Te iubesc, daca.

Daca speli vasele.
Daca aduci bani in casa.
Daca imi faci masaj.
Daca nu ma pui sa ma intalnesc cu rudele tale.
Daca iti pui pantofii aia pe care-i prefer eu.
Daca nu te mai imbraci asa.
Daca te tunzi altfel.
Daca faci ce-ti spun.
Daca citesti cartea asta.
Daca vorbesti cum iti cer eu.
Daca te angajezi unde te trimit eu.
Daca nu mai vorbesti cu prietenii tai.
Daca stai mai putin in oras si mai mult prin casa.


Cine-i asta?
Un manipulator / o manipulatoare. Cineva nasol, nociv, controlator.
Vrei sa fii iubit, iubita, de el?
Parca nu prea.
Te-ai casatori cu asa persoana?
Parca-i cam de evitat. Te vezi 18 ani iubit asa, din daca in daca?
Parca-s cam multi de daca aici.Si parca sunt jignitoare conditiile. Nu, stai, de fapt nu conditiile in sine. Conditionarea te jigneste. Gandul ca intr-o relatie in care te astepti sa iubesti persoana, sufletul, daca vrei, reciproca nu mai este valabila. Reciproca e de fapt un cumul de factori care nu te definesc. Pe cine iubeste pana la urma? Iubeste vasele curate, pantofii si un fel de a vorbi? Sau pe mine? Merit asa ceva? merit un "te iubesc, daca"? E jignitor. E sub demnitatea oricarui adult. Nu am avut parte de asemenea conditionari in viata mea de cuplu si as fi teribil de jignita sa apara.

Dar e perfect ok si chiar recomandat, in cazul relatiei dintre parinte si copil. Extrapoland, educator-elev.
Fireste ca trebuie deseori impuse limite, Si intr-o relatie de cuplu si intr-o relatie dintre parinti si copiii acestora. Eu personal nu ma voi erija prea curand in a oferi sfaturi de parenting nimanui. Insa e clar pentru mine si, sper, pentru oricine, ca in tot hatisul de mici negocieri, dispute, limite, laude, recompense, sanctiuni in care se invarte o familie, iubirea n-ar trebui sa aiba ce cauta pe masa de negociere. Pur si simplu, faptul ca iti iubesti copilul sau partenerul de viata trebuie sa fie o constanta indubitabila, evidenta, transparenta, neatinsa vreodata de "daca". Pastreaza "daca" pentru altceva. Pentru altii, pentru alte situatii, pentru alti oameni. Scoate dragostea din ecuatia asta.

Despre nocivitatea actului de a oferi iubire cu pipeta dar si despre alternative in abordarea procesului de predare-invatare in scoli va vorbi Alfie Kohn, pe 16 noiembrie 2013, la Bucuresti, in cadrul celor doua conferinte : Unconditional Parenting si Scolile pe care le Merita Copiii Nostri 

De faptul ca iubirea trebuie sa fie o constanta prezenta neconditionat in viata noastra de familie nu ma indoiesc si chiar nu cred ca aveam nevoie de vreun specialist sa vina sa-mi reaminteasca asta. De faptul ca recompensa si lauda in sine sunt insa moduri de subminare ale increderii in sine si complici ai conditionarii iubirii nu sunt pe deplin convinsa.

Eu laud, pup, ma bucur, aplaud, zic ura, bravo, super, excelent copilului meu de o suta de ori pe zi. Alfie zice ca nu-i chiar ok, pentru ca e posibil sa faca diverse chestii pentru a fi recompensat verbal, nu de dragul de a le face. Oarecum de acord. Prima situatie care imi vine in minte e cand amandoi am izbucnit in ras atunci cand Alex a scos un sunet caraghios, spontan, urmarind un film de animatie. Vazandu-ne reactia, a mai scos sunetul de vreo 45 de ori - desi prima data fusese pura surpriza - , vrand sa ne vada iar razand. Si da, face si chestii pentru a ne vedea si auzi pe noi recompensandu-l verbal sau pur si simplu prin propria atitudine incantata. Doar ca personal inca nu sunt convinsa de nocivitatea acestor reactii. E absolut firesc sa treaca prin stadiul de "eager to please" din punctul meu de vedere. Absolut nefiresc ar fi ca noi sa stam ca doua momai solemne si sa nu reactionam prea laudativ sau prea intens, de frica sa nu creada cumva ca-l iubim doar cand isi nimereste olita sau cand scoate sunete haioase.

Nici competitia nu mi se pare deloc nenaturala. Fireste, exista o artificializare a competitiei asa cum exista si o artificializare a hranei sau o industrializare a parentingului. Insa spiritul de competitie in sine eu il consider intrinsec naturii umane.

Cu aceste dubii si inca vreo cateva ma voi duce si eu pe 16 noiembrie la conferinta lui Alfie Kohn. I-am citit - partial - cartea si cred ca daca totul imi era clar si veridic ca o dogma probabil nu ma mai duceam; nu prea sunt mare fan de slujbe religioase.
Cum insa am intrebari, dubii, aspecte neclare, abia astept sa ma duc. Sfat pe care vi-l ofer si voua - cand nu intelegi ceva, intreaba, afla, invata, contesta, pune la indoiala, cere argumente, explicatii. In final vei fi sau nu de acord cu teoriile prezentate, dar macar iti vei asuma decizia.


Ambele conferinte sunt organizate cu sprijinul Monicai Reu si in colaborare cu Totul Despre Mame
Si chiar si pentru minusculul meu univers personal, tot o premiera sunt - primele conferinte de parenting la care imi doresc sa ajung. Detalii, feedback si dat cu parerea am sa va ofer post-eveniment. Insa poate ne vedem pe acolo si dezbatem ad-hoc.