Mic eseu pseudoantropologic despre o dieta pseudoantropologica

Imi e imposibil sa ma convinga paleo, in orice fel ar prezenta informatia, atat timp cat porneste de la premisa ca omul, vanator iscusit si carnivor feroce, daca ar fi in starea sa naturala (concept abstract - care e starea naturala? acum 20 mii de ani? acum 50 mii? acum 1 mie? ieri, cand am fost in padure?), ar consuma proteina animala in toate felurile posibile si ar fugi de carbs cu toate proaspat bipedele sale picioare.

Fals. Eu zic ca e fals, si bruma mea de cunostinte de antropologie se bate cap in cap cu bruma lor de cunostinte de antropologie. Din ce vad si din ce citesc, ceva pornit de-un sfertodoct in ale antropologiei e contestat de alt sfertodoct in ale antropologiei - anume eu. Ma simt cat se poate de indreptatita, prin urmare, sa emit sfertopinii despre sfertoteorii.

Nu partea cu beneficiile si nutritia ma intereseaza, cat motivatia pseudoantropologica de mai sus. Aia mie una imi da cu virgula, si iata de ce.

In imprecisa sa stare naturala, omul nu a fost vreodata nici carnivor feroce si nici vanator iscusit. Nici pe departe. In perioada de hunter-gatherer, a fost mai degraba adunator / scotocitor sarguincios, si vanator oportunist. Provenim din niste humanoizi de vreo 1 metru si-un pix, fara gheare, fara colti, fara blana si fara toate cunostintele care au precedat armele si tehnicile ulterioare. Contemporani cu pradatori si prazi care il depaseau lejer in mai toate atributele sale fizice. Daca despre starea aia naturala vorbiti, omul nostru numai paleo nu era. Cu o bruma de ratiune (dar si de recenta analiza ADN, gratie stiintei reale), constatam ca omul nostru manca la radacini si la gandaci de-i sarea capul, iar in momentul in care nimerea o capra sau gankuia un mamut cu chestiile lui din silex, chestia asta era atat de minunata si de rara ca o si imortalizau; ii tranteau bartai fresca pe peretele duplexului din complexul de pesteri si vagauni. Exista vreo fresca pe vreun perete ilustrandu-l pe omul natural curatind vreun cartof? Nu, pentru ca probabil aia facea toata ziua. Curata de pamant diverse bucatele de chestii gasite sau scurmate sau culese sau furate.

Avansand catre descoperirea agriculturii, putem obtine din ce in ce mai multe dovezi, din sfera arheologiei, asupra dietei omului "natural" (acest Homo Naturalis, inexistent si impalpabil in afara doctrinelor nutritioniste extreme, care si-l aroga ba pe-o parte, ba pe alta). Ce gasim noi, examinandu-i vatra si lacasul? O mie de pietroaie, chiluge, pisaloage si tocatoare, de macinat, maruntit si tocat. Carne? Nu. Cereale si plante? Da. In continuare, carnea ramane un eveniment in dieta omului "natural", si de aici si importanta oferita - ulterior, pe masura ce istoria progreseaza in documentare, gasim veritabile ritualuri. Mai era in halul asta de importanta daca o mancam intr-una? Mai sacrificam iezi si vitei zeului? Avem multe sacrificii care implicau vreun kil de napi si sfecla? Not quite. Daca ar fi fost atat de la indemana si uzuala, ar mai fi fost carnea moneda de schimb (inca se vand mirese pe capre si camile), zestre, ofranda, tribut?

Inaintand cu pasi mici spre epoca antica, gasim resurse bine documentate despre dieta din acea perioade. Sa fi fost halci de carne peste halci de carne, unse cu unt si decorate cu abus de ou? Sa gasim aici oare justificarea antropologica pe care si-o aroga credinta conform careia e natural sa mananci carne, oua si unt ca parte majoritara a mesei zilnice?
Nope. Cereale si iar cereale, mei, orz, ovaz, grau, vegetale, fructe, cate un peste doi prin dieta mediteraneeana, pasare si vanat, sfantul porc deja luand amploare in zona de climat temperata, dar toate acestea din nou marcand ocazii importante - scumpe in draci de crescut, rare si mult pretuite la gust.

Deja peste epoca antica si evul mediu - n-are rost sa repet poezia, e destul de predictibila - presupun ca e mult prea recenta istoria pentru a conta pentru definirea caracteristicilor presupusului "om in stare naturala" - care dracu o mai fi si aia. Avand in vedere ca de doar cateva generatii incoace am castigat in opozabilitatea degetului mare de la mana vreo 30%, eu as zice ca definirea naturii fiziologice umane in functie de un punct fix e cat se poate de derizorie si paguboasa.

Conform mie si capului meu, daca e ca omul sa fie presetat catre ceva anume nutritional (desi o astfel de conceptie ignora crunt imensa si vitala adaptabilitate care ne-a garantat supravietuirea speciei), atunci clar nu ne-a presetat catre a manca indeobste ceva greu de prins, ulterior greu de crescut, greu de cumparat, greu de avut, greu de taiat si la urma urmei, greu de mancat. Eu una cred ca ne este absolut necesara carnea in alimentatie (si acum toti veganii din lista mea vor scoate un Aaaaa!....dezamagit), dar daca e sa ne luam dupa cum ne dicteaza cursul evolutiei naturale, probabil ar trebui sa mancam un maxim de 30% din cantitatea actuala. N-avem de ce plimba prin atatia zeci de metri de matzaraie atata carnaraie. Daca punctul de plecare in debate sunt zorii umanitatii si ce mancam pe-atunci, atunci luati-va o sapaliga si haideti cu totii la dezgropat radacini. Luati-va totusi si o pensula, poate prindem vreun soarec. Sa avem cu ce-l picta.

Read More

De ce e inca bine la noi - capitolul 1

In ultima vreme, termenul patriotism a ajuns sa incite la scuze in zambete si ironii in sprancene. Predictibil, din moment ce se reflecta in mass-media noastra cea de toate zilele (in cazul meu, in mediul online) de cele mai multe ori in dacopatii acute, lamentari rizibile, clisee si isterii infantile.

Adica la ce te duce gandul in ultima vreme cand spun patriot, oricum? Spune drept. La o pagina sau un blog sau un om sfertodoct, xenofob si cu fracturi grave de logica. Romania, axis mundi, Hagi, dacii, tarisoara noastra, futu-i in gura de unguri, tigani, jidani, si cam orice altceva, Eminescu, americanii, petrolul, conspiratia, Zamolxe, geniile de cristal si asa mai departe. E pacat ca s-a ajuns asa, e drept. E pacat ca s-a ajuns ca imaginea asta, corespunzand unui mod schiop de raportare la realitate, sa manjeasca imaginea de ansamblu.

Acum nu ca as vrea sa ma dau exemplu, dar voiam sa subliniez ca mai sunt si altfel de oameni iubitori de glie si de neam. Iubirea nu se face doar declamativ, sub geam, cu lautari si strigaturi, atata tot voiam sa zic. Si cand iubesti pe cineva dar constati ca vecina are craci mai lungi sau bani mai multi, iarasi, nu-i nimic; nu inseamna ca esti fals, inseamna doar ca nu esti chior.

De ceva vreme ma tin sa scriu despre niste chestii. Care sunt bune la noi in tara. Deseori am senzatia ca ma confrunt cu un extremism  hiperbolic al opiniilor  - iarasi, caracteristic mintilor slabe si caracterelor cam smucite: doctorii sunt fie niste caini insetati de sange si bani, fie niste ingeri pe pamant, apostoli si martiri; tara noastra este fie axis mundi, fie latrina mundi; e ori fenomenal de bine ori fenomenal de prost; candidatul Xulescu e ori painea lui Dumnezeu, arhanghelul opozitiei si deschizatorul de drumuri spre rai, ori scursura societatii politice, lepra si miez gaunos al coruptiei; dascalii sunt ba datatori de genii in serie, ba incompetenti fătători de imbecili, și tot așa. (Scuze, abia acum mi-am pus diacriticile. Până mor am să încerc să mă învăț cu ele. Nici când mor n-o să-mi iasă)

Așa, și cum ziceam, minusculul meu obol patriotic constă în constatarea că există lucruri bune la noi. Serios. Dincolo de prezentul politic, zdruncinat de teroare, dincolo de fornăieli pompoase, există anumite lucruri extraordinar de bune la noi. Nu știu și nu cred că ne interesează cui se datorează - știu doar că am face bine să ne ținem cu dinții de ele, cât le mai avem.

Acum ceva timp era cât pe-aci să primesc ceva la tradus, o carte care avea în titlu cuvântul geek sau nerd, să fiu sinceră nici nu mai țin bine minte care dintre ele, însă tot citind primele pasaje, țin minte că ambii termeni se succedau destul de des și începusem să mă întreb cum am să-i traduc, având în vedere că termenul nostru - tocilar - nu redă exact sensul celor două cuvinte.

Și cum tot foiam și cântăream eu alternativele lingvistice, m-am înveselit. Am realizat că e bine că nu avem în vocabular termeni exacți pentru geek și nerd.

Mai precis, termenul tocilar vine de la a toci și ironizează pe cineva care tocește cartea, o învață pe de rost. E un termen peiorativ, care înfierează de fapt memorarea mecanică, automată, fără cap.

Dar asta e bine, oameni buni. Asta e bine, e fenomenal de bine.

Nerd înfierează cam pe oricine are preocupări intelectuale. Geek e un fel de nerd care a reușit să devină socially acceptable. Noi încă nu avem așa ceva în vocabular. Și asta e bine, e nespus de bine.

Încă nu e uber cool să fii prost, asta încerc să zic. Încă nu e minunat în clasele 1-12 să fii complet imbecil dar să poți să faci flic flacuri sau să șutezi la poartă. Nu la niver de accepțiune generală. Încă facem diferența - da, în sistemul ăsta de învățământ așa cum e el - între a înțelege și a toci.

Încă e ok să fii isteț cât ești mic. Încă nu devii ciuca bătăilor pentru simplul fapt că ești interesat de cunoaștere. Iar asta e un lucru bun. Puteți cârti, firește, puteți arăta spre o mie de paie din o mie de ochi, voi accepta asta, dar nu puteți nega că asta e un lucru bun. Încă e ok să nu fii dobitoc.

 Vă las cu articolul ăsta.
https://medium.com/@thatdavidhopkins/how-a-tv-sitcom-triggered-the-downfall-of-western-civilization-336e8ccf7dd0#.rkm0s23h2

Read More

Cum am redevenit om cinstit

Acum (prea) multe luni de zile m-am uitat ca curca-n lemne la niște adeverințe de venit, le-am pritocit cum m-am priceput și am trimis rezultatul în declarația 200, la ANAF. 

M-am consultat in privinta asta cu Laura, care mi-a zis sa stau chill ca nu sunt chiar 6% din veniturile declarate, ca se aduna nu stiu ce si se scade cu nu stiu cine, se imparte nu stiu unde si drept rezultat, ea n-a platit in veci mai mult de 50 de lei, si tot traduce si tot declara de ani de zile. Impacata cu perspectiva unei sume asa mititele, imi declar voioasa veniturile incasate pe langa astea taxate deja , de la jobul full time, pun scrisorica si declaratia in plic, le trimit si uit complet de ele.

Dupa oaresce vreme imi soseste o decizie de impunere, adică concluzia ANAFului cu cât am de plătit. Sinceră să fiu, dacă e să iei procentual, calculand total veniturilor mele obtinute din traduceri, suma era infima. Dar erau totusi vreo 400 de lei. Procentual o fi infim, dar concret si palpabil 400 de lei sunt cat se poate de remarcabili. Si pana la aia 50 de lei la care visam eu, mai e.

Si apoi am inceput sa ma gandesc cand i-as fi putut plati. Ce luna a anului ar fi propice lepadarii de 400 de lei?

Pai.

Decembrie clar nu, ca e luna de cadouri, mos craciuni si revelioane. Decembrie e ciuma pentru bugetul unui salariat.

Ianuarie e imediat dupa decembrie.

In februarie e ziua mea si a lui barbatu-meu.

In martie e ziua copilului, apoi urmeaza pac-pac 1-8 martie, mici prilejuri de dat in stanga si in dreapta flori, zambilici, martisoare, bombonele, chestii din astea cu valoare sentimentala si bon fiscal.

