Fratii de Dincolo (2)

Dimitri arăta ca fratele Zoiei Kosmodemianskaia ajuns la maturitate. Vreo doi metri de zdrahon blond, zvelt şi complet ţicnit. Nu locuia în cămin, ci în internatul Academiei de Poliţie - unde altundeva să se potrivească mai bine, mă întreb eu retoric. Nu ştiu ce a văzut la jerpelita-mi făptură, dar Dmitri a decis că noi doi vom fi împreună, pardon, că suntem deja împreună şi că mă va lua şi mă va duce (citez aproximativ) în Bălţi, unde ne vom căsători imediat după sesiune.

Argumentele mele, cum că:
- aveam deja un prieten, chit că nu era prezent (ochii care nu se văd nu se iau în calcul, I guess)
- nu eram împreună pentru că nu vroiam să fim împreună, nu apucaserăm să ieșim deloc împreună şi nici nu doream asta
au fost considerate sfiiciuni adorabile.

Inca imi amintesc cu neincredere perioada aia. Adica mai ca nu-mi vine nici mie sa ma incred in propriile amintiri. Da, a existat Dmitri. Da, toata lumea privea cu un fel de compatimire amuzata peripetiile mele in genul desenelor cu Pepe le Pew. Da, Dmitri era complet ticnit si il ascultam cum imi povestea de nu stiu ce coleg al sau din Academia de Politie, care indurerat ca a fost parasit de prietena, si-a luat viata. Tragic si stupid.
"Şî o promies câ-l aştiaptă, Iena..." (aşa sună numele meu cu accentul lui Dmitri. Sau al propriilor neamuri din partea tatei, tot aia)
"Mhm..."
"Dar nu l-o aştieptat!" tună dintr-o dată Dimitri. Şî iel amu s-o nimicit. Ei, zî şî tu, ci muieri rrră!
Aaaa....nu ştiu, Dimitri, că nu cunosc....datele...problemei, am bâlbâit eu, iar în gând - apăi dacă era şi aia cu ăla cum suntem noi doi, adică numai în mintea lui....
"Ei, să nu-i suceşti gâtul?!!" mi se uită brusc în ochi Dimitri, în timp ce mânoaiele lui se încleştează pe un imaginar gât de trădătoare.
"Ăăăă....eu ştiu, Dmitri, poate nu era chiar vina ei?"  răguşesc eu brusc, cu ochii la pumnii cât cărămizile.
"Cum să nu fie? O murit acela cu gându la ie!"
M-am descotrosit cu greu de Dimitri, care intra peste noi in camera cu tot cu zavorul degeaba pus de la usa si ne facea morala ca nu asa se face patul, ci uite asa, sa sara moneda pe patura de intinsa ce e. Intr-o buna zi, i-a expirat viza. Si dus a fost. Dupa care am schimbat caminul si ulterior l-am parasit de tot. Caminul, nu pe Dimitri. Sper ca nu ma mai cauta si sper ca are o nevasta frumoasa, care se bucura de casa lui mare din Bălţi, de masina lui mare, de ce dracu o mai avea mare si care nu are de gand sa-l paraseasca, spre binele fragmentelor sale cervicale.

In rest, in afara acestor pasaje anecdotice de amintiri, nu stiu ce sa zic de fratii de dincolo. Stiu doar ca mi se pare ca am patit ca parintii care-si dau copiii in plasament si apoi ii viziteaza duminica, cu cate-un mar. Copiii au crescut, sunt acum adulti, cu moneda, cultura proprie si ne privesc cu ochi suspiciosi. Marul nostru e cam zbarcit. Bani de mai mult de un mar nu parem a avea nici pentru noi. Mama maşteră, oricat de rece si straina ar parea, le da caldura iarna, cum le reamintise deloc diplomatic Rogozin. Avem cu ce-i tine pe acesti frati de dincolo? Ne iubesc sau ne reneaga? Putem risca o generalizare atat de laxa incat sa ii includem pe toti prezumtiv in aceelasi curent ideatic? In conditiile in care nu avem aceleasi conceptii politice si sociale in Galati si in Harghita, in Iasi si in Draganesti? Nu cred.

Ce suntem, pana la urma, pentru fratii de dincolo? Suntem cei care i-au parasit sau cei pe care vor sa-i revada? Suntem simpli vecini? Suntem rude jenante? Suntem tiganii si corciturile din care au evoluat, mai ales luand in considerare influenta ruseasca - purista, xenofoba? Suntem o poarta spre UE? Suntem originea culturala? Toate la un loc si putin din toate, probabil.

Si cum de o tara atat de mica, noua si chinuita are o asemenea explozie culturala, muzicala? Ne uitam la un talent show; apare o basarabeanca; Alin observa ca "n-are cum sa nu stie sa cante asta, daca e de la moldoveni". Realizez ca asa e, apoi ma intreb de ce. De unde dracu invatati sa cantati? De ce voi ati evoluat in Alternosfera si noi in conectori? Apoi imi reamintesc duplicitatea laudelor. Ne laudam cu Zdob si Zdub declarand ca sunt romani, dar ne lepadam cu groaza de O-Zone cand ne ia vreun neamt cu may-a-hee, may-a-hoo, declarand ca nu-s de-ai nostri, sunt de peste Prut. Aplaudam la Eurovision de ne rupem palmele dar ne uitam urat la cei care-si fac rost de cetatenie, de parca cine stie fara ce colaci din coada ne-au lasat. Si tot asa.

Dar decat cu dileme triste sa ne framantam, mai bine un cantec frumos sa ascultam. De la minunatii, enigmaticii si pierdutii nostri frati de dincolo. Cativa din favoritii mei: