Am mentionat intr-un post anterior ca mi-am scos cainele la 6 dimineata de bunavoie.
L-m scos de bunavoie, dar in niste circumstante elodiatice (a elodia, elodiatic - > termen scornit de mine ad-hoc, provenit din substantivul propriu Elodia. Inseamna...ma rog va prindeti voi)
Sa prezint circumstantele mai intai.
Eu nu sunt un om matinal. N-am fost nici la 7 ani cand ma cara tata in suturi spre scoala - inca mai consider o atrocitate sa scoli cu noaptea'n cap o mogaldeata de clasele 1-4), nici la 17 cand invariabil primele ore erau chiulite, nici in facultate cand iarasi nu ajungeam decat cu chiu cu vai de la 9-10 incolo. Si nici la locul de munca, unde multumesc lui dumnezeu dar pot ajunge la un rezonabil 11.
Nu vad rostul trezirii de dimineata atat timp cat imi pot acoperi sarcinile zilnice fie muncind pana seara cand oricum am mai mult spor, fie acopar oricum respectivele sarcini intr-un interval mai scurt de timp.
Rezumand poliloghia: nu ma scol dimineata nici sa tai lemne pe mine.
Si totusi, in acea dimineata de sambata am avut un puternic sentiment de...
de dracu stie ce, de panica si de ...si de "scoala-te acum!" care m-a facut sa tasnesc din pat in doua secunde.
In alte doua secunde am fost la usa, unde cainele meu, Ayax, nu facea nici un zgomot sarmanul - ca asa a fost dresat, pe "mute" - dar avea o mutra cat o mie de cuvinte.
Si cel mai putin empatic om din lume ar fi citit in cainele meu ca intr-o carte deschisa. Poate doar o scanteie mai sugestiva ar fi fost o pancarta pe care sa scrie "MA CAC PE MINE, VORBESC SERIOS".
Avand in vedere ca Ayax e adaptat perfect convieturii cu niste monstri ai sedentarismului si puturoseniei (eu si sotul), situatia era clar una de criza si trebuia gestionata cu maxim de rapiditate. Cainele meu ar prefera sa faca implozie decat sa se scape pe el. Asa ca am sarit in papuci, am luat un parpalac peste pijamale si am gonit amandoi spre primul boschet salvator.
Ce vroiam eu sa precizez e ca abia acum la o saptamana dupa am realizat ca nici unul din stimulii obisnuiti nu a avut un factor hotarator in trezitul meu. Ayax nu face zgomot, nu tropaie, nu latra, nu zgarie usa, doar casca ochii din ce in ce mai mari in raport cu nevoia respectiva - foame, sete, pofta, vrea afara etc.
Cu riscul de a suna ca un discipol al lui Lorin Fortuna, afirm si imi asum consecintele afirmatiei mele cum ca pe data de 17 mai 2008 strigatul launtric al cainelui meu "scoala, vaco, ca nu ma mai tin" a atins asemenea cote incat mi-a zdruncinat somnul profund si balele adiacente, razbatand pana in adancul mai stiu eu caror naibii emisfere.
Nu intentionez sa dezbat prea mult pe tema asta, doar ca ...sper sa nu-l mai pun in situatia de a-si folosi din nou respectiva capacitate telepatica.
Singura mea scuza e ca de obicei iese cu vreo 4 ore mai tarziu afara.
Singura lui scuza pentru intruziunea in mintea mea pe cale telepatic este...de fapt n-are nevoie de nici o scuza ce dumnezeu, se scapa pe el!
genial postul asta :D i-a placut si unei prietene.
ReplyDelete