In aprilie de obicei e pastele.

In mai e 1 mai.

Iunie-Iulie-August strangem bani de concediu sau ii cheltuim. 

Septembrie reincep gradinitele.

Ar mai fi ramas octombrie si noiembrie, dar abia ce iesisem din ele.

M-am mai consultat o data cu Laura asupra a cat de moral dar si de prudent e sa iti platesti taxele la ANAF mai la sfantu-asteapta. Laura m-a asigurat ca n-o fi tocmai frumos, dar stie ea pe unii care si-au amintit abia anul urmator sa plateasca, si totul a fost ok.

"Doar nu crezi ca-ti pune poprire pe conturi", adaugase ea, amuzata, si eu am chicotit si eu de cat mai sunt de panicoasa.

Bai, si unde nu apare mai deunazi barbatu-meu, zicand cu lejeritate "ti-a venit nu stiu ce somatie de la ANAF". Odata mi s-a scurs toata buna dispozitie prin papuci. Ajung acasa, citesc somatia, titlu executoriu, etc, stimata doamna rau-platnica, trebuia sa platiti, nu platirati, nu-i frumos, platiti in 15 zile sau vai de curisorul si de conturile dumitale, semnat ANAF with love.

Rascoleste casa dupa decizia de impunere - nimic. Suna la ANAF, se poate plati fara ea? Nope, da mergeti ca v-o da pe loc. Unde? Pai la sediul sectorului dvs, nu? Bucuresti-Ploiesti 9-13. Deja ma vedeam ingropata in 400 de alti intarziati cu plata, explicand vreunei tanti de la ghiseu ca pai sa vedeti, am primit, am pierdut, nu stiu unde-i. Si penalizarile! cat or fi penalizarile! Si dumnezeule, or sa-mi popreasca astia contul de salariu. Fix inainte de salariu! Sau mai rau, fix DUPA!

Sun la M. si cer plata cash pentru ultima carte tradusa - apropos, o recomand , am sa vb despre ea data viitoare! - . Explic cam jenata ca sa vezi, taxele, decizia, somatia. Fetele de la MME ma cheama sa vin sa-mi iau banii in plic. Vin intr-un suflet, iau banii, si azi dimineata ma sui intr-un taxi si pornesc spre cruciada, cu gandul ca ma prinde pranzul intr-o mare de cetateni ingramaditi la vreun unic ghiseu.

Long story short, dar si in loc de morala - sa nu va panicati asa ca mine, da? Am intrat in sediu la 8.30 si la 8.34 iesisem, cu datoriile platite, inclusiv niste fulminante penalizari de 7 lei. Nu-i frumos sa nu platesti la timp, si dupa sperietura cu somatia am sa fiu mai prompta pe viitor (practic tre sa te incadrezi in jumatate de an, cam asa). Dar daca nu platesti la timp, cu tot cu somatie, hai ca nu-i asa rau. Sunt 3 casierii, vreo 10 ghisee, cocoane binevoitoare si la 8.30 azi erau in total 8 contribuabili, cu tot cu mine. 

Succes.

K., cetateanca cu taxele la zi.

Read More

Aproape martie

Undeva sub puzderia de clisee, pe sub fumul de mici si macelul ghioceilor, se infiripa o primavara pe cinste.
Undeva sub tarsaitul de bocanci si sosoni se ascunde toc-tocul pantofilor tai usori, undeva printre sube si pufoaice se itesc manecile tale de tricou.

Cred ca de-asta imi place primavara atat de mult, e ca o fiinta exasperant de optimista. Viata o ia de la capat, repetand exact aceleasi greseli care i-au inghetat sufletul iarna trecuta.

Isi iroseste zilele si averile pe mascari , se imbraca in culori ieftine, in rozul zambilelor, toarna cu toptanul pe ea parfumul dulceag al freziilor, se pune pe facut aceleasi juraminte naive, va fi totul verde, vor fi toate flori, va fi totul nou, si cumva, ceva din entuziasmul ei adolescentin ne contamineaza pe mai toti. Tanjim, calcam mai lent, clipim mai rar. Se deschide undeva in noi un loc de pus indragostirea-n el. Ne zapacim, nemaistiindu-l de anul trecut, si dam sa-l tratam cu zeama de urzici si vitamine. In jurul nostru, de la pisici la fluturi, de la caisi la brazi, toata natura se trateaza de zor, cu leacul potrivit.

