17 November 2016

Pe vremea mea se facea carte.

 Îmi dau din nou copy paste fără jenă, pentru că de mult mă țineam să scriu asta oricum și nu văd de ce-aș mai scrie de două ori, dacă tot am apucat să scriu inițial sub formă de comment.

Stii ce e straniu. Ca respectivele perle exista si in exprimarea in scris a celor de 30-40-50 de ani. De la 60 in sus hai sa nu judecam, era cum era, CAP-uri, scoli la seral. Insa cei de o varsta cu noi scriu foarte prost. Oameni tineri si de a doua tinerete, sa zicem, din banci, corporatii, mediul didactic (!!), stat, privat, piata, ghiseu, birou - scriu execrabil. Si observi asta nu din CV-urile redactate cu migala si cu spellcheck, ci culmea, de aici. De pe Facebook. Vezi cum cutare domnita se jura pe albastrii ei ochi, dar se impiedica in i-uri, vezi cum fostul sef scrie "nam gasit nimic de revelion, dar a-m cautat", vezi cum mamica uber knowledgeable in toate mantrele internautice nu se pricepe ce sa faca cu cratima sau virgulele, si tot asa. 
Daca am avut vreodata iluzia ca pe vremea mea se facea carte, s-a spulberat cand "vremea mea" a inceput sa bantuie in online.
Da, posibil ca eu si cu tine si cu cutarica redactor si cutarica corector sa scriem corect. Dar e absurd sa ne consideram majoritari. Realitatea este ca suntem o minoritate accidentala, o scapare a unui esec general.”


Deci vă rog eu frumos, lăsați jos rața asta că măcăne. Elaborând pe tema afirmației de mai sus: administrez două grupuri de câte 11 mii de oameni. Nu știu când s-au făcut atât de mari, cert e că de-acu am rămas cu ele. Ideea e că peste 22 de mii de oameni reprezintă un data pool suficient de concludent pentru o observație. Iar eu una observ că scriem ca dracu'.

Ne bântuie câte o molimă sezonieră - acum câțiva ani a apărut ”maxim de”, o idioțenie crâncenă, acum de vreo doi ani mă uit cu un poker face perfect în ochii vreunui distins respectabil și încerc să continui să-i acord aceeași respectabilitate și când îmi spune că ”a găsit decât un folder cu html-uri”.

Scuzele sunt aceleași, la fel de răsuflate, la fel de puțin credibile - mă grăbeam, hihi, haha, huhu, tastatura. Ce căcat de tastatură te-o face să scrii frumoas-o sau copi cu ochiii negrii sau mierea rău ieri nu știu.
Dar ideea e că sunt mulți. Mulți, bre. Mulți și cu ștaif, cu master terminat, cu alea alea, cu facultăți grele, cu licențe luate frumos, la timp, cu oameni în subordine, cu pretenții de educație.

Deci nu mă mai amețiți cu pe vremea mea se scria corect. O laie pe vremea noastră. Uitați-vă în jur. Sau poate chiar la propriile scrieri. Sau te pomenești că ne-am adaptat brusc timpurilor și scriem prost la mișto?
Read More

13 November 2016

Știți bancul cu limbricii?

Eu zic că da, că dacă-l știu eu de peste 20 de ani, înseamnă că e deja vintage.
Dar vi-l zic oricum, pentru că se mulează de minune pe felul în care aplicăm noi a la roumaine o lege.

Cică un student la medicină învățase într-un an numai capitolul despre limbrici. mare noroc pe el, fix aia îi pică la examen. A doua sesiune, face la fel, pică tot limbricii, și uite-așa, noroc chior, toți anii de facultate plus rezidențiat plus ce mai avea, doar limbricii învață și doar ăia îi pică la examene.
Așa că iese într-un final doctor cu patalama și ștampilă și cabinet, dar știind doar limbrici.

Vine primul pacient.
- Dom doctor, știți, mă doare nițel burta și parcă-s balonat...
- Dureri intestinale și balonare. E clar, aveți limbrici, poftim tratament, la revedere.

Vine al doilea pacient.
- Dom doctor, mă doare capul și amețesc.
- Stări de lipotimie, dureri de cap, e clar, aveți limbrici. La revedere.

Vine al treilea pacient.
- Dom doctor, tot slăbesc de la o vreme...
- De la limbrici. La revedere.

Vine al patrulea pacient.
- Dom doctor, mi-am rupt un picior.
- Ai limbrici.
- Cum limbrici, domnule ? Nu mă vezi cu piciorul rupt?
- Dar cum ți l-ai rupt?
- Păi mă urcasem în cireș să curăț niște crengi și...
- Aha, deci te-a mâncat în cur să te sui în copac? Ai limbrici.

