Showing posts with label femei. Show all posts
Showing posts with label femei. Show all posts

05 April 2016

Mic eseu pseudoantropologic despre o dieta pseudoantropologica

Imi e imposibil sa ma convinga paleo, in orice fel ar prezenta informatia, atat timp cat porneste de la premisa ca omul, vanator iscusit si carnivor feroce, daca ar fi in starea sa naturala (concept abstract - care e starea naturala? acum 20 mii de ani? acum 50 mii? acum 1 mie? ieri, cand am fost in padure?), ar consuma proteina animala in toate felurile posibile si ar fugi de carbs cu toate proaspat bipedele sale picioare.

Fals. Eu zic ca e fals, si bruma mea de cunostinte de antropologie se bate cap in cap cu bruma lor de cunostinte de antropologie. Din ce vad si din ce citesc, ceva pornit de-un sfertodoct in ale antropologiei e contestat de alt sfertodoct in ale antropologiei - anume eu. Ma simt cat se poate de indreptatita, prin urmare, sa emit sfertopinii despre sfertoteorii.

Nu partea cu beneficiile si nutritia ma intereseaza, cat motivatia pseudoantropologica de mai sus. Aia mie una imi da cu virgula, si iata de ce.

In imprecisa sa stare naturala, omul nu a fost vreodata nici carnivor feroce si nici vanator iscusit. Nici pe departe. In perioada de hunter-gatherer, a fost mai degraba adunator / scotocitor sarguincios, si vanator oportunist. Provenim din niste humanoizi de vreo 1 metru si-un pix, fara gheare, fara colti, fara blana si fara toate cunostintele care au precedat armele si tehnicile ulterioare. Contemporani cu pradatori si prazi care il depaseau lejer in mai toate atributele sale fizice. Daca despre starea aia naturala vorbiti, omul nostru numai paleo nu era. Cu o bruma de ratiune (dar si de recenta analiza ADN, gratie stiintei reale), constatam ca omul nostru manca la radacini si la gandaci de-i sarea capul, iar in momentul in care nimerea o capra sau gankuia un mamut cu chestiile lui din silex, chestia asta era atat de minunata si de rara ca o si imortalizau; ii tranteau bartai fresca pe peretele duplexului din complexul de pesteri si vagauni. Exista vreo fresca pe vreun perete ilustrandu-l pe omul natural curatind vreun cartof? Nu, pentru ca probabil aia facea toata ziua. Curata de pamant diverse bucatele de chestii gasite sau scurmate sau culese sau furate.

Avansand catre descoperirea agriculturii, putem obtine din ce in ce mai multe dovezi, din sfera arheologiei, asupra dietei omului "natural" (acest Homo Naturalis, inexistent si impalpabil in afara doctrinelor nutritioniste extreme, care si-l aroga ba pe-o parte, ba pe alta). Ce gasim noi, examinandu-i vatra si lacasul? O mie de pietroaie, chiluge, pisaloage si tocatoare, de macinat, maruntit si tocat. Carne? Nu. Cereale si plante? Da. In continuare, carnea ramane un eveniment in dieta omului "natural", si de aici si importanta oferita - ulterior, pe masura ce istoria progreseaza in documentare, gasim veritabile ritualuri. Mai era in halul asta de importanta daca o mancam intr-una? Mai sacrificam iezi si vitei zeului? Avem multe sacrificii care implicau vreun kil de napi si sfecla? Not quite. Daca ar fi fost atat de la indemana si uzuala, ar mai fi fost carnea moneda de schimb (inca se vand mirese pe capre si camile), zestre, ofranda, tribut?

Inaintand cu pasi mici spre epoca antica, gasim resurse bine documentate despre dieta din acea perioade. Sa fi fost halci de carne peste halci de carne, unse cu unt si decorate cu abus de ou? Sa gasim aici oare justificarea antropologica pe care si-o aroga credinta conform careia e natural sa mananci carne, oua si unt ca parte majoritara a mesei zilnice?
Nope. Cereale si iar cereale, mei, orz, ovaz, grau, vegetale, fructe, cate un peste doi prin dieta mediteraneeana, pasare si vanat, sfantul porc deja luand amploare in zona de climat temperata, dar toate acestea din nou marcand ocazii importante - scumpe in draci de crescut, rare si mult pretuite la gust.

Deja peste epoca antica si evul mediu - n-are rost sa repet poezia, e destul de predictibila - presupun ca e mult prea recenta istoria pentru a conta pentru definirea caracteristicilor presupusului "om in stare naturala" - care dracu o mai fi si aia. Avand in vedere ca de doar cateva generatii incoace am castigat in opozabilitatea degetului mare de la mana vreo 30%, eu as zice ca definirea naturii fiziologice umane in functie de un punct fix e cat se poate de derizorie si paguboasa.

Conform mie si capului meu, daca e ca omul sa fie presetat catre ceva anume nutritional (desi o astfel de conceptie ignora crunt imensa si vitala adaptabilitate care ne-a garantat supravietuirea speciei), atunci clar nu ne-a presetat catre a manca indeobste ceva greu de prins, ulterior greu de crescut, greu de cumparat, greu de avut, greu de taiat si la urma urmei, greu de mancat. Eu una cred ca ne este absolut necesara carnea in alimentatie (si acum toti veganii din lista mea vor scoate un Aaaaa!....dezamagit), dar daca e sa ne luam dupa cum ne dicteaza cursul evolutiei naturale, probabil ar trebui sa mancam un maxim de 30% din cantitatea actuala. N-avem de ce plimba prin atatia zeci de metri de matzaraie atata carnaraie. Daca punctul de plecare in debate sunt zorii umanitatii si ce mancam pe-atunci, atunci luati-va o sapaliga si haideti cu totii la dezgropat radacini. Luati-va totusi si o pensula, poate prindem vreun soarec. Sa avem cu ce-l picta.


Read More

08 April 2015

Some Pop (stars) can be Classy

Destul de multe fete isi doresc sa fie modele de succes, destul de multe modele de succes cred ca pot sa si cante si destul de putine mai si reusesc.
Iar Sophie Ellis Bextor e una dintre ele.

Intotdeauna mi s-au parut cantecele ei reminiscente dintr-o vreme incredibil de indepartata (15 ani? wow) in care inca mai gaseai destule scantei classy in pop si dance music. Facil de ascultat, catchy, linistitoare, ok pentru dansat, pentru ambient sau pentru drum. Uneori nu vrei ca absolut toate cantecele sa incerce sa schimbe lumea sau sa te intoarca pe dos cu profunzimile lor naucitoare.

Uneori vrei sa-ti fie soundtrack pentru o zi frumoasa sau pentru o seara de dans. Si sa nu fie vorba despre o pereche de buci in ele. Ca in ultimii 3-4 ani.


 Si ca veni vorba de classy, ah, accentul :)





Imi place frumosul - si uneori nu trebuie sa-l cauti sau sa-l reinventezi cu tot dinadinsul, uneori e extraordinar de evident si natural, sub forma unui cer perfect, a unei amfore, a unei fotografii, a unei carti, sau a unei femei.


Ador, ador osatura ei faciala, pometii, maxilarul, forma gurii. Ce trasaturi superbe, ce osatura frumoasa, de ogar, de schita, ce linii longiline si feminine.

De fapt, tot. Absolut fiecare centimetru din fiinta asta e perfect pentru mine.


Si fiecare clip frame e ca o pagina din Vogue.




Si n-are nazalitati iritante, nici inflexiuni fortate, nici triluri inutile




Si la vreo 15 ani distanta de primul clip arata la fel de minunat; iar vocea ei live e clara si limpede.



Si are 3 baieti. Am mentionat asta?



3 copii, ai ei. Adorabili :)






Read More

27 December 2014

Acele femei frumoase

Femeile din documentarele de mai jos sunt frumoase, foarte frumoase. Dupa standardele aproape tuturor. M-am bucurat sa gasesc aceste documentare scurte. Le-am admirat din nou, dar am aflat si detalii noi despre ele.


Cum ar fi ca Jane Mansfield avea, pe langa bustul impresionant, 163 puncte de I.Q. Si o mama minunata pentru cei cinci copii ai sai, dintre care primul l-a avut la doar 19 ani.






...Ca superba Sophia Loren a  trecut prin foamete, razboi si vreo 17 zile de puscarie pentru evaziune fiscala....





Cat de mult din cariera lui Liz Taylor i se datoreaza mamei acesteia si obedientei fata de perseverenta materna....
(P.S.  -  "I've seen my own obituaries; and they were the best reviews I've ever read!"
P.P.S - Stiu ca toata lumea ii da inainte cu ochii ei violeti drept cea mai cunoscuta calitate fizica - mie nu mi se par violeti, doar gri-albastri - dar mie gura ei mi se pare printre cele mai frumos modelate din lume.)





Si fragila si minunata Vivien Leigh, chinuita de manii, explozii de furie si o nebunie imposibil de tratat in acele vremuri ...






Eu le-am privit cu placere si interes. Sper ca si voi.



Read More

21 December 2014

Treaba tuturor

Ma intreb de ce nu se ingrijoreaza nimeni sumbru cand vede un tanar de 28 de ani, carierist.
De ce nu ofteaza nimeni, fals empatic, si de ce nu banuieste mari goluri sufletesti in viata unui burlac de 33 de ani? De ce nu se intreaba nimeni cum o fi viata sentimentala, goala si searbada, a domnului corporatist de 37 de ani, dar curg articolele despre sarmanele muieri prostite de iluzia unei cariere sau a unor studii?

Si cam cata apa va mai trece pe moara pana sa incetam sa ne definim femeile drept utere cu picioare.

O femeie devine femeie doar daca e mama? Si atunci barbatii ce sunt? Absolut toate femeile care au aflat ca am decis sa ne rezumam la un singur copil m-au sfatuit sa-mi vad de-ale mele si sa-mi pacalesc cumva sotul (daca eu as dori si el nu, adica) ca daca e sa ne lua dupa barbati ramanem toate fara copii.
Sa luam afirmatia respectiva drept avand valoare de adevar - din moment ce mi-o spune toata lumea, asa o fi.
Deci avem o lume plina de masculi ajunsi accidental sau in mod nedorit de ei tati, cu mici si legendare exceptii, atat de legendare incat devin subiect de conversatie sociala ("Gelu si-a dorit foarte mult copii! Ei, da?! I-auzi, fata.") dar masculinitatea lor nu e contestata in nici un fel.

Femeile in schimb, femeile trebuie sa rodeasca. Si nu oricand, ci cand decidem noi, si nu oricat, ci multi. Ah ba nu, nu prea multi. Practic, daca n-ai niciunul, esti o fiara egoista. Daca ai doar unul, trisezi. Daca ai doi e frumos dar clar nu la fel de frumos ca atunci cand ai trei. De la trei incolo insa devii brusc proasta, inconstienta sau futacioasa. Saltul de la egoism la familia implinita la puiernita promiscua se face din copil in copil.

Si nu inteleg de ce etichetele astea sunt puse doar femeilor. De ce la mama se duce ginecologul atat de des, sarind complet peste atributiile sale, si o intreaba "cati ai de gand sa mai faci, nu legam trompele alea?" De ce nu la tata, de ce nu se duce sa intrebe "cat mai dai la buci, nu pui si tu o guma ceva peste, sau poate vrei sa facem niste noduri la coaiele alea?"

De ce femeia e cea egoista daca e membra a unui cuplu fara copii sau cu unul, si de ce tot ea e proasta fatacioasa, daca amandoi decid sa aiba patru? Si mai ales, daca pot sustine patru, daca prin statutul lor educational si financiar (da, discriminez ca toti ceilalti, fuck off) pot sa asigure societatea ca nu le vor tranti cei patru plozi in brate drept viitori asistati, ci ca-i vor oferi drept cetateni activi la maturitate? Ma rog. Discriminarea mamelor pluripare e iritanta si gresita, dar ma intreb de ce doar mamele sunt mustruluite cu precadere. Doar nu s-au inseminat singure?

Nici in extrema cealalta nu stam mai bine, a celor care fac copii tarziu sau nu-i mai fac deloc. Avem vreo 3 tipuri de teste triple si duble pentru a depista probabilitatea de a iesi copilul cu maladie Down, Edwards si inca multe altele. Un indice important este varsta mamei. Nimic mai adevarat, cu cat faci copii mai tarziu, cu atat creste o probabilitate statistica de a ti-o lua un pic razna alambicul genetic. Dar asta este totusi in cazul amandurora. Deci de ce frecam femeile la cap sa faca copii de tinere, si barbatilor nu le reamintim ca, de exemplu, varsta inaintata a tatilor este si ea un factor de riscpentru alta serie de probleme - si pt alea nici macar nu mai poti face screening macar.