Primavara suntem toti, un pic, macar un pic acolo in suflet, niste pustani iremediabil de optimisti, ferm convinsi ca a noastra e dragostea, si lumea, si toata lumina cruda a soarelui.

Read More

Nu v-am uitat

De curand m-am alaturat comunitatii The Never Forgotten Romanian Children. Comunitatea are ca scop reunirea copiilor de origine romana, adoptati in anii 80-90, cu familiile lor biologice. Acesti copii, acum adulti, nu vor sa faca reprosuri, nu imputa, nu cearta, nu intreaba. Vor doar  - si au tot dreptul - sa-si vada familia. Sa afle ce culoare au ochii mamei lor, ce voce are tatal, cati frati au si daca poate au si nepoti. O dorinta mistuitoare, care-i face sa caute si sa intrebe ani si ani de zile, sa se agate de fiecare posibil fir, fiecare urma, oricat de veche, oricat de stearsa. Sunt oameni care pornesc la drum inarmati cu o fotografie veche, doua nume si poate uneori amintiri cetoase. Sunt altii care au trecut prin iadul caselor de copii comuniste. Ii asteapta ani de eforturi, intrebari si cautari. Iar comunitatea aceasta le vine in intampinare.

Este o pagina creata si administrata de catre Ileana Cunnife Baescu. Eforturile sale au fost initial de natura personala. Apoi, a ajuns sa ajute si alti oameni, din ce in ce mai multi. In prezent, sute de oameni i se adreseaza Ilenei, pentru a fi ajutati sa-si regaseasca familiile biologice. Citez din prezentarea sa:


Pe 24 ianuarie 2015, o tânără româncă stabilită în Irlanda din anul 1996, Ileana Cunniffe Baiescu, a creat o pagină pe comunitatea Facebook cu speranţa de a-şi îndeplini un vis important, găsirea fratelui ei biologic Victor Constantin MARIN, adoptat de la locul lor de origine, Scutelnici, judeţul Buzău, România. După mai mulţi ani de căutări şi neavând nici un rezultat, i s-a părut o idee foarte bună să transfere în cele din urmă căutările în mass-media sociale, o cercetare rapidă, şi aici a găsit mai multe pagini, grupuri şi profile a sute şi sute de români adoptaţi. "Am citit totul, de mai multe ori, asigurându-mă că nu-l sar tocmai pe fratele meu care s-ar fi putut afla printre ei. Am început să vorbesc cu ei, întrebând dacă ei ştiu ceva, dar din păcate nimeni nu ştia nimic. "Să se dea bătută? Nicidecum!! A fost atât de clar că majoritatea oamenilor de pe aceste pagini şi grupuri sunt în căutarea cuiva, a familiei biologice sau a copilului adoptat; cunoştinţele lor despre CUM să-i caute, păreau atât de puţine şi de vagi. ”Căutarea ajutorului nu mai avea rost aici, ea a devenit instantaneu, cum pot ajută câteva persoane de aici în căutarea familiilor lor? Am luat o singură persoană la întâmplare, un tânăr român în căutarea fratelui său adoptat în Irlanda, câteva minute mai târziu am vorbit pe chat. M-am oferit să-l ajut. I-am cerut să aibă răbdare o oră sau două, ca să mă gândesc cum să continue căutările. Mai târziu în acea seară am creat "Copiii niciodată uitaţi ai României’’ o pagină de comunitate pe Facebook, şi m-am mai implicat în alte două căutări ... a două zi, una dintre ele a avut succes, a fost prima familie pe care am reunit-o. Am plâns şi am râs cu ei în acelaşi timp. Le-am simţit emoţiile cele mai profunde şi le-am înţeles sentimentele de dragoste şi regăsire, din toate punctele de vedere . „A fost minunat!!”

