Showing posts with label liniste. Show all posts
Showing posts with label liniste. Show all posts

20 November 2015

Cum e să taci

În ultimele douăzeci de zile și un pic m-am trezit în brațe cu o virtute străină mie - tăcerea. Cei care mă cunosc știu că trăncănesc ca o moară pe orice subiect.

Cu unele excepții.

Ultimele douăzeci de zile ne-au îmbătrânit mai mult ca de obicei. Au trecut mai greu și mai amar și nici măcar nu știm dacă restul vor fi mai bune.
Am tăcut pentru că nu era momentul și nici cazul să vorbesc eu atunci. M-am simțit pe rând neputincioasă, înspăimântată, amuțită. Firește, am încercat să ajut unde era de ajutat. Dar de spus ceva, n-am mai putut. Mi s-au uscat cuvintele.

Am mai schimbat o vorbă două cu oameni în care mă încred. Și ei amuțiți și încercănați de povara zilelor.
Am citit mult și multe, scrise de mulți. Am luat aminte. Dar de vorbit, eu, vouă, altora, oricui, nu aveam ce vorbi.

Ce simțiți voi simt și eu. Poate nu în aceeași măsură. Dar tot acolo suntem, în același colț, frângându-ne mâinile, oprindu-ne șoaptele.

Uneori e mai bine să tac.

Și în aceeași notă, Simona Radu, o artistă dragă mie, a avut parte de o coincidență tristă. A scos două piese noi, pentru coloana sonoră a filmului București Non Stop. Eu înțeleg că una fusese compusă de dinainte. Dar cât de trist sună acum, în urma celor douăzeci de zile. Cele mai amare douăzeci de zile din anul meu și din viețile mult prea multor alții.



Vom începe din nou, probabil, stângaci, jenat. să vorbim. Ne vom da la o parte tăcerea și vorbele noastre se vor amesteca din nou din ce în ce mai alerte. Eu v-aș ruga să nu uităm cele petrecute.

Să nu uităm de supraviețuitorii de la Colectiv, pentru care vor urma ani întregi de luptă și eforturi. N-are rost să detaliez sau să insist. Voi sunteți mult prea inteligenți să aveți nevoie de silabisiri gângave.

Nu uitați de ei, nu uitați de voi.

Read More

18 September 2015

18/09/2015

Dupa mii de nopti in care ne-a incalzit picioarele si spalat mainile, dupa multi multi ani in care ne-a iubit si iertat, Domnul Câine a plecat sa-i mai ierte si pe altii. E greu fara el si sa ma iert singura nu stiu.


Read More

07 February 2015

Myosotis

Discutam azi cu tata in dormitor, despre care si cum sa dormim, in ce camere, niste fleacuri din astea, si dintr-o data mi s-a aruncat de gat si m-a strans in brate. nu tin minte sa mai fi facut asta.
Si m-a strans in brate cu ochii plini de lacrimi, si cumva l-am iertat , sau mai bine zis am realizat ca l-am iertat de ani de zile si poate m-a iertat demult pentru toate relele petrecute intre noi.

Si m-a cuprins o mila si o durere infinita, pentru ca tatal meu devenise, se topise intr-o secunda si devenise mic si speriat, si am simtit ca mi se arunca de gat intr-o spaima deznadajduita, am simtit atatea regrete, atata dragoste nespusa, atata teama, atata dor in imbratisarea aceea stangace si rapida. L-am strans in brate si intr-o secunda am simtit cum mi se rasuceste inima de tristete si neputinta.
Iar apoi ne-am desprins, stangaci si cu ochii umezi si am continuat sa discutam ca doi prosti despre cine unde doarme si in ce pat.

Nu pot sa-l ajut, n-am cu ce sa-l ajut. Pot doar sa raman cat mai ostentativ si sforaitor de optimista in fata lui, si sa plang pe la colturi. Si sa sper. Inca mai putem spera.

Astazi am vorbit mult, indelung, mi-a povestit despre el, despre bunicile mele, despre familia noastra, despre mine, despre el, despre elevi, despre copii, despre multe. Si mi-a povestit frumos si cu haz, ca doar de la el am invatat sa povestesc si eu.  Si l-am ascultat. Am si gatit impreuna, ne-am harait de la unele idei, deh, se intalnisera doi bucatari, unul mai breaz ca altul.

Si aproape ca am indraznit sa ne facem si planuri de viitor. Aproape am indraznit sa ne gandim la viitoare concedii si vacante. Cat de prostesc irosim timpul cand il avem asternut in fata.
Cu cata atentie dureroasa imi dramuiesc clipele acestea, petrecute cu tatal meu.


Read More

14 December 2014

Urmasilor mei, le las cu mandrie


...ceva lecitina si-un pahar de tarie.

