13 March 2013

Vai, ce saptamana!

Incepusem deja nasol saptamana cand de la cresa ne-au pus copilul in brate, devenit peste zi mucios, urduros si tusitor si ne-au trimis la medic. Iar medicul ne-a trimis acasa. Dupa ce ne-a informat ca ar trebui totusi sa mergem la ORList sa vedem daca are sau nu polipi, amenintandu-ne cu grozavii de consecinte cum ar fi retard mintal. Sa mor daca stiam ca faci asa ceva de la polipi.
Apoi a urmat tambalaul de la Sibiu, dureros si trist, si ne-am oprit cand am realizat, vorba bancului, ca batranica nu vroia sa treaca strada. Nu stiti bancul? Nu vi-l spun acum. Imi strica efectul frazei, sorry.

Apoi am remarcat ca am apucat si luna asta sa imi vad salariul la fata mai putin decat apuca un orb din nastere sa vada rasaritul in Vama. Nici n-am alunecat bine in depresia data de leftereala (cine nu crede ca banii aduc fericirea e rugat sa mi-i dea mie, lasati-ma sa verific personal zicala aia) ca am crezut ca raman fara copil azi dimineata.

A fost una din chestiile alea care se intampla intr-o secunda si pe care le regreti toata viata si te tot framanti si le revezi cu incetinitorul si iti tot fabrici in minte mii de scenarii alternative, de ce-ai fi putut sa faci si totusi evident ca n-ai facut nimic din toate astea. Alex statea in fotoliul in care a mai stat pana acum de vreo 500 de ori. Nu stiu cum si de ce, dar s-a batait si inclinat, in genunchi stand, peste bratul fotoliului. Eu faceam micul dejun, la 5 pasi de el (open space). Si am apucat sa-l vad cum se duce in cap. A cazut fix in fata si tot corpul i-a venit cumva peste cap; i-am vazut ceafa cum se pliaza nefiresc de mult, cum i se ating practic vertebrele dar pe dos, si mi-am zis ca si-a rupt gatul. Pur si simplu nu ma puteam gandi la nici un fel in care un gat de orice fel de mamifer ar supravietui asa ceva.

Si totusi Alex a ajuns, desi a cazut in fata, pe spate si s-a pus pe urlat. Intre timp, adica in aceeasi secunda, am ajuns la el si l-am luat in brate. Urla pe umarul meu si eu ma bucuram, pentru ca ma gandeam ca daca-si frangea gatul nu mai avea cine-mi urla in brate. Am bajbait cu mana pe umar, simteam ud. Am sperat ca-s lacrimi; era sange. Mi s-au inmuiat picioarele si mi-era groaza sa-l intorc cu fata spre mine, sa vad unde e lovit. L-am intors pana la urma, sangera din gura. M-am gandit la maxilar, la nas, la dinti. Am sunat la clinica unde avem abonament (traiasca corporatia) si am avut o scurta conversatie stupida. O mai tineti minte pe aia care in momentul in care am cerut sirop de tuse m=a intrebat "tuseste?" Ok, tocmai a fost surclasata.
Am sunat intreband direct "Buna ziua, sunt X de la firma Y, aveti serviciu de urgente?"
"Aveti o urgenta?"
"Nu, fac un sondaj".
Anyways. Mi-au trimis ambulanta. Vroiam sa vin eu, cu gandul dl Lazarescu si pelicula omonima, au zis ca nu, daca a picat in cap unde sa ma car cu el pe drumuri. A venit repede ambulanta. Poate pentru ca erau BGS. Pana au venit, Alex se oprise din urlat, din sangerat, si juca fotbal cu tac-su. Singura marturie ramasa era o buza foarte umflata. Ah, si niste sange de pe niste carpe.
O data in viata chem si eu salvarea, si atunci degeaba. Anyways. Verificat, etc, jucat si cei de la salvare un pic de fotbal, eu cerut scuze, explicat stiti, copil, gat, gresie, sange mult, panica, zis e ok, lasati, supravegheati, ok, au plecat.

Si uite asa. Altceva nu s-a mai intamplat, dar oricum e abia miercuri.

Edit:
Stai, ziceam ca doar atat pe ziua de azi?
Nu chiar. Mi-a aratat Alin stirea asta

http://www.agenda.ro/cu-dumnezeu-bor-si-religia-in-constitutia-romaniei/280473

Mda.

9 comments:

  1. e bine. asta cu sangele am bifat de N ori.
    dar azi Ghe a mancat un pic dintr-un termometru de masurat temperatura vinurilor. cu mercur. din ala cu rosu. a scuipat repede (5 ani jumate), dar am intepenit vreo ora....
    miercuri 13, deh :)

    ReplyDelete
  2. O zi de mega rahat, ce mai...
    Termometru?! Valei, maica.

    ReplyDelete
  3. alin I, m0am prins pana la urma , pt ca mirosea tare a ...benzina :)

    ReplyDelete
  4. Acum cateva saptamani: eu mancare, copil pe scaun in bucatarie (unde sta de hat si de jdeori), dadea din cap ca o roakerita ce este, intors privirea, intors inapoi dupa juma' de secunda, vazut copil cum se duce cu freza vertiginos catre gresie, intins mana si bagat sub capul copilului la 2 cm de gresie. Stat inima in loc. De data asta a ratat. Nu a mai ratat muchia mesei duminica cand a fript un nas in ea de am zis ca ramane fara. Noroc ca astia mici sunt foarte rezistenti, nu stiu pe noi cat ne mai tine inima.

    ReplyDelete
  5. Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

    ReplyDelete
  6. Auuuu nasol de tot asta cu sagereala pe gura.Acum e mai bine?Hai baga vesti ca Alex si-a revenit si buzita lui la fel.va imbratisez.

    ReplyDelete
  7. E socant! Ma bucur ca, totusi, nu s-a ales cu ptobleme grave si ca e bine, totusi, desi copii, ma mai tin minte pe mine, faceam prostii de genul asta si apoi urlam cat ma tineau rarunchii de durere. De asta nu ma grabesc sa devin mama si sa ma casatoresc. Poate parea motiv stupid, insa, nu sunt pregatita pentru astfel de socuri, pe care, de altfel, i le dadeam si eu mamei si bunicii mele.

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)