Pe parcursul primului an al activităţilor paginei de Facebook, mii de oameni din România şi de peste tot în lume au intrat în contact şi au împărtăşit, cu noi sau pentru noi, cele mai incredibile poveşti, poze, articole, opinii, proiecte, experienţe din timpul adopţiei, căutările de familie, sentimente - în principal ale copiilor români adoptaţi sau ale celor rămaşi acasă. Pagina noastră de Facebook a devenit în puţin timp una dintre cele mai cunoscute pagini de pe media sociale, care ajută şi sprijină români adoptaţi în căutările lor şi în reunirea cu familiile lor biologice. Peste 300 de cereri de căutări de familie au ajuns pe pagină în primul an, 88 dintre ele au avut succes, inclusiv prima căutare a fratelui adoptat în Irlanda. "O experienţă copleşitoare, cuvintele de abia pot descrie sentimentele şi emoţiile implicate. Fiecare poveste este atât de unică, fiecare călătorie este atât de uimitoare. În spatele fiecărui număr se ascunde un vis adevărat, o persoană reală care speră şi visează, şi-i caută în mod constant pe cei care le-au dat viaţă, sângele lor, familia lor.” Pe parcurs, Ileana a început să colaboreze cu câţiva voluntari minunaţi pentru a o ajuta în multele căutări de familie din România şi mai mulţi care să ofere ajutor pentru a facilita traducerile acolo unde este necesar; cu toate acestea, din cauza numărului tot mai mare de cereri, este tot mai mare nevoie de a avea ajutor şi sprijin. 

Cum putem ajuta:

*  Ileana are nevoie de un voluntar pentru website content management si admin. Site-ul este momentan in constructie. Template-ul este gata, trebuie adaugat content si administrat.
*  Promovare media - bloguri, presa. Preluati, va rog, anunturile care apar pe pagina.Orice efort, orice cunostinta ajuta. Tineti, va rog, cont de faptul ca este un efort 100% voluntar, altruist, si lipsit de componenta financiara. Singurul scop al eforturilor acestei comunitati este sa ajutam cat mai multi adoptati sa isi regaseasca familiile biologice.
*  Oferiti-va serviciile de tradus, interpretariat daca este cazul - contactati-o pe Ileana pe pagina sa.
*  Ajutati cu informatii, daca sunteti din localitate sau daca va pare cunoscut cineva. Chiar si un mic fragment de informatie e de folos.

Ca incurajare - la cateva ore dupa ce am tradus mesajul unuia dintre cei care-si cauta familia, mesajul a fost shared pe FB de cateva sute de ori. Cineva i-a recunoscut tatal in cele doua fotografii pe care le-a oferit. Florin si-a regasit familia, cu ajutorul tuturor celor care au facut un gest, cat de marunt. 

Mie mi-a luat cateva minute sa-i traduc rugamintea. Celorlalti le-a luat cateva secunde sa dea share, sa priveasca mai atent fotografiile, sa intrebe, sa ofere un numar de telefon. Toate aceste cateva minute si secunde alina suferinta unei vieti intregi de cautare nerodnica. Va rog, alaturati-va acestei comunitati. 

Read More

Plictisitoarele noastre meniuri

De multi ani de zile imi vand zilele pe bani. Ca si voi, probabil. Muncesc de dimineata pana seara. Tot ca si voi, de multi ani de zile mananc la pranz pe tejgheaua altora. Obicei pe care incerc sa-l reduc cat de cat si sa-l inlocuiesc cu adusul pachetelului.

Ei, si in atatia ani de mancat ba aici ba dincoace, ba la impinge-tava, ba la mai-doriti-un-platouas, ba cu tacam de plastic ba cu sfesnic si stergar - mai rar, e drept - m-a cuprins o plictiseala de moarte si o mare lehamite de mult cotcodacita bucatarie romaneasca.

Pentru ca nu e aia. Bucataria romaneasca mercantilizata, de toate zilele, cea din restaurant, fie traditionalul cu stergare si oale pe pereti, fie tot traditionala dugheana din piata, cu fum si bere, fara nisa selecta, bucataria omului care mananca zilnic ca-i e foame, nu de alta, in oras, nu are nici in clin nici in maneca cu bucataria romaneasca traditionala. Bucataria romaneasca actuala e o bucatarie a lenesilor grataragii. E un fast food cu catrinta, un mecca al fripturistilor fara papile. E plictisitoare, anosta, gatita in graba, mancata in fuga, digerata in ghionturi.

