3 idei nu foarte bune si primul concurs de pe blog.

A fost ziua lui Patric, care desi nu mai scrie pe blog de hat ani de zile isi va recapata locul in blogrollul meu because fuck it, unele bloguri disparute sunt mai bune decat majoritatea celor care o duc bine merci. Are arhiva, puteti citi linistiti.
Cum ziua lui Patric pica fix cu o zi inainte de ziua portilor deschise de la Heidi, mi-am zis ca ar fi un cadou nimerit sa-i fac o ciocolata personalizata. M-am interesat din timp, cica urma sa mergem cu niste autocare, sa vedem fabrica, sa facem ciocolata si sa ne intoarcem inapoi.
A fost partial adevarat, cam ca la radio Erevan:

1. ziua portilor deschise e o sintagma reala, poarta - bariera - era deschisa, poarta fabricii nu, pentru ca norme UE si altele. Deci poarta s-a deschis spre un fel de asezamant cam cat o garsoniera conf 2, plin ochi de ciocolata, avand in mijloc o insula de creatie unde urma sa ne personalizam chestiile.

2. eram vreo 200 de oameni (later edit: cica de fapt vreo 100. Scuze. Vedeam dublu de la ciocolata). In insula ne primeau in loturi de cate 12. Pana se schimbau pana migaleau pana ciocolateau pana ieseau mai dura. Am stat OPT ORE. In care opt ore m-am balansat de pe un picior pe altul, m-am holbat la ciocolata, am mirosit ciocolata, am mancat ciocolata, am vazut ciocolata, am calcat pe ciocolata, in asa hal de mult am interactionat cu ciocolata incat m-am intors acasa dorindu-mi cu disperare sa mananc niste branza si salam sau sa ling un drob de sare. Serios, ajungi la suprasaturatie mult mai devreme decat ai crede. Ma intreb daca pateam invers daca ma duceam la o fabrica de mezeluri.
Probabil din aia ieseam direct vegetariana.

3. Cu toate ca tanti directoarea de comunicare a explicat de vreo trei ori de ce nu e o idee buna sa aduci copii mici la acest tip de eveniment, ghici ce misuna din belsug prin garsoniera plina de ciocolata si de 200 de vizitatori, da, ai ghicit, copiii mici. Care au trecut prin toate starile posibile, de la mirare la entuziasm, la plictiseala, la maraiala, la scancit. Moment in care majoritatea parintilor au considerat ca ar fi cazul sa le dea niste ciocolata, sa-i faca sa mai stea un pic linistiti. Stiti ce inseamna o mare de copii mici care molfaie ciocolata, dupa ce au stat 4 ore in ingramadeala? Inseamna Apocalypse Soon, aia inseamna.
And when that chocolate kicked in, it was Apocalypse Now.

4. Originalitatea nu e musai punctul forte al campaniilor, asa ca ghici de-a ce ne-am jucat, de-a Charlie and the Chocolate Factory. Charlie era un actor, imi scapa numele sau (iertare, maestre...maistre...) , manjit cu atat de mult cutaden incat efectul era scary, retina fiindu-i cu vreo doua tonuri mai inchisa (galbena) decat tenul. Lasand asta deoparte, Charlie s-a ocupat cu muzica si antrenul si voia buna, adica 50% din poante au fost innuendouri a la Vasile Murariu despre promoterite si restul de 50%, verbalizarea dezamagirii ca publicul nu participa suficient de viu.

5. Partea cu adevarat nasoala a fost ca:
 - am picat undeva pe grupa nr 9 in lista, deci mi-a venit randul undeva in jurul orei 6. Plecaseram la 13:30
-  Deja pe la 3 ma gandeam sa o sterg si sa gasesc alt cadou, dar ghici ce, nu aveam cum, nefiind venita cu masina. Primul autocar plecase deja destul de discret - pe cand de discret poate pleca un autocar, dar in galagia aia ce dracu sa mai intelegi? -  iar al doilea pleca doar cand terminau toti de ciocolatit . Deci Arbeit Macht Frei, in varianta Heidi. Minunat.

6. Parti bune:
- am vazut cum se face ciocolata si pana la urma de aia ne-am dus
- am vazut multi oameni fericiti, in special castigatorii unor concursuri pe FB
- am vazut artizani ciocolatieri in actiune, uimitor de fain lucrand
- am putut cu totii sa ne facem ciocolata mult visata, avand la dispozitie zeci de ingrediente, de la sare neagra si seminte de dovleac pana la cirese confiate, biscuiti miniaturali si chili
- pana la urma uite ce cadou dragut mi-a iesit, iar sarbatoritul, fiind om politicos, a afisat o incantare cat se poate de convingatoare:



Dupa asta a urmat inca o idee nu foarte buna, anume aceea de a il duce pe Alex la un eveniment clar peste putinta lui de concentrare si intelegere.  Dar asta nu inseamna ca evenimentul in sine a fost nasol, doar ca nu aveam noi ce cauta acolo. Am onorat invitatia Teatrului Zurli la o piesa de teatru pentru copii: Alba ca Zapada si Mutulica. Am nimerit intr-un intro,  sau un final de la un alt eveniment, unde niste copii foarte frumosi cantau cat ii tinea gura, cu decibelii naturali multiplicati de 455 de ori :

NU MI-E FRICA

NU MI-E FRICA

DE BAU BAU

, in dulcele stil neaos, in care chiar daca evenimentul are loc intr-o cafenea in care ne auzim in mod natural toata lumea cu toata lumea, sonorizarea va bubui ca pe fucking Wembley, sa-mi tremure tartita in mine si sa-mi joace cafeaua in ceasca. Chiar nu are legatura cu evenimentul ci cu un specific national, oriunde in pub la terasa etc ideea e sa nu iesi doar beat si satul de-acolo ci si surd. Iar dialogul cu chelnerii e intotdeauna de un savuros comic absurd:

 - Aduceti si o apa, va rog,
- POFTIM? (si iti face semn iritat ca NU AUDE, ok, de ce plm nu auzi, poate de la astia 30 de menestreli pe care i-am adus de-acasa sau de la boxele tale?)

- O APA

- ??

- AAAAPPAAAA! urli tu, si faci semnul de gal-gal universal.
- AAA, APA? DE CARE?

- DE CARE AVETI!
 - BORSEC?

- NU, NU MINERALA, PLATA

- EVIAN?

-PLATA!!

- CAFEA

- PLATA!

- SI TREI MICI?

- APA PLATA DE CARE-O FI?

- DECI NU ADUC MUSTAR?

- BA DA, ADUCETI. 

etc.

In acelasi timp, aceeasi natiune care se surzeste pe bani de la cafenea la stadion, pune mana pe coada de la matura si bate in teava daca tuseste vecinul de deasupra sau daca alearga copilul mai apasat. Dracu sa ne mai inteleaga.

Revenind, dupa momentul muzical care m-a lasat pe mine cu un vibratto in stomac si pe Alex complet ingrozit, ghemuit in bratele mele cu spatele la scena, a urmat o piesa de teatru foarte foarte faina, dar pentru copii mai maricei, care vorbeau bine si intelegeau deja glume, jocuri de cuvinte, poante, etc. Copiii interactionau foarte fain si raman la parerea mea, ca merita sa mergi la teatru pentru copii pentru ca jumatate din spectacol il fac ...spectatorii. Foarte interactivi, vioi, inocenti si haiosi. Noi am stat doar vreo 15 minute dar cred ca Miruna si Matilda au ramas la tot spectacolul si va pot da detalii. Deci mergeti la Zurli :) 

Si in final a treia idee era de obicei nu o idee cat un automatism. Pe scurt, de ani de zile folosesc sampon si balsam, pentru ca altfel nu se poate. Insa cam la a treia spalare de cand am schimbat marca de produse, remarc uluita ca parul arata infinit mai bine spalat doar cu samponul Syoss (nu mai stiu care , ala verde) si fara balsam. Daca aplic balsam e jale, e fleostit, lipit de cap si se ingrasa imediat (da, da, ma clatesc). Daca nu mai aplic balsam, am de toate, ca in reclame, si volum si stralucire si bouncy-bouncy. Nu stiu. Ori au scos un sampon prea bun, ori un balsam prea prost.

Si acum ca premiu pentru ca ati citit poliloghia asta, iata si primul meu concurs ever.
Am primit acum vreun an, cred, aproape, un voucher la Orhideea Spa, sectiunea Aqua. Eu una nu stiu sa inot, ba mi-e si frica de apa. La sauna mi-e groaza sa stau, am impresia ca sunt un rasol intr-o kukta. Am tot vrut sa merg, am uitat, am pierdut voucherul, am uitat de el, l-am regasit. Acum ca l-am regasit am vazut ca expira pe 19 oct.
Daca doriti sa mergeti sa inotati sau sa va relaxati in jacuzzi sau la sauna sau ce mai au ei pe acolo prin sectiunea Aqua, lasati aici un comentariu in care sa imi spuneti care e articolul vostru preferat de pe blog. Daca nu aveti asa ceva si ati intrat doar pt concurs, spuneti sincer "am intrat pentru concurs", ca nu-i bai. Nu e nevoie sa dati like la pagina, sa va dati peste cap de 3 ori sau sa-mi scrieti poezii gen  "karioka te iubim, ca ca tine nu gasim". E ok, serios.
Va voi numerota in functia aparitiei pe toti astia care comentati (asta daca apare vreunul fireste) si va voi baga in random.org. De unde voi retrage castigatorul, pe 5 octombrie.