The investigation by Indiana University, in the US, and Sweden's Karolinska Institute has been described as the largest and one of the best designed studies on the issue.
The researchers looked at 2.6 million people and at the difference between siblings born to the same father as it accounts for differences in upbringing between families.
Comparing children of a 45-year-old dad to those of a 24-year-old father it indicated:

  • autism was more than three times as likely
  • a 13-fold increased risk of ADHD
  • double the risk of a psychotic disorder
  • 25 times more likely to have bipolar disorder
  • 2.5 times more likely to have suicidal behaviour or problems with drugs
  • lower scores at school


Si sa tinem cont de faptul ca degeaba ar fi mama o bobocica juna de 21 ani, sa zicem, daca onorabilul tata deja devine venerabil.
pe aceeasi tema
http://www.bbc.com/news/health-19336438

Mai vine si categoria celor care nu pot avea copii. Am auzit interogari la cafea sau pe balcon foarte amanuntite, si explicatii, destul de grafice si de repetate. Cand era intrebata o femeie de ce nu poate avea copii. Sa mor daca in viata vietilor mele am auzit vreun barbat pus sa explice in public de ce sperma dumisale se bate cap in cap si nu nimereste poarta nici in offside. La barbati, sau cand e sa vorbesti cu un barbat, asemenea subiect este un tabu, sau mai bine zis un subiect pe care nu-l abordezi in public cu el, din bun simt si discretie. Care discretie cumva e aruncata deseori pegeam in cazul femeilor care nu pot avea respectiva sarcina. Sa aflam cu TOTII si sa interogam si sa intrebam daca e de la trompe sau de la altele, si daca sigur a facut si ea ca matusa, care matusa nu e prezenta, dar de ce n-am povesti despre nu stiu ce malformatie a aparatului ei reproducator si tot asa, si tot asa.
Nu zic ca-s gresite discutiile - pe mine una ma jeneaza ca un examen ginecologic in amfiteatru, dar ma rog, fiecare cu limitele proprii, zic doar ca e gresit sa fie ok la femei si "nu-se-cuvine" la barbati.

Revenind la prima iritare - referitoare la deplangerea ipocrita a "bietelor" femei care lucreaza (sau doamne pazeste, au vreun talent). Ma, nu-s biete deloc. Pur si simplu se intampla sa-si doreasca si altceva, sau altceva. Dar atata timp cat pizda uneia ramane treaba tuturor, toate compatimirile si ingrijorarile astea vor putea fi exprimate si aprobate liber si nestingherit.





Read More

02 November 2013

Mâinile

Am citit acest text

http://frivolitati.blogspot.ro/2013/11/copilaria-noastra.html

A doua oară consecutiv când citesc pe blogul său ceva ce tot aveam de gând să scriu, dar amânam. Amânam cu lunile, pentru că e greu de scris, e dureros, e trist. Şi da, simt o uşurare laşă în mine, că Liana a scris cumva pentru noi toţi cei care nu putem scoate încă asta din noi, pentru toţi cei care îşi ascund regretele sub o pavăză de indignări sau de uitări abil cernute.

Suntem copiii decreţeilor. Aşa este. Suntem generaţia crescută cu bunicii, cu lapte de vacă îndoit cu ceai, spălată joia cu apă călâie, cu săpun Cheia şi uneori cu Fa, generaţia care-şi vedea părinţii săptămânal sau chiar lunar. Cei care nu rezonează cu aşa ceva - felicitări.

Şi pe mine m-au crescut bunicile. Una m-a crescut până la şapte ani. Când m-au luat din Oltenia să mă ducă la şcoală, am bolit şi am plâns cu lunile. Mă rupseseră de tot ce asociam eu cu casa şi cu o figură maternă. Am revenit cu încăpăţânare în fiecare vacanţă, până când n-am mai avut unde reveni. Şi atunci totul s-a rupt. În continuare nu pot vedea nimic asemănător cu "acasă" în niciuna din locuinţele pe care le-am ocupat de-a lungul vremii. Nu sunt ale mele, nu le simt ale mele. Niciodată nu m-am mai simţit acasă, de atunci.

Au trebuit să treacă trei decenii pentru a înţelege că n-a fost, aşa cum credeam eu, o decizie egoistă, ci o alegere făcută din lipsă de opţiuni. Dar nu despre părinţii mei vreau să vorbesc acum; o parte din povestea lor a scris-o, de altfel, Liana, mai sus. E o poveste comună, despre sluţirea unor generaţii întregi, despre schilodirea universului firesc al familiei, despre neputinţă.
Aş vrea să vă vorbesc despre bunicile mele.

Mâinile mamaie-mii şi-au păstrat unghiile alungite, ovale, şi degetele fine, în ciuda atâtor urgii abătute peste ele. Una ar fi timpul, fireşte, aproape 90 de ani de viaţă. A doua ar fi degerăturile suferite. Mi-a spălat sute de pelinci iarna. Unele cu apă rece, cărbunii erau puţini şi îi foloseau la încălzit camera unde dormeau, iar butelia era una singură. Aşa că gerul şi apa sloi de gheaţă au muşcat luni în şir din mâinile ei, mâini care au netezit odată o margine de şorţ de pension, mâini care loviseră clape de pian, mâini care învăţaseră să caligrafieze cu toc şi peniţă.  Încă avea urmele degerăturilor şi mi le arăta uneori, nu cu reproş ci cu o mândrie blândă, de treabă dusă cu bine la capăt.

