Alex la 2 ani

Am mai scris in august anul trecut despre fiul meu.
Acum are 2 ani si vreo 2 luni. Cu aproximatie de cateva zile. Totul e cu aproximatie la el. Are aproximativ vreo 84-86 cm, pentru ca niciodata nu reusim sa-l masuram bine. Are aproximativ 11 kg jumatate pentru ca il cantarim rar si imprecis. Si drept sa spun, nici nu ne prea mai pasa in cate unitati precise de masura se cuantifica rostogolul de neastampar si zambet.

E micut, e slabut, e vioi. E sociabil si vesel; invata repede si are doar o pojghita subtire de timiditate de inceput. Acum un an imi faceam griji sa nu-l schimbe cresa; nu l-a schimbat. A ramas afectuos si lipicios. Imparte pupoaie generoase persoanelor pe care ajunge sa le placa, spre vaga mea neliniste fix pe gura. Nu neaparat din considerente pudibonde, cat din motive de igiena as prefera sa reusim sa il convingem sa pupe pe obraz.
Nu e agresiv, nu bate, nu scuipa, nu musca. A inceput de curand sa arunce cu pietricele sau nisip,dar se amuza teribil si nu pare sa realizeze ca poate rani pe cineva. Lucram si la asta.
Gadila in schimb. Stie zone corpului unde se gadila el, d ex burtica, axila, talpi si cauta sa gadile si pe altii tot acolo.
Ii place in baie in continuare. A avut un scurt episod de cateva saptamani de refuz ingrozit, dar din fericire a redevenit broasca noastra draga.

Are simtul umorului. Se amuza in special la situatii de un comic buf; daca surprinde pe cineva, daca persoana surprinsa se mai si stramba, daca poate face un "bau" reusit, daca provoaca surpriza, etc. A avut o perioada cand trola barbatii pe strada strigandu-le "tata!" . Aia se intorceau surprinsi si destul de multi cam speriati. Apoi Alex se hlizea ca o matza de Cheshire. Jur ca nu l-am invatat eu.

Nu ne-am chinuit sa il invatam nimic. Nu stiu, o fi rau, om fi loaze denaturate, dar chiar nu am facut mari eforturi in directia asta. I-am aratat in joaca, si cand zic in joaca nu ma refer la complexe metode pedagogice deghizate in chestii ludice. Zic de joaca relaxata, scurta, spontana. Habar nu am ce-o fi pe la cresa, dar pare relaxat si tare fericit iar bagajul de cantecele si deprinderi se tot ingroasa, deci o fi de bine.

Nu vorbeste inca, cel putin nu pe limba noastra. Altfel, turuie mereu si destul de fluent, intr-o pasareasca ciudatica dar din ce in ce mai articulata. Face afirmatii, gesticuleaza, interogheaza, protesteaza, argumenteaza, are toate elementele unui discurs coerent. Doar ca habar n-avem ce zice. Ne unesc totusi cateva cuvinte comune. O sa incerc sa le listez aici. Nu sa ma laud, ci poate, peste ani si ani, sa recitesc postarea asta. Daca nu cumva imi uit adresa si parola si tot, ca la restul de bloguri precedente astuia.
 - stie vreo cateva culori, inca nu m-am lamurit daca le percepe si pe celelalte sau daca doar le sare pentru ca nu le poate pronunta. Pana una alta, spectrul lui Alex contine: gache (galben), aba'u , ve'de, mou (mov). Atat.
Mai stie vreo 3 animale, vaca fiind favorita, si stie in general sa semnaleze cand ii e foame, daca ii e sete, pe cine cauta (io sau tac-su) si daca a facut pe el. Dupa mine, e fix de ajuns. As prefera sa stiu si cand il doare ceva si pe unde, dar mai asteptam.
Cumva a inteles ideea de numar, de a numara. Doar ca habar nu are ce numara si cum se numara. Ca si in cazul cul;orilor, a retinut vreo 4 cifre si numara acolo de zor cam tot ce prinde. Orice e numarabil.
2 = duoi
4 = papu
5 = fai (five?!)
10 = deceeee!
doar ca nu in ordinea asta. nici nu asociaza gramezile de obiecte cu numarul corespunzator, d ex poate numara 2, 2,2,5,4,2, 10! Ei, lasa ca se lamureste el. 10 se termina cu ridicat manute in aer si aplaudat frenetic.
Foarte bun self-esteem, apropos. Se felicita pentru fiecare chestie inainte sa apucam sa il felicitam si noi. Odata l-a apucat cantatul la Maracas si ne-a pus sa-l aplaudam pe ritmul unui infiorator de sintetizat "if you're happy and you know it". Am aplaudat ca la al 16lea Congres. Daca ne opream, se ingrijora. Asa ca nu ne-am oprit. Stiti emisiunile alea vechi cu tezaur folcloric (or mai fi dar nu stiu), in care una canta acolo o lalaiala interminabila si pe fundal vreo 15 "mandre" cu prea mult dermatograf aplauda, ranjind cam teapan? E, asa eram noi pe la al 7'lea bis.

