19 January 2015

Cum se duce el asa

Spectacolul degradarii fizice treptate a lui Ayax ma naruie pe dinauntru. E un amestec de durere, mila, ciuda, dezgust, spaima, refuz, tristete, regret, imensa vinovatie si rusine. Ma intristeaza sa-l vad ducandu-se, scurgandu-se dintre noi. Ma ingrozeste sa-mi vad ultimii ani reflectati in ai sai. Mi-e rusine de mine si de exasperarea mea.
Unde s-a dus? Unde s-a topit? Ma uit la el, ma uit la blana lipsita de luciu, urduroasa, inainte stralucitoare, care acoperea un trup  zvelt. Unde mi-e cainele? Unde-i e pieptul, unde-i sunt picioarele drepte? Cele din spate si-au apropiat coatele cazute. Abdomenul a cazut din linia lui oblica, ferma. Muschii s-au topit. Doamne, ce muschi avea. Pe picioare, pe cap, pe trup, era atletic si puternic si frumos.

Acum s-a micsorat cumva, a intrat la apa.  Pana si capul ii e mai mic, si conturul negru al ochilor s-a pierdut in albul blanii. Ochii sunt din ce in ce mai cetosi si mai nedumeriti. Miscarile greoaie, stangace, ascunzand cine stie cate dureri despre care nu poate spune nimic. Se ridica greu, are nevoie de ajutor cand urca uneori. Se opreste sa-si traga rasuflarea la fiecare etaj, el care zburda atat de repede de-mi era teama sa nu ma zboare cu tot cu lesa pe scari.

Ma uit la el, ma vad in el, mi-e groaza. E caine, sunt om, dar intr-o zi am sa inot zbarcita prin hainele mele. Intr-o zi or sa se impiedice toti si de mine, intr-o zi or sa pufneasca iritati de cat de incet ma misc, intr-o zi o sa fiu impiedicata, senila, o sa ma partai la masa si o sa-mi curga balele cand mananc.  Intr-o zi o sa incep sa dorm mult si sa ma trezesc greu, dar singura, pentru ca n-o sa ma mai caute nimeni. Pentru ca nu vor mai avea nevoie de mine. Maica-mea a plans intreaga zi cand s-a pensionat.

Intr-o zi imi va fi greu sa ma descurc singura si voi fi la fel de dependenta si neajutorata ca un copil. Sau ca un caine. Si n-o sa-mi dau seama prea curand, o sa-mi privesc cu uimire propriile picioare intepenite, exact ca el cand a alunecat prima oara pe parchet fara sa se poata ridica, avea o privire atat de uimita, atat de socata, ce se intampla cu picioarele mele, de ce nu ma pot ridica, e ceva cu picioarele mele, oh, vai. Acum multi ani incercase bunicul sa-i explice unui var batranetea, si exact aceeasi surpriza ranita i-am simtit-o in ochi si cuvinte, "te trezesti intr-o zi ca nu mai poti, dar sufletul, ah sufletul la fel ramane"

L-a apucat de la o vreme si o lacomie bizara, cauta infrigurat orice rest de mancare (dar nu a lui) , linge gresia, parchetul, in cautarea vreunei morganatice firimituri, se ingramadeste in bucatarie intr-una, de parca n-ar avea mereu apa si hrana la dispozitie si ma enervez si tip- si-l gonesc, si apoi mi se face atat de rusine, mila si frica.
Pentru ca ma ghicesc si pe mine, sau poate pe altii, in umbra lui cocarjata asupra unui rest de pe jos. Poate voi aduna pungi, poate voi strange monede, poate dopuri, poate chiar ma voi indopa lacoma, poate voi incerca sa fur din cofetarii. Si voi fi si eu la randul meu un prilej de scarba, iritare si dispret pentru cei care odinioara au fost ai mei.