Ar mai fi miile de împunsături în pielea deja tăbăcită în vârfurile unor degete. Mii de împunsături din sute de nopţi cu kilometri de cămăşuţe de noapte, de gulere de dantelă lucrate la igliţă, de sute de mii de fire şi aţe şi bucăţi de material, alcătuindu-mi hainele de joacă, de somn, de plimbare, lenjeria pe care dormeam, feţele de pernă care ştiau să păstreze visele, plăpumile grele, din lână.

Mama adevărată a maică-mii a murit la nici un an după naştere. Rămas cu doi copii mici, bolnăvicioşi, hăituit de noul regim din cauza "originii nesănătoase", cu o gospodărie fărâmiţându-i-se sub priviri, tataie a trebuit să-şi caute ajutor. A căutat o menajeră, o femeie în casă, iniţial. A găsit-o pe Zoe. Născută în 1907. Harnică, educată, săracă lipită, mezina scăpătată a unei familii burgheze cu opt copii. Au rămas împreună până la sfârșit.
Nu s-au căsătorit niciodată. Și eu și mama am știut-o însă mereu drept mamă. Am aflat pe parcurs că nu ne unea sângele; am știut mereu că ne uneau inimile.
Târziu, am aflat cu infinită milă și durere, că rămăsese, o singură dată, însărcinată. S-a temut să nu-l iubească pe cel din sânge și carne mai mult decât pe ceilalți doi. Copilul acela nu s-a mai născut. La peste șaizeci de ani după, uneori o mai auzeam plângându-l și cântându-i încet.

Fusese foarte frumoasă, păstrase sub vălul de riduri al bătrâneții osatura fina, arcade delicate, ochii verzi și tenul alb.
De două ori pe săptămână își despletea cozile groase, albe ca neaua, și le pieptăna, drăcuindu-le, cu același pieptăn de os. Urmăream dinții de os lunecând pe valurile de păr imaculat. Mamaie-mea avea părul până sub șolduri, greu, lucios, alb. Însă în tinerețe îl avusese brun, deși la fel de des și lung. Mama încă își amintea amuzată uneori cum nu încăpuse mamaie pe ușă când își făcuse un prim și ultim permanent.

Când s-a stins tataie, a rămas singură, printre rude ostile și ochi dușmănoși. Am iubit-o ca pe nimeni altcineva. I-am făcut promisiuni naive, de luptă îndârjită, i-am înșirat planuri în urma cărora am fi reușit noi două să trăim fericite. Nu mi le-am putut ține.

O iubeam și-mi declaram fățiș și ostil dragostea față de oricine. Sufeream ca un câine când o auzeam vorbită de rău. Număram zilele până la următoarea vacanță în care voi putea reveni "acasă". Și încă îmi amintesc sunetul ruginit al clanței de la intrare, zăngănitul geamurilor din hol și sunetul vocii ei.
De partea cealaltă mama, stângace în abordare, sfâșiată de durerea de a nu ma putea crește și de a nu ști cum sa mi se-apropie, oscilând între vulnerabilitate și ermetism depresiv. Și restul.

Iar dincoace, bunica cealaltă. Cu mâinile aspre, mâini ce ținuseră trei copii din munca lor la școli înalte, mâini ce trudiseră pentru ca pruncii săi să nu mai trudească vreodată. Deșteaptă, iute de vorbă și minte, mândră, aspră, îndârjită. A iubit școala ca nimeni alta. Dar s-a născut femeie, și femeile n-aveau nevoie de carte pentru a îngriji de casă sau copii. Așa că tatăl său a retras-o, după clasa a șaptea. A rămas singura din sat totuși, care putea citi cursiv; când veneau caravanele cu filmul proiectat pe zid, îi dădeau un ban sau un ou să citească subtitrările.

