24 May 2013

Devin expertă în alexandreză.

Am așteptat momentul asta de luni de zile. Tot visez si visez la el. La momentul în care copilul meu va trece de la fluctuații de vocale către silabe și limbaj articulat. Nu ca sa ma laud ci ca sa-l înțeleg  Să știu ce îl doare, ce vrea să mănânce, ce ar prefera sa facem, poate vrea alți pantaloni, poate prefera alt traseu în parc, poate putem negocia sa ma lase si pe mine sa fac o baie in tihna.
Şi iată,  momentul a venit. Copilul meu vorbește  Toata ziulica. Tacatacataca. Şi în somn. Şi în somnul lui şi mai ales în somnul meu. Atâta doar că, oh, soartă ironică si acră ca o profesoară de latină nemăritată, copilul meu a decis că oricare din limbile acestui pământ sunt mult prea simpliste si vulgare. Asa că şi-a inventat el una. Nu seamănă cu nimic. E foarte complexă. Are conjugări, declinări, cazuri şi sufixe. Nici măcar nu a construit-o în timp, s-a trezit aşa cu ea de-a gata, cadou de la vreun nepot lingvist de-al lui Belzebut, că altfel nu îmi explic apariţia bruscă. O vreme am crezut că turuie la întâmplare succesiuni de sunete, dar nu puteam să fiu mai departe de adevăr. Vorbeşte. Afirmă, întreabă, contestă, susţine, neagă. Susţine discursuri ample, însoţite de gestică oratorică. Şi se mai şi enervează când nu-l înţelege nici dracul, adică eu, mumă-sa.
Am încercat să îl conving să folosească un limbaj comun nouă, cum ar fi limba română, hai şi engleza dacă e musai sau bine, ok, cred ca mai ştiu vreo 15 cuvinte şi în franceză. Fără succes. Alexandreza este singurul limbaj demn de a fi utilizat. Aşa că m-am apucat să îmi compilez un dicţionar, care creşte de la o zi la alta. Uneori, cuvintele se aseamănă vag cu unele cunoscute deja de mine şi atunci reuşesc să le reţin fără să notez. De cele mai multe ori, însă...


  • caca = vaca. dar şi caca. Vaca e animalul lui favorit. Caca e declicul pavlovian care ne face pe amândoi să sărim ca arşi şi să repetăm ca papagalii "faci? hă? aduc oala? hă?" I could swear he's trolling us. 
  • cocoi, cu pluralul destul de previzibil cocoaie = portocaliu. E minunat când suntem într-un loc aglomerat şi vedem multe chestii portocalii. COCOAIE! COCOAIE! Cocoaaaaiieeeeee!! Să ţin minte să nu vizitez în viaţa mea un sediu Orange. Sau unul PDL. 
  • okati = roşu
  • mouani = bleumarin. 
  • apitibou = well, sincer nu sunt sigură. Vreun coleg de creşă? 
  • pai = cinci. Are ceva cifra 5 de o recunoaşte oriunde, oricând. Poate ar trebui să îi fac cinci fraţi. 
  • nana = maşina.
Şi tot aşa. Cred că am să public o carte, că tot mă îndeamnă lumea în ultima vreme, dar în alexandreză. Special pentru hipsteri.

5 comments:

  1. =)) ma tavalesc pe jos de ras. mai ales cand imi aduc aminte ca fi-miu cel mare, cand abia incepuse sa lege silabele, ne tortura pe mine si pe o prietena toata ziua cu "magadiga" - care intr-un final am aflat si noi ca era telecomanda. "captica" era portocaliu si mai erau niste d-astea. cu cel mic n-am avut atatea dureri de cap - poate si pentru ca, avand un frate mai mare, a invatat direct de la el :). oricum, sa iti traiasca si sa te bucuri de ea - si lasa ca traducerea vine pe parcurs :)).
    toate cele bune,
    Lili :)

    ReplyDelete
  2. Ai umor.Copilul are umor.Bine ca le notezi sa nu le uiti.

    ReplyDelete
  3. hehehe...de acum pregateste dictionarul...

    mi-am adus aminte cum alerga fiica-mea prin parcuri: Fute! Fute! Fuuuute!! (prescurtare de la fluture, ofc:)

    ReplyDelete
  4. :)) Nu-mi dau seama daca esti mandra ca vorbeste sau putin speriata de cuvintele fara sens :) Ai intrebat pedagogul de la cresa (sau cum se numesc, la gradinita sunt educatori, la scoala invatatori si profi...?) ce parere are de limbajul lui? Ce jocuri ii plac? Se intelege bine cu alti copii de varsta lui? Daca atunci cand este la cresa sau cand ai timp liber, ai nevoie de o mica pauza de la problemele zilnice, si vrei sa inveti un nou sport, poate ca te intereseaza concursul de pe MeritaCitit.ro unde Tabara de Tenis ofera un antrenament cu initiere in tenis. Nu cred ca ai de ce sa te ingrijorezi in privinta lui Alex, si nepota-meu avea propriul limbaj, la portocaliu zicea "pacotaiu", la smecher "mescher" :) Eu zic sa-l inregistrezi, ca sa va amuzati cand va fi mare.

    ReplyDelete
  5. Salut, Alecu!

    Initiere in tenis zici? Bun ar fi, doar ca eu nu am aproape deloc abilitati motrice.
    Dar merita vazut, multumesc de pont!

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)