Principalele categorii care mi-s nesuferite sunt:
„Pace și sănătate”
Ăștia niciodată nu zic ce vor. În veci. Oricând i-ai întreba și oricum, în glumă, serios, din timp, spontan, îți vor răspunde mereu ca miss Univers: pace și sănătate.
Pont: NU VOR doar pace și sănătate. Pentru că dacă te-ai duce la ei cu două cartoane, pe unul să ai scris PACE și pe altul SĂNĂTATE, sigur s-ar șifona nițel la zâmbet.
Și chiar dacă ar vrea, de ce să mi-o ceară mie? Și mai ce? Chelie reversibilă? Siluetă de vis? Dietă invizibilă? Da' ce-s eu, sfântul Petru?
Un Porsche și o vacanță în Tanganika
Cumva tot din categoria de mai sus, alții care nu vor să zică ce vor și cer în schimb ceva ce nu poți să le iei. La fel de exasperanți. Jur, îți vine să strângi bani, să-i îndeși într-o valiză și să-i duci să zbieri EȘTI ÎN TANGANIKA! TE-AM DUS ÎN TANGANIKA! Îți place Tanganika? Cam cald în Tanganika??? Nu mai degrabă cereai mănuși?
Vai, dar nu trebuia
Da, e o formulă care face parte din modul de a spune „nu trebuia să te deranjezi, nu merit acest efort din partea ta”, cel puțin în cultura noastră. Dar când insiști până în pânzele albe, se duce naibii și plăcere de cadorisit și tot.
„Vai, ce mi-ai luat aici? Of... nu trebuia. Nu, port de obicei, dar chiar nu trebuia. Ce să fac cu... Off... chiar nu trebuia! Doamne, dar de ce ai mai luat și… Nu, nu trebuia! Vai, dar nu trebuia DE-LOC”
Nu trebuia? Zău, am alergat prin magazine, clicăit, calculat, măsurat, cumpărat, împachetat ca să aud de 45 de ori că nu trebuia? Păi dă-le înapoi, ce să zic! Le reîmpachetez și le duc înapoi, cu bon cu tot: Doamnă, mă scuzați! Nu trebuia!
Comparativul
„Ce mi-ai luat? Un Xțel? Ce drăguț! E aproape ca Yțelul luat de Z lui B, doar că ăla era mai mare și mai frumos și mergea mai bine! Poftim? Mai este și ăsta? Aaaah, credeam că-i astălaltă chestie, pe care i-a luat-o C lui D! Dar e simpatic și ăsta!”
E drept că nu m-am confruntat cu această categorie, dar mi-a povestit o prietenă cum niște fini au primit de la ei un cadou și au reacționat tot proslăvind nu știu ce acvariu primit cadou de ALȚI fini, de la ALȚI nași. Și au tot ținut-o așa, lăudând și slăvind acvariul, la fiecare ocazie, de-ți venea să le dai 4 fitofagi într-o balie să-i potolești.
Estimatorul
„Hii! Ce-i aici? Ah, e ăsta pe care-l voiam? E ăla la 499? Sau ăla la 125? Hm, parcă-i ăsta la 125. Sau la 499? Vai, ce set frumos! Cât ați dat pe el? Ei, ce secret? ia să le număr, una, două... paișpe... Ăsta costă vreo 500, așa-i? Ah, uite și capac! E peste 500! Pe flori cât ați dat?”
E și nepoliticos și total mercantil. În cultura noastră, prețurile se ascund, pentru că am vrea să subliniem că grija sau afecțiunea noastră sunt neprețuite. Din păcate, cultura bonului la vedere își ițește nasul de unde te aștepți.
În fine. Spor la cumpărat cadouri! Pentru mine, e cea mai minunată parte a sărbătorilor. Chiar și pentru urâcioșii de mai sus!
0 comentarii:
Post a Comment