Mananca excelent si singur la cresa, nu prea variat si mai mult hranit acasa. Cu ocazia operatiei de polipi am solicitat set complet de analize, daca tot trebuia intepat. Spre usurarea mea au iesit toate bune, deci nici ca ma mai stresez. Evita carnea dar poate fi pacalit cu diverse tocaturi. D ex sarmale. Sau ardei umpluti, sau ma rog, alte combinatii de carne tocata + orez.
La cresa are o prietena, se pare, si cam atat. Flirteaza cu mult succes cu tot personalul adult. Il gasesc mereu in bratele uneia, soptindu-i chestii, mangaind-o pe fata, inspectandu-i nasturii de la bluza, etc. Ce sa zic, bravo lui.
Il prefera pe tac-su. Cand tac-su vine sa ii ofere un sirop de tuse sau cu vitamine, de la el e nectar olimpian, de la mine e otrava si fiere. Cand vine vorba de schimbat, la el sta ca un mielusel, la mine e ca si cum as incerca sa incalt o anghila cu pantofi Louboutin. Il recunoaste oricand si oriunde, in orice poza, il soarbe din ochi, pupa cu religiozitate monitorul daca zareste vreo poza de-a lui. Se lumineaza de fericire cand il vede. Cand au fost despartiti de o vizita si s-au regasit, a alergat spre el de parca fusese pleca in Irak 8 ani, cu bratele deschise, razand si pangand si tropaind cat il tineau picioarele alea mici.
Il pupa pe cap, il mangaie, il hraneste cu atentie cu cereale si in general absolut orice face tac-su e minunat, deosebit, superb, admirabil. Eu imi scot parleala la culcare. Pe mine ma pupa de ma albeste si langa mine se culcuseste noaptea. Da, tot eu ma trezesc cu un fund pe fata sau cu un calcai in ochi dar asta e, you can't have roses without thorns.

Adoarme singur la cresa. Adoarme aproape singur aici. Adica lasat cu o carte in dormitor. Eu inca mai incercam sa il adorm prefacandu-maq si eu ca dorm pe langa el. Metoda asta nu e chiar ok dintr-un singur punct de vedere, de cateva ori bune am adormit lemn, mai ales cand mai si canta - da, am un copil care imi canta pana adorm - iar el a ramas treaz si vesel.

Exceptand polipii cu complicatiile lor, in cazul nostru apneea si cardurile de raceli cu muci si tuse, nu a avut probleme de sanatate. Sper sa nimerim sa luam varicela de la careva in urmatorii ani; nu ma incanta imunitatea de doar 3 ani oferita de vaccin.

