Plictisitoarele noastre meniuri

De multi ani de zile imi vand zilele pe bani. Ca si voi, probabil. Muncesc de dimineata pana seara. Tot ca si voi, de multi ani de zile mananc la pranz pe tejgheaua altora. Obicei pe care incerc sa-l reduc cat de cat si sa-l inlocuiesc cu adusul pachetelului.

Ei, si in atatia ani de mancat ba aici ba dincoace, ba la impinge-tava, ba la mai-doriti-un-platouas, ba cu tacam de plastic ba cu sfesnic si stergar - mai rar, e drept - m-a cuprins o plictiseala de moarte si o mare lehamite de mult cotcodacita bucatarie romaneasca.

Pentru ca nu e aia. Bucataria romaneasca mercantilizata, de toate zilele, cea din restaurant, fie traditionalul cu stergare si oale pe pereti, fie tot traditionala dugheana din piata, cu fum si bere, fara nisa selecta, bucataria omului care mananca zilnic ca-i e foame, nu de alta, in oras, nu are nici in clin nici in maneca cu bucataria romaneasca traditionala. Bucataria romaneasca actuala e o bucatarie a lenesilor grataragii. E un fast food cu catrinta, un mecca al fripturistilor fara papile. E plictisitoare, anosta, gatita in graba, mancata in fuga, digerata in ghionturi.

Difera in principiu calitatea si nu diversitatea felurilor oferite. Diferenta de la 15 la 60 de lei se regaseste in detalii - de altfel importante, valide - cum ar fi: daca ciorba de burta e o zoaie apoasa sau o minune cremoasa, daca legumele din ciorba de vita sunt congelate sau nu, daca friptura e o masa spongioasa, lipsita de gust, sau o felie frageda, aromatizata bine. Deci nu aici bat. Exista locuri in care se mananca bine si locuri in care se mananca prost, si de multe ori calitatea este valid demarcata de pret. Insa in majoritatea locurilor se mananca aceleasi feluri de mancare:

Ciorbe: burta, vita, pui, supa. Unele care se doresc mai chique se arunca la o supa crema de ciuperci, invariabil prea sarata si fara unt.

Felul 1: Friptane. Pur si simplu bucata de carne + bucata de carbohidrati sau, pentru demoazele, legume. Ceafa, snitel, ma rog, diverse denumiri, buc ati mari si bucati mici, frigarui, vrabioara, antricot. Ideea e ca ai o bucata de carne cu o bucata de altceva de umplut matzul. Afumata sau cruda, mai mare, mai mica, mai tare, mai nu stiu ce.

Mancaruri gatite: aceeasi bucata de carne, cu sos. Sosul e obicei e alb, pe baza de smantana sau faina, sau un sos de rosii. Denumirile nu mai prididesc , pacat ca imaginatia nu contamineaza si bucatarul. Vanatoresc, tiganesc, picant, stramosesc, taranesc. E fix acelasi sos, dar ici colo ii mai scapa o ciuperca, dincoace un piper.

Peste: in loc de bucata de carne, acum aveti o bucata de peste. Garnitura la randul ei tot pe-acolo bate.

Desertul: clatite si papanasi, ca-s safe bet si rapid de facut. Ici colo, un tort al casei, si cumva se pare ca toti bucatarii traiesc sub acelasi acoperis, pentru ca toate torturile casei sunt la fel. Ici colo, cate un local indrazneste sa iasa din front cu un carrot cake. Cei care nu mai vor sa-si bata capul cu asa ceva iti trantesc 3 cupe de Betty Ice si te-au linistit. Daca-ti mai pun si 1 gogosica congelata si 3 bete Finetti, se cheama ca le-a iesit profiterol.

Cam asta e. Cam asta mancam zilnic. Corporatisti, avocatei, studentasi si cine si-o mai pierde zilele si veniturile medii zi de zi la munca, vanand pauza de masa. Fireste, Dinescu o hali altele la conacul sau dar asa si Zeus bea ambrozie, ce ne pasa noua de el? Ideea e ca, spre iritarea mea, regasesc plafonarea asta culinara in restaurante mai cu staif, dintr-alea in care duci strainii ca sa "see how we eat in Romania, sir". Si poate chiar asa am ajuns sa mancam, nu stiu ce sa zic.