Pentru ca probabil ma vor iubi, fireste, dar undeva inlauntrul lor va fi un sambure de nu mai crapa odata, unul mic, dusmanos, negru, care va aparea pentru o fractiune de secunda si si-l vor reprima cu groaza, cu tristete, il vor nega si fata de ei si fata de ceilalti, dar toti vor sti ca odata, samburele acela le-a sclipit, negru si mic, in suflet. Se vor intalni cu cunoscutii pe strada, vor schimba vorbe politicoase despre servicii si copii, apoi "dar cea batrana" "eh, cu batranetile" si apoi "greu, dar ce sa-i faci ... " si vor schimba acea fractiune, acel mic fragment de privire rapida, fugitiva, caci nu se cade, nu-i frumos, nu se cuvine, e groaznic sa, niciodata sa nu.

Iar eu ma voi tarsai, buimaca si impiedicata ca sontorogul asta de caine al meu prin casa mea sau prin casa altcuiva, incurcand lucrurile, incurcand oamenii, scurgandu-mi zilele ca o melasa amara, indraznind vinovata sa-mi mai fur o zi de pe masa celor ce sunt, caci eu voi fi venit din santul celor ce au fost.

 Si asta ma doare cel mai mult, cred, vinovatia din ochii lui cand nu-i cu nimic vinovat, cand poate singurii vinovati suntem noi de exasperarea noastra, de lipsa de rabdare, rabdare sa ce? de faptul ca am ajuns sa ne fie dor de el tanar, el puternic, el suplu, el-care-nu-pute, el cu blana sanatoasa, el vioi si frumos, si nu gasim in micimea noastra umana resurse sa-l iubim la fel de mult, tot timpul, pe el cel batran, el cel schiop, el cel teapan, el cel pe cale sa orbeasca, el cel puturos. el cel uituc, el cel al nostru. Si nu pentru necazurile inerente varstei sale, cat pentru groaza de a-l vedea, neputinciosi, scurgandu-se incet incet pe o panta de pe care nu-l putem opri.

Am cel mai frumos caine din lume, Am cel mai bun caine din lume. Are treisprezece ani, il dor oasele, il mananca pielea, i se desira blana, i-a crescut o cocoasa, are ochii cetosi, nu-l poate inchide bine pe unul, e lacom si anxios degeaba. Dar e cel mai bun caine din lume. Iar eu? Eu nu stiu daca voi fi cea mai buna baba din lume. Dar mi-e groaza de acei ultimi ani. Imi e teribil, teribil de groaza de ei, de mine in ei si de ceilalti care vor fi impiedicati de ei. Atat de teama incat am ajuns sa sper ca fumatul dintr-a 8a si lasatul cam tardiv de obicei, plus mancatul prost, dormitul pe sponci si o viata intreaga de munca de birou ma vor scuti de toata tarasenia asta. Am calculat nitel, luand in considerare factorii astia, am declarat ca mor probabil pe la 68 de ani. Si in momentul in care rosteam asta sfidatoare, un gand mi s-a incovrigat ca un vierme in minte, n-ai tu norocul asta, si mi-a fost groaza, mai groaza ca de moarte, ceea ce nu-i lucru putin.

Si apoi incerc sa-mi scutur gandurile si-mi mangai cainele pe cap, incercand din rasputeri sa nu ma mai uit la picioarele lui din spate care coboara in fiecare zi parca putin mai jos, mai jos, mai jos. Pana la mine mai e, deocamdata il avem pe el. Ma sfasie sa-l vad ducandu-se asa, putin cate putin, l-as trage, l-as smulge, l-as opri cumva, daca as avea din mainile cui sa-l scot. De peste 1 an cotcodacesc prin casa ca nu mai vreau sa vad caine dupa Ayax in casa, ca vreau covoare, ca mi s-a acrit de par si miros si concedii ratate, dar adevarul e ca altceva nu mai pot, nu mai pot sa-i vad ducandu-se, nu ma mai tin baierile inimii sa-mi mai rupa iar, putin cate putin, o parte din ea cand se duc, nu mai pot sa-i contemplu cum se scurg si se strica, uimiti de propria nimicnicie, uluiti de perisabilul din ei, chinuiti de dureri si confuzii. E groaznica batranetea, pe final. E groaznica de contemplat de pe margine, si nu-mi fac nicio iluzie, cred ca e la fel de groaznica si cand ajungi la drojdia propriului pahar.

