E ca mersul pe bicicleta

..odata ce ai invatat, nu mai uiti.
Pe dracu.
De aproape doua saptamani imi tot ofer incurajari mentale.
Arunc un ochi in balcon, o vad cum sta acolo rezemata pe niste cutii si....si ies din balcon.
Pentru a spori sansele de succes ale indemnurilor mentale, incerc sa le adaug si vizualizari fictive.
Adica ma imaginez pe mine pedaland cu succes, cu vantul in par, parul in vant, soarele-n ochi...okay, asta nu...si totusi renunt.
Pentru ca evident, ca mai toti oamenii, am o parte irationala, aia care mi-a sugerat:
 - ca ar fi bestial sa emigrez in Dubai
 - sa-mi cumpar un cal
 - sa incerc sa invat sa inot prin metoda "arunca-te si aia e"
- si nu in ultimul rand, imaginile mentale cu mine si bicicleta de mai sus
Si o parte rationala, din nefericire mica, prapadita si senila, care-mi ofera alte imagini mentale. Anume eu, reusind sa nimeresc toti cacatii de caini si toate oglinzile retrovizoare posibile (combo-points!), balanganindu-ma precar pe respectivul velociped, picand gratioasa ca o scandura la fiecare curba si zdrelindu-ma in fiecare gard posibil.

Adevarul e ca nici la vremea la care am invatat nu mi-a iesit mare branza. Eram cel mult o biciclista mediocra si de altfel pedalam intr-un oras mic si cu un trafic rarefiat deci accidentele mele s-au lasat fara victime - exceptand eu, fireste, care pupam toate gardurile si toate gropile posibile.

Si aceeasi chestie o tot aud si despre inot.
Nu stiu sa inot si m-as dori. Nu vreau sa ma duc la Olympics, nu vreau sa zburd ca un delfin pe langa geamandura si cacatii din Vama Veche, vreau doar sa stiu sa nu ma duc la fund. Atata tot. Probabil cer prea mult.
Toti inotatorii ridica din umeri si-mi recita acelasi vers: "Te tine apa, e natural"
Ma tine pe dracu.
"Pai daca ma tine pe mine?!" exclama unii prieteni mai rubinconzi uitandu-se evident la sfrijita mea faptura.
Nu stiu frate, am plumb in cur sau multe ganduri negre, Ma duc la fund cu precizia unui topor. Am incercat in lac, in piscina, in mare. Acelasi rezultat. Imediat ce mainile care ma tin la suprafata se retrag, ma scufund.
In fiecare an incerc asta. Ma rog, o incercare tine intre 2 si 5 minute, dar e si asta un soi de perseverenta.
Acum ca vine vara o sa incerc iar. Si iar. Si iar.
Acum doi ani eram singura vita cu colac din Vama. Ce bruma de self esteem mai aveam s-a dus pe pula cand am vazut diverse progenituri vamaioate, intre 3 si 8 anisori, inotand veseli in jurul meu...fara colac. Si sincer nu prea poti sa nu iesi in evidenta cand te tii de un cerc gonflabil din plastic fosforescent. Oricat de discrete ti-ar fi eforturile.

Tot din cauza ca nu stiu sa inot am facut si singura - sper - insolatie nasoala din viata mea.
Acum cativa ani buni eram cu o gasca de prieteni pe Lacul Morii. Avand in vedere ca in aceeasi apa se spalau covoare, caini, tigani, anvelope, etc, am fost sfatuita sa nu intru in apa, sa stau frumos pe mal la o bere si aia e.
"Totusi" zise unul "daca vrei iti umflu salteaua asta si plutesti asa pe apa. Dai din maini incoace si incolo si te poti bronza si fara dungi, ca nu te vede nici dracu din mijlocul lacului"
Bun. Suit pe saltea, dat din maini pana in mijlocul lacului, desfacut diverse bretelute, ramas in costumul Evei, totul era bine.
Si cum ma coceam eu intr-o motaiala sora cu somnul, aud un clipocit. Ridic capul - un mosulache la vreo 70 de ani, chel, trecea lacul inot. El s-a facut discret ca nu ma vede, eu m-am facut tot discret ca nu-s in curul gol. Si am dat sa ma intorc pe spate, sesizand ca soarele ma cam arsese nu gluma.
Usor de zis dar greu de pus in practica, mai ales cand nu stii sa inoti, salteaua se balangane, esti la mama dracului in mijlocul unui lac, prietenii tai rag ca boii, beti muci si nu te aud pe tine ragand ca vaca.
....ce sa faci, dai din maini pana la mal, aia faci. Acolo ajunsa, sesizand ca sunt jumate rosie jumate alba, am mai dat o tura pe lac, de data asta pe partea cealalta. Macar sa fie uniforma insolatia.