22 May 2013

Irecuperabila

Un documentar bun de văzut este  "România Irecuperabilă", produs de A3.

Mi-am dorit mult sa il vad; am asteptat sa apara. Am uitat când trebuia sa fie difuzat, l-am ratat. Din fericire l-au pus pe site si il puteti viziona aici. Ca si în cazul filmului lui Iepan, prezentat într-un articol precedent, va rog sa priviti acest documentar.
Mi-am dorit sa vad filmul acesta din doua motive, unul pertinent, rațional si altul egocentric si personal. Unul ar fi ca ma simt datoare sa știu. Ma simt datoare sa cunosc, sa nu închid ochii, sa nu privesc peste, sa nu neg prin ignoranta. Ma simt datoare sa învăț din greșeli ale altora sau ale mele. De aceea, oricât de greu mi-a fost, am citit si am aflat și despre decretul 770, si despre holocaustul romanesc - negat de o uluitoare proporție dintre cunoscuții mei - si despre multe altele. Dar si despre lagărele de exterminare ale copiilor din comunism. Nu, nu consider ca exagerez. Fix asta erau. Lagăre de exterminare.

Motivul egocentric era acela ca avusesem ocazia sa cunosc o persoana ce fusese odinioară declarata irecuperabila. Împărțim aceeași generație; e cu 3 ani mai mica decat mine;
Am cunoscut-o pe L. prin 2006. Aveam CV-ul pe un site pentru traduceri si interpretariat; m-a contactat intrebandu-ma daca as putea traduce cateva scrisori catre mama sa din Romania. Cu toate ca nu ma dadeau banii afara din casa - de asta si stateam sa traduc etichete de vopseluri si solventi pe langa jobul magnific de mizer platit  - , am decis sa refuz orice plata pentru traducerea scrisorilor. Era absurd; ce plata poti cere pentru un copil care-i vorbeste mamei sale?

Si scrisorile au început sa curgă. Infinite, ușor dezlânate, replici dintr-un dialog desperecheat, căci răspunsurile ii parveneau direct traduse intr-o engleza aproximativa prin altcineva. Vag plicticoase uneori prin suita de lifestyle advices pe care doar o mica americanca le poate oferi. Cum ar fi sa arunce uleiul dupa ce prăjește ceva, sa faca jogging mai mult si sa consume pâine integrala. Sfaturile astea care mai nou imi inunda si FB news feedul, semn ca iar m-am inhaitat cu spamagii, erau oferite cu o candoare dezarmanta unei femei de vreo 40 de ani care locuia intr-un fel de bordei in pamant si care se vaicarea constant de lipsa banilor si de o panoplie impresionanta de probleme de sanatate.
Eu una recunosc ca n-am avut puterea sau maturitatea sa nu judec. Nici acum nu le prea am. Imi pastram bombanelile pentru mine si traduceam fara sa cracnesc papirusuri intregi de sfaturi si raspunsuri la rugaminti pentru bani. Insa aveam ce pastra. Am detestat femeia care-i daduse viata lui L. din primele informații care mi-au razbatut dinspre ea, despre ea, din primele liste cu cereri de bani si lamentari.

L. a fost internata intr-un "leagan" pentru copii, unde si-a petrecut primii 5 ani din viata. Surorile ei au ramas totusi alaturi de mama, au fost si ele in leagan dar doar cateva luni. Pe L.n-a vrut sa o ia inapoi. Nu stiu de ce. Poate pentru ca au fost facute cu un al doilea sot, poate mai responsabil, Poate mama se maturizase intre timp. Sau poate doar pentru ca erau mai albe si doar pe jumatate tiganci, pe cand L. era un pui negricios. Habar nu am. Cand femeia care urma sa ii devina mama adoptiva a gasit-o, L. era declarata irecuperabila. Cand ne-am intalnit, mi-a aratat o fotografie facuta la momentul luarii din orfelinat. Avea strabism. Nu vorbea, nu comunica, nu mergea, nu era bipeda, urla doar si se legana. Era cheala, era plina de lovituri, era scheletica. Fusese diagnosticata cu retard mental sever. Era un animal mic, slab, care racnea si se tara in loc sa mearga. Si mai era si tiganca. Irecuperabila. Retardul mental paruse prezent de la nastere, prognosticul era rezervat, viitorul sumbru. Urata, chioara, cheala, schioapa, proasta, neagra, tiganca. Cine s-o ia? Si de ce?

La un an dupa, o alta fotografie imi arata o fetita cu bucle , care rade intr-o piscina gonflabila. Irecuperabila? Strabismul s-a vindecat prin operatie; restul insa au fost simplul rezultat al afectiunii materne si al ingrijirii corespunzatoare. Taieturile de pe cap s-au vindecat. Membrele atrofiate au descoperit mersul. Laringele uscat de atatea urlete a descoperit melodicitatea limbajului articulat. Si L. a descoperit viata.

L. mai fusese odata in Romania. Stiuse dintotdeauna ca este adoptata, alaturi de alti doi copii luati tot din leaganele din Romania. Insa doar la 18 ani, mama sa a decis sa ii dezvaluie identitatea mamei naturale si sa-i finanteze o calatorie inapoi in locul de unde o luase, sa-i ofere sansa de a isi cunoaste familia. Un risc asumat. Au mers impreuna;
Mi-a povestit ca atunci cand au ajuns, tatal lui L., beat mort, a inceput sa racneasca dupa ele "unde-i viza mea? ai zis ca-mi faci rost de viza". L. a fost data pe promisiunea unei vize in US. Tot e bine. Alti copii au fost dati pe-un televizor alb negru. Mama naturala a plans cu lacrimi fierbinti si si-a imbratisat fiica. Emotionant. Au stat cateva zile, au impartit aceeasi paine si s-au minunat de conditiile precare de viata. L. a promis ca revine; si a revenit, cativa ani mai tarziu, la finalul a vreo jumatate de an de corespondenta la care am asistat cu o iritare crescânda, din rolul meu de traducator.

Corespondenta era destul de previzibila dupa primele saptamani. Mama se plangea de diverse dureri de spate, maini, cap, ochi, stomac si ce alte organe mai stia, dureri care au impiedicat-o sa isi ia vreodata ceva de munca. L. ii trimitea constiincioasa retete naturiste pentru ulcer, exercitii de yoga pentru destinderea spatelui si sfaturi de nutritie. Totul era de un comic absurd, sub ochii mei se desfasura in scris un scenariu de Kusturica. Femeia din Romania cerea insistent bani pentru a acoperi lipsurile celorlalte doua fete; cele pe care le pastrase, si bani de la cea pe care o aruncase in lagarul pentru copii.  L. ii raspundea trimitand bani, promitand ca va mai trimite si ca isi va cauta inca un job (avea deja doua) pentru a le putea sustine financiar cand este nevoie. Lucra ca infirmiera pentru o batrana paralizata; o hranea cu lingura; ii scobea rahatul din fund cand se constipa; mai lucra si la un magazin de DVD-uri. Avea de gand sa incerce sa isi gaseasca si pe seara baby sitting sau dog walking. De partea cealalta, mama se plangea ca nu poate sa mature pentru ca o doare rau spatele si i-ar folosi ceva bani pentru un aspirator.

L. a venit de doua ori in tara. Prima data a stat doua saptamani, a doua oara, spre spaima mea, era decisa sa stea un an. Am implorat-o sa se razgandeasca. Mi-am adunat bruma de diplomatie si tact de prin colturile colbaite ale mintii si am evitat sa scot pe gura ce gandeam; ca o vor toca de bani si ca o privesc ca pe un fel de salam viu din care isi pot taia cate o felie cand le e foame. Am rugat-o sa vina la mine sau sa ma sune orice problema ar avea. Crestina (mormon) pana-n maduva oaselor, L.a inchis ochii la cele mai flagrante dovezi de lacomie si a decis sa ramana un an de zile alaturi de familia sa naturala.