Eu nu cred insa ca 4 felii de carne si 2 feluri de sos sunt definitorii pentru cultura noastra culinara. Cred ca din ratiuni pragmatice, din precautia vanzatorului, asortata cu comoditatea si condescenta cumparatorului, educatia noastra culinara s-a deteriorat treptat, pana n-a mai ramas mai mult de-un ciot. Observati sper ca nu ma bag peste bucatariile altor tari, desi fireste ca si acolo, dintr-o paleta enorma ramane uneori un biet kebab, caricaturizat.

Sunt multe feluri de mancare gatita care trec de pragul carne fripta + darab de paine, si sunt cat se poate de autentice si onctuoase in gust. Inteleg prudenta si limitarile mancarurilor de restaurant, dar chiar cred ca nu sunt singura care s-ar bucura sa regaseasca vreodata, in comert, finetea sosului unei mancari de gutui cu pui. Sau aroma distincta a mancarii de prune afumate. Sau mangaierea matasoasa a tuslamalei. Delicatetea fragila a laptelui de pasare. Miile de feluri in care se poate innobila un chec. Gutui umplute cu nuci (daca poti umple mere, SIGUR poti umple si o gutuie). Explozia de culori si gusturi dintr-un ghiveci varatec. Uluitorul contrast de arome din supele cu visine ale ardelenilor, mix care l-ar pune in cur instant pe Jamie Oliver. Coltunasii moldovenesti, cu branza dulce. Bulzul autentic (nu, nu-ti trebuie 5 ciobani, 4 ceaune, 6 sarici si 3 turme de oi sa faci un bulz). Varzarele si julfele moldovenesti. Suba basarabenilor.

Sunt doar cateva exemple, insirate din varful limbii si sertarul cel mai apropiat al mintii. Multi dintre voi n-ati mancat asa ceva si nici nu veti manca. Bunicile mor, restaurantele calculeaza prudent ca mai bine ar fi sa va dea paine cu carne. Dar daca as putea, eu asa ceva as arata unui strain ca mananca / mancau romanii. Alfel, indiferent daca il ducem la Cocosatul sau la mai stiu eu ce local cu staif, din toate meniurile astea "traditionale" se desprinde acelasi zbieret jenant: "Am taiat porcu, baaaa!"

Read More

Fie ca

Oameni buni, știu că în ultima săptămână SMS-urile și tag-urile de FB cu fie ca au acoperit cam mare parte din toate urările posibile și imposibile pe care le puteați primi. Eu m-am urnit mai târziu, așa că îmi mai rămân doar câteva urări mărunte pe fundul sacului, pe care le înșir aici.

Fie ca:
1. să aveți veșnic semnal la telefon, chiar și la țară sau la munte
2. să vă amintiți în mod miraculos de ziua soacrei dar și de aniversarea primei întâlniri
3. cu două zile înainte de salariu să descoperiți 50 de lei în buzunarul unor blugi
4. la Secret Santa de anul viitor să vă pice un om pe care chiar îl știți cât de cât
5. să scăpați telefonul în cap anul ăsta doar de 25 de ori, și să se crape doar de două

Sper că ați avut niște sărbători frumoase. Un an nou fericit tuturor!

Read More

Gombiți și ciupize de Haolin

Doamne, Alex, cât de dor o să-mi fie de cuvintele tale stâlcite. Realizez că în câțiva ani n-o să mai pronunți mai nimic greșit. De undeva văd că ai nimerit și să-l zici pe R corect, de la noi clar nu. Dar până atunci, voiam să-ți zic (îți las și mail, pentru când vei fi tu mare și cu dicție impecabilă) că ne vine să te mâncăm cu tot cu urechi când zici:

Gombit / gombiți = zombie / zombies
Haolin = Halloween
Ciupiză = Surpriză
Pițial(ă) = Special(ă)
Cautol = Calculator
Papaloni = Pantaloni
Pimamale = Pijamale
Tăititică = Cărticică

și multe altele care nu-mi vin în cap acum. Ar trebui să-ți fac un dicționar, pe care să-l citesc peste vreo 30 de ani, bocind și stalkuindu-te pe Facebook.
Uof. Mic mai ești.

Read More

Hai mulțani

În viața mea nu mi-am început așa tradițional ziua de 1 Decembrie. Firește, nu cred că la fel de tradițional ca Furdui Iancu, de exemplu, sau Fuego, dar orișicât.

M-am trezit cu cartea lui Delavrancea sub nas (luată ieri, 5 lei, Inmedio) și am citit vreo două povestiri (De Moș Ajun, Bunica, Bunicul) de era să mă pun pe bocit și să mă culc la loc. Dar ceva, ceva a biruit, m-a făcut să mă smulg din așternuturi și să umblu prin casă, chit că mă culcasem la două și mă chemase copilul dintr-un pat în altul pe la 6, când descoperise evadarea.