Despre legea respectivă și halul în care e aplicată, aici

http://stirileprotv.ro/stiri/social/somati-sa-plateasca-spitalizarea-daca-se-accidenteaza-singuri-cat-are-de-platit-un-pensionar-care-a-cazut-de-pe-bicicleta.html


Read More

12 November 2016

The Backlash

M-am uitast recent la un film, o comedioară care începuse bine și se terminase apoteotic de lame - Bad Moms. Ce remarcasem era că peste tot se aud ecourile unui fenomen pe care-l prevestisem acum vreo 4-5 ani, in tete-a-tete-urile mele cu o buna prietena - peste tot, in media, in tonul presei si cartilor publicate, in vocile parintilor, in atitudinile si reactiile celor din jur, se intrevede o reactie agresivă dar predictibilă de contracarare.

Contracarare, backlash, reactie, replica, la acest val the hollier than thou moms, de virgine nu foarte imaculate, de-a pururi răbdătoare și degrabă trend-setterite de moravuri si prințipii stupid de greu de atins si de urmat. Idei sănătoase au fost smulse din pertinența lor și duse pe culmea ascuțită a unor idealisme absurde și impractice. Obiceiuri de mult uitate au fost renăscute, marketizate și vai și amar de cel ce îndrăznea să practice obiceiul altfel decât era pe val fix acum 5-8 ani, altfel decât la vârsta prestabilită a fi optimă, altfel decât cu device-ul musai dintr-un single source. Sugestii și opinii au devenit dogme și dictoane, și cum altfel, harnicele fiice ale Evei le-au răstălmăcit suficient cât să facă restul de fiice și de nepoate să se simtă în tot felul, pentru diverse păcate pe care habar n-aveau că le comit. Apoi însăși victimizarea și revolta a devenit trendy, și tot așa.

Ce n-am realizat însă până de curând - post-Brexit, și încununat de victoria lui Trump - a fost că fenomenul este global. E un val care ne scutură din toate colțurile existenței noastre. Toată smiorcăiala asta de ”you hurt my feelings / ba nu, YOU hurt my feelings / m-am ofensat, ba nu, EU m-am ofensat / n-ai voie să zici așa / e imoral să gândești așa / e politically incorrect să vorbești așa” a reușit să atingă o masă critică, un punct în care tot acest amalgam de sensibilități ușor ofensabile a acoperit realități mult, mult mai grave și mai stringente decât faptul că tu, prețios fluturaș de cristal, te simți ofensat.



Read More

07 November 2016

Listă mică de dorințe insignifiante


  • Să reușesc să strâng toate cărțile lui Zola - din fericire nu-i așa greu, doar să am timp să umblu pe la anticariatele din centru, înainte să ne mutăm biroul în mai știu eu ce fundătură;
  • Să mă țină faptul că m-am lăsat de mâncat unghii
  • ....de ținut de lăsatul de fumat nici nu mai îndrăznesc măcar să zic ceva;
  • Să strâng și măcar o parte din cărțile lui Serge Brussolo - astea-s mai greu de dibuit pe la anticariate
  • Să ajung din punctul A în punctul B în trafic fără să mai trec prin X, Z, Y, W, Q, R, Ș, Â, T. De exemplu azi am avut de rezolvat o plombă și de scos un concediu medical. Din Regie în Primăverii. Am ajuns și la destinație, dar înainte de asta am ajuns prin Panduri, Iuliu Maniu, Eroilor, Berzei etc șamd. La întoarcere am ajuns prin Aviației, etc...mă rog, e și aia o cale, desigur. Dar nu cea propusă inițial. Waze era mort, desigur.
  • ......
Of, nu pot să continui în aceeași notă.
Vedeți voi, chestia asta e un draft mai vechi, a fost scrisă înainte. Înainte de scuturătura care mi-a cam făcut praf tipul de priorități și dorințe pe care mi le fixasem înainte.
Acum am ajuns ca o babă. Cred că ne unesc și vârsta (deja intru la segmentul antirid al campaniilor cosmetice, la anul fac 35) și vulnerabilitatea, efemeritatea brusc și cam brutal conștientizate. Parcă m-a luat cineva de ceafă, mi-a arătat preț de o secundă un hău, apoi m-a tras repede înapoi. Sunt pe teren solid acum, dar nu pot uita hăul. Prețuiesc altfel pașii.