Ii place sa cante, danseaza cu placere. Are memorie buna. Reproduce aproximativ (lalaie) cantecele preferate.
E infiorator de posesiv. Si de acaparator. Am ajuns sa evitam locurile pentru copii pentru ca evident trage direct la mingea, bicicleta, lopatica lui cutarica si urla cu 4 randuri de lacrimi. Nu par sa inteleaga prea bine conceptul de "al lui". Intelege insa perfect conceptul de "al meu". Al lui e tot ce vede cu ochii si pe tot ce poate pune mana. Sau pe tot ce isi doreste sa puna mana. Lucram si la asta. Pana atunci, ne vom multumi sa haladuim pe coclaurik, departe de tentatii materialiste. Adica evitam cu obstinatie Roata Mare si spatiile de joaca, in special in weekend. Am incercat sa aducem jucariile lui de acasa; ori le ignora complet ori le pazeste ca o closca, urland preventiv daca se apropie cineva pe raza judetului in care ne aflam. Deci nici asa nu merge.

Se scoala vesel, se culca vesel. Se plictiseste groaznic insa fara atentia si colaborarea cuiva. Nu se joaca singur decat destul de rar; cumva il inteleg, asa ar fi normal. Cauta sa integreze mereu pe cineva in joaca lui; ofera jucarii, minge, masinute etc si se entuziasmeaza daca celalalt accepta.
Pare sa fie complet amoral, ceea ce conform unui studiu descris de BBC e perfect normal - zona respectiva din creier se dezvolta tarziu, in jurul varstei de 20 de ani. Dupa cateva incercari de a studia natura soldate cu vreo doua victime (gandaci din aia vaca-domnului) care mai mai ca m-au lasat in lacrimi am decis ca poate totusi sadicul ala de Garleanu are si el rostul sau cu povestirile sfasietoare despre diverse fapturi mici si nevinovate care mor infiorator de greu si inutil.

Nu se teme de gandaci , nu se teme de nimic de fapt si am curtat-o pe madame Cioflec anuntand ca imi doresc si eu sa merg in expeditiile lor prin natura. Imi vor inabusi chiraielile daca dam peste vreo ganganie mai dubioasa; am citit ca uite-asa face copilul fobii, vede pe ma-sa urland suita pe sifonier de frica soaricului si pac, capata si el. Asta nu m-a oprit insa sa fac ca toate trenurile Garii de Nord cand anul trecut, in intunericul bland al dormitorului, mi-a deschis palma si mi-a pus in ea ceva. Ceva suspect de elastic, un pic tare pe deasupra, un pic molcut pe dedesubt. Ceva ce s-a dovedit a avea mai multe picioare decat ar putea suporta psihicul meu si-asa subrezit, picioare pe care le-a folosit pentru a o lua la trap in sus pe bratul meu. Da, a prins un gandac mare si negru, cum nu stiu, ca-s vioi, si mi l-a adus cadou.

In casa, se ataseaza frenetic de cea mai noua jucarie, are cateva zile in care doarme, mananca respira numai cu ea in brate, chiar si cand "ea" e o masinuta de metal cam incomoda. Prefera sa picteze cu degetele. Nu-l intereseaza deloc puzzles. Prefera sa ma puna pe mine sa fac turnulete iar el sa le darame. Recunosc ca mi-e ciuda de zici ca am si eu 2 ani. Da pase cu piciorul si face un aport la minge excelent. Tine la caine; si cainele la el, doar ca inca raportul lor de forte si marimi e prea disproportionat si o coada a cainelui prea entuziast mi-l trimite direct la pamant, deci le temperam si supraveghem atent interactiunile.
Astept vremea mai calda cu nerabdare. N-o sa ma mai prindeti prin casa. O sa-i iau casca, o sa-mi iau coburi si indiferent de ce decize iau astia cu pistele lor de bicicleta o sa il duc in Bordei, in Kiseleff si in alte colturi ale Herastraului decat astea in care ajungem pe jos.

Pai cam atat. Sunt curioasa sa vad ce-am sa scriu la anul.