Ce era să fie? Patriotismul? Pisica cu ritmuri circadiene criminale? Dorința de a vopsi balconul pe dinafară în lavabilă tricoloră ignifugă? Fanfara locală, care uneori își testează instrumentele pe nunțile din vecini! Veacurile de istorie care merită amintite și slăvite în fiecare an fix 1 bucată zi, pân'pe la douăspce fix, că apoi se face prea frig?
NU!

Slana.
Am făcut slană cu usturoi și boia, fiartă în moare. Am făcut prea multă și n-am avut macră sau împănată de loc, soțul fuge de ea  - și de mine după ce o mănânc - ca un moroi de sabia sfântului Andrei, dar mie îmi place. Mă culc cu gândul la ea, mă scol cu gândul la ea. Singurul regret e că acuși mi se termină mini-concediul și, oricât de patrioți mi-s colegii, mă tem că slana în moare cu usturoi și boia, cu ceapă și pâine proaspătă, e pe lista produselor banate de la pachețel.

Mulțani români, să fiți mai harnici, mai norocoși și mai buni. Că restul am tot fost.

Read More

The bitch gene

eu am o teorie.
o teorie antropologico-sociala
chit ca nu sunt antropolog si nu mi-am dat licenta nici pana in ziua de azi in sociologie sau altceva
DAR teorie tot am
check this out:
sincer cred ca exista
a bitch gene. care poate fi submisiva sau
dominanta
fix ca pistruii
sau
nu stiu
ochii verzi
si cred ca gena avea sens in
epoca de ...whatever, piatra, lemn, scurmat dupa radacini
pt ca
practic vorbind femeile ramaneau prin pesteri. si nu puteau vana
ca aveau boraci mititei
probabil the bitch gene developed as a cautionary measure
pt ca
cu cat erau m multe muieri
cu atat m putine sanse la impartit hrana
nu stiu, venea boul ala cu un crac de mamut si zicea
"i dont care, descurcati-va"
"faceti un bors, ma duc sa ma culc"
deci
antropologic vorbind,
coeziunea feminina nu are sens si este
damaging
risti sa se duca genele si mamutul aluia la alta.
hence, the bitch gene
however, barbatii aveau nevoie de cooperare ca sa prinda ceva
pana si o broasca
de aici
the buddy gene.
[/theory]

Read More

Cum e să taci

În ultimele douăzeci de zile și un pic m-am trezit în brațe cu o virtute străină mie - tăcerea. Cei care mă cunosc știu că trăncănesc ca o moară pe orice subiect.

Cu unele excepții.

Ultimele douăzeci de zile ne-au îmbătrânit mai mult ca de obicei. Au trecut mai greu și mai amar și nici măcar nu știm dacă restul vor fi mai bune.
Am tăcut pentru că nu era momentul și nici cazul să vorbesc eu atunci. M-am simțit pe rând neputincioasă, înspăimântată, amuțită. Firește, am încercat să ajut unde era de ajutat. Dar de spus ceva, n-am mai putut. Mi s-au uscat cuvintele.

Am mai schimbat o vorbă două cu oameni în care mă încred. Și ei amuțiți și încercănați de povara zilelor.
Am citit mult și multe, scrise de mulți. Am luat aminte. Dar de vorbit, eu, vouă, altora, oricui, nu aveam ce vorbi.

Ce simțiți voi simt și eu. Poate nu în aceeași măsură. Dar tot acolo suntem, în același colț, frângându-ne mâinile, oprindu-ne șoaptele.

Uneori e mai bine să tac.

Și în aceeași notă, Simona Radu, o artistă dragă mie, a avut parte de o coincidență tristă. A scos două piese noi, pentru coloana sonoră a filmului București Non Stop. Eu înțeleg că una fusese compusă de dinainte. Dar cât de trist sună acum, în urma celor douăzeci de zile. Cele mai amare douăzeci de zile din anul meu și din viețile mult prea multor alții.

Vom începe din nou, probabil, stângaci, jenat. să vorbim. Ne vom da la o parte tăcerea și vorbele noastre se vor amesteca din nou din ce în ce mai alerte. Eu v-aș ruga să nu uităm cele petrecute.

Să nu uităm de supraviețuitorii de la Colectiv, pentru care vor urma ani întregi de luptă și eforturi. N-are rost să detaliez sau să insist. Voi sunteți mult prea inteligenți să aveți nevoie de silabisiri gângave.

