14 December 2012

Cand stim sa citim?

Consider ca pasiunea pentru citit a fost probabil cel mai mare ajutor din viata mea.
Pasiunea de a citi a derivat in dorinta de a investiga, de a ma informa selectiv, pe masura ce am realizat ca nu orice afirmatie devine adevar doar prin tiparire (sau, mai tarziu, prin aparitia in mass media si internet) si am inceput sa incerc sa filtrez, sa citesc mai mult despre aceeasi idee, dezbateri, polemici.

Dar pana sa ajung acolo a trebuit sa invat sa citesc. Am inceput la 3 ani. Era iarna, aveam pneumonie, nu aveam voie afara din casa si aveam doi bunici la fel de plictisiti. Aia a fost ideea lor de a ma tine ocupata. A mers? Da. Mi-a folosit la ceva?
Nu cine stie ce.

Sunt complet impotriva celor care incearca sa forteze acumularea anumitor cunostinte inaintea vremii in viata copiilor lor. Si da, aici ma refer la cititul de la 3 ani, recitat de Luceferi la 2, etc. Mi se pare ca foarte multe din performantele copiilor sub 5 ani sunt rezultatul unor imense frustrari interioare ale parintilor, si banuiesc aici in special mamele.
Orice copil poate invata sa citeasca sau sa memoreze chestii care rimeaza.

Insa din perspectiva unui fost copil care a citit la 3 ani si a recitat luceferi si alte balarii, consider ca e complet inutil si poate chiar daunator.
N-am chef sa ma erijez in diverse presupuneri. Vreau doar sa imi arog dreptul de a imi da cu parerea despre propria experienta, desprinsa din propria viata.

Am invatat rapid si usor sa citesc si deprinderea in sine a fost un fel de puzzle bidimensional. Simbolurile tiparite corespundeau unor sunete si daca le ghiceai si le alaturai, iti ieseau cuvinte. Nu prea mai conta ca habar nu aveam ce insemnau cuvintele  - am invatat sa citesc de pe Scanteia deci primele mele cuvitne citite au fost "realizari marete", "cincinal", "recolta la hectar", "stima tie, viitor luminos, fiu al Carpatilor".
Din pacate acelasi trend a urmat. Odata stapanind binisor misterul literelor transformabile in silabe am continuat sa citesc avid, obsesiv, orice. Am citit carti "de oameni mari" habar neavand ce citeam dar memorand mecanic bucati intregi de romane. Le puteam reproduce cu o exactitate care a smuls ropote de aplauze la serbari la gradinita sau la reprezentatii spontane. Nu-mi trebuia mult; in aproape orice copil zace un mic histrion avid de atentie si usor de zgandarit.

Partea buna e ca odata pornita pasiunea de a citi nu s-a mai oprit pana in ziua de azi.
Partea proasta e ca totusi cred ca se putea porni si din scoala cu fix acelasi rezultat.
Am avut ceva timp un vocabular mai bogat si o abilitate mai buna de a ma exprima decat ceilalti copii.
Pe de alta parte habar nu aveam ce inseamna jumatate din cuvintele folosite. Serios. Capacitatea mea de intelegere a prins din urma cuvintele pe care le foloseam abia hat incolo pe la vreo 10 ani. Pana atunci m-am exprimat jenant de pompos si melodramatic si am facut calambururi bizare si nestiute nici macar de mine.

Inca o parte proasta a fost incapacitatea de a ma integra in clasa.
Stiam deja sa scriu si sa citesc. Asa ca m-au pus frumos cu un caiet in fata sau o carte de povesti si uite asa mi-am petrecut vreo 3 ani de zile. Fucking boring, I tell you. Si tot din cauza asta:
 - am un scris teribil de urat iar orele de caligrafie au fost tortura curata. Ar fi trebuit sa invat sa scriu corect si treptat, in ritmul celorlalti.
- nu m-am integrat in colectiv, neavand preocupari comune. Am devenit "teacher's pet" si aia de scos in fata la serbari. Nu e o pozitie tocmai ok, serios.
- atata s-au tot mandrit cu capacitatea mea de a citi (pe care apropos, o are si un cimpanzeu si chiar si un caine, asta ca sa tuflesc mandria unor mamicute) ca au neglijat complet alte activitati care trebuiau sa duca la construirea altor abilitati, zic eu, cel putin la fel de importante.

Mult mai importante sunt chiar si abilitatile motrice. Pana in ziua de azi trebuie sa fac eforturi constiente de a ma lega corect la pantofi, nu reusesc sa practic nici un sport care necesita coordonare si viteza de reactie (cum ar fi orice sport cu mingea sau de echipa) , nu le am cu impletitul, crosetatul si in general nimic ce necesita un minim de indemanare.

Si mai importanta e abilitatea  - invatata! - de a rationa logic. Jocuri cu forme, cuburi, puzzle, lego. Mici exercitii de logica, de gasire a unui pattern, de a continua un sir de forme, numere, cuvinte asemanatoare.
Culori, forme, categorii.

