Showing posts with label concediu. Show all posts
Showing posts with label concediu. Show all posts

09 June 2020

Attendant le mâle




Am fost în weekend la țară. Socrul meu are un soi de refugiu de gura soacrei, să zic așa. O locuință la țară unde mai ține vreo 3 găini și 4 roșii, fix cât să-și găsească motiv să se ducă și să se întoarcă. Personal mi se pare o idee fantastică și benefică tuturor.

Uneori îl invadăm și noi prin refugiu și ne primește cu brațele deschise, că-i om blând și sociabil de altfel. Recent a dat buzna peste el și tata și nu oricum ci cu un portbagaj plin de rațe și găini.
Cadru: Tata creștea de ceva timp clandestin niște păsări prin curte (unde nu e voie, el stând în buricul târgului). Cu un exces de hrană, dar într-un spațiu mic și întunecat. Eu le plângeam de milă orătăniilor cu orice ocazie. Mi se părea că le chinuie. Nu-s vegetariană, din păcate, dar asta nu înseamnă că nu cred că măcar în scurta(ta) lor viață n-ar trebui să aibă spațiu, lumină și ceva zile pașnice. La tata n-aveau deloc așa ceva.

Așa că tata le-a dus plocon socrilor, pentru că e un talent de-al său, care mi s-a transmis și mie: începe lucruri și le pasează să le termine cine are ghinionul să-i fie prin preajmă. 

Pentru păsări, clar e un pas în bine. Când am ajuns, găinile se acomodaseră deja. Cocoșul se dădea galant pe lângă ele, favorizându-le pe ale lui și tratându-le pe celelalte cu o autoritate rece. Cred și eu. Tocmai le căsăpise indirect soțul, câștigând tragicul concurs de frumusețe „pe care din ăștia-l facem borș, că se bat”. Se pare că al tatei a luat puncte în plus la alură și penaj.

Rațele în schimb stăteau stinghere, una în alta, aproape nemișcate. Uneori își adunau curajul, după un schimb de priviri, și lipăiau prudent spre vasul cu apă. Apoi se dădeau mai deoparte, timide și statice. Jur, parcă erau trei măicuțe în Bamboo.

Tot pălăvrăgind, tata menționează că ar mai fi o a patra, care a căzut cloșcă și stă pe ouă acasă, dar cum nu știe exact când a căzut, nici nu știe când va scoate pui. Și că după ce scoate, aduce bobocii și mama aici, la cele două surate și la rățoi.

Iar socrul meu observă delicat:

- Dar să știi, cuscrule, că și aia albă tot rață e.

Stupoare. Cum să fie tot rață? Dar i-a garantat baba de la care le luase că aia albă e rățoi! Să fie rață? Și atunci proasta aia ce tot clocește de două luni?

Eu tot insist că parcă ar fi rățoi aia albă, dar e drept că am căutat pe Google, modificându-mi astfel în mod interesant reclamele pe care mi le va propune în următoarea perioadă, și rățoii parcă să zic că-s altfel la cap. Am cedat. Tata are patru rațe, dintre care una mimează clocitul de două luni de zile.

Am protestat însă: de ce să le ia musai rățoi? La ce le trebuie barbaria de a fi fugărite lipa lipa peste tot? Adică dacă tot nu vor să mai scoată alții, pentru ce să mai aducă vreun rățoi necunoscut, care poate mai e și mojic? De ce să nu le lase să fie între ele, fetele?

Și mă lămurește soțul meu, oprind cu duhul blândeții orice posibilă diatribă feministă:

- Dacă au rățoi, se mai duc și ele la baltă și înapoi, umblă prin curte. Dacă n-au rățoi, stau pe loc. Așteaptă GPS-ul.

Ei bine, așa e. Și așa am elucidat și timiditatea statică. Stau pentru că n-are cine le duce încoace și încolo. Iar ele singure nu se cade să se plimbe, deci s-au adunat în cea mai amărâtă asociație de gagici ever.
Așa că trecând peste orgolii antropomorfice, o să căutăm rățoi, ca să nu prindă fetele rădăcini.


