraz.
Nu e agresiv, nu bate, nu scuipa, nu musca. A inceput de curand sa arunce cu pietricele sau nisip,dar se amuza teribil si nu pare sa realizeze ca poate rani pe cineva. Lucram si la asta.
Gadila in schimb. Stie zone corpului unde se gadila el, d ex burtica, axila, talpi si cauta sa gadile si pe altii tot acolo.
Ii place in baie in continuare. A avut un scurt episod de cateva saptamani de refuz ingrozit, dar din fericire a redevenit broasca noastra draga.

Are simtul umorului. Se amuza in special la situatii de un comic buf; daca surprinde pe cineva, daca persoana surprinsa se mai si stramba, daca poate face un "bau" reusit, daca provoaca surpriza, etc. A avut o perioada cand trola barbatii pe strada strigandu-le "tata!" . Aia se intorceau surprinsi si destul de multi cam speriati. Apoi Alex se hlizea ca o matza de Cheshire. Jur ca nu l-am invatat eu.

Nu ne-am chinuit sa il invatam nimic. Nu stiu, o fi rau, om fi loaze denaturate, dar chiar nu am facut mari eforturi in directia asta. I-am aratat in joaca, si cand zic in joaca nu ma refer la complexe metode pedagogice deghizate in chestii ludice. Zic de joaca relaxata, scurta, spontana. Habar nu am ce-o fi pe la cresa, dar pare relaxat si tare fericit iar bagajul de cantecele si deprinderi se tot ingroasa, deci o fi de bine.

Nu vorbeste inca, cel putin nu pe limba noastra. Altfel, turuie mereu si destul de fluent, intr-o pasareasca ciudatica dar din ce in ce mai articulata. Face afirmatii, gesticuleaza, interogheaza, protesteaza, argumenteaza, are toate elementele unui discurs coerent. Doar ca habar n-avem ce zice. Ne unesc totusi cateva cuvinte comune. O sa incerc sa le listez aici. Nu sa ma laud, ci poate, peste ani si ani, sa recitesc postarea asta. Daca nu cumva imi uit adresa si parola si tot, ca la restul de bloguri precedente astuia.
 - stie vreo cateva culori, inca nu m-am lamurit daca le percepe si pe celelalte sau daca doar le sare pentru ca nu le poate pronunta. Pana una alta, spectrul lui Alex contine: gache (galben), aba'u , ve'de, mou (mov). Atat.
Mai stie vreo 3 animale, vaca fiind favorita, si stie in general sa semnaleze cand ii e foame, daca ii e sete, pe cine cauta (io sau tac-su) si daca a facut pe el. Dupa mine, e fix de ajuns. As prefera sa stiu si cand il doare ceva si pe unde, dar mai asteptam.
Cumva a inteles ideea de numar, de a numara. Doar ca habar nu are ce numara si cum se numara. Ca si in cazul cul;orilor, a retinut vreo 4 cifre si numara acolo de zor cam tot ce prinde. Orice e numarabil.
2 = duoi
4 = papu
5 = fai (five?!)
10 = deceeee!
doar ca nu in ordinea asta. nici nu asociaza gramezile de obiecte cu numarul corespunzator, d ex poate numara 2, 2,2,5,4,2, 10! Ei, lasa ca se lamureste el. 10 se termina cu ridicat manute in aer si aplaudat frenetic.
Foarte bun self-esteem, apropos. Se felicita pentru fiecare chestie inainte sa apucam sa il felicitam si noi. Odata l-a apucat cantatul la Maracas si ne-a pus sa-l aplaudam pe ritmul unui infiorator de sintetizat "if you're happy and you know it". Am aplaudat ca la al 16lea Congres. Daca ne opream, se ingrijora. Asa ca nu ne-am oprit. Stiti emisiunile alea vechi cu tezaur folcloric (or mai fi dar nu stiu), in care una canta acolo o lalaiala interminabila si pe fundal vreo 15 "mandre" cu prea mult dermatograf aplauda, ranjind cam teapan? E, asa eram noi pe la al 7'lea bis.