Cand am ajuns prima data in sat, m-a frapat asemanarea izbitoare dintre L. si mama sa. Apoi filmul de Kusturica s-a derulat si vizual de data asta si recunosc ca mi-am reprimat cu greu un ras isteric. Pentru absolut fiecare motiv pentru care ii ceruse ma-sa bani, L.venise cu o solutie. Mai precis, cu un geamantan de medicamente pentru fiecare problema de sanatate in parte, inchipuita sau nu. Ulcer, conjunctivita, reumatism, ameteli, anemie, you name it, she had it. In continuare nu stiu daca ori mama adoptiva a avut un simt al umorului excelent ori L. chiar e de o inocenta care frizeaza absolutul; insa scena asta n-o sa imi iasa prea curand din minte. Traduceam tinandu-mi sub control un ranjet in timp ce L. sporovaia, pasandu-mi cate un borcanel cu medicamente si instructiuni. Adevaratul spectacol era pe fata mamei, care se tot pungea sub apasarea unei dezamagiri din ce in ce mai negre. Cireasa de pe tort a fost cand de prin strafundurile gentii L.a scos o matura cu maner telescopic. Pentru ca tinea minte ca ma-sa s-a plans ca nu poate face curat prin casa, ca sta prea mult aplecata. Ei, cu asta putea face curat si Ghita Muresan prestand balet en poigne.

Am lasat-o acolo cu inima stransa. Ne inteleseseram sa-mi plateasca trenul inapoi si mi-a venit sa o iau in brate si sa plec cu ea de acolo cand a scos un pumn de bancnote si mi-a spus, privindu-ma in ochi "please take how much you need, I have no idea what's this worth, I hope it's enough for the train". Am sunat-o a doua zi si a treia zi si apoi am lasat-o in pace. Parea fericita. Am revazut-o cand a plecat in US si am dus-o la aeroport; avea taine in ochi si zambet in suflet. Totul fusese bine.
Cand a revenit a doua oara, lucrurile n-au mai decurs asa bine. N-am indraznit sa ii explic de ce nu consideram ca e bine sa locuiasca un an de zile in vagauna. Cuvintele care dadeau sa imi iasa pe gura erau vulgare, murdare, crude. "Pentru ca esti un pui de tigan mic si amarat si vulnerabil, vandut de ma-ta pe un cartus de kent si de tac-tu pe o sticla de vin si o promisiune de viza si pentru ca unii oameni chiar nu merita iertarea."

Ah, cu tiganii. M-a intrebat "can you tell that I'm a gypsy". I-am zis ca da. "How come?" "Well, the way you look, your skin, hair, eyes, profile. " A fost mandra. Eu nu prea. Nu prea mandra de uităturile încărcate de scârba ale vânzătoarelor, taximetriștilor și zecilor de romani albi care ne-au văzut împreuna. A remarcat si ea ca celelalte surori sunt albe si ca au alte trasaturi. Concluziile si le-a tinut pentru ea. Eu imi simteam mintea si inima contorsionandu-se intr-un ghem de rusine si tristete.

Din anul programat, L. si-a petrecut 6 luni in sat. Atat au tinut-o banii. In astea 6 luni a cumparat mancare, a platit facturi, benzina, diverse necesitati mai mult sau mai putin cu adevarat necesare, cum ar fi ca era sa traga internet pentru sora mai mica, sa aiba aia cum sa isi traga de pe net manele. Se plictisea, se lasase de scoala intr-a 8a pentru ca nu-i placuse. Calculator ii luase deja L. , internetul era problematic pentru ca ar fi fost o premiera in tot satul. Am reusit sa o conving sa lase dracului internetul cand era pe punctul sa cofinanteze un releu. M-a mai sunat din cand in cand sa verifice anumite preturi, sa ma intrebe daca e normal sa dai atatia bani pe nu stiu ce bun sau serviciu; de obicei nu era. Apoi intr-un final m-a sunat sa ma intrebe daca e adevarat ca drumul de langa Constanta pana la Bucuresti costa 300$ in benzina. Habar n-aveam, sunt complet clueless cand vine vorba de benzina, consum, bani, l-am intrebat pe Alin, care mi-a raspuns afabil ca probabil ca da, daca o aduc intr-un vehicul care merge cu kerosen. Am sunat inapoi si m-am oferit sa venim noi sa o luam, pe gratis.