Read More

05 December 2016

Dubito, ergo cogito

-  Cum te mai simți, Alex?
- ...ăăă...Poate mai bine.

E un răspuns foarte bun. Fiul meu deprinde ițele diplomației și navigării pe ape tulburi. Dacă nu se mai simte bolnav deloc, se poate trezi înapoi la grădiniță. Dar dacă se simte prea rău, ajunge înapoi la medic.
De o săptămână suntem singuri acasă. El cu pneumonie. Eu nu mai, dar cu ochii pe el și cu urechea ciulită la orice suflu nelalocul său din plămâni. Ia medicamente. Le bea sau le inhalează. iar între aceste reprize scârboase de doftoricit, suntem noi doi și Jessie. Tati e în delegație.

La început i-am spus direct că nu e niciun Moș Crăciun, că noi ne luăm între noi cadouri, și ne facem surprize plăcute. Însă de sărbători cedam și ne lăsam târâți în iureșul buimac de clopoței și beteală. Anul ăsta ne-am trezit că tornada cu Hrușcă și sclipici ne-a înghițit fiul de tot. Crede, mai mult ca niciodată. Dar cugetă, așa că se tot frământă și se întreabă. Pardon, întreabă. Iar eu tot oscilez între a-i da mici indicii că poate nu și a îl încuraja că poate da. E o dilemă morală cumplită.

- Cum ajunge la noi?
- Hă?
- Cum ajunge, pe unde? De la Polul Nord. Noi când mergem acolo?
- Nu prea curând, e foarte frig. Se duc oameni în expediții, dar unii mai și mor pe-acolo. E foarte frig, nu locuiește nimeni permanent la Polul Nord.
- În afară de Moș Crăciun, mă corectează el prompt.
- Ăhăm....

Și tăcerea se sparge iar, câteva clipe mai târziu.

- Dar cum poate să ajungă dintr-o dată la toți copiii?
- ...poate ajunge pe rând, sugerez eu.
- Dar cum să vină cu sania? Sania nu zboară. Și dacă nu ninge? Atunci?
Eu ridic ochii în tavan, implorând pronia cerească să fi fost retorice întrebările. Mi s-a acrit să apăr un hibrid dubios între Coca-Cola și behaviorism. De ce nu și-au pus măcar povestea la punct?

Dar pronia doarme. Alex are 5 ani și la 5 ani nu există retorică.
- Atunci? Cum ajunge? Atunci? Și pe unde intră? Doar noi închidem ușa. Are cheie? Dacă are și altcineva cheie? Și pe unde intră? Noi n-avem horn! Auzi? N-avem horn, ca în poză. Pe unde? Atunci?
- Alex, poate e doar o poveste, cum sunt zombies sau vampirii, încerc eu moale, simțind cum o năpârcă galbenă și-a încolăcit coada pe limba mea.
- Poveste?! Moș Crăciun?!
Năpârca m-a prins de inimă și mă ține în colți. Fir-ar magia mă-sii. Uite ce mă pune să fac. Și să vezi, când o realiza că nu există, tot pe noi se va supăra. Doar noi am încercat, dar el batman, batman...
- Moș Crăciun există și nu e o poveste! declară Alex, cu credința în suflet și vorbă a primilor apostoli.
- Absolut de acord. Cred că intră pe ușă, pentru că noi mereu o lăsăm deschisă în Ajun. Special pentru el.
Vezi, ce ușor a fost.

Alex răsuflă ușurat. Mă uit pe furiș în ochii calzi, căprui, care nu mai oglindesc pentru moment nici o întrebare. Profit de pauza de 3 secunde ca să beau niște apă.

Alex pleacă la el în cameră, și din prag îmi aruncă, vesel:

- Zici așa pentru că ți-e teamă că rămâi fără cadou.
Read More

25 January 2015

Calatori de pe toate drumurile, uniti-va!