Nu uitați de ei, nu uitați de voi.

Read More

Noi nu ne imbolnaveam asa cand eram mici

E sezonul mucilor, si suntem deja in al treilea an de "colectivitate" deci deja ne-am invatat. Iar de mucii proprii, posibil sa fi uitat multi dintre noi.
Cei din generatia mea, cu bunici pensionati "pe caz de boala sau anticipat" de pe la 50 de ani sau mai devreme si parinti care lucrau de la 7 pana la 15.00 e posibil sa fi fost chiar feriti de asa ceva. Pe mine m-au retras de la "camin" dupa multe raceli care au culminat cu o pneumonie dubla, si m-au adus inapoi abia pe la 7 ani jumate. Si tot n-am uitat. Raceam oameni buni, fix cum racesc si astia micii asa si noi. Am amintiri mucoase, si voi aveti la fel, daca scotociti nitel prin minte.

Tin minte de exemplu ca nu stiam inca sa citesc ora de la ceas, dar ma puneam pe jelit la maica-mea in brate cu fix 3 minute inainte sa soseasca tanti Victorita. Tanti Victorita avea prezicia unui ceas elvetian si flecuri metalice care-i anuntau sosirea pe holul blocului, toc-toc-toc-toc. Era insotita de o caserola care putea infiorator, in care fierbea o seringa din sticla - da, sunt un dinozaur  - si absolut de fiecare data inainte sa-mi infinga o penicilina in cur ma asigura ca nu doare. Absolut de fiecare data mintea.

Mai tin minte si cum, lasata singura in casa cu un cap ermetic infundat si febra, m-am tot uitat la bucata de vata cu spirt pe ea, pe care ma instruisera ai mei sa o adulmec, doar-doar mi s-o desfunda o nara, si am formulat o deductie pe cat de logica pe atat de paguboasa in aplicabilitate. Daca adulmec nitel spirt si parca mi se desfunda o nara, ce-ar fi sa trag spirt pe nas? Cred ca ma desfund de tot. Mi-am facut curaj: 1, 2, 3 si ...
Si desfundatu-m-am. Ma mir ca mai am sinusuri. Dupa 20 minute de chelalait si sarit prin casa ca lovita de streche, am picat lata si euforica. Ma desfundasem pe veci. Sa nu faceti asa.

Mai tin minte si tratamentul pentru pneumonie, intr-o perioada in care n-aveai cu ce sa tratezi nimic. Medicul din oras ii daduse de inteles lui taica-meu ca-s cam nevolnica si ma cam prapadesc, deci sa ma duca vreundeva unde e cald si bine, asa ca m-au dus in Oltenia, care nu era cine stie ce Hawaii, dar macar aveau soba de teracota si carbuni lignit de ars in ea, alaturi de congresul al 15-lea in editie revizuita. Acolo, trezindu-se iar cu mine bolnava rupta, bunicii mei au facut un pasat (in Moldova inseamna uruiala de dat la porci, in Oltenia inseamna mamaliga moale) si m-au mumifiat cu urmatoarele ingrediente: un rand tifon, un rand mamaliga fierbinte, un rand tifon inmuiat in tuica sau carmol, un rand mamaliga si tot asa, pana m-au transformat intr-o chestie care duhnea si bocea si tusea, dar se vindeca macar. peste toate straturile astea au mai pus si doua caramizi fierbinti, scoase din foc. Nu stiu daca de la mamaliga, tuica si caramizi sau de la norocul de a fi mica si capoasa, dar am iesit si din asta.

Siropuri cu antibiotic si gust de nu stiu ce capsunica? N-ai sa vezi. Existau doar doua pastile pe lume: aspirina si paracetamol. Aspirina trebuia crantanita si era salcie. Paracetamolul era rupt in jumate si era amar ca moartea. Trebuia dat cat mai repede pe gat si tot ramanea fantomatic undeva in esofag, oricata apa as fi baut dupa.

Tantrumurile se chemau deochi. Eu eram foarte deocheabila se pare, pentru ca una doua ma dadeam cu curul de pamant si incepeam sa zbier. Fiecare avea o maniera proprie de a ma dez-deochea. Tata imi dadea vreo doua, ceea ce amplifica de obicei deochiul. Mama ridica din umeri si se ducea sa fumeze. Bunica se ducea la ale ei, ca era treaba multa in gospodarie si oricum n-avea cine ma deochea la ea in casa. Mamaie-mea ardea carbuni, ma ungea cu funingine pe frunte si dondanea "fugi deochi de pe ochi, din gene, dintre sprancene".