Cu mare, mare usurare in suflet am aflat cand am ajuns ca avea sa fie ultima sa vizita in Romania. Avea fata impietrita; pe langa ea, mama tropaia marunt, bocind si smiorcaind si indrugand "daca n-a fost sa fie". Si-a carat singura bagajele afara, a raspuns scurt la imbratisare si dusa a fost. N-am indraznit sa intreb ce s-a intamplat decat multe luni dupa; mi-a raspuns fara sa intre in detalii si nici nu le-am prea cerut. Pe scurt, dupa ce a ramas fara bani (banii aia pe care ii stransese timp de doi ani scobind in cur babe paralitice, plimband caini, spaland vase si vanzand DVDuri pe langa facultate), membrii familiei pur si simplu au incetat sa mai vorbeasca cu ea. N-au mai vazut-o, nu i-au mai raspuns la intrebari, n-au mai cemat-o la masa, au decis ca nu exista. Probabil decisesera deja asta cu vreo 23 de ani in urma.

L. e bine. E frumoasa; e o americanca frumoasa, de origine rromani. Are dinti albi, are piele fina, are membre drepte, are par curat si lucios. Lucreaza, se intretine singura, viseaza, danseaza, glumeste, isi face prieteni, s-a logodit recent. Au trecut ani de zile de cand n-am mai vorbit. Am considerat ca poate e mai bine asa, sa ma sustrag discret din viata ei. Sa fiu un simplu element in trecere dintr-o lume paralela. Dintr-o tara ciudata. O tara pentru care ea este, de data asta din fericire, irecuperabila.

13 comments:

  1. Incredibila povestea ta! Am vazut si eu ieri reportajul de care pomeneai. Stiam foarte vag despre aceste centre, tin minte ca am vazut acum cativa ani un material pe o tema asemanatoare, dar am uitat mare parte din detalii. Poate pentru ca mintea mea s-a autoprotejat si a vrut sa uite. Dar astazi n-as mai vrea sa uit. Cred si eu ca e o lectie valoroasa pentru toti oamenii, romani sau nu. N-am sa inteleg niciodata cum un om poate trata alt om mai rau decat un animal. Pana nu demult, consideram ca oamenii sunt, in esenta lor, buni, si ca rautatea e un mecanism de autoprotectie. Acum mi-am reconsiderat conceptia si cred ca sunt oameni buni si oameni rai, asa cum sunt oameni negri si oameni albi, oameni inalti si oameni scunzi. Cred ca o tema poate secundara la care m-am gandit vazand reportajul e adoptia in Romania. Sunt absolut convinsa ca exista copii in grija statului care au parte de tratamente asemanatoare cu cele vazute in reportaj. Asta ar fi unul dintre motivele pentru care sunt foarte hotarata sa adopt un copil, desi statul in care locuiesc percepe niste taxe uriase pentru o adoptie internationala. Trecand peste problema temporara a banilor si a distantei, mi-e absolut groaza de birocratia cu care ma voi confrunta in Romania...

    ReplyDelete
  2. Am vazut primele documentare facute acolo de PRoTv dupa revolutie. Ramai marcat si te gatuiesc lacrimile oricand ai incerca sa vorbesti despre asta.

    ReplyDelete
  3. ingrozitoare povestea ta.

    De reportaj, vazusem unele acum multi ani....

    ReplyDelete
  4. La minutul 5 am inchis link-ul, nu mai pot ca ma apuc de plans si trebuie sa ma duc sa-l iau pe cel mic de la o scoala atat de minunata, cu profesoare inteligente si iubitoare (CU ADEVARAT) ca pare utopie, intr-o tara normala la cap, unde masinile opresc la 10-15 metri cand vad un copil gata sa treaca strada.
    Cel mare merge de la o scoala la fel de "o galaxie departare" de sistemul romanesc. Vad lucruri in scoala si educatia lui care ma uimesc/blocheaza, nu ca n-ar parea normale aici, dar sunt exact inversul a ceea ce mi se intampla mie la aceeasi varsta in scoala/societatea romana.
    Nu mai pot sa ma intorc in tara, pur si simplu nu mai pot, am vazut cum arata normalitatea si mai pot pretinde nici 6 saptamani la rand (am incercat vara trecuta) ca in RO viata e normala.