Difera in principiu calitatea si nu diversitatea felurilor oferite. Diferenta de la 15 la 60 de lei se regaseste in detalii - de altfel importante, valide - cum ar fi: daca ciorba de burta e o zoaie apoasa sau o minune cremoasa, daca legumele din ciorba de vita sunt congelate sau nu, daca friptura e o masa spongioasa, lipsita de gust, sau o felie frageda, aromatizata bine. Deci nu aici bat. Exista locuri in care se mananca bine si locuri in care se mananca prost, si de multe ori calitatea este valid demarcata de pret. Insa in majoritatea locurilor se mananca aceleasi feluri de mancare:

Ciorbe: burta, vita, pui, supa. Unele care se doresc mai chique se arunca la o supa crema de ciuperci, invariabil prea sarata si fara unt.

Felul 1: Friptane. Pur si simplu bucata de carne + bucata de carbohidrati sau, pentru demoazele, legume. Ceafa, snitel, ma rog, diverse denumiri, buc ati mari si bucati mici, frigarui, vrabioara, antricot. Ideea e ca ai o bucata de carne cu o bucata de altceva de umplut matzul. Afumata sau cruda, mai mare, mai mica, mai tare, mai nu stiu ce.

Mancaruri gatite: aceeasi bucata de carne, cu sos. Sosul e obicei e alb, pe baza de smantana sau faina, sau un sos de rosii. Denumirile nu mai prididesc , pacat ca imaginatia nu contamineaza si bucatarul. Vanatoresc, tiganesc, picant, stramosesc, taranesc. E fix acelasi sos, dar ici colo ii mai scapa o ciuperca, dincoace un piper.

Peste: in loc de bucata de carne, acum aveti o bucata de peste. Garnitura la randul ei tot pe-acolo bate.

Desertul: clatite si papanasi, ca-s safe bet si rapid de facut. Ici colo, un tort al casei, si cumva se pare ca toti bucatarii traiesc sub acelasi acoperis, pentru ca toate torturile casei sunt la fel. Ici colo, cate un local indrazneste sa iasa din front cu un carrot cake. Cei care nu mai vor sa-si bata capul cu asa ceva iti trantesc 3 cupe de Betty Ice si te-au linistit. Daca-ti mai pun si 1 gogosica congelata si 3 bete Finetti, se cheama ca le-a iesit profiterol.

Cam asta e. Cam asta mancam zilnic. Corporatisti, avocatei, studentasi si cine si-o mai pierde zilele si veniturile medii zi de zi la munca, vanand pauza de masa. Fireste, Dinescu o hali altele la conacul sau dar asa si Zeus bea ambrozie, ce ne pasa noua de el? Ideea e ca, spre iritarea mea, regasesc plafonarea asta culinara in restaurante mai cu staif, dintr-alea in care duci strainii ca sa "see how we eat in Romania, sir". Si poate chiar asa am ajuns sa mancam, nu stiu ce sa zic.

Eu nu cred insa ca 4 felii de carne si 2 feluri de sos sunt definitorii pentru cultura noastra culinara. Cred ca din ratiuni pragmatice, din precautia vanzatorului, asortata cu comoditatea si condescenta cumparatorului, educatia noastra culinara s-a deteriorat treptat, pana n-a mai ramas mai mult de-un ciot. Observati sper ca nu ma bag peste bucatariile altor tari, desi fireste ca si acolo, dintr-o paleta enorma ramane uneori un biet kebab, caricaturizat.

Sunt multe feluri de mancare gatita care trec de pragul carne fripta + darab de paine, si sunt cat se poate de autentice si onctuoase in gust. Inteleg prudenta si limitarile mancarurilor de restaurant, dar chiar cred ca nu sunt singura care s-ar bucura sa regaseasca vreodata, in comert, finetea sosului unei mancari de gutui cu pui. Sau aroma distincta a mancarii de prune afumate. Sau mangaierea matasoasa a tuslamalei. Delicatetea fragila a laptelui de pasare. Miile de feluri in care se poate innobila un chec. Gutui umplute cu nuci (daca poti umple mere, SIGUR poti umple si o gutuie). Explozia de culori si gusturi dintr-un ghