14 September 2013

Mama, mi-e foame

Cam asta mi-ar spune Alex dacă ar putea, în fiecare zi în care revine de la creșă. Doar că nu poate, așa că zice și el ce știe: lapte? ou? piti? (pâine). Asta nu înseamnă că doar atât vrea să mănânce sau că doar atât ar trebui să primească. Mă frământă serios problema asta a mea și poate nu doar a mea - nu apuc să gătesc serios decât în weekend.
Mă scol la șase, ajung înapoi în casă cu tot cu copil tot la șase. Ăstea de la creșă mă tot asigură că da, mănâncă, e ok, dar nu știu ce să zic când îl văd cum cotrobăie prin frigider când ajunge.
Mă pot pune pe tocat cepe, făcut sosuri, fiert cărnuri atunci? Nu prea. Am un interval de vreo 15-30 de minute până se pune pe urlat sau își pierde interesul / apetitul de tot - nu știu cum se întâmplă asta, mă jur, eu nu mă pot plictisi de foame, îmi trece doar dacă mănânc. În intervalul ăsta trebuie să încropesc ceva pe fundalul unui insistent și plângăreț "ou? ou? ou? ou?"

Cam așa



Oul e sănătos și bun dar parcă nu-mi vine să-i dau două pe zi ZILNIC, șapte zile din șapte.

Apoi trebuie să rupem ușa către parc sau dacă e urât afară să ne găsim ceva de făcut. Da, ar fi minunat dacă s-ar juca în fundal sau ar răsfoi distrat un Larousse în timp ce eu gătesc, dar uite că nu.
Apoi e noapte, baia, laptele, somn. A doua zi de la capăt, trezit, fuga, hai la creșă, hai la job, hai iar la creșă, hai acasă etc etc

Sunt o bucătăreasă destul de îndoielnică. Îmi ies unele chestii extraordinar de bune dar între noi fie vorba, succesul e de multe ori accidental. Să nu mai zic de proporțiile succes / fail. Încerc, învăț, dar nu prea am de unde ști. Așa că întreb. Și prietena mea Ama e dispusă să-mi răspundă la întrebarea: ce pot găti rapid și sănătos pentru un copil? Fără șunci presate, fără afumături dubioase, fără brânzeturi plastifiate dar și fără să mor încet legată de o oală ca iobagul de glie.

Ama:

Invitatia de a recomanda cateva retete foarte rapide, de gatit sub presiune, cat copilul se tanguie de foame, nu mi-a fost usor sa o onorez. Am cautat eu prin arhivele blogului si am incercat sa gasesc acele retete care sunt cel mai rapid si simplu de facut.
Pe blog veti gasi categoria de retete pentru copii (link - http://amainbucatarie.blogspot.gr/search/label/retete%20pentru%20copii) si articole cu idei de mese rapide, din meniul de zi cu zi al Nataliei (idei pe care le puteti urmari si pe facebook si instagram la hashtagul #meniulnataliei).

Dar sa revenim.
Pentru zilele cu putin mai mult timp, recomand combinatii rapide cu cous-cous, orez sau quinoa (quinoa si amaranth-ul fierb foarte repede daca le lasati la inmuiat de dimineata).



Pentru cei care prefera un ou la cina, puteti incerca sa adaugati si legume pentru a colora cina.



Daca tot suntem la capitolul breakfast for dinner, va marturisesc ca urmatoarea reteta ma salveaza mereu cand ma grabesc!
Premixul il puteti face si in weekend si la nevoie adaugati doar ingredientele umede, amestecati si gata clatituta pufoasa si nutritiva. Eu 2 oua si o jumatate de canuta de lapte, cu acelasi premix fac cele mai grozave waffe.


1 comment:

  1. Nici eu nu prea am timp si de cele mai multe ori nici dispozitie de gatit, dar cum trebuie sa mancam ceva m-am specilaizat in urmatoarele: mancare de mazare sau de fasole verde care fierb extrem de repede si sosul e super simplu de facut, suc de rosii sau pasta de rosii vreo 2-3 linguri, la mazare mai adaug o lingurita de zahar, iar la fasole verde un catel, doi de usturoi, sare si piper si gata. Pastele fierb repede si sunt bune cu branza sau cascaval ras, in cazul Orianei, doar cu rosii bucatele. Am mai descoperit o reteta italieneasca de pasta fagioli, super rapida, da un search, varianta fara carne e gata in maxim 20 minute. De cous cous si omlete cu legume ti-a zis Ama. In plus, fripturile la cuptor sunt salvatoare de timp fiindca le poti pune la cuptor inainte de ritualul de seara si sunt gata pana te culci, numai sa nu le uiti in cuptor si evident, se mananca in urmatoarele vreo 2 zile.

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)