Si de ma voi scula....

...pre multi am sa porcesc si spurc. Caci înturnatu-m-am din somnul meu si oțărâtă de moarte sculatu-m-am, întrucât preairitantuliubitul meu sot tot țăcănea doua baterii izbindu-le neostoit de birou, fix cat sa intru din starea de veghe in aia de aproape neveghe si sa tresalte inima me cea plina de necredință la auzul inca unui "tac!...trosc..."

Si săritu-mi-a somnul precum de repede i-au sărit si bateriile din mana soțului mieu; si cum mai greu potolesti căța  nebuna ca mine odată ce pe coada ai calcat-o, am venit aici sa dau ipac de la Karioka cetire pe propriul meu blog si sa mai spumeg si sa mai fierb oleaca la bolunzii carele BACul picatu-l-au.

Deci, precum ziceam.
Tata a fost profesor. Un profesor pe care nu știu daca vi l-ați fi dorit sa îl aveti. Suficient de inteligent si empatic cât sa înțeleagă prin ce trece un copil la ora lui, insuficient de sentimental cât sa-l doară in cur de asta. De-a lungul vietii noastre, si impreuna si separat, a rostit destule vorbe de duh cu care ma vad silita de diverse conjuncturi sa incep sa fiu de acord, desi initial l-am contrazis însuflețită.

Taica-meu crede în fondul genetic și in educația din familie. "Ce-i ma-sa, ce-i ta-su" erau întrebări atat de iritante când eram adolescenta, sub aripa sa absolut deloc permeabila; si acum, cucoana măritată si cu copchil in brate, ma cam vad silita sa-i dau dreptate parțial.
Parțial, in sensul ca refuz sa cred ca daca Xulescu e nascut din parinti imbecili va fi la rândul sau automat tot un cretin sadea. Da, sansele sale catre imparatia celor saraci cu duhul sunt infinit mai mari; insa am cunoscut copii isteti si cu atat mai nefericiti, jalnic si neasteptat rezultat al frecusului dintre doua gloabe proaste si de obicei alcoolice.
Insa in privinta educatiei de acasa sunt total de acord. Nu poti sa râgâi si sa te besi prin casa dar sa te minunezi de ce fii-ta nu se comporta ca o contesa. Nu poti sa citesti doar etichete si bannerul de la OTV si sa ai pretentia de la copil sa-ti ajunga premiant, sau sa treaca BACul. Nu poti sa iti porti plodul din spaga in spaga, din cafea in floare, din atentie in pila si cand in mod surprinzator aceste elemente ajutatoare nu mai incap in peisaj - d ex BACul nostru - sa te umpli de oroare si suparare si sa invoci cerul nemilos, ministrul prost si profesorii cruzi.

Am citit pe undeva un articol in care autorul intreaba retoric "pai si se mai mira careva?"
Da, eu!
Eu ma mir, pe mine m-au surprins in mod sincer si puternic rezutatele de la BACul de anul asta. Pentru ca nevrand sa cad in capcana "pe vremea mea nu erau atatia prosti", mi-am zis ca desi adolescentii din jurul meu imi par din ce in ce mai tampi, mai agramati si mai infantili (desi, paradoxal, si-o trag ca iepurii), asta e doar umbra celor 30'j de ani care ma asteapta dupa colt sa-i implinesc, aruncandu-mi pe ganduri pacla acra a atitudinii de cotoroanta in devenire.