Mananca excelent si singur la cresa, nu prea variat si mai mult hranit acasa. Cu ocazia operatiei de polipi am solicitat set complet de analize, daca tot trebuia intepat. Spre usurarea mea au iesit toate bune, deci nici ca ma mai stresez. Evita carnea dar poate fi pacalit cu diverse tocaturi. D ex sarmale. Sau ardei umpluti, sau ma rog, alte combinatii de carne tocata + orez.
La cresa are o prietena, se pare, si cam atat. Flirteaza cu mult succes cu tot personalul adult. Il gasesc mereu in bratele uneia, soptindu-i chestii, mangaind-o pe fata, inspectandu-i nasturii de la bluza, etc. Ce sa zic, bravo lui.
Il prefera pe tac-su. Cand tac-su vine sa ii ofere un sirop de tuse sau cu vitamine, de la el e nectar olimpian, de la mine e otrava si fiere. Cand vine vorba de schimbat, la el sta ca un mielusel, la mine e ca si cum as incerca sa incalt o anghila cu pantofi Louboutin. Il recunoaste oricand si oriunde, in orice poza, il soarbe din ochi, pupa cu religiozitate monitorul daca zareste vreo poza de-a lui. Se lumineaza de fericire cand il vede. Cand au fost despartiti de o vizita si s-au regasit, a alergat spre el de parca fusese pleca in Irak 8 ani, cu bratele deschise, razand si pangand si tropaind cat il tineau picioarele alea mici.
Il pupa pe cap, il mangaie, il hraneste cu atentie cu cereale si in general absolut orice face tac-su e minunat, deosebit, superb, admirabil. Eu imi scot parleala la culcare. Pe mine ma pupa de ma albeste si langa mine se culcuseste noaptea. Da, tot eu ma trezesc cu un fund pe fata sau cu un calcai in ochi dar asta e, you can't have roses without thorns.

Adoarme singur la cresa. Adoarme aproape singur aici. Adica lasat cu o carte in dormitor. Eu inca mai incercam sa il adorm prefacandu-maq si eu ca dorm pe langa el. Metoda asta nu e chiar ok dintr-un singur punct de vedere, de cateva ori bune am adormit lemn, mai ales cand mai si canta - da, am un copil care imi canta pana adorm - iar el a ramas treaz si vesel.

Exceptand polipii cu complicatiile lor, in cazul nostru apneea si cardurile de raceli cu muci si tuse, nu a avut probleme de sanatate. Sper sa nimerim sa luam varicela de la careva in urmatorii ani; nu ma incanta imunitatea de doar 3 ani oferita de vaccin.

Ii place sa cante, danseaza cu placere. Are memorie buna. Reproduce aproximativ (lalaie) cantecele preferate.
E infiorator de posesiv. Si de acaparator. Am ajuns sa evitam locurile pentru copii pentru ca evident trage direct la mingea, bicicleta, lopatica lui cutarica si urla cu 4 randuri de lacrimi. Nu par sa inteleaga prea bine conceptul de "al lui". Intelege insa perfect conceptul de "al meu". Al lui e tot ce vede cu ochii si pe tot ce poate pune mana. Sau pe tot ce isi doreste sa puna mana. Lucram si la asta. Pana atunci, ne vom multumi sa haladuim pe coclaurik, departe de tentatii materialiste. Adica evitam cu obstinatie Roata Mare si spatiile de joaca, in special in weekend. Am incercat sa aducem jucariile lui de acasa; ori le ignora complet ori le pazeste ca o closca, urland preventiv daca se apropie cineva pe raza judetului in care ne aflam. Deci nici asa nu merge.

Se scoala vesel, se culca vesel. Se plictiseste groaznic insa fara atentia si colaborarea cuiva. Nu se joaca singur decat destul de rar; cumva il inteleg, asa ar fi normal. Cauta sa integreze mereu pe cineva in joaca lui; ofera jucarii, minge, masinute etc si se entuziasmeaza daca celalalt accepta.
Pare sa fie complet amoral, ceea ce conform unui studiu descris de BBC e perfect normal - zona respectiva din creier se dezvolta tarziu, in jurul varstei de 20 de ani. Dupa cateva incercari de a studia natura soldate cu vreo doua victime (gandaci din aia vaca-domnului) care mai mai ca m-au lasat in lacrimi am decis ca poate totusi sadicul ala de Garleanu are si el rostul sau cu povestirile sfasietoare despre diverse fapturi mici si nevinovate care mor infiorator de greu si inutil.

Nu se teme de gandaci , nu se teme de nimic de fapt si am curtat-o pe madame Cioflec anuntand ca imi doresc si eu sa merg in expeditiile lor prin natura. Imi vor inabusi chiraielile daca dam peste vreo ganganie mai dubioasa; am citit ca uite-asa face copilul fobii, vede pe ma-sa urland suita pe sifonier de frica soaricului si pac, capata si el. Asta nu m-a oprit insa sa fac ca toate trenurile Garii de Nord cand anul trecut, in intunericul bland al dormitorului, mi-a deschis palma si mi-a pus in ea ceva. Ceva suspect de elastic, un pic tare pe deasupra, un pic molcut pe dedesubt. Ceva ce s-a dovedit a avea mai multe picioare decat ar putea suporta psihicul meu si-asa subrezit, picioare pe care le-a folosit pentru a o lua la trap in sus pe bratul meu. Da, a prins un gandac mare si negru, cum nu stiu, ca-s vioi, si mi l-a adus cadou.

In casa, se ataseaza frenetic de cea mai noua jucarie, are cateva zile in care doarme, mananca respira numai cu ea in brate, chiar si cand "ea" e o masinuta de metal cam incomoda. Prefera sa picteze cu degetele. Nu-l intereseaza deloc puzzles. Prefera sa ma puna pe mine sa fac turnulete iar el sa le darame. Recunosc ca mi-e ciuda de zici ca am si eu 2 ani. Da pase cu piciorul si face un aport la minge excelent. Tine la caine; si cainele la el, doar ca inca raportul lor de forte si marimi e prea disproportionat si o coada a cainelui prea entuziast mi-l trimite direct la pamant, deci le temperam si supraveghem atent interactiunile.
Astept vremea mai calda cu nerabdare. N-o sa ma mai prindeti prin casa. O sa-i iau casca, o sa-mi iau coburi si indiferent de ce decize iau astia cu pistele lor de bicicleta o sa il duc in Bordei, in Kiseleff si in alte colturi ale Herastraului decat astea in care ajungem pe jos.

Pai cam atat. Sunt curioasa sa vad ce-am sa scriu la anul.


Read More

31 January 2013

Decizie eroica

De maine cica imi duc pentru un an de zile desktopul si monitorul in balcon.
Pentru ca mi se pare ca Fatuca isi creeaza tabieturi legate de calculator si oricat de inofensive or fi alde Duck TV si Baby TV nu mi se pare ok sa aiba un copil de 2 ani tabieturi cu calculatorul. Nu mi se pare ok sa am nici eu, sa nu mai zic de el.

Asa ca, fiind campioana gesturilor smucite, renunt de tot la calculator in casa. Mai raman cu ala de la birou, cand si cand cu laptopul dca lucrez de acasa, iar cand e copilul acasa si nu la cresa, ramane sa ma bunghesc discret in smartphone daca vreau.

