Ce mă întristează mai mult la neștiuta dramă a doamnei care s-a dus zilele trecute este că s-a stins un om care s-a străduit din toate puterile să se facă bine.
Pentru că tinzi uneori să justifici sau să culpabilizezi, găsind lacune sau sincope pe traiectoria celui ce se scufundă; dar nu și în cazul ăsta. S-a stins o persoană care a făcut riguros, documentat, onest, toți pașii pe care tot insistăm că-i are cineva de parcurs pentru a se vindeca de depresie, sau măcar pentru a nu muri din pricina ei: a mers la terapie, a mers la psihiatrie, a luat ani de zile tratamentul recomandat, cum i s-a recomandat, a cerut ajutor, s-a internat, a făcut sport, a scris, a făcut terapie, a făcut toate aceste eforturi, doamne, parcă am asistat la moartea cuiva care s-a înecat în timp ce încerca, pe cât de conștiincios putea, să aplice fără succes niște lecții de înot strigate de pe margine.
Câtă amărăciune și neputință.
0 comentarii:
Post a Comment