La 16 ani s-a căsătorit. La 18 a născut primul copil, pe tata. Singură, în casă. Așa era pe-atunci. La doctor te duceai doar de trăgeai să mori. A venit o moașă, a vegheat-o toată ziua. Văzând-o că se chinuie și tot nu naște, a ridicat din umeri și s-a dus să-și ia vaca de la cireadă. Nu s-a mai întors. În urma ei, bunica mea de 18 ani, singură, s-a chinuit încă o noapte și-o zi. Înspre final, s-a rugat la icoane. S-a rugat pentru moarte, pentru orice. S-a rugat să se sfârșească cumva.
Și a născut. Pe următorii patru i-a născut în spital.
Au trăit trei din cinci. A încercat să-i salveze pe ceilalți doi, pe rând. Și-a îngropat și jelit pruncii.
A ajuns șefă de magazin, cu mintea ei ascuțită. Cele șapte clase și-au dovedit din plin ajutorul. Muncea zi lumină în magazin, cărând marfă, făcând liste, vânzând mii de pâini la sute de oameni cu sute de cartele din zeci de cozi. Apoi venea acasă, unde o lua de la capăt. Grădina, vacile, găinile, rațele, cotețele, prășit, plivit, cusut, spart lemne, spălat, gătit, hrănit, teme, colaci, plăcinte, zugrăveli, scos apă, pus piatră pe jos, lipit cuptorul, lipit zidurile, ridicat pragurile, smuls iarba și câte și mai câte. Are aproape 90 de ani și încă-și mai spală, gătește, încă mai face multe din treburile pe care noi nu știm să le-ncepem și nu putem să le terminăm.

Încă o am alături. Merg să o văd de câte ori ajung acasă.  Și mâinile ei cu noduri și piele de pergament încă îmi mângâie fața.
Atâtea jertfe tăcute, atâtea sacrificii mute. Atâtea lemne sparte, atâtea lacrimi șterse, atâția litri de lapte, atâtea nopți sleite, atâtea vise zdrobite, atâtea rufe spălate, atâția pași de copil îndrumați. Mâinile, oameni buni, mâinile. Uitați-vă la mâinile lor.
Read More

29 March 2013

Romanii au ceva talent si fimei frumoase.


Ma uit la "Romanii au Talent" pe YouTube, pentru ca n-am tv. Si pentru ca pot da skip la reclame si alte momente penibile astfel. Nu ma uit sa vad cum se fac oamenii de ras. Ma doare sufletul cand vad oameni cu evidente probleme psihice sau pur si simplu dusi in luntrea blajinilor care vin acolo si sunt umiliti.  Uite, la asta ar fi de apreciat ciufutul ala de Cowell. Cand dadea de cate-un schizofrenic sau de cate o baba sarita de pe fix sau de cate un alt suflet complet fucking deluded, facea tot efortul sa termine mai repede balciul si sa-l scoata pe ala de pe scena.

Eu habar nu am daca cei din emisiunea asta au dramul asta de mila si bun simt, pentru ca ...uitandu-ma de pe YouTube, dau skip cu succes. Vad nefericitul, zic "vai di curu meu" si gata.

Adica imi place totusi sa vad oameni talentati si sanse oferite si asa mai departe. Imi place sa vad spontaneitate si umor si frumusete si sa aud voci faine si sa vad oameni care poate altfel nu ar fi avut vreo sansa.  Dar sa stau sa rad de baba care se crede Madonna, no fucking way.

Am vazut o caruta de magicieni. O sacosa de graficieni si pictori la minut - traiasca YouTube-ul si Pinterestul cu tutorialele lor. Cantareti cam indoielnici. Dansatori de la pustani pana la stiuleti batrani de 32 de ani, dar absolut toti mai buni decat ansamblul ala oficial de craci pe sus care apar in toate emisiunile gen "ma fracturez pentru tine" pe fundal, complet antagonici cu orice moment artistic prezent. Presupun ca-i strica cineva. Viata.

Pana acum, din ce-am vazut eu, cei mai talentati romani au fost 4 caini. 3 australieni si 1 german. No kidding.

Multe talente, multe non talente, dar tot ce vad eu mai bine e ca Andra e nemaipomenit de frumoasa.

Frumoasa fimeie, domle.

Da, Andra aia din postarea mea despre canapea. Nu-i vina ei ca o stalkeresc soacrele din toata tara.  Si trecand peste momentele acelea, tare frumoasa mai e. Plus, pare buna la suflet, spontana si haioasa. Si nici nu triluie in toate partile la fiecare nota scoasa de vreun concurent, sa arate ce tare-i ea in laringe (spre deosebire de stim noi cine, din alt juriu al unei productii tv similare).