Mai e al sotului, monopolizat de cele coispe seriale ale lui, dar bat pariu ca dupa doua saptamani de urlat Fatzuca la el ca vrea Baby Tv, o mai rareste si el.
Mda. Deci de maine.
Televizor nu mai am, de fumat m-am lasat, calculator n-o sa mai am, cred ca ori ma pun iar pe facut copii ori o sa am o casa curata bec.
Read More

14 December 2012

Cand stim sa citim?

Consider ca pasiunea pentru citit a fost probabil cel mai mare ajutor din viata mea.
Pasiunea de a citi a derivat in dorinta de a investiga, de a ma informa selectiv, pe masura ce am realizat ca nu orice afirmatie devine adevar doar prin tiparire (sau, mai tarziu, prin aparitia in mass media si internet) si am inceput sa incerc sa filtrez, sa citesc mai mult despre aceeasi idee, dezbateri, polemici.

Dar pana sa ajung acolo a trebuit sa invat sa citesc. Am inceput la 3 ani. Era iarna, aveam pneumonie, nu aveam voie afara din casa si aveam doi bunici la fel de plictisiti. Aia a fost ideea lor de a ma tine ocupata. A mers? Da. Mi-a folosit la ceva?
Nu cine stie ce.

Sunt complet impotriva celor care incearca sa forteze acumularea anumitor cunostinte inaintea vremii in viata copiilor lor. Si da, aici ma refer la cititul de la 3 ani, recitat de Luceferi la 2, etc. Mi se pare ca foarte multe din performantele copiilor sub 5 ani sunt rezultatul unor imense frustrari interioare ale parintilor, si banuiesc aici in special mamele.
Orice copil poate invata sa citeasca sau sa memoreze chestii care rimeaza.

Insa din perspectiva unui fost copil care a citit la 3 ani si a recitat luceferi si alte balarii, consider ca e complet inutil si poate chiar daunator.
N-am chef sa ma erijez in diverse presupuneri. Vreau doar sa imi arog dreptul de a imi da cu parerea despre propria experienta, desprinsa din propria viata.

Am invatat rapid si usor sa citesc si deprinderea in sine a fost un fel de puzzle bidimensional. Simbolurile tiparite corespundeau unor sunete si daca le ghiceai si le alaturai, iti ieseau cuvinte. Nu prea mai conta ca habar nu aveam ce insemnau cuvintele  - am invatat sa citesc de pe Scanteia deci primele mele cuvitne citite au fost "realizari marete", "cincinal", "recolta la hectar", "stima tie, viitor luminos, fiu al Carpatilor".
Din pacate acelasi trend a urmat. Odata stapanind binisor misterul literelor transformabile in silabe am continuat sa citesc avid, obsesiv, orice. Am citit carti "de oameni mari" habar neavand ce citeam dar memorand mecanic bucati intregi de romane. Le puteam reproduce cu o exactitate care a smuls ropote de aplauze la serbari la gradinita sau la reprezentatii spontane. Nu-mi trebuia mult; in aproape orice copil zace un mic histrion avid de atentie si usor de zgandarit.

Partea buna e ca odata pornita pasiunea de a citi nu s-a mai oprit pana in ziua de azi.
Partea proasta e ca totusi cred ca se putea porni si din scoala cu fix acelasi rezultat.
Am avut ceva timp un vocabular mai bogat si o abilitate mai buna de a ma exprima decat ceilalti copii.
Pe de alta parte habar nu aveam ce inseamna jumatate din cuvintele folosite. Serios. Capacitatea mea de intelegere a prins din urma cuvintele pe care le foloseam abia hat incolo pe la vreo 10 ani. Pana atunci m-am exprimat jenant de pompos si melodramatic si am facut calambururi bizare si nestiute nici macar de mine.

