Hai sa-ti arat cum sa te joci

Laura tocmai a scris acest articol, pe care vi-l recomand.
Telepatie sau mecanism de stup corporatist, dar azi de dimineata fix de unele aspecte descrise de ea in articol ma plangeam unei colege.
Daca as fi o fiinta decenta si cu rost in vorba, m-as opri aici si v-as lasa sa va duceti sa cititi articolul Laurei, pentru ca fix despre asta am vorbit si eu azi dimineata. Dar cum nu sunt, am sa bat si eu apa in piua cam pe aceeasi tema, cu sonoritatea lipsita de sens a unei vuvuzele in biserica.
Deci sa incepem balacaritul.

A dat caldura de luni de zile si suntem in parc cum apucam, cat apucam. Si imi vine sa ma urc pe pereti si sa ma ascund prin boscheti. As prefera sa mergem noi doi sa descoperim soparle (ok, el sa le descopere, eu sa chirai ca o coana Joitica prinsa-n fapt), sa admiram lacul, sa culegem pietre, sa orice, dar nu e cu putinta pentru ca fiul meu descopera socializarea. Aduleaza socializarea, societatea, oamenii, stupul, turma, gloata, gramada. Unde-s multi oameni, acolo si el cu nasul si cu mocuta lui vesela si incantata si cu ideile lui fixe cum ca absolut toata lumea e fantastica si ne e prietena. Asta e de bine, apropos. Asta inseamna ca se dezvolta si ca e iubaret, sigur pe sine si prietenos.

Asa ca mergem unde e imbulzeala mai mare si eu stau oarecum pe margine, cu un ochi la el si cu altul la nenorocirea aia de disc zdrobitor de creieri care se balangane in jurul propriului ax (e un fel de leagan cica), intinzand discret o mana cand calca in gol, scotand un crac cu impetuoase disperari din ochiurile unei plase de catarat, stergand muci, bale, scotand aschii si din pacate destul de des pupand si lacrimi si bube, pentru ca inca e impiedicat. Si daca imi seamana, probabil va si ramane asa vreo 3 decenii deci inca mai am ce pupa cale lunga, vremuri line.

Pentru ca eu sunt ma-sa. Eu sunt cea cu servetelul, cea cu banana storcita in geanta, cu "vrei apa?", eu sunt cea care se tine dupa el ca un fel de umbra zambitoare si cam incercanata. Si-am sa ma tin dupa el pana cand va fi cam penibil sa ma tin dupa el. Si atunci am sa-l stalkuiesc prin Google Maps sau ceva, ma rog, vad eu. Insa rezumand, eu cam atat fac. Ma tin dupa el. Am o marja a distantei, unde maximul este egal cu numarul de pasi pe care ii pot face intr-o secunda in full sprint pentru a-l prinde cand da sa pice in cap. Stau foarte bine cu saritura de pe loc. Stiam asta in clasa a 12-a si de cand am copil de 2 ani mi-am reconfirmat si posibil si depasit recordurile.

Asist la formari de prietenii si aplanez conflicte. Intervin cand e pe care sa si-o ia careva pe coaja intr-un raport de forte complet disproportionat. Recuperez masinute si motociclete smulse cu japca. Le iau si eu tot japca inapoi. Asa este, ar trebui de fapt in restul de 45 de minute cat mai am sa fac un frumos joc alegoric, o mini piesa de teatru si o poveste diafana despre cum nu e bine sa iei cu forta si cat de intristati suntem, drept dovada cei doi kilometri de muci si urletele de sirena jupuita ale fiului meu. Dar prefer sa nu, prefer sa recuperez prompt cu un "multumesc, asta-i a mea" insotit de un ranjet cam carnivor jucaria / vehiculul si sa le returnez lui asta micu. Nu ma refer la impartit chestii sau cerut, ma refer la japca, smuls din mana, impins si tulit cu prada spre ma-sa. There's no hiding place from me, kiddo. Poti sa i te bagi inapoi intre gonade, am sa intru dupa tine si-am sa ies de-acolo probabil ceva mai alunecoasa dar cu masinuta in mana.

Dar nu ma bag in joaca lor. Serios. Nu ma bag. Ma exaspereaza pana la bruxism bunicii comandori, senili si autoritari, care dau ample indicatii unui gaga de 1 an despre cum sa se joace cu nisip. Ia de acolo. Asa. NU CU AIA. Cu lopatica. ASA. Pune in galetusa. NU IN AIA. Asa. Acu pune apa. NU DIN AIA. Asa. Acum rastoarna. Stai, unde pleci? Stai aici si te joaca!
Pana mea, cred ca e ca la examen auto cu astia cand te scot in parc la joaca.