Așa că reluând, să văd ce mai iese din lista asta, după. 
  • Vreau să fim toți sănătoși. Cât mai mult timp. Urarea asta atât de neglijată, folosită ca formulă de rămas bun uneori, uzitată până la estomparea înțelesului său. Urarea asta mi-e tare dragă acum, și altfel o ofer și eu altora. A încetat să mai fie o vorbă goală. Urez și îmi doresc mult sănătate.
  • Ne-am impus de puțin timp să punem lunar bani deoparte - o sumă micuță, dar să punem ceva totuși. Știu că unii fac economii dintr-a 5-a, dar uite că noi abia acum reușim. Sper să o ținem tot așa, e reconfortant și util să ai un mic fond pentru urgențe.
  • Sper să nu fac vreun accident cu mașina. am ambiții zic eu modeste, dar în lumina tristelor evenimente recente, poate că nu-s așa ușor de menținut. Admit și predic cui dorește să audă că permisul auto e o chestie utilă, chiar și pentru mine, eu care am insistat atâția ani de zile că nu am nevoie. Știu că voi suna ca o nevastă de taliban scăpată din beci, dar e excelent să poți duce / aduce copilul de la cursuri și ateliere, medici, etc, să te duci să îți iei X chestii din Carrefour, sau pur și simplu să te duci unde-ți tună fără să urnești din casă o jumătate deseori necontaminată de cheful tău de drumeții. Deci prin prisma acestei utilități - vrei X chestie, du-te și ți-o ia - recomand și celor mai timide doamne să își ia permisul. Soții sigur vor fi încântați. Ai lor, măcar.
  • Să-mi păstrez cumpătul față de cei dragi și apropiați. Nu am nici măcar o scânteie de speranță dar nici dorință să fiu extraordinar de răbdătoare sau calmă cu cei din exterior. Mă cunosc, îi cunosc, și un temperament nevricos + oareșcare doză de mizantropism = nu prea multe șanse acordate celor din exterior. Dar bruma aia de tact și calm, sper să-mi ajungă pentru micul meu cerc de familie și prieteni. 
Atât. Pur și simplu nu par să-mi mai doresc nimic. Da, firește, dacă s-ar întâmpla anumite chestii ar fi fain, cum ar fi că ar fi fain să fac rost de cărțile acelea, să mi se aprobe un training pentru care am făcut cerere, să mai primesc filme la tradus, să mergem în Grecia la vară, dar și dacă nu se întâmplă, atât timp cât suntem în continuare sănătoși și împreună, sunt peste măsură de fericită. 
Abia aștept să vină sărbătorile să nimic. Absolut nimic. Am mai întrebat într-o doară pe unii, pe alții, faimosul ”ce faci de rev” dar mai degrabă consultativ, nicidecum ca (auto)invitație. Nu doresc să nimic. Vreau să desfacem bradul de plastic, să îi punem globuri de plastic, să-i dăm copilului cadoul ascuns încă din vară, și în rest, fie cum o fi. Nici cadouri nu mai vreau. 

Sănătate vreau, maică. Ceea ce vă urez și vouă.
Read More

20 October 2016

Ziua 3 de condus - Poduri si pasaje + Destinație nouă




Orice as fi facut să nu dau de pasajul Basarab. Orice. Orice, orice, orice. Si nici de podul Grant. Aș fi ocolit orice, oricum.
Si avand in vedere punctul A din care am pornit si punctele B, respectiv C de destinatie, n-aveam încotro și trebuia să dau peste amândouă.

Waze si Google Maps sunt doua aplicatii absolut fantastice, necazul e ca amândouă au nevoie de semnal. Ca oricare alta aplicatie. Iar smartphone-ul meu de buget redus (Huawei, in caz ca va intrebati), a inceput sa piarda semnal cam din 3 in 3 minute după 1 an de la cumpărare.

Totusi, ieri astrele mi-au surâs (dupa ce alaltaieri se căcasera pe ele de râs) și m-au lăsat să am semnal. Deci am avut Waze, o parte de traseu. Waze sugera tot felul de chestii absolut normale, cum ar fi ”make a U turn!” - ha, glumești, din a treia zi? No, YOU turn, eu nici gând! Am ocolit cât am putut și de data asta m-am încadrat *aproape bine* la Gara de Nord.

Adică prost. M-am încadrat prost. Nu există grade și nuanțe între două benzi, una de înainte și una de la stânga. M-am târșâit dând din din toate becurile posibile, pentru că observasem că așa fac ăștia care-mi sar în față în drum spre casă. Clipocesc oleacă din faruri și avarii. Bărbată-meu îmi zisese mai demult că înseamnă un fel de mersi-pardon. Well, mersi sper să fi însemnat și la mine. Eu am clipocit mai mult si insistent, pentru ca nu voiam să zic doar mersi, voiam să zic ”trăiască famelia ta, crede-mă că e a treia oară când scap în lume, lasă-mă să mă mut că nu vreau să ajung iar dracu mai știe pe unde”. Am văzut că ăia care săreau și intrau în fața mea fluturau și câte o mână pe geam, ca demoazelele din trăsuri, dar ale mele erau deja sudate de volan, că le-aș fi scos pe ambele plus piciorul stâng.

După ce clipocitoarea mea prezență s-a încadrat corespunzător, am continuat spre destinație. Toate bune și frumoase, trafic ca la balamuc, e ok, nu mă grăbesc, bară la bară, e ok, nu mă grăbesc, apare pasajul, nu știu pe unde să o iau, mă uit fericită pe Waze - mort, semnal pa - fuck, acum pe unde o iau totuși, ia să mă iau și eu după ăsta din față. Poate merge tot la dentist. Având în vedere starea precară de igienă dentară la nivel de națiune, am șanse imense să meargă și el acolo.

Ei bine, ăla din față poate s-a răzgândit. Poate și-a zis ”ia mai dă-l dreacu de bulevard, ia să mă duc eu prin altă parte” sau poate și-a zis ”fuck, chiloții mei norocoși. I-am uitat. Hai înapoi”.  Ideea e că m-am ținut după el, și el a dat o tură pe sub pasaj, apoi l-am pierdut, pentru că el a îndrăznit să treacă pe roșu și eu nu. Și mai plecase și de pe banda greșită. Pe care eu am rămas mofluză.

Și cum stăteam eu, iar prost încadrată, iar târându-mă prudent pe banda de stânga, cu semnalizări și avarii, ca un pom de Crăciun apologetic, se face verde, mă zăpăcesc și mai dau vreo două ture pe după piciorul de pod. Ați văzut vreodată un carusel? Cam așa, doar că fără zurgălăi.

Mă rog, am nimerit, am ajuns, când să plec, din nou căutat în toate părțile rută ocolitoare pasaj Grant. M-am câcâit cu Waze (care înviase la dentist, și când eram în sala de așteptare îmi răcnea TURN LEFT - ha, cred că fix aia vor 3 sferturi de pacienți, stânga împrejur și valea acasă.)

Dar nu exista optiunea ”găsește rută care ocolește orice pasaje, poduri, apeducte, giratorii și în general orice creație făurită de mâini de om”. Asa că tot la pasaj Grant m-a scos. Și la pasaj, csf, ncsf, treci pe el și nu te mai căca atât pe tine, până să apuc eu să mă îngrijorez se terminase.

Că aia e de fapt marea mea constatare legată de condus - ca și pe trotuar, unii se plimbă, alții aleargă, unii-s galantoni, alții mârleți, nu asta e problema. Problema e că nu te mai poți opri lemn când ai un dubiu, să zici - pardon, duduie, către XYZ adresă pe aici? Ah, pe dincoace? Ah, hahahaha, ce chestie, bine, ia să mă întorc.

Și iete c-am mers și pe pasaj și seara.
Pam-pam.

P.S. - azi sunt cu RATB-ul. Relachez-vous.
Read More

19 October 2016

Karioka la volan - partea a 2-a: In trafic





Am multe cunostinte care au luat permisul, l-au trecut la categoria realizari, l-au pus intr-un sertar si acolo l-au lasat. Tot ascultandu-le, am realizat ca e de fapt un fel de self fulfilling prophecy - cu cat amani, cu atat trece timpul, uiti bruma de cunostinte acumulata in cele 15 sedinte de condus.

Asa ca odata ce m-am vazut cu permisul in mana, weekendul urmator am plecat la socri, cu catel si purcel, pe E85.
Daca-mi zicea cineva sa dau un google si sa citesc ce se zice despre E85, nu ma mai duceam deloc. Dar fiind ghidata de sotul meu, AKA  Dl "nu-ti face griji", am pornit.
Imi dau copy paste de undeva de unde povestisem deja, ca sa nu scriu de mai de lene.

Dubios tare sa mergi pe jumatatica de banda + alta jumatatica de banda.
F multi caini sfartecati  [Edit - nu de mine. ]
Am tinut cu dintii de limitarile de viteza (100-20 = 80 km pe E85, 50 in localitate etc), spre exasperarea lui barbata-meu. Dar cum n-am mai mers niciodata in afara, pe ploaie si cu peste 50, eu am preferat sa fiu *acel* participant la trafic. Primit 1 sg claxon - de la un domn cu un tir, si 1 singur flash - de la alt domn cu X6.
Am constatat ca la scoala am facut giratorii doar pe hartie, la chestionare. Am constatat asta fix intr-un giratoriu. Trebuie sa mai exersez dar nu stiu unde.
Mini excursia mea mergea fantastic, pana sa nimeresc alta doamna la volan, care - soc si groaza - mergea si aia incet. Am inceput o cursa in sens invers. Ea incetinea. Eu incetineam. Ea incetinea. Eu nu depaseam. Ea incetinea. Sotul a sugerat sa parcam si sa facem un picnic, daca tot ne-am imprietenit. Etc.