....si dati o mana de ajutor unei madame care nu știe să citească o hartă, pentru că alături de consortul său, care insistă uneori că nu are NEVOIE de o hartă, are de gând să pornească la călătorit prin țară pe la începutul verii.

Toate astea alături de Fățucă, a.k.a. Așa Este, care la momentul excursiei va avea un pic peste patru ani.

Intenționăm să ne plimbăm nițel prin țară, probabil maxim 10 zile, și vrem să bifăm neapărat:
- Brașovul - îl avem pe Goatie lângă Brașov
- Alba Iulia - am mai fost pe la Ada și ne-a plăcut nespus. Și Ada, și orașul, și cetatea și tot

Ce vrem noi:
- să căscăm gura la un munte, la un oraș, un muzeu, ceva
- să fie adaptabil pt 2 sedentari și un copil de 4 ani, deci nu mă trimiteți să fac alpinism sau să prind urși din zbor
- să găsim cazare ieftină, curată. Nu avem pretenții mari. Dacă apa caldă și lipsa ploșnițelor sunt pretenții mari, atunci ok, avem pretenții mari.

Absolut orice tips and tricks din partea PĂRINȚILOR călători sunt binevenite, dar nu numai. Doar ca speram sa auzim mai multe de la parinti. Cu copil călătorim anual, dar dus întors către și dinspre socri sau mare. Excursie cu căscat gura, făcut poza nu am mai avut.

Sugestii, itinerarii, chestii de văzut, ce să da și ce să nu, etc sunt binevenite.
Read More

10 June 2013

Prima noastra excursie in doi - cu Dacia Plant si Foto Union

A fost prima data cand am mers undeva doar eu si Alex, adica afara din Bucuresti.
Era sa nu merg.
Pentru ca era in timpul saptamanii, pentru ca Alex e inca mic, ziceam eu, la doi ani sa-l fatzai cu autocarul cu orele, pentru ca imi manca o zi de concediu, pentru ca nu stiam cine mai merge in afara de Olandezul Zburator, cu care as merge probabil oriunde.
Ma bucur tare mult ca am mers la Ziua Portilor Deschise de la Dacia Plant, si ca Ana Nicolescu si Foto Union m-au invitat.
Read More

01 May 2013

Niste sarbatori mai speciale

Anul asta stau acasa de pasti.
Doar eu si Alex.
Am decis sa incercam sa folosim astea 5-6 zile de concediu pentru a renunta la scutece si..habar nu am, sa vedem ce iese.
Nu stiu daca iese ceva. Momentan sta fericit in fundul gol prin casa.
Trimis sotul la mama soacra, sa nu ne perturbe din boot camp (sau booty camp mai bine zis) desi mai bine il tineam acasa; vad ca Fatzuca se aseaza pe oala numai sa-l vada zambind. Frate, cateodata ma exaspereaza adoratia asta.
Ia sa vad eu cum ma descurc 1 saptamana singura. Am prietene care stau cu lunile singure.
Mai mai ca imi vine sa regret, avand in  vedere ca abia la 15 minute dupa cde omul meu a iesit pe usa, oala sub presiune a incercat sa ne omoare, transformandu-se intr-un gheizer cu supa. Niciodata n-a facut asa, nu stiu ce dracului are. In plus, acum un ochi de la aragaz e inutilizabil, bolboroseste supa cand il deschid. Am uscat cat am putut de bine si le folosesc pe celelalte.
In rest, habar nu am. Va reusi oare Karioka sa isi faca copilul sa produca ceva intr-un recipient consacrat?
Voi nimeri sa duc gunoiul? O sa ne iasa ceva saptamana asta?
Tineti aproape. Dar nu chiar asa aproape. Mai lasati si voi blogurile, mergeti undeva pe la tara sau macar afara din casa, strangeti gunoiul daca faceti gratar, nu fiti muisti si nu afumati vecinii cu gratare pe terasa sau pe casa scarii. Nu va ingramaditi ca nehalitii prin supermaketuri, nu cumparati mici gata facuti, nu uitati ca nu e musai sa mancati TOATE ouale ciocnite dintr-o zi. Si nu uitati ca nu e musai sa mancati miel.
Eu sper sa am un concediu cat mai cacacios fructuos.
Read More

23 December 2011

Repaos

Am ajuns la socri. Repaos si liniste, in majoritatea timpului. Rasfat egoist si tamp. Lene afisata frontal si acceptata mangaietor "pai sunteti obositi,mama". Copil plimbat din brate in brate si pupat si smotocit de nici n=apuca sa se smiorcaie macar odata. Mancare negatita de mine.
Nirvana.
Bivolaru cu toti bautorii lui de pis...de urina (am zis ca nu mai vorbesc urat) si cu spiralele lui n-ar reusi sa imi atinga starea de integrare in absolutul repaos.

Nu mai am net decat pe mobil dar am apucat sa intru pe laptopul lui barbat'meu sa aprob ceva comentarii (de ce comentati, maica, numai cand nu ma uit? nu va injur, serios) si sa scriu aceste randuri.

Am recuperat cateva poze vechi si un teanc de vederi pe care le-am aparat indarjita de prozaica-mi bunica, care desi mare aparatoare a educatiei siscolii nu prea vede rostul cuvantului scris decat ca si combustibil al focului din soba. Vrei sa scapi nears, n-ai decat sa scrii in cremene, ca Moise.

Si constat cu jale ca:
- desfacand vraful de vederi m-a izbit un miros cunoscut si un val de amintiri despre vremuri irecuperabil duse. Un miros care amesteca in el calimari de cerneala, buchetele de levantica uscata, zanganitul paharelor groase de cristal (da, uneori sunetul are miros), dupa amiezi blande si zambete de mult uitate.
- ca parintii si bunicii mei aveau un scris de mana de departe superior mie, caligrafic, matur, citet
- ca gestul in sine de a scrie o "vedere", de a alege un carton cu o imagine reprezentativa si de a asterne condensat cu propria mana cateva urari de bine e infinit mai personal si mai uman decat orice urare pe internet sau sms.

am dat si peste niste poze , le-am confiscat in graba si am gasit printre ele una dintr-o vacanta de cosmar de la Navodari. Tata ma trimisese cu cateva mame bune, dar numai cu copiii lor. Ma simteam urata, mi-era dor de casa, aveam slipul ridicol de mare si desi eram sfrijita ca un supravietuitor al Auschwitzului si fara umbra de sani inca, imi doream cu disperare sa fi purtat un costum care sa imi acopere pieptul. Am fost refuzata cu constatarea umilitoare dar de altfel justa "ce-ti trebuie,si-asa n-ai tate". Intre timp mi-au crescut dar, how bizarre, odata aparute ravnitele protuberante nu mi-am mai dorit sutien la mare.