Nu ma bag nici cand e respins, desi ma doare sufletul, mi se crampoteste si lesina acolo de mila. E respins in special de fete si cred ca stiu de ce soacrele sunt asa rele si acre; devin rele si acre cand vad cum frimitura lor de copil e pus la punct si respins in mod repetat de niste frimiturici de fetite, cu doar o primavara doua peste el ca ani dar ah, atat de infinit de mult mai complexe si complicate si delicate si RELE, SORO, RELE.  In general Alex se baga ca musca in lapte in grupuri de copii cu vreo doi trei ani mai mari. E si asta un instinct firesc si bun, pentru ca asa invata unul de la altul (de obicei tampenii). Baietii mari in proportie covarsitoare il ignora condescent sau cel mult il feresc din calea lor, in timp ce alearga pe langa el cu 350% speed. Fetele in schimb, oh. Fetele il pironesc de sub ciucurii de matase ai genelor si-l inteapa in pielea moale cu sagetele mici dar deja ascutite, apoi decreteaza cu un degetel suveran:
"Tu sa pleci de-aici. Tu esti bebe."
"Tu sa nu pui mana pe asta. Tu nu esti fetita."
"Nu ma joc cu tine. Nu ai tricicleta."
"Nu ma joc cu tine. Ai ALTFEL de tricicleta."
"Nu ma
La aceeasi varsta la care baietii descopera doar ca pot sa se fugareasca pana cad lati, cu sau fara minge, fetitele se pare ca au descoperit deja bisericutele elitiste si dulcele gust al ostracizarii sociale. Ma rog. Generalizez si exagerez.

In fine, ideea e ca oricat de mult s-ar intrista Alex, nu vin sa ma bag ca magarul intre oi si sa-i pledez cauza. Nu inca. Probabil nici vreodata. Singurul moment in care ma bag e acela in care este dat afara sau respins dintr-o arie a locului de joaca de vreunul care decreteaza ca acolo are voie sa se joace doar el. Iarasi habar n-am (sau oi fi avand, dar nu ma intereseaza) de fineturile psihologiei inverse, dar pentru mine adultul lui "ti-a luat ma-ta strada" isi are precursorul in "ti-a luat ma-ta parc".

Nu vin nici sa-i dau sugestii arhi pretioase despre cum sa se joace cu nisip. Sau cum sa NU alerge desi da, da, imi opresc in gat o mitraliera de "nu alerga nu fugi aleo stai bordura vezi piatra canalul ocoleste nu pe-acolo balta stai soseta pantalonii am uitat de schimb nu stai nu alerga asa repede vai era sa cazi pfiu n-ai cazut". Doar nu-s palie. Zenul traieste pe alte culmi, nu la mine in cap. M-a felicitat un nene odata ca vai ce linistita si calma sunt si ce copil indraznet si bland am, se cunoaste ca sunt relaxata; m-am uitat la el si m-am gandit doar "I could kill people any day and nobody would know shit about it". Pentru ca tocmai imi mai zvacnea inca spre tampla o vena, pac-pac, de la momentul in care-mi vazusem copchilul plonjand cu gatul spre o mare de picioare dintr-o piscina de bile.
Dar sa lasam asta. Important e ca macar par zen si imi las chiraielile sa se stinga undeva in plan mental si sa iasa pe urechi.

Nu ma ia cu lesin cand il vad ca s-a jegosit tot. Pentru ca iata, am nemaipomenita sansa de a avea apa, detergent si masina de spalat pentru haine. Iar pe el il pot spala in cada. Nu trebuie sa-l spal cu limba. Cum parca ar trebui sa faca disperatele alea de se chiraie cand se atinge copchilul de un fir de praf de zici ca vine Johnny Depp in vizita.

E jenant si trist sa vezi un copil cum se uita cu coada ochilor la tac-su sau ma-sa inainte de a initia un joc, pentru ca trebuie sa dea adultul cheia de pornire in partitura. Sol major, ia lopatica, tam ba dam, allegro ma non tropo ca iti rupi sosetele, asa, asa, joaca-te si cu fetita, ce daca n-o suporti, auzi, tu, aia mica, da, asa da masinuta incoace, asa, acum tu, cum te cheama, Serbanel, ok, tu da inapoi mingea in timp ce ea, cum ziceai, asa, Ruxandra, tu da inapoi la Alex.

De obicei asta-i punctul in care intervin. Intervin si iau napoleoanca de-acolo distragand atentia. Si batand mistouri din alea la care e de porc sa te superi asa ca razi acolo cam strepezit si-mi zici din ochi ca mnezaii ma-tii de intepata. Itz ochei, nu ma supar. Mama nu avea mnezai. Pentru ca na. Exista un punct de la care nu are rost sa intervii nici in relatia altui om cu copilul sau, oricat de cretina ti s-ar parea. Daca nu e vreo forma de abuz real ci doar bad parenting, n-are sens sa-ti scoti tu umbrela de Mary Poppins si sa zburzi presarand sfaturi si parabole printre ceilalti. Esti ridicol si chiar agresiv.
Insa daca ma trezesc cu propriul copil angrenat intr-un minidetasament din asta de "mesterul Gepetto si OCDul sau", atunci ma bag. Ma bag sa mi-l scot, mai precis.

In concluzie. Daca vreti un articol mult mai bine structurat pe aceeasi tema si inca vreo doua, mai bine dati scroll up si cititi-l pe al Laurei.
Daca sunteti genul de palii care stau in curul copilului si ii explica pas cu pas cum ar dori EI sa se joace in locul lui - - - > Xanax ftw.  Disperatilor.