Per total, cam scary dar iarasi fara incidente.

Observatii si reflectii la final:
  • regulile invatate la scoala par orientative pentru ceilalti. gen depasit in curba, intors in intersectii nedirijate.
  • banda 1 e mai mica  si are gropi pe ea.
  • dezaburirea ramane un mister - de elucidat in episodul urmator.
  • peste tot pe unde zic eu ca nu incap incape altul cu o masina mai mare

Alaltaieri am avut si prima zi de condus singura. Fara incidente notabile.
Ieri in schimb ....

m-am incadrat gresit de 4566 de ori, asa ca , nestiind "sa ma bag la loc" am facut un detour turistic, si am ajuns pe unde nici cu gandul n-as fi gandit.
parti bune
  • n-am ciocnit / latit pe nimeni
  • vazut romana, amzei, sala palatului, universitate, drept, eroilor etc samd (nu in ordinea asta)
  • am ajuns intr-un final.
parti mai putin bune
  • facut 60j minute in loc de 15
  • oarecare meltdown moment cand s-a oprit unul pe avarii in fata mea. avea de descarcat un pachetel. bine ca n-a avut de descarcat 15 lazi cu bere, ca 15 lazi stateam si eu. eventual il ajutam si la descarcat.

    Decis sa iau cu mine o colega din zona, cu permis. Pana ma invat cat de cat cu traseul.
    Cu schimbatul benzilor, nu stiu ce sa zic. Daca m-am incadrat gresit, pe aia ma duc. Posibil ca urmatoarea mea postare sa inceapa cu "Salutari din Ploiesti!".

Iar azi am luat colega cu permis dupa mine, si din nou, o zi complet lipsita de incidente. Nu stiu daca e ok sau nu ca am iesit din primele zile. Cert e ca stand pe loc si cascand gura la toti sfatosii, ma indoiesc ca invat ceva sau ca progresez.

Cam atat cu jurnalul meu de bord, mai mentionez dintr-astea doar daca e sa se intample ceva notabil, altfel, sa tot scriu "am fost cu masina si azi, nu s-a intamplat nimic" e cam meh.

Tineti pumnii sa nu se intample ceva notabil care sa se lase cu polite si semnaturi.
Read More

18 October 2016

Karioka la volan. Partea 1 - Examenul

La sala am luat 25 pct. Am gresit o intrebare de mecanica.
Dar pana sa ajung sa dau sala, am stat 4 ore intepenita la o coada la DRPCIV. Deprimanta coada. Va sfatuiesc sa purtati casti.

In spatele meu, o tanara detalia cum a picat ea de 4 ori pana acum:
"....si am trecut si era un pieton dupa o duba. Si cand colo, cand ajungem spre colt, politistu' zice - domnisoara, dar pietonul nu l-ati vazut pe trecere? Si eu zic - da ce, dumneata l-ai vazut?! Si asta a fost a 3-a oara. Iar a 4-a..."

In fata mea, doua alte domnisoare repetau ca pe lectia de geografie strazile zonei de traseu.
"Pe Natatiei ai cedeaza si apoi, in fata, ai un stop. Dincolo, pe XYZ strada, e...ce era? cedeaza. Nu! acolo e prioritate. Dincoace e trecere. Dincoace e stop."
Cum sa va zic, eu stau in preajma zonei de examen si performanta mea in recognoscibilitate este undeva pe la "pe-aici parca am mai fost".

Ajung dupa 4 ore aproape la facut poze, imi gasesc sa ma smiorcai.
- O sa ajungem la Pasti cu examenele, de la decalarea asta!
[paranteza - din varii motive, decalajul intre cele doua probe ajunsese undeva la 6 luni.]
- Dar de unde stiti dvs?
- Pai stiu ca altii care s-au programat luna trecuta au fost pusi in februarie. Inseamna ca eu prin martie aprilie!
- Daca ajungeti in martie aprilie cu programatul, treceti pe la mine sa stiu si eu, raspunde sphinxian nenea de la poze, si-mi paseaza inapoi dosarelul.

Dau sala, iau sala, ma mai duc la o coada la programare traseu.
- Pe 10, zice sec tanti.
- 10 februarie? martie?
- Nu, pe 10 acu. Lunea viitoare.

Da-i si te panicheaza, suna instructor, vaicareala, fa 2 suplimentare ca atatea mai incapeau, luni hai la examen.
Am venit la 7 juma si pe la 9.30 mi-a venit randul.
Balamucul de pe lume la examen, multi oameni, masini, pietoni, caini, cursanti, muncitori, excavator, raba, taxi, cacațel din ala de carat pietris, smoala, de toate pt toti.

Muream de frig. Voiam si la baie. De unde baie. Stai acilea. Langa mine, the fckin Zen Goddess si prietena-su. Vai, dar eu n-am nici o taina, n-am nici o problema, abia astept, e minunat sa conduc, ma relaxez. Instructorul, si ala, ii tinea isonul (nu ca n-ar fi adevarat, ofc) :
- Stii ce bine conduce fata asta? Adorm in masina cu ea, nu alta! Asa de lin si de sigur merge.
Instructorul meu se uita cu trist repros la mine si zice
- I-auzi, adoarme el. Io ies cu niste ochi cat cepele, ma-ntreaba lumea daca mi-am pus botox dupa ce am ora cu tine.
[paranteza 2: toata scoala asta a fost o mega hahaiala. 30j de ore de sit down comedy. ma dadeam jos din masina si ma dureau falcile de ras. Instructor absolut pe felia mea.]

Intr-un final, mi-a venit randul. A fost ceva mai usor decat ma asteptam. Am fastacit nitel o intoarcere dar nu mi-a depunctat-o. M-am intimidat cand nu eram sigura pe ce dumnezeu intoarcere cu curul vrea sa fac [acum realizez, zicea doar sa fi dat nitel in spate, sa nu luam asa strans, ca erau niste tomberoane scoase] , dar ca sa trec peste emotii, m-am pus pe trancanit si am vorbit tot examenul.

Bodoganit acolo singura, "uite cedeaza, ia sa cedez. ala trece? nu trece. ok. Cred ca pe dreapta e un stop. Da, e stop." A mers.
Pari oleaca nebuna, dar merge - te depresurizezi.

Am luat 3p penalizare in schimb pt ezitarea in a depasi. Dar avand in vedere ca daca nu ezitam si ma duceam ca eroul luam 21p, sunt fericita cu alea 3p pt ezitare.


La final, i-am zis ca de felul meu nu vorbesc de nebuna cu stalpii, dar nu voiam sa ma copleseasca de tot emotiile. El m-a privit in ochi, si mi-a zis:
- Doamna, ati vorbit tot traseul. Tot. Eu cursant sa vorbeasca singur cu indicatoarele n-am mai vazut. Dar vad ca v-a mers. Eu nu-s psiholog ci politist, deci eu va dau carnetul, felicitari.

Pam-pam.










Read More

12 October 2016

Doamna Daniela da lectii de germana

Salut din nou,

Aveam de gand sa ma laud cum mi-am luat eu permisul din prima, dar viata mi-a scos-o inainte pe doamna Daniela, asa ca lasam umflatul in pene pentru data viitoare.

Tocmai am cunoscut-o pe d-na Daniela, la KFC Romana. Unde ma oprisem sa ma intalnesc cu cineva. Buluc de lume, ea singura la o masa. Cumva oamenii au o reticenta sa se aseze langa batrani cu sacose. Eu - dimpotriva. Trag la oameni batrani ca profesoarele de chimie nemaritate la pisici. Cum vad unul, hop si eu.

Hai sa rezum, sa nu ma mai intind.
Disclaimer: Oameni buni, voi alegeți ce să credeți și ce nu. Eu în general aleg să cred, cu o doză de prudență în spate. Dar care doză niciodată nu m-a împiedicat să-mi plec ochii la cel de lângă mine.

Doamna Daniela vorbeste germana si engleza. A lucrat in Camera de Comert Exterior, pe vremuri. Engleza dumneaei e buna, la germană nu mă pricep, orice ar zice cineva în această dulce limbă, eu aud doar șturlubănzidănkreizenșaft.

Doamna Daniela a locuit într-o casă naționalizată, pe care a pierdut-o. Acum stă cu chirie într-o cameră pe la 1 Decembrie. Plătește vreo 500 lei pe lună, dar n-are apă caldă, și de fapt nici asta nu e cea mai mare jale, ci faptul că unul care s-a dat drept instalator i-a furat mare parte din lucruri. Cel mai rău îi pare după palton.

