Si? Doarme?

Printre primele intrebari care mi s-au pus cand am devenit mama a fost aceasta: "E cuminte?"
Intrebarea m-a lasat cam confuza, iar raspunsurile date au fost bascalioase si neserioase, ducand la surasuri cam strepezite. Dar ce poti sa raspunzi cand esti intrebat asa ceva despre un copil de doua, trei, cinci luni? Da, e cuminte, face matanii, aduce tot salariul acasa, tine posturile ... wtf?

Jenati, partenerii mei de dialog reveneau cu precizari: "E cuminte, adica ăăă...doarme?"
Cumva calitatea unui prunc se reflecta in gradul sau de cumintenie, a se citi obedienta. Ulterior, cuvantul "cuminte" ajunge sa fie inlocuit de termenul "bun".  E un copil bun, iti va spune invatatoarea, ca un geambas caruia i-au trecut pe sub expertele priviri vreo 500 de juninci ca ale tale. E baiat bun, te vor asigura colegii sai de serviciu. E un om bun, va ofta nevasta-sa resemnata. Dar pana una alta, cat e prunc fraged si practic incapabil de necumintenii, va fi evaluat dupa cat de mult doarme, pardon, dupa cat de mult dormi tu.

Obsesia somnului e pana la un anumit punct motivata - e rau sa nu dormi. Ajungi intr-un mare hal din lipsa de somn. Sau ma rog, hai sa nu generalizez tocmai eu - ajung EU intr-un mare hal. Si eu dorm ca marmota si tot nu ma mai satur.
Insa capata dimensiuni caricaturale cand toti ceilalti, vecini, pediatri, rude, parinti, se ingramadesc intr-un efort colectiv de a se asigura ca ala micu doarme tun. Si de aici, evident, o mie de sfaturi, o mie de "sa nu cumva", o mie de idei, de deviceuri, de salarii aruncate catre Mos Ene.

Principalul conflict apare dintr-o fractura logica. Exista adulti care dorm 8-10 ore pe noapte, al caror stomac poate digera lent un bol alimentar care le tine de foame 6 ore, care stiu ca dupa noapte vine zi, ca restul familiei e la un pas / metru / o camera distanta de ei. Si se asteapta ca un boț de om născut abia acum cateva luni sa stie si sa poata si el toate astea. Gramajoara aia nu stie nici ce e noaptea, nici ce e ziua inca. Vede neclar, aude asa si-asa, si singurul miros reconfortant e al mă-sii. Nu stie diferenta intre o ora si un an. Nu stie ca exista ore si ani. Nu poate zari marginile camerei sale. Are un stomac cat doua linguri, care se goleste rapid de lapte, pentru ca trupul si mintea lui cresc fenomenal de rapid. N-are inca muschii esofagului suficient de puternici. Sta culcat in majoritatea timpului, si uneori laptele ii vine inapoi pe gat. Il sperie. I se face foame, sete, teama. Si nu-i nici pui de ciuta, sa stea ascuns in iarba si sa o astepte pe ma-sa sa vina de la pascut. E un pui de primata superioara, si tot ce stie e ca nu e bine sa fie uitat undeva singur, si ca trebuie sa-si semnaleze prezenta neaparat. Si asa face. O semnaleaza din trei in trei ore, din 4 in 4, din 6 in 6, din 2 in 2. De câte ori trebuie. 

Ma intreb cum ar fi sa ne trezim odata lasati in grija unor giganti care se trezesc o singura data pe an. Sau pe luna. Si care, exasperati de trezirile noastre din fiecare dimineata, de nevoia noastra zilnica de hrana, sa ne tranteasca intr-un pat sa ne invatam dracului odata sa nu-i mai manipulam, machiavelici cu muci ce suntem. 

Dar nu-i asa, iar intrebarea mea ramane retorica.

 Despre somnul copiilor si despre aceasta magnifica obsesie colectiva va vorbi Sarah Ockwell-Smith, in cadrul conferintelor Totul despre Parenting, de pe 6 iunie. Inainte sa accept sa scriu despre acest eveniment si pe aceasta tema, m-am documentat nitel - adica am citit ceva din ce-a mai scris respectiva doamna. Face o analiza pertinenta a asa ziselor tulburari de somn ale copiilor, a caror tratare inadecvata (si inutila?) poate duce ulterior la tulburari reale.

 Eu personal nu am apucat sa fiu contaminata de aceasta mare de informatie bramburita - femeile din generatiile trecute ale familiei mele aveau opinii destul de simpliste dar veridice, iar instinctul lor sanatos nu apucase sa fie pervertit de umbra atator indoieli. Insa pentru un context actual, bombardat de informatii si idei contradictorii, de culpabilizari mercantile si targeturi si deadlines parintesti (pana la 3 luni trebuie sa...pana la 6 luni trebuie sa ...pana la 1 an...), acest tip de discutii pot fi utile.
Primiti-le cu mintea deschisa, si nu uitati sa aplicati si filtrul propriei judecati.
Somn usor ;)