Cumva, necazurile de pe la inceputul vietii au contrastat cu tihna blajina a anilor recenti. Ani impodobiti de fire albe si monotonii, dar si de fericiri autentice, de daruri primite si doruri ostoite.
Si totusi de curand am simtit dorul de tinerete. Mereu se vorbeste despre el, niciodata nu-l resimtisem pana atunci. Imi parea mai degraba un concept ideatic, o rememorare nostalgica a unor momente cheie. Nicicand nu m-as fi putut pregati pentru asemenea durere vie, stridenta, palpabila. O durere scurta, dar pana la lacrimi. Un brici peste inima.
Declicul l-au produs fotografiile unei adolescente; o cunostinta de-a unei cunostinte, amandoua impleticite accidental in Facebook. De obicei, greu gasesti adolescente care vor sa si fie adolescente in fotografii; si sunt destul de sigura ca din 1920 pana in 2016, multe din adolescente au acea mina de "eu sunt matura, vivace si rapace", deseori pe sub doua trei straturi de fard. Si uneori le pierzi, se ascund atat de bine dupa angulatia longilina a membrelor, posturi studiate si repetate, dupa bosumflari prudent exersate, dupa filtre si farduri si poze si ocheade, incat ajungi sa nu le mai zaresti esenta gingasa si calda.
Dar nu si fata asta.
E tineretea intruchipata.
Ironie calda, maini lungi si galese, ciorapi peste genunchi, amuzament dezinteresat si doamne, doamne, toata generozitatea asta in zambet a celei care stie ca mai are sa ofere inca un milion de zambete, afabilitatea neglijenta a celei care mai are inainte miliarde de vise, miliarde de soapte, miliarde de sanse, toti anii pe care nu i-a trecut inca, toate curiozitatile inca vii, toate planurile inca semet ascutite, toata blandetea puiului inca in ochi, toata siguranta de sine a celui de maine in ochi, acel amestec perfect de melancolie, sarcasm si alint, ah, cate de maine i se astern in fata, cate nu stiu inca, cate am sa incerc, cate probabil.
Dumnezeule, cat iubesc tinerii. N-am nici macar puterea de a-i invidia, ma topesc cu entuziasmul lor, cu acest maine care e de partea lor, cu frumusetea tenului si zambetului si cu toate aceste sute de mii de sanse nestinse inca. Mi-s dragi sa-i vad, mi-s dragi sa-i aud. Mi-s dragi sa-i vad impreuna, le urmaresc din ce in ce mai indepartata de ei pasii sprinteni. Un Icar rablagit, cazand cu zambetul pe buze, si ceara topita.
Stii, draga mea prietena, iti spuneam odinioara ca de babit tot ne babim. Conteaza doar ce fel de babe vrem sa ajungem. Acre si indurerate de propria nimicnicie, sau cald amarui, ca niste cafele reconfortante. Eu n-am incotro, scumpa mea. Din ce vad, ma transform intr-o cafea cu mult lapte.
Eu chiar nu ştiu unde vezi tu tinerii cu tenul curat :)) Că eu numai acneici în diverse grade văd. Lucru care mă îngrozeşte, efectiv, gândindu-mă cum o să trebuiască să lupt şi eu cu aceeaşi problemă la vârsta puberă a fiică-mii.
ReplyDeleteMi-era și frica sa citesc.. Dar a meritat :).
ReplyDeleteMai am 3 ani pana la 40, dar ma gândesc din ce în ce mai mult la cum sa amân îmbătrânirea fizica. Credeam, cu multi ani în urma ca eu nu voi cunoaște părerea asta de rău: am trăit profund, am experimentat imens. Am și copii - ceea ce era o mare condiție pentru a nu regreta tinerețea. Și cu toate astea simt înțepătura și parcă din ce în ce mai des. Greu...
Și da, am și eu o adolescenta de-asta în familie. Se mai machiază ea, dar are umorul vârstei, e naturala în gesturi și toate și pare atât de proaspătă..