Eu una nu inteleg cum poate fi femeia asta mai frumoasa cand se stramba in toate felurile, in direct, cu reflectoare pe ea, decat in toate videoclipurile cu ditamai armata de montaj si mai stiu eu ce calare. Dati dom'le afara armata aia. Mananca paine degeaba.
Glumesc, glumesc. Dar da, Andra e asa frumoasa, volubila, are mimica, are expresii faciale, are ochi frumosi, are gura, par, are, uh, cum sa zic, resurse naturale pentru ala micu. Pfoai, frumoasa fata.




sau



 In postarea mea de mai demult am pus vreo doua poze cu Antonia Cum-o-cheama si cu Madalina Ghenea si mi-am marit brusc traficul pe blog pentru ca una din poze o avea pe Antonia aia fara machiaj.

Si da, recunosc ca ma bucur enorm ca atatea muraturi au constatat cu dezamagire ca tot frumoasa e. Pentru ca detest oamenii care spera ca un om e urat, nefericit sau bolnav ca sa se simta ei mai frumosi, mai supli si mai cu noroc. Desigur, desigur, e o non valoare muzicala sau e proasta sau mai stiu eu ce. Dar hai sa fim seriosi, nu de asta ati dati voi google search infrigurati "Antonia fara machiaj" de atatea sute de ori. Ca nu rimelul o facea sa cante oricum, si nu de la blush rezolvi ecuatii.

Poza cu pricina.

Si fara machiaj.
Ciudoaselor. Sau ciudosilor.  Vai, ce sperante rautacioase.
Your evil dreams getting crushed in 3....2....1....










Revenind la Romanii au Talent, Andi Moisescu e posesorul unui tact din vremuri demult apuse, cand chilotii se dadeau jos la TV doar in filmele porno si nu in emisiunile matinale sau de dezbateri mondene. Mai e si fericitul consort al unei sotii minunate, tot apropos de femei frumoase.




In rest, am dat skip cum spuneam la majoritatea momentelor penibile dar tot n-am putut sa dau skip la fiecare Pavel Bartos transpirat, urland continuu "MAAAMMAAAAAA! AAAAAAA! Maaamaaaaaa! Maaaamaaaaaaaaaa!!!" de cate ori se intampla pe scena ceva ce il emotioneaza. Cum ar fi ca intra concurentul. Iese concurentul. Canta concurentul. Ii iese trucul concurentului. Tuseste concurentul. Exista concurentul...MAAAAMAAAAAAAAA!!!! e singurul cuvant pe care-l stie Bartos, restul sunt niste ragete absolut antipatice.

O rog frumos pe ma-sa sa vie sa si-l ieie ca deloc nu-i place acolo. De cand l-o lasat, de-atunci se zbiara dupa ea. Da-l in ma-sa de contract, se reziliaza el. Apai lasati omul sa urle asa dupa muma-sa tot sezonul. Nu se face-asa. Halal attachment parenting. Luati-vi-l acasa, serios, doamna.
Read More

26 March 2013

Doamna nu se supara.

Saptamana trecuta m-a pocnit ipohondria si am decis ca am grave carente si ca o sa mor. Like, tomorrow. M-am dus sa-mi fac analize. Deja la medic mi se cam spulberasera mare parte din temeri pe masura ce raspundeam doar "nu" la intrebarile unei doctorite cu pleoape moi si calm ironic: Ametiti? nu. Boli cronice? Nu. Spitalizari? Aaaa...nu. Va doare pe undeva? Uhm, nu.
Am primit analizele pe mail in aceeasi zi si fireste, fuga cu ele pe Facebook la vanatoare de medici in friendslist. Gasit un medic, rugat de ea, uitat aia, zis "n-ai bre nimic". M-am calmat.
Totusi sambata am mers la medic ca na, nu puteam sa zic "hai, lasati, am intrebat pe Facebook pe una pe care chiar o cred pe cuvant ca e medic, pentru ca asa scrie in profil si pare fata desteapta pentu ca imi citeste blogul, si nu mai vin la consultatie". Ar fi fost prea de porc, desi fix asta imi venea sa fac.

La intoarcere mi-am zis sa beau o cafea in tihna. Da, mamele mai fac si asta din cand in cand. M-am oprit intr-o cafenea si mi-am baut tacticos cafeaua. Si cola. Na. Am baut jumate in tihna jumate cam cu noduri, pentru ca au venit o mica familie. O doamna de vreo 30j de ani, un domn de vreo 50 de ani, fonfaind o engleza puternic teutonizata si doua fete undeva intre 7 si 9 ani. Bai, ce enervare. Serios. N-am mai rabdat pana la final, mi-am dat peste cap cafeaua ca pe palinca si m-am carat bombanind.