M-am uitat si la televizor. Am rezistat cred cam jumatate de ora la TopModel ceva , pe antena 1. Un Botezatu buhait, cu aere de peste batran, alaturi de o echipa cam pe acelasi calapod, a reusit sa ia trei fatuci cand de cat ok - ma rog, una cel putin - intre 14 si 21 de ani si le-a boit si le-a inzorzonat pana au aratat toate ca niste curve de 35-42 de ani. Just great.
Am constatat ci aici ceva:
- om avea noi femei frumoase, dar marele pacat al natiei e nasul. Doua din cele trei protagoniste aveau o barna noduroasa, neaosa, usor borcanata ca un bulb spre varf la una si coroiata aprig la alta.
- in general cand ii zici unei fete de pe la noi sa pozeze "saxi", se produce urmatorul fenomen. Isi scoboara fruntea in jos, ca o vitica ce da sa-mpunga. Tuguie botul ca o invitatie fara echivoc la un concert la oboi. ochii se mijesc sau devin spanchi si intreaga figura se posomoraste tamp, intr-o intrebare nerostita dar clara ca un dangat de talanga: "Ci vrai,uai? Vrei sa ti f@#$?" (Dom' Sorin am promis ca nu mai vorbesc urat da parca il am pe raposatul Ralu Filip in carca, asa-i de ciudat, parol)
Pic de elasticitate, pic de zambet real, pic de degajare. Demne nepoate ale unor darze bunici ce stau ca moartele la poza, infiorator de burzuluite si tzapene, domnisoarele de azi lasa zambetele sa le scape rar si ca basinile: stramb si dintr-o parte,sau acoperind grijuliu gura. Iaca pozna c-am scapat-o. Hilar, dar doua canale mai incolo, pe un post de manele, o alta piti, machiata la fel de imbelsugat dar mai ieftinache, se fataia si radea cu o dezinvoltura perfecta. Pe langa ea, un cocalar in dungi racnea ca el bea cu cana. Si era foarte fericit conform gurii cu carii dar destul de uimit si indurerat conform haulitului si sprancenelor.

M-am refugiat irasi in grila TVRului. Refugiu curat.
Oare cum poti sa scoti pe veci niste canale din grila? Planuiesc mazilirea majoritatii televiziunilor private, in cap cu KanalDul si ProstTVul.
Read More

13 December 2011

Cadouri

Sa nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu Craciunul. Nu sunt nici genul care sa se vaiet "oh dar comercializarea dar vai dar nu dar blah". Daca nu vrei Craciun comercial, ia-ti consoarta, du-te intr-o pestera si fa-i cadou un autportret din gainat de lilieci. Voila.
Ma bucur sa fac cadouri, raman cheala de bani la fiecare sfarsit de an, nu ma deranjeaza - sau ma rog, imi trece cand te vad deschizand cadourile .

INSA sunt niste neajunsuri legate de obiceiul cu cadourile care ma scot din tatani.

Oamenii se impart in doua categorii, cei care vor cadouri si cei care nu recunosc ca vor cadouri. Pe cei din a doua categorie i-as bate cu o bata din hartie de ambalat. Cu sclipici. Sunt groaznici si am o gramada in familie si din cauza lor umblu ca bolanda prin magazine si nu gasesc nimic.
"Ce ti-ai dori de Craciun?"
"Sanatate."
"Nu, serios, ce ti-ai dori de Craciun?"
"Sanatate si liniste!"

Ce plm, te antrenezi pentru miss Antarctica sau vorbesti cu mine?! Nu vrei si vreo doua balene salvate si un dalmatian destept?

Si mai sunt si aia cu "nu vreau nimic". Intr-o buna iarna nu am sa va iau nimic. Na.
"Ce ti-ai dori de Craciun?"
"Nimic."
"hai, serios"
"Serios ca nimic."
"Bine." blufez eu sec, privind inamicul fix in ochi.
Tacere. Inamicul recurge la pokerface.
Recurg si eu.
Tacere.
Cedez.
"hai, zi ce sa-ti iau"
"Tu? nimic!"
"Ok, ce ti-ai dori sa iti ia altu. "
"Serios ca nimic, am tot ce imi trebuie. "
"Dar poate ti-ai dori ceva?"
"Nimic."
Pokerface.


Si tot asa. Si cand dau sa plec, vad cu coada ochilor o umbra de ingrijorare ingenua, atat de fierbinte si de timida ca imi vine sa plang SI SA-TI RUP CAPUL ALA DE PE UMERI SA TI-L FAC CADOU TOT TIE ok, asta poate doar mi-a scapat. Stii, ingrijorarea aceea atat de sincera si transparenta "te pomenesti ca m-a crezut si nu primesc nimic cadou?"

Fireste ca nu te cred. Fireste ca voi umbla bolanda incercand sa impac mofturoase capre cu prizarite verze. Dar fireste ca ar fi mai simplu daca.mi-ai.spune.ce.vrei.

:)
Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)