    ReplyDelete
  5. Andra, merita tot efertul ca sa scapi un copil de o viata ingrozitoare.
    Cu ambii copii am avut probleme foarte mari, de la primul am ramas cu urme pe corp (de la stat ani intregi pe jos, ca sa fiu la nivelul copilului si sa-l invat sa vorbeasca), cu al 2-lea nu am dormit 2,5 ani , ma trezeam la 5min.-10min.-15mi. -1ora-1.5 ore in fiecare noapte ca sa ajut copilul sa doarma (el nu avea nici o vina).
    In fiecare zi din anii astia i-am multumit Domnului ca nu au fost intr-un orfelinat pentru ca doar o mama ar fi facut totul ca ei sa fie azi bine-merci, primul (cel care nu vorbea) sa fie numit in fiecare an, de profesori diferiti cu acelasi cuvant : "bright", iar al 2-lea a scapat de toate problemele si e o placere pentru inima si ochi (ca baby arata de parca fusese in ploaie acida), am primit 2 oferte de modeling pentru el si am zis nu, destul s-au uitat lumea la el si l-au sucit doctorii pe toate partile.
    Andra, incearca...

    ReplyDelete
  6. "Acum mi-am reconsiderat conceptia si cred ca sunt oameni buni si oameni rai, asa cum sunt oameni negri si oameni albi, oameni inalti si oameni scunzi."

    Da, adică după ce o poveste întreagă încearcă să-ţi arate cât de important e mediul şi cum eşti tratat în tinereţe, tu tragi concluzia exact opusă. Ai aflat cumva şi povestea vieţii părinţilor, ca să poţi judeca de ce au ajuns aşa cum au ajuns? Nu.

    ReplyDelete
  7. Tu ne readuci cu picioarele pe pământul unei românii de care nici nu aveam habar! Cutremurător...

    ReplyDelete
  8. Nu sunt in pozitia sa judec vreun parinte. Ma refeream la cadrele medicale care bateau copiii si ii tratau in halul in care am vazut. Imi pare rau, dar nu cred ca exista o explicatie omeneasca pentru asta.

    ReplyDelete
  9. Donjoe, imi dau seama ca exprimarea mea a fost defectuoasa. Comparatia nu a fost chiar una potrivita. Nu cred ca oamenii se nasc buni sau rai, asa cum se nasc albi sau negri ci, intr-adevar, devin buni sau rai datorita sau din cauza mediului in care traiesc.

    Asta nu inseamna ca am puterea asta incredibila de a le oferi circumstante atenuante pana la epuizare si de a le ierta grozaviile pe care le fac.

    ReplyDelete
  10. Ai scris atat de sincer , de direct , de frumos ,,, un articol trist .
    Mi-a placut sa te citesc :)
    Toate cele bune !

    ReplyDelete
  11. Scrii frumos. Povesti din acestea am mai intalnit.Tot e bine ca s-a maturizat la un moment dat.Altfel, ar fi muncit toata viata pt. ei.Daca poti bea dar nu poti da cu matura da...ai o problema. Eu zic ca aceia nu traiau in saracie...saracia are un pic de demnitate. Traiau in nemernicie, in ticalosie.

    ReplyDelete
  12. Povestea asta mi-a amintit de o alta, tot despre o adopție din România. Doar că-n povestea care mi-o amintesc eu cei care șochează în primul rând sunt părinții adoptivi, nu cei naturali. E vorba de A., nouă ani, care e adoptată de o familie din Canada pentru ca la câteva luni de la adopție să fie trimisă înapoi în România -- bilet one-way, neînsoțită, fără nici un fel de explicație. Tratată ca un produs oarecare pe care l-ai încercat și te-ai decis să-l returnezi după o vreme pentru că te-ai răzgândit din nu se știe ce motiv. O lipsă de responsabilitate soră cu lașitatea și inconștiența. Există și un documentar, Return to Sender, despre caz.

    ReplyDelete

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)