Familie, copii? All alone, surâde știrb d-na Daniela, încrețindu-și chipul.

Doamna Daniela ar vrea să dea meditații la germană. Acu nu știu ce să zic despre nivelul dumneaei de germană. Dar dacă, de exemplu, ați vrea să învățați voi sau altcineva niște noțiuni de bază, ați putea să o testați și să încercați și cu ea. D-na Daniela nu e homeless, dar nici mult nu mai are. E curată, e fluentă, e politicoasă, dar intuiesc de ce oamenii poate sunt reticenți la a primi în casă o băbuță fără dinți, pe post de meditator. Eu nu-s. Eu nu cred că ar fugi cu televizorul sub braț, și nu cred că ar putea face rău din postura sa.

Ar dori să dea meditații cu 20 lei pe oră. Dar merge și cu 10. Însă și-a pierdut speranța că poate găsi pe cineva. Și cu 5 a oferit, dar oamenii s-au îndepărtat prudent.

Deci, rezumând
  • dacă vreți să învățați germană
  • dacă aveți un palton în plus sau alte haine de iarnă 
  • dacă sunteți ca mine, anume dacă vi se înmoaie sufletul și vreți să ajutați, nu doar să scăpați ici colo un ban (nu ca ar fi rau, tocmai am facut asta, dar de cate ori o pot ajuta asa?)
  • dacă aveți vreo soluție mai bună pe termen bun pt locuit - sugestii, fundații etc

vă rog să mă contactați pe karioka.blog@gmail.com sau pe mesageria FB a paginii , să vă dau nr dânsei de telefon. L-aș lăsa aici, dar dracu știe ce boți îl mai iau.

Și vă rog frumos, nu vă bateți joc de ea. Vrea să vină oriunde, dar nu uitați că merge greu și e zloată afară. Din astea. Nu vă ciocoiți pe 20j de lei cu ea, vă rog frumos.

Da, știu. Știu că mai sunt sute, știu că nu putem să-i ajutăm pe toți, știu placa asta. Dar știu că ea e doar una. Cu nimic mai bună sau mai rea decat alții, dar ce sa fac daca eu cu ea mi-am petrecut azi prânzul, și ce să fac dacă nu pot să fac mai multe și dacă am blogul ăsta, la ce bun să te citească oricum atâția oameni, dacă ai vorbi doar despre tine?

Sper să o revăd cât de curând. Sper să veniți cu idei, eu deocamdată caut fundații, chestii, poate reușesc ceva pe termen lung.
Read More

27 September 2016

Acel soare de martie

Pana de curand, nu mi-a lipsit tineretea. 
Cumva, necazurile de pe la inceputul vietii au contrastat cu tihna blajina a anilor recenti. Ani impodobiti de fire albe si monotonii, dar si de fericiri autentice, de daruri primite si doruri ostoite.

Si totusi de curand am simtit dorul de tinerete. Mereu se vorbeste despre el, niciodata nu-l resimtisem pana atunci. Imi parea mai degraba un concept ideatic, o rememorare nostalgica a unor momente cheie. Nicicand nu m-as fi putut pregati pentru asemenea durere vie, stridenta, palpabila. O durere scurta, dar pana la lacrimi. Un brici peste inima.

Declicul l-au produs fotografiile unei adolescente; o cunostinta de-a unei cunostinte, amandoua impleticite accidental in Facebook. De obicei, greu gasesti adolescente care vor sa si fie adolescente in fotografii; si sunt destul de sigura ca din 1920 pana in 2016, multe din adolescente au acea mina de "eu sunt matura, vivace si rapace", deseori pe sub doua trei straturi de fard. Si uneori le pierzi, se ascund atat de bine dupa angulatia longilina a membrelor, posturi studiate si repetate, dupa bosumflari prudent exersate, dupa filtre si farduri si poze si ocheade, incat ajungi sa nu le mai zaresti esenta gingasa si calda.

Dar nu si fata asta.
E tineretea intruchipata. 

Ironie calda, maini lungi si galese, ciorapi peste genunchi, amuzament dezinteresat si doamne, doamne, toata generozitatea asta in zambet a celei care stie ca mai are sa ofere inca un milion de zambete, afabilitatea neglijenta a celei care mai are inainte miliarde de vise, miliarde de soapte, miliarde de sanse, toti anii pe care nu i-a trecut inca, toate curiozitatile inca vii, toate planurile inca semet ascutite, toata blandetea puiului inca in ochi, toata siguranta de sine a celui de maine in ochi, acel amestec perfect de melancolie, sarcasm si alint, ah, cate de maine i se astern in fata, cate nu stiu inca, cate  am sa incerc, cate probabil

Dumnezeule, cat iubesc tinerii. N-am nici macar puterea de a-i invidia, ma topesc cu entuziasmul lor, cu acest maine care e de partea lor, cu frumusetea tenului si zambetului si cu toate aceste sute de mii de sanse nestinse inca. Mi-s dragi sa-i vad, mi-s dragi sa-i aud. Mi-s dragi sa-i vad impreuna, le urmaresc din ce in ce mai indepartata de ei pasii sprinteni. Un Icar rablagit, cazand cu zambetul pe buze, si ceara topita.

