Cu talpile goale pe drum

Astazi la ora noua dimineata cei care doresc si pot sa-i fie aproape Crinei Coliban ii vor fi alaturi, in procesiunea funerara a bunicii sale. Vor porni din fata spitalului Tractorul, Brasov, de unde a fost lasata sa plece batrana in papucei de casa si halat, si vor merge pana la Braila, unde a incercat sa ajunga.

Firul trist al lucrurilor:

Bunica Crinei Coliban a avut un atac de cord. A fost chemata salvarea. A fost adusa la spitalul judetean Tractorul, unde a fost internata. Membrii familiei au plecat sa-i aduca haine.
In timpul acesta, batrana, confuza, a cerut sa plece acasa.
Asa ca au lasat-o. Dupa un scurt interogatoriu "cum te simti, mamaie?" si dupa ce un medic a stabilit ca are orientare spatio-temporala deci duca-se, ca doar atat iti trebuie sa ajungi din Brasov la Braila, la 80 de ani, dezbracata si prin ger.

A doua zi dimineata, Crina Coliban isi gaseste bunica desculta, cu burta goala lipita de un camp inghetat. Murise, cu o paturica alba stransa intr-un ultim gest de aparare in jurul capului.

Noi incetam sa mai fim oameni cand intram pe poarta unei institutii de aici. Fiii si fiicele noastre devin copilul. Bunicii si parintii nostri devin bolnavul. Noi devenim apartinatorii. Devenim note pe un catalog, cifre pe o fisa, statistici intr-un raport, pierderi intr-un buget, note pe-un catastif. Intram intr-un mare malaxor al dezumanizarii, cruzimii si nepasarii.

Si nimic nu poate scuza sau motiva asta. In aceleasi institutii in care se gasesc justificari pentru a lega copii de pat, se vor gasi, fireste, si justificari pentru a lasa o batrana sa plece spre moarte, in ger. Dar nu si in ochii nostri.

Cu tot ce ne sta in puteri, trebuie sa luptam. Nu atat spre culpabilizare cat spre responsabilizare civica. Pe langa cei din spital, zeci de alti oameni au privit impasibili cum bunica Crinei Coliban rataceste inghetata pe strazi. Culpabilizarea lor e tardiva; responsabilizarea noastra e necesara.