Inca o parte proasta a fost incapacitatea de a ma integra in clasa.
Stiam deja sa scriu si sa citesc. Asa ca m-au pus frumos cu un caiet in fata sau o carte de povesti si uite asa mi-am petrecut vreo 3 ani de zile. Fucking boring, I tell you. Si tot din cauza asta:
 - am un scris teribil de urat iar orele de caligrafie au fost tortura curata. Ar fi trebuit sa invat sa scriu corect si treptat, in ritmul celorlalti.
- nu m-am integrat in colectiv, neavand preocupari comune. Am devenit "teacher's pet" si aia de scos in fata la serbari. Nu e o pozitie tocmai ok, serios.
- atata s-au tot mandrit cu capacitatea mea de a citi (pe care apropos, o are si un cimpanzeu si chiar si un caine, asta ca sa tuflesc mandria unor mamicute) ca au neglijat complet alte activitati care trebuiau sa duca la construirea altor abilitati, zic eu, cel putin la fel de importante.

Mult mai importante sunt chiar si abilitatile motrice. Pana in ziua de azi trebuie sa fac eforturi constiente de a ma lega corect la pantofi, nu reusesc sa practic nici un sport care necesita coordonare si viteza de reactie (cum ar fi orice sport cu mingea sau de echipa) , nu le am cu impletitul, crosetatul si in general nimic ce necesita un minim de indemanare.

Si mai importanta e abilitatea  - invatata! - de a rationa logic. Jocuri cu forme, cuburi, puzzle, lego. Mici exercitii de logica, de gasire a unui pattern, de a continua un sir de forme, numere, cuvinte asemanatoare.
Culori, forme, categorii.

Si evident, important e si sa inveti sa socializezi. Prin exercitiu, nu citind carti. Relatia dintre autor si cititor (ascultator, privitor, spectator etc) nu are dinamica si interactivitatea unui dialog obisnuit. Autorul zice una si livreaza cartea sau filmul sau muzica. Tu receptezi alta si oferi feedback rar sau deloc. Poate-poate vreodata te vei intalni cu respectivul autor si-i vei declara ca nu ai inteles nimic din cutare opera de-a sa , sau din contra, ca rezonezi perfect cu creatia dumisale. Acum ca au aparut blogurile, in aparenta interactiunea s-a imbunatatit; de fapt, deloc.
Intre mine si tine, tu cel care citesti acum blogul, nu se afla un dialog real sau o relatie functionala. Tu nu ma poti opri sa scriu, cand scriu. Nu poti interveni. Eu talalai aici pe 15 pagini si imi formulez argumentele, gresite sau nu. Intr-un final, le public. Tu citesti si singurul lucru pe care il poti face e ori sa te opresti din citit ori sa imi lasi un comentariu prin care dezaprobi parerea mea. Eu pot sa ti-l aprob sau nu. Pot si sa nu il citesc deloc sau sa il sterg direct. Pai ce fel de dialog mai e si asta?
Tot nu-i interactiune sociala. Nu poate suplini nevoia critica de a invata cum sa relationam cu ceilalti. Care skill nu poate fi, de altfel, nici bagat pe gat dar nici nu cred ca e ok sa toleram evitarea la nesfarsit.
Relatiile intersociale presupun la orice varsta compromis, dialog, polemica, afectiune, sentimente bune sau rele. Putem fireste propaga toate trairile noastre catre o carte sau catre prieteni imaginari. Ca doar fix asta am facut si eu. Insa vine un moment in care ai nevoie de prieteni reali, fie ca realizezi fie ca nu. Sau in care pur si simplu lucrezi, existi, inveti printre oameni.

Si in nci un caz pe ultimul loc ca importanta sta capacitatea de a crea. Pe care o avem cu totii latenta in noi. Mult mai presus de a memora o poezie e capacitatea copilului de a intelege ca si el poate scrie una. Mult mai departe de acoperitul constiincios al unui sablon de desen sta desenul liber, exersarea creativa a abilitatii de a reda idei si fiinte, reale sau imaginare. Muzica, desenul, pictura, scrisul. N-ar trebui sa fie o corvoada si o inregimentare continua in norme. Sunt aripile noastre de zi cu zi.

Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)