Ticuri aveam si pe atunci. Eu imi sugeam degetul mare, de exemplu, la o varsta respectabila, si degetul incepuse sa se alungeasca de-a binelea. Taica-meu a glumit odata zicand "poate-si da cu ceva peste deget sa nu mai aiba ce tine in gura". Era o gluma pe care n-a prins-o varu-meu, care, consecvent si serios fiind de mic, m-a chemat odata dupa casa, unde ma astepta cu un pietroi in mana. "Pune mana jos aici. Intinde degetul."
Trei saptamani de deget in ghips mai tarziu, se pare ca ma dezvatasem.

De viermi eram plini toti astia exilati la tara, la bunici. Cainii plini, pisicile pline, noi plini de asemenea. Din noi, mamaie-mea a intervenit cu leacurile ei. Din fericire pentru toti, cand eram copil mancam infiorator de picant. Nu stiu de ce. Am mancat o vara intreaga salata de rosii cu felii de ardei iute si salata de ardei copti cu usturoi zdrobit - sau mai degraba un mujdei cu ardei. S-au dus si aia.

Polipi existau si pe atunci, dar nu prea erau operati, pentru ca operatia se facea cam pe viu, cu un fel de chiureta / lat de metal. Copil trebuia imobilizat / calarit ca la rodeo, procedeul era foarte sangeros, etc. Asa ca ramaneam multi fonfaiti sau cu dintii alandala sau cu sinuzite cronice, sau apnee, dar cine sa le mai stie pe-atunci.

Otitele erau tratate dupa ureche, pardon the pun. Cu vata in urechi, spirt, usturoi si alte minuni. Asa se face ca barbatu-meu are un neam ramas balbait iar eu am alt neam ramas vesnic sensibil, instabil pe picioare, surd si cam slab de minte, de la otite prost tratate - ma rog, de fapt deloc tratate. Cand recidiva otita, isi luau o urecheala - pardon the pun again - ca de ce umbla dizblehuieti fara caciula pe cap cand e curent si li se mai dadea niste vata de pus in ureche.

Cand m-am mai marit, am ajuns la scoala, unde schimbam impresii despre injectii. Eu scapasem din fericire. Altii, mai putin norocosi, trecusera de la penicilina la moldamin. Se zvonea ca e uleios si doare ca dracul. Tot la scoala am descoperit ca daca mananci creta, faci febra temporar - habar nu am de ce nici acum - si poti sa te scuzi sa iesi de la ora, dus la cabinet scolar. Si dus erai.

Am facut parte si din generatia cu apendicita si amigdalita - una doua, jos cu ele. Nu stiu daca macar 15% din colegii mei de generatie scolara le mai au. Eu da.
Stiu pe una care s-a dus sa se caute de astm si s-a intors fara apendice. Asa, in caz ca doamne fereste, daca tot ajunsese in spital de ce nu. Se zvonea ca te ingrasi de la operatie. Sau de la mancarea din spital, care cumva pe atunci era apreciata drept foarte gustoasa si multa. Una din doua.

Mai tarziu, de la pubertate incolo, orice infectie urinara sau problema ginecologica era dismissed de doamna asistenta de la cabinet drept "asa va trebuie daca umblati cu spinarile goale". Unele dintre noi ajungeau prea tarziu la ginecolog, sau deloc.

Ocluzia intestinala mai era iarasi o mare sperietoare. Se zvonea ca faci asa ceva daca inghiti samburi sau guma, sau daca sari ca apucatul in loc sa STAI DRACULUI JOS, COPILE!
Prin urmare am sfidat moartea ani de-a randul, pentru ca de cand ma stiu am o pornire irezistibila sa inghit samburi. De pepene, cirese, ce-or fi, orice trece de gatlej dus sa fie.

Si nici macar n-am avut cap spart, maini sucite, fracturi sau lesinuri. Si uite ce ditamai lista de boale si bube am strans. Deci, oameni buni - ne imbolnaveam si noi destul.

Sanatosi sa fim. Cat de cat.

Read More

Cum scapam de ei?

