Lamaita si fostul receptioner

Pe Lamaita am auzit-o mai intai protestand cu vocea ei dogita si indignata "stai, bre! vrai sa ma dai jos din tren! poate cazi si zice lumea ca te-am aruncat io"
Am aruncat un ochi si desi n-aveam chilotii de Superman la mine, am decis ca ar fi momentul sa intervin. Un nene cherchelit, inspre 60 de ani, se inclina in afara zumzaind cu afabilitate de chefliu "Aici e Ploiestiul?.....eu la Ploiesti cobor...deci cobor acum"

L-am reasigurat si eu ca mai e pana la Ploiesti apoi am revenit la locul meu, cum victima parea de altfel stapana pe situatie si se indepartase, strangandu-si scarbita fusta si parul intr-o parte. Apoi am constatat ca de fapt statea langa mine in tren, pe partea cealalta.
Spre neplacerea mea, mosuletul chefliu a revenit si s-a asezat fix langa mine rnjind tamp si mirosind puternic a pisat, trascau si haine nespalate. Am predat armele, mi-am insfacat bagajul si am sters-o langa Lamaita, declarand "ne cunoastem, suntem impreuna". Mi-era mila si rusine sa explic realitatea; nu si Lamaitei insa, care desi s-a amuzat de subterfugiul meu, i-a repetat in dese randuri "Puti, bre! pute tot pa tine".
Si uite-asa am petrecut timpul.

Chefliul s-a dovedit o jalnica epava a ceea ce ar fi fost pe vremuri o persoana interesanta si cultivata. S-a plans de femei, mai precis de faptul ca fug de el ("pai daca puti!" a punctat crud dar just Lamaita), de pretul incredibil al unei nopti la hotel, petrecute cu una din gara careia i-a dat doua pachete de tigari si niste muschi. Lamaita scutura din cap, scarbita. "Ce n-o dusasi, bre, in ghena? Pa doo pachete da tigari si iti trebuia hotele? In ghena, de unde-ai luat-o". Ezitant, fustangiul prizarit pluseaza "dar i-am luat si de mancare" (Lamaita tot dispretuitoare dar amuzata, se stramba) "muschi din ala bun, salam fin, muschi tiganesc..." Lamaita il incurajeaza "e  hai ca s-aduna, muschi, salam, tigari..."

In rest, Lamaita isi petrece timpul descusandu-l. Ma uit la ea si imi reconfirm in gand teoria mea ca orice tiganca are limbarnita si ar fi buna de luat interviuri in locul celor de la televizor. Nici macar nu-si da silinta, se cunoaste ca isi exerseaza lenes o parte din talent ca o pisica satula care nu lasa totusi un soarece sa plece. Rasucit din vorbe, batranelul scuipa tot. Are 10 milioane pensie si bani in banca; Lamaita intreaba cati si la ce banca, eu incep sa ma ingrijorez si incerc sa schimb subiectul; mi-e sila si mila de el, mai mult sila dar orisicat. Raspunde insa afabil ca mai are vreo cinci mii de euro, partea lui de mostenire; ca e din Valcea, ca sta in casa parinteasca si ca umbla prin tara cu trenul din gara in gara "dupa gagici" "dupa boschetare" il corecteaza necrutatoare Lamaita. Apoi incearca sa ne agate pe amandoua spre amuzamentul punctat de hohote puternice al Lamaitei si spre iritarea mea crescanda; din fericire noua mea companioana de drum isi inteteste mistourile iar eu scap neobservata pentru moment. Insa el revine, cu insistenta caracteristica chefliilor si declara "ehei, eu sunt umblat prin lume, cate limbi straine stiu..." si scepticismul meu e scuturat cand ma intreaba cateva fraze uzuale (ce mai faceti, cum va numiti, unde mergeti" pe rand in engleza, franceza, italiana, germana, spaniola si inca vreo doua pe care le intuiesc a fi rusa si portugheza.

E randul nostru sa fim surprinse, Lamaita converseaza cu el intr-o franceza clara dar spoita de poleiala accentului tiganesc - si cu atat mai sonora, intorcand capete si priviri curioase. Eu refuz sa-i zic numele meu desi tocmai ma intrebase in aproape toate limbile UE; il iscodesc totusi si incepe sa povesteasca, intrerupt si amnezic dar suficient de coerent, ca a fost receptioner in Grecia zeci de ani, la un Youth Hostel si ca inainte de asta a lucrat "la petrol" si de aici pensia mare; Imi povesteste toate astea intr-o engleza fluida pe care o traduc Lamaitei curioase din fata mea. Amandoua conchidem sec "si praful s-a ales, bautura, vezi"
Insa povestea fostului receptioner recade in obsesia plicticoasa a femeilor; incepe sa isi aminteasca de turiste, ehe, ce de turiste veneau, ce de studente, din Suedia, din Franta, de peste tot, ce femei mai erau.