Toata viata mea a stat sub semnul bolii mamei mele. Mai intai ca factor extern apoi, pe masura ce am crescut si am aflat mai multe, dar am invatat sa interpretez si propriile semne, ca omen de rau augur asupra capului meu.

Am trecut prin mai multe etape. M-am speriat, am negat, nu m-am gandit la asta, am fost la medici, m-au infuriat teribil cu ceva ce imi parea o nepasare fatalista (daca e sa ai, chiar daca vedem nu putem face nimic, deci de ce sa afli de pe acum, n-are rost sa te deprimi )- dar erau de fapt sfaturi menite sa ma orienteze spre etapa in care ma aflu acum.

De acceptare.

Am sanse mari sa fac si eu Alzheimer. Exista o incidenta crescuta, dobandita pe linie materna - iar eu sunt fiica mamei mele, si n-am fost in stare sa-i mostenesc insusiri mai acatarii, cum ar fi simtul estetic sau gura arcuita, in schimb i-am mostenit de exemplu fragilitatea psihica, la pachet cu buclucasa grupa AB4.

Si mai sunt si semnele, despre care n-am sa vorbesc niciodata pe larg aici. Dar sunt tot felul de ceturi si pacle mai transparente, mai dese, depinde de timp, depinde de stare, dar care avanseaza incet incet, an de an. Am avut de ales intre a nega cu furie si a da vina pe orice altceva - poate ADD, poate ceilalti, mereu ceilalti, cat de confortabil, poate ritmul alert de viata, poate maternitatea - si de a accepta ca da, e posibil sa ma captusesc si eu cu asa ceva.

Incercarea de a evita ceva care poate veni, poate nu, dar daca e sa vina clar nu mai pleaca e futila si cu accente comice. Exista comic in orice, si sper sa il mai zaresc si peste vreo 30 de ani.

Deci ce planuri am, cand nu mai sunt planuri pentru mine?
Sa joc sah intr-una si sa mananc ciocolata neagra cu polonicul?
Not quite.

Mi-am facut niscaiva planuri referitoare la ceilalti. Ani de zile fusesem decisa sa nu am copii, in caz ca, si ei bine, acum am un copil. Si cazul ca tot acolo e.
Sper sa reusesc sa fac un plan de economii care sa-l includa si care sa ma poata debarasa (imi pare rau, nu vad cuvant mai ok acum) daca va fi cazul. Cunosc viata alaturi de un bolnav de Alzheimer. Nu regret propriile decizii, dar nu mi-as dori sa-i pun pe cei dragi mie in locul in care am fost eu.

Culmea, cand incerc sa ma vizualizez am tendinta de a le cere celor din juur sa nu ma uite ei pe mine, de parca aia ar fi marea problema. Un egoism atavic, sau poate agatarea futila de memoria celorlalti. In tot cazul - prieteni dragi, daca e sa fie ce n-as vrea sa fie dar e posibil sa fie, singurul lucru pe care as vrea sa vi-l amintiti e ca am avut si vremuri mai bune.
Iar daca-mi dati suplimente Secom, ma supar rau de tot. Mai rau decat daca mi-ati da homeopate. La homeopate nu ma supar deloc, de fapt. Am auzit ca sunt dulci.

Nu prea am cu cine vorbi despre asta. E foarte dificil si deranjant sa primesti confesiunea cuiva si sa ramai neputincios. Asa ca cei cativa apropiati cu care am incercat sa vorbesc au reactionat natural, firesc si inutil. Ori m-au luat cu "fa ceva!" (dafuck to do?), ori cu "n-are cum, fii serioasa" (dar vai, cat sunt de serioasa, cum as putea glumi cu asa ceva). Sau, fireste, scot pe doamne doamne de la naftalina s-mi dau cu el in cap. Eu sunt atee, dar aprciez, orisicat.
Se scutura de groaza neputintei care trece pe langa ei. Care emana din mine. Au dreptate. E un instinct sanatos. Doar ca eu ma pot scutura oricat, dar tot acolo ramane.

Printre cele mai lucide si mai constructive idei insa este aceasta, prezentata pe platforma TED. Cam ca ea am si eu de gand sa fac. Nu e o resemnare, nu e o renuntare. Nu am la ce renunta, nu e ca si cum aveam optiunea de a imi scoate o buba, de a-mi extirpa un nodul, de a iradia, de a lua un hap.
Pur si simplu imi reorganizez viata, incetisor incetisor, de aceasta data cu altii in minte. Primii treizeci de ani i-am trait pentru mine. Cred ca urmatorii vor fi cu atat mai frumosi, cu cat ii voi trai cu altii in gand.

Urmariti monologul acestei doamne. Este printre cele mai optimiste si mai linistitoare strategii sau colectii de decizii pe care le-am intalnit pe aceasta tema.

Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (79) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)