Cum o cheama pe doamna profesoara care palmuieste un copil si pe-o parte si pe alta in filmuletul de mai jos?
Inspectoratul s-a autosesizat: probabil vom afla de o fabuloasa scadere a salariului de peste pensie cu 10%.
Cum scapam de brutele astea? Cum scapam de ele, cand scolile sau gradinitele par sa se inconjoare de reguli care le permit mai degraba sa snopeasca linistite - confisca sau interzic orice mijloace de inregistrare a activitatii in clasa, ameninta cu datul in judecata cand apar aceste inregistrari - vezi cazul Veronica Bereanda, alta batausa - cand este evident ca inca sunt necesare . Cum altfel am fi aflat de imbecila asta daca nu filma un alt copil intreaga scena?
Unde sunt legile care sa mai protejeze si victima, si nu doar sa favorizeze batausul?
Cum scapam de ei? Serios, cum scapam de ei?

http://www.reporterntv.ro/stire/violenta-in-scoli-copil-snopit-in-bataie-de-o-profesoara-video

Read More

Ou sont les cozonacs d'antan

[Fragment discutie elevata despre starea natiunii blogosferice]

Read More

Bietul Haralambie

Povestea pe scurt:

Niste preoti romani au furat mana sfantului Haralambie. 

Detalii:

Numarul romanilor variaza in functie de articol. Un site grecesc spune ca erau 5, din care 4 s-au dus la schit, 3 au stat de 6, 2 au tinut de vorba, iar 1 a sparlit moas...moasca? Moastele? Substantivul asta defectiv de singular ma baga intotdeauna in incurcatura. Noroc ca de data asta nu e nevoie de imi curbez in fel si chip vocabularul, pentru ca pluralul e binevenit in context: erau mai multe moaste!

De pe inca un site grecesc aflu ca pe langa mana lui Haralambie mai aveau la ei si o mandibula si inca nu stiu ce. 

Meditatii pe marginea subiectului:

1. Ce faceau cu atatea componente? Vreun holy Frankenstein? Oare sa indraznesc sa-mi inchipui un atelier plin de umbre si mazga, ca in filmul ala cu De Niro, din care iese un ... o..entitate alcatuita din mana lui Haralambie, falca lui Demostene (ok stiu ca nu e sfant but still), rinichiul lui Stefan cel Mare si incepe sa umble cu Boboteaza?

2. Cam pana unde se poate intinde caracterul duplicitar al religiozitatii la romani? Daca cei 2 / 3 / 5 preoti erau niste simpli cotcari atei, atunci treaba e simpla. Au vazut moastele, si-au zis "coaie, hai sa facem un ban gramada" si s-au pus pe treaba. Dar as putea jura ca nu-s. Probabil cred, pe undeva. Asa cum cred si pupatorii de icoane si ridicatorii de troite care isi jelesc acum amarul prin cate o puscarie. Duplicitatea credintei si fracturile logice sunt absolut fascinante. 

Sa disecam putin, zic. 

Pornim de la urmatoarele premise:

1. Dumnezeu e mare si vede tot.

2. Dumnezeu nu apreciaza furtul, minciuna si alte hobbyuri ale mele. Stiu asta pentru ca, stiind ca-s tare de cap, l-a pus pe unu sa scrie astea cu majuscule pe niste table de piatra. 

3. Dumnezeu ne iubeste pe toti, si il supara mai cu seama cand ne facem rau deliberat unul altuia.

3. SI TOTUSI FUR, pentru ca....?

si de aici, sa pornim la posibilele constructii.

1.1. Pentru ca Dumnezeu ma iarta. [ observati fractura logica: daca ma iarta pe mine facand rau altuia rezulta ca pe ala il iarta / protejeaza mai putin pentru ca ... ce ? ]

1.2. Pentru ca am o contra-ofensiva a maniei divine formata din troite, sutane, liturghii, acatiste, donatii  etc. L-am uns bine. [ Observati aici inca o fractura logica - cumva Dumnezeul cotcarilor e si el un soi de cotcarel mic, care inchide cuminte ochiul [ochiul atoatevazator, vezi pct 1] cand i se strecoara o bisericuta pe sub mana sau cand i se transmite o pila. Da-i in mortii lor de greci. Lasa ca se poate scarpina Haralambie si cu cealalta mana.]

Si n-as fi generalizat atat de amplu despre aceasta cotcarie duplicitara daca nu mi-as fi amintit de o intamplare de altfel benigna. Cunosc o doamna de varsta a 3-a care a stat o noapte si-o zi la coada la sfanta Paraschiva, cu iubire-n suflet si evlavie-n gand. Iar intr-al doilea an, s-a luat cu o cumatra mai sugubeata si a taiat randul, furisandu-se cu aceeasi evlavie cu vreo 45 de pozitii mai sus in pluton. Ca doar nu era sa mai dardaie inca o tura acolo. 

Read More