E randul meu sa fiu descusuta dar sunt mult mai zgarcita in povesti. Se intrerupe brusc din peroratia despre femei sa observe "ia te uita ce ochi luminosi aveti!" si apoi, facand o legatura pe care n-o pot deduce intreaba "ce facultate ati urmat?" ii raspund si conchide satisfacut "aha, de aia."
Driblez atentia in campul Lamaitei "poate stie sa-ti ghiceasca", se invioreaza si povesteste de o ghicitoare din Ploiesti, ce castel are aia, "cu aur pe acoperis, aur domle". Lamaita asculta atent coordonatele, apoi intreaba strada, completeaza adresa si detalii arhitecturale obscure apoi explica spre surprinderea noastra "aia-i soru-mea, vine si ea maine la spital". Inviorat, receptionerul propune "sa ma duc la ea sa ma dezlege, cred ca-s legat de nu prind gagici", Lamaita se umfla de ras si aproba "du-te du-te, legat esti", eu protestez "nu te duce domle, te dezleaga de pensie" si radem tustrei pe trei tonalitati; eu la mijloc, receptionerul chitcaind intrerupt si Lamaita acoperindu-ne in tonuri ample de bas.

O tine asa pana cand il avertizez ca urmeaza cu adevarat Ploiestiul. Pleaca, aruincandu-ne o ultima privire aburita si zambind larg. Incearca sa ne ia numerele de telefon, raspund ca telefoanele noastre sunt la sotii nostri. Lamaita se amuza "si apoi crede ca mi-am luat amant!" iar fostul receptioner se amuza si el, bonom, de propria depravare "si inca ce amant!..." si hahaiala se amplifica la unison. Are ochi albastri, enormi dupa lentilele groase, cetosi, e slab, zbarlit si cara cu el o geanta prafuita. Ne uitam cu parere de rau dupa el; eu gandindu-ma la viata lui, Lamaita, mai practica, la sursa de amuzament "ne distram cu el, acu imi pare rau ca pleca."

E randul Lamaitei sa povesteasca. Se duce la sora sa, care va fi operata a doua zi. Sunt sase surori si toate stau la spital cand se interneaza vreuna. Ultima data, bolnava isi pierduse pofta de viata, de mancare, tanjea; au dansat, au glumit, au hranit-o cu lingura si au repus-o pe picioare.
Are trasaturile faciale comune etniei; ochii rotunzi, mici, de culoarea aceea gri-verde-inca ceva, cercetatori si vii; arcade descendente, frunte tesita, pometi puternici si nas mic, usor acvilin. Gura cu dinti de aur e frumoasa, bine conturata. O vad ca se cauta sa se stearga pe maini - atinsese ziarul fostului receptioner si declara "si hasta pute, bre! toate put pa el" - si-i ofer un servetel umed. Se sterge meticulos pe mainile cam mari, cu unghii frumoase, ingrijite, apoi scotoceste in geanta dupa o sticluta de parfum si da un puf discret in podul palmei, ceea ce ma amuza. Obiceiul asta l-am avut si eu, pana sa constat ca parfumurile traznesc daca-s aplicate pe zone fierbinti - podul palmei, gat, coapsa - si ca usuca pielea mai ceva ca spirtul.
Are sase copii si e mandra si fericita ca i-am pus intrebarea si poate sa si-i laude.Ma uit la sanii ei rotunzi, semeti inca sub bluza subtire, decoltata, si ma intreb oare cati prunci ar mai trebui sa hraneasca ca sa le pes de gravitatie sau varsta. Probabil niciunul, probabil Lamaita isi va duce tatele de piatra si dintii de aur cu ea in mormant. Are parul lins pieptanat in coada pe spate; si-l da intr-o parte dintr-un gest reflex, sa nu se aseze pe el.

Daca tot si-a afirmat etnia din primele secunde "ai zis ca suntem impreuna, ai vazut ce fata o facut, io tiganca, tu romanca, de unde atata haha") ma apuc s-o descos. O intreb de stabori, de Cioaba, de imparatul Iulian, de gabori, de laiesi, de ursari, de lingurari. O intreb daca limba tiganeasca e la fel peste tot, daca intelege tiganii nascuti in Spania sau in Germania, ma asigura ca da, e aceeasi limba "e mai talmacita da te-ntelegi". Trec politicos peste intrebarea nerostita "dar ce faci in Franta", nu de alta dar prevad cateva posibilitati si amandoua probabil ne dorim acelasi lucru, sa palavragim neutru si sa treaca timpul mai usor pana ajungem in Bucuresti.
Ajungem la copii, spre satisfactia mea launtrica o aud bombanind o parere pe care si eu mi-o asum "atata le zice, sa nu pune mana pa aia, sa nu pune mana pa hailalta, ca microbi, ca alea si sta cu ei in spetale si sa-mbolnavesc intr-una. Da aia, ca ii tine infofoliti si-i pazaste ca pa moaste"

O intreb daca si-a casatorit ea copiii, neaga initial "nu, si-a ales ei pa cine a vrut" dar se dezice imediat. Le-a ales nurorile a doi dintre fii; la unul a anulat logodna initiala, deoarece la negocieri potentialul socru i-a vorbit urat iar fiul, jignit, a pus capat relatiei conchizand de altfel oarecum jur "daca o injuri pa mama inainte de nunta, cand om face copii impreuna ce faci, te pui cu parul pe mine si pe ea?"
La al doilea recunoaste pe jumatate ca a gresit la ales; nu-i placea de ea si s-au despartit.
"Era cam scurta, cam grasa, da io i-am zis da cine sa m-asculte, i-am zis: fata mea, uita-te la mine ca nu te-nvat de rau, zambeste, umbla si tu mai vesela, pune farfuria pa masa frumos, daca umbli asa ciufuta cine sa te placa. Aduceam manichiurista, coafeza acasa, toata lumea isi facea unghiile de la mine din casa, ea nu. I-am zis, fii curata; spala paru sa scartaie, spala mana, spala picioarele ca la asta te uiti prima data: in cap, la maini si la picioare, ca daca astea is jegoase e clar cum e restul. Spala (se loveste franc peste pantecul invesmantat in catifea turcoaz) bucata aia da carne, ca atatica e, nu e mult da spalat la ea, sa fii curata si vesela. Ea nimic!"

Aprob prudent din cap intrebandu-ma ce alte sfaturi o mai fi primit nora cea ciufuta si scurta dar Lamaita nu ma lasa mult sa ma intreb si explodeaza sonor "Io le-am zis la toate fetele si nurorile mele, sa ma crezi, le-am invatat, sa-ti miroasa pizda a parfum!" Compartimentul se framanta de rumoare si cateva capete indignate se intorc catre noi; imi suprim un hohot de ras si decid sa ignor scandalizarea generala. Lamaita continua imperturbabil "sa iti fie pizda curata ca apa de-o bei si sa miroasa a parfum! ca daca nu, sa duce la alta la care miroasa a parfum. Pai nu?"

Revenind la familia ei, i se lumineaza fata si deodata Lamaita e frumoasa si mandra, in fusta ei turcoaz si cu ochii scanteind.
"Asta e cea mai mare mandrie a mea, imi creste inima cand intind masa da doispe persoane si ii vad pe toti si eu sa servesc la masa, sa vad doispe oameni mancand si sa ii stiu toti ai mei"
Se apropie Bucurestiul, ajungem iarasi la tigani. Se declara "tiganca romanizata" si rade dispretuitor cand intreb de termenul de rrom. Inainte de asta ma asigurase ca probabil Cioaba si Iulian "is imparati acolo la ei, nu la noi". Imi garanteaza ca "daca te duci la tigan si zici ca ti-i foame nu te lasa pana nu te saturi", dezaprob mental dar dau din cap ingaduitor si ma intreb ce-ar face Lamaita daca s-ar trezi cu mine la usa zicand ca am sapte frati acasa si mi-i foame. Probabil m-ar lua in Franta sa scoata un folos de pe urma mea si m-ar satura, dar nu neaparat de mancare. Sau poate mi-ar da ceva, mai stii.

Imi povesteste cum data trecuta cand au stat in salon cu sora lor o pacienta romanca s-a  plans sotului, de fata cu ele "nu pot sa respir din cauza tigancilor astea imputite". Cum a doua zi a facut insa o criza de astm si a trebuit sa gesticuleze fix catre imputite sa ii dea inhalatorul, pentru ca doar ele stateau de garda; asistentele erau duse. "Io nu i-am zis nimica da cumnata asta a mea i-a dat inhalatoru, a facut acolo puf puf cu el cum i-a aratat si i-a zis "acu nu te mai sufoc, hai?"
Ma uit la ea si discret inspir mai adanc; nu vine nici un miros urat dinspre ea, miroase a balsam de rufe, sapun si parfumul din geanta; totusi cunosc stereotipul cu "tiganii put" si mi-au mutat si mie nasul destui; un miros crancen de urina si ranced. Insa acelasi miros l-am simtit si la romani, la babe incotosmanite in 336, la administratori nadusiti si chiar si la unul din profesorii din liceu.

Se apropie Gara de Nord, ne indreptam spre usa; suna Alin si eu scotocesc pierduta in propria geanta intrebandu-ma unde mi-o fi telefonul. Mi-l gaseste Lamaita din ochi, spre uimirea mea sincera "iti suna telefonu, e in buzunaru ala din spate in geanta". Ba sa fiu a dreacu. Radar, frate.
Ne despartim scurt pe peron. Partea rasista si sperioasa din mine ma indeamna sa ma pipai discret in buzunar dupa mobil si portofel. Partea blanda si iubitoare de oameni ma face sa-i urez multa sanatate Lamaitei si sa adorm zambind, cu gandul la fusta ei de catifea turcoaz.