Stii, draga mea prietena, iti spuneam odinioara ca de babit tot ne babim. Conteaza doar ce fel de babe vrem sa ajungem. Acre si indurerate de propria nimicnicie, sau cald amarui, ca niste cafele reconfortante. Eu n-am incotro, scumpa mea. Din ce vad, ma transform intr-o cafea cu mult lapte.

Read More

11 September 2016

Cât de frumos e aici, la noi

EDIT - Intre timp am aflat si m-am calmat. E de bine, a iesit bine. Totul e bine. Dar ce sperietura!
Si ce frumos e aici, printre noi.


Cu ceva timp în urmă am aflat niște chestii, precursoare altor chestii pe care le voi afla în vreo două săptămâni. Poate sunt de bine, vom vedea.
M-am îngrozit și am țipat și am bocit și am rănit, de parcă alții mi-o făcuseră, și am regretat pe rând toate lucrurile sau faptele amânate de până acum.

Uluitor poate, dar obosești până și să te sperii. Am luat o pauză și de la spaime, mi-am amorțit mintea și umplut cu disperare timpul cu orice altceva.

Am încercat să vorbesc cât mai puțin și doar cu cât mai puțini oameni cu putință, până de curând. Oamenii reacționează foarte prost la traumă sau neputință. Te trezești copleșit de propriile lor regrete sau temeri, de parcă tu n-ai avea destule, și bruma de calm și de stăpânire de sine, atât de prețioasă pentru a nu te spulbera sub ochii celor din familie sau muncă se irosește pe stupide asigurări că ”firește că va fi bine, nu-ți face griji pentru mine”, și pe hlizeli forțate pentru a liniști pe cel de lângă tine.

Ce să mai zic de valul de ”dar ai încercat, dar de unde știi, dar sigur...” de parcă dintr-un căcat de discuție la telefon sau la cafea, datorită harului lor sherlockholmicesc ar izvorî în 15 minute o uluitoare soluție sau epifanie salvatoare. Și de multe ori, ajungi să zici ca ei doar ca să scapi, să te descotorosești de nesuferita insistență, de ”trebuie să fie bine”. Mie-mi spui, coaie? Mie-mi spui?

În momentul de față îmi încep astea două săptămâni de așteptare și contrar așteptărilor mele, sunt inundată de lumină. Din afară. Probabil pendularea asta pe marginea unui hău de rău mi-a adus aminte din nou de cât de frumos este aici, la noi.

M-a vizitat tata de curând. Împlinește 70 de ani poimâine. Vrea să-și schimbe mașina, să mai cumpere niște gadgets, și-a luat un laptop, vrea să-și termine chestii prin curte.
Nu știe.
Eu împlinesc 35 în februarie. Aș vrea să mai avem un câine și un copil. Aș vrea să mai văd măcar două țări și sper să iau permisul, și să mă programeze cât mai devreme la examen. Aș vrea să nu bușesc prea rău mașina. Aș vrea să-mi crească părul până sub umeri din nou. Aș vrea să mă pricep să-l ajut pe Alex la teme, și aș vrea să fiu calmă, mult mai calmă. Aș vrea niște certificări pe JIRA / Confluence, dacă or fi. Așa mi se pare mie, că ar da frumos. Aș vrea să dăm cu var. Tot alb. Să îmi mai iau un tablou. Să mă apuc de sală. Să ies cu bicicleta cu Alex.
Nici eu nu știu.

E foarte frumos aici, la noi. E foarte frumos cum știu să se miște falangele, să articuleze vorbe mute, din tastatură. E foarte frumos cum se lasă praful în jos, în lumina soarelui. E absolut minunat că vom avea vreodată metrou, aș vrea să merg cu el, Ar fi tare aproape de casă. E foarte fain să primești musafiri, aș vrea să nu am ce ascunde de ei. E foarte fain să ai prieteni, aș vrea să nu mai am de ce-i feri într-una. E foarte, foarte frumos aici la noi. E frumos și ziua și seara și noaptea deopotrivă. E nemaipomenit de frumos la noi.


Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)