Tata avea un coleg Silviu, profesor de desen la aceeasi scoala. Silviu era genul de om sensibil pana in pragul depresiei, empatic, altruist, genul caruia urmeaza aproape invariabil sa i se intample cele mai mari nenorociri nemeritate in viata.
Silviu venea des pe la noi, inainte ca tata sa il renege de tot; gatea tot felul de chestii delicioase si de Craciun picta zeci de felicitari in acuarela, cu aceeasi gama de culori dulce-trista, pe care intentiona sa le vanda dar ajungea intr-un final sa le imparta cu teancul prietenilor.
De un 8 martie a ajuns pe la noi dupa ore; era jumatate amuzat, jumatate dezamagit. Intrase in cancelarie sa isi ia catalogul si surprinsese acest fragment de discutie dintre doua "duamne" profesoare:
"Ce ti-au luat, draga, ai tai?"
"o vaza si niste cercei! dar tie?"
si ailalta, dezamagita:
"eh, mie niste prostii..uite bratara asta si un album de..Broticelli."
Iertator ca un apostol, Silviu ii gasise si o scuza cucoanei: fiind profesoara de biologie, de la Boticelli la Broticelli si brotac nu mai erau decat cativa pasi marunti.
La multi ani!
ReplyDeletemultumesc :)
ReplyDelete