Si evident, important e si sa inveti sa socializezi. Prin exercitiu, nu citind carti. Relatia dintre autor si cititor (ascultator, privitor, spectator etc) nu are dinamica si interactivitatea unui dialog obisnuit. Autorul zice una si livreaza cartea sau filmul sau muzica. Tu receptezi alta si oferi feedback rar sau deloc. Poate-poate vreodata te vei intalni cu respectivul autor si-i vei declara ca nu ai inteles nimic din cutare opera de-a sa , sau din contra, ca rezonezi perfect cu creatia dumisale. Acum ca au aparut blogurile, in aparenta interactiunea s-a imbunatatit; de fapt, deloc.
Intre mine si tine, tu cel care citesti acum blogul, nu se afla un dialog real sau o relatie functionala. Tu nu ma poti opri sa scriu, cand scriu. Nu poti interveni. Eu talalai aici pe 15 pagini si imi formulez argumentele, gresite sau nu. Intr-un final, le public. Tu citesti si singurul lucru pe care il poti face e ori sa te opresti din citit ori sa imi lasi un comentariu prin care dezaprobi parerea mea. Eu pot sa ti-l aprob sau nu. Pot si sa nu il citesc deloc sau sa il sterg direct. Pai ce fel de dialog mai e si asta?
Tot nu-i interactiune sociala. Nu poate suplini nevoia critica de a invata cum sa relationam cu ceilalti. Care skill nu poate fi, de altfel, nici bagat pe gat dar nici nu cred ca e ok sa toleram evitarea la nesfarsit.
Relatiile intersociale presupun la orice varsta compromis, dialog, polemica, afectiune, sentimente bune sau rele. Putem fireste propaga toate trairile noastre catre o carte sau catre prieteni imaginari. Ca doar fix asta am facut si eu. Insa vine un moment in care ai nevoie de prieteni reali, fie ca realizezi fie ca nu. Sau in care pur si simplu lucrezi, existi, inveti printre oameni.

Si in nci un caz pe ultimul loc ca importanta sta capacitatea de a crea. Pe care o avem cu totii latenta in noi. Mult mai presus de a memora o poezie e capacitatea copilului de a intelege ca si el poate scrie una. Mult mai departe de acoperitul constiincios al unui sablon de desen sta desenul liber, exersarea creativa a abilitatii de a reda idei si fiinte, reale sau imaginare. Muzica, desenul, pictura, scrisul. N-ar trebui sa fie o corvoada si o inregimentare continua in norme. Sunt aripile noastre de zi cu zi.

3 comments:

  1. Hmm. Pentru că vorbeşti de experienţe:
    Am avut o experienţă similară, mai puţin faza cu pneumonia. Pe mine m-a învăţat bunică-mio să citesc ca să scape de mine, că-l frecam toată ziua la icre să-mi citească poveşti. Aşa că m-a învăţat să pescuiesc :). Cu faza intermediară Scânteia şi titlurile alea cu majuscule. Din partea alor mei, mai accentuate tuşele de maimuţică arătată familiei şi prietenilor. Şi m-am jurat multă vreme că, atunci când o să am copii, dacă-i prind că pun mâna pe vreo carte până la 15-16 ani, îi usuc. :) Între timp am ajuns la un alt fel de înţelegere a experienţei respective şi a felului în care se traduce ea în experienţa mea de educaţie cu cele două zvârlugi de fetiţe. În primul rând, nu cred că toţi copiii se raportează la fel la litere, cărţi, citit, poezii. Mai general, cred că educaţia, conştient sau nu, este o chestie bidirecţională. Adică depinde, chiar şi la nivelul ăla basic, intuitiv, şi de semnalele trimise de copil părintelui, educatorului etc. De aceea, nu cred că a fost întâmplător faptul că ai tăi au ales să te înveţe să citeşti. Ai fi preferat să te înveţe să joci cărţi, în loc să le citeşti?:P De-aici şi până la a învăţa, ca educator, să întăreşti pozitiv şi să încurajezi plodul tocmai pe chestiile faţă de care se simte mai puţin confortabil, cum ar fi dexterităţi motrice şi din-astea, asta e deja din liga profesionistă. Oricum, ca s-o scurtez, că-s cu una la ţâţă şi alta înfometată mă strigă, găsesc că e o chestie mişto că ai învăţat să citeşti la trei ani şi sper să regăseşti sentimentul ăla că eşti specială fără gustul amar asociat experienţei.
    P.S. Asta aşa, că m-ai provocat cu observaţia cu relaţia cu autorul! :P

    ReplyDelete
  2. Da, e un punct de vedere si cred ca ar putea cantari egal ca si parerea contrarie, intr-o solomonica balanta.
    Poate, daca ai fi devenit sau ai sa devii o buna si publicata scriitoare (ca talent ai) care ar putea trai inlesnit din asta, ai vedea si avantajele de a fi fost obisnuita mai de mica cu cuvintele, cu imaginile starnite de ele, cu ideile, cu abstractiunile... si ai fi regretat mai putin lipsa indemanarilor obisnuite. Poate, nu obligatoriu :)

    ReplyDelete
  3. Luciu, asa e, totusi nu cred ca asta ar fi un motiv de a invata un copil sa citeasca / scrie mult prea devreme. Nu stiu ce sa zic. La mine s-a nimerit sa se lipeasca, sa imi placa. Insa avem multi, mult prea multi copii care zdranganesc la pian fara chef, se zbat prin bazine de inot sau invata paispe poezii pe saptamana. Si asta nu ii ajuta, doar ii chinuie si-i acreste prea devreme.

    ReplyDelete

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)