9 comments:

  1. Nu trebuia sa citesc asta. Am avut un cocker care a murit de leucemie si s-a stins sub ochii mei neputinciosi. Care acum s-au umplut de lacrimi de dorul lui si de suferinta pe care n-a meritat-o. Si de faptul ca a trebuit sa semnez pentru injectia finala cu aceeasi mana de la care el astepta mangaieri. Au trecut 12 de ani de atunci si tot n-am uitat.

    ReplyDelete
  2. Tutz fatza aia care maci sa pis okii in metrou...

    ReplyDelete
  3. Am trecut si eu prin ce-a trecut Sorin. Si nici eu n-am uitat, si nu cred ca voi uita vreodata. Sanatate lui Ayax.

    ReplyDelete
  4. pisoii mei au 7 ani jumate si 6 ani jumate...sunt aproximativ la jumatatea vietii...si nu mi-e de mine, desi nu stiu cum o voi scoate la capat atunci, dar baietelul meu atunci va fi suficient de mare ca sa sufere dupa ei....

    ReplyDelete
  5. :( Si eu a trebuit sa aprob injectia aia ... am avut un fel de noroc (parsiv), cockerul nostru s-a stins subit, a dus-o bine-mersi pina pe la 13 ani cand a facut niste crize dintr-o data si nu si-a mai revenit ... N-a trebuit sa-l vad topindu-se treptat ... Da' nici usor n-a fost
    :(

    ReplyDelete
  6. da..dar are amintiri cu tine..si tu cu el

    ReplyDelete
  7. Mi-ai adus aminte de cateaua bunica-mii, care biata de ea a trait pana la matusalemica varsta de 19 ani. Cand nu mai avea blana, nu mai mergea, avea cancer, nu mai vedea, era la propriu ca un vierme care se rostogolea pe podele in niste chinuri infernale, stiu pentru ca doar atata mai putea sa faca, sa planga. Intr-una, obsesiv. Pana cand am luat-o intr-o zi si am dus-o la doctor si am lasat-o sa plece in pace. Cand am venit acasa, bunica si verisoarele n-au vorbit cu mine multa vreme si cand au facut-o mi s-au adresat doar cu "criminalo"... Nu cred ca m-au iertat vreodata pentru ce-am facut cu cateaua. Dar nici eu nu cred ca le-am iertat pe ele ca au lasat asa caine frumos si bun sa se chinuie in asa hal pentru atata vreme...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Simona, draga mea, ai facut ce trebuia. N-ai nevoie de ele sa te ierte.

      Delete
  8. Dupa ce a murit Airedale Terrierul, care s-a chinuit o luna fara apa si fara mancare (plateam o infirmiera de la Cantacuzino sa ii faca perfuzii zilnice, femeia nu comenta), mi-au trebuit 12 ani sa trec peste si sa iau un pui de labrador...care a murit la 7 luni de jigodie, dupa o alta luna de suferinte cumplite, desi teoretic era vaccinata. Am gasit un tratament experimental facut de un vet in State, i-am scris, omul m-a pus in legatura cu un vet din Bucuresti care facea si el tratamentul...omul ala nu a vrut sa imi ia nici un ban, a spus doar "cata bucurie trebuie sa va fi adus puiutza asta"...am stiut atunci ca e condamnata.

    Pregateste-te, intareste-te...stiu ca nimic nu ne pregateste pentru asta, dar va trebui sa ii explici baiatului ce si cum...

    ReplyDelete

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (79) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)