Asa m-o enervat ma-sa lu' alea de n-am cuvinte. Nu copiii, nu. Copiii erau fucking normal, vorbeau normal (normal pentru un copil de 9 ani adica), intrebau chestii absolut ok, cum ar fi daca pot sa ia alt suc in locul celui propus, unde e toaleta, ce e in meniul pentru copii. Tu nu intrebi daca bem vin sau bere? Nu vrei sa stii unde sa te pisi? Nu vrei sa stii ce e in meniu? Pai si atunci de ce musca ma-sii de vita pe tocuri platforma tot tzastuia si ssssssstuia grasa aia fetele alea in continuu? Atata s-a zborsit la ele! Si atat de des intalnesc mama asta capitaneasa, un fel de madam Teaca, care tot zzzzt si sssst si taci! si te pocnesc, auzi? si mai ales, argumentul suprem, DERANJEZI.

Pana mea, cand deranjeaza, deranjeaza. De acord. E bine sa incercam sa ne protejam copiii de altii dar si pe altii de copiii nostri, daca e cazul. Daca incepe sa imi alerge copilul rasturnand cafele, il prind si ii dau altceva de facut sau ne caram de acolo. Daca copilul tau ia la cafteala toti ceilalti copii de la un party, ok, trebuie sa intervii. Daca are de gand sa se cace pe tortul miresii, ok, baga-te. Dar daca un om e deranjat de alt om care vorbeste sau respira, intr-un spatiu public, apoi sa se duca sa il deranjeze dracii pe copca, chiar nu-i problema ta. Plus, eram numai eu si ei acolo! Cam pe la a treia ratoiala de "taci odata ca nu stiu ce-ti fac, NU MAI FA GALAGIE" (aia mica intrebase unde e buda, wow, ce mare galagie...) m-am foit si am zis "toaleta e jos pe stanga" dar nu s-a auzit in latraturile ma-sii mare lucru. S-a auzit suficient cat sa se intoarca gogoasa infuriata si sa zica triumfator "O DERANJEZI PE DOAMNA! Doamna se supara ca vorbesti!"
Adica pe mine?!
Eu am blestit un "ba nu!" oripilat trecut cu vederea. Apoi m-am carat. Stafida aia de neamt pe care se chinuia madama cu tzate mari si creier mic sa-l impresioneze isi plimba ochii de la una la alta, apatic si neintelegand de ce a luat in oras o femeie si s-a trezit cu o gaina la masa.

Am povestit asta unei prietene care mi-a povestit, la randul ei, ca in aceeasi zi asistase la o scena similara in holul cabinetului medical. Erau ea si o alta mama, cu un baietel. Baietelul dadea sa mai intrebe una alta. Ce e aia. Cat e ceasul. You know, shit like that. Apuca sa termine vreo intrebare? As. Huiduma incruntata de nascatoare-sa il inghiontea si-l latra de cate ori dadea sa comunice. Asta fac, desteptilor, asta incearca sa faca. Sa comunice. Da, deseori nu au cine, pentru ca-s facuti de alde "nu mai vorbi ca ma doare capu''" .
Pana la urma, induiosata, prietena mea i-a raspuns ea la o intrebare copilului. Si s-a intors latraciunea si-a scuipat venin, smucind la loc odrasla: "Doamna se supara! taci din gura!". Iar copilul s-a inmuiat tot acolo, vinovat si amarat. Ca si astea doua fete din cafenea, au renuntat pana la urma, s-au ingramadit pe  scaun si si-au molfait fiecare paiul din paharul de suc. Mandra cred c-ai mai fost, vaca cu cabina. Ai demonstrat in fata stafidei aleia pe care nu stiu exact de ce vroiai sa il impresionezi cu abilitatile tale de strunit. N-ai observat scanteia de dezgust din ochii lui. Nop, erai prea ocupata cu militaritul.

Ok, eu vroiam sa spun doar atat: Doamna nu se supara.

Doamna de mine nu se supara pe copilul tau. Doamna se supara pe tine. Pe doamna o plictisesc discutiile alea adulte despre cine s-a mai futut in direct pe la vreo televiziune obscura si despre cine a mai rupt tacerea cu tot cu canapeaua lui Maruta, nu intrebarile unui copil care vrea sa afle unde e buda sau ce suc e ala. Pe doamna o deranjeaza discutiile despre "e greu, da daca nu vine cineva domle sa faca ceva, ca toti e hoti...". Pe doamna o doare capul doar cand realizeaza ce hau si ce ecou e intr-al tau.



Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)