Dar chiar nu erau atatia domle!
Sau ma rog, hotul neprins absolvent cinstit, poate erau dar nu i-au prins cu camerele?
Totusi, asa cum observa si Zergu, cand am dat eu (noi?) bac'ul nu te jeluiai in gura mare ca n-ai fost lasat sa copiezi. Pentru ca picai de prost. Serios, maica. Pe vremea mea, nu insemna ca n-ai avut noroc sau ca n-au avut mila de sufletul tau. Insemna ca esti bou.
Fireste ca se copia! Pe banca, pe sub banca, cu copiuta, cu pixul, cu tot caietul pus sub fund, pe palma, pe banca, pe cot in penar, deasupra rezervorului de la buda, fireste ca se copia. Dar nu te bazai pe asta! Copiatul era un fel de last resort: "Am invatat cat am putut, tot n-am inteles cutare si cutare, bag picioarele in ea de geografie imi pocneste capul. Scriu cat oi sti, si daca am ghinion sa pice fix ce nu stiu, poate reusesc sa si fur un pic. Daca nu, aia e, oricum am invatat ceva-ceva de-un 7 acolo. Hai, 5!"
Cam asa mergea. Nu te duceai ca vita la abator, hlizindu-ti fasolele la supraveghetori si sperand ca vor suferi brusc de glaucom acut.
Nu stiu ce-i cu notele atat de mici la romana si matematica. La matematica nu indraznesc sa ma pronunt, eu insami luptand cu aceasta materie in liceu ca porcul cu dovleacul. Pana intr-a 9a a mai mers cum a mai mers, ba chiar m-am dus (cam impinsa de cur) si la niste olimpiade de rusinea lui taica-meu, unde am picat discret dupa maxim a treia etapa.
Insa la romana....?
Limba si Literatura romana  = Gramatica + Literatura, da? Bun!
Conform ceaslovului lui Creanga, "Gramatica este o învăţătură ce ne arată modul de a vorbi şi de a scrie bine într-o limbă". uite vezi, de asta am avut eu atata timp moderare la comments. Pentru ca ai dracului cahui  nu nimeresc modul ala decat accidental de obicei.
Gramatica are reguli destul de fixe, intuitive. Are si excepții. Are o parte logica, deductiva si o parte ....nu neapărat ilogica, dar care se memorizează prin exercițiu si repetiție. E necesară, asa cum e necesară hârtia curului. Reprezinta scheletul exprimării individuale si naționale.

Literatura, contrar părerii generale, nu are nici o legatura cu talentul sau cu "înclinația". Nu trebuie sa te înclini niciunde, nicicum. Trebuie, în schimb, sa citești. De mic, pus de părinti sau singur, preferabil nesilit. Nu doar scrisul este o arta; un bun cititor este de asemenea de neprețuit; e un fel de bun ascultător, varianta offline.
Nu stiu daca ati citit si proza comerciala; eu da. Ce ma izbește din start e simplitatea absurda a construcției, atât la nivel de fraza cât si la cel al firului epic, care de obicei merge lin ca al de undita, sa nu cumva sa prindă in el și sa agaseze mintea cea  fără de dealuri si vai a cetitorului de duminica.

Acum, ca sa nu fim nedrepți, pe vremea mea mai exista si specia ingrata a căutătorilor de comentarii. Cate comentarii n-am facut si eu, si pe bani si pe tigari, si pe teme la fizica / chimie / mate. Ale mele aveau ceva cautare, nefiind "din carti". Noi aveam profesori de romana care detestau culegerile de comentarii si in special elevii semianalfabeți recitand poticnit cuvinte cu mai multe silabe decat le-ar fi putut procesa cerebelul.
Altii in schimb, nu aveau decat modesta pretentie de a le preciza sursa.
Alții nici măcar atat. Recita frumos, taca-taca, sa stiu ca ai stat si ai buchisit ceva aseara, si aia e.
Profesorii care au perpetuat moda comentariilor si referatelor, a culegerilor si siteurilor destinate acestora, sunt  niște făpturi groaznice si merita sodomizați cu toate cărțile lui Manolescu. Au reusit sa promoveze dictarea in detrimentul ascultării active; si copiatul de pe o foaie pe alta in locul exprimarii libere.

Nu ma înțelegeți gresit; a citi critica literara este recomandat si chiar placut, in unele cazuri. Calinescu este un excelent critic literar. (paranteza: stii cartea aia mare, pe care pune ma-ta murături? Aia gigant, mai mare si decat colectia  Practic? Cu coperta crem? aia e.)
Insa critica literara, in domeniul școlar, ar trebui folosita doar pe post de carja a unor membre intelectuale subrezite, nicidecum tabela a lui Moise, dogma de recitat si dondanit ca psalmii in clasa.

Revenind.
Dragi părinti.
Copiii sunt oglinda voastră. Cu foarte rare excepții, si excepțiile alea nu sunteți voi.

Dragi copii intristati ca ati picat BACul.
Tâmpiților.

No, nu ca-i bine ca am refuzat cu obstinație sa ma fac profa? Iti dai seama ce acritura ieșeam? Probabil numarul total de picați la BAC era mai mic totusi, pentru ca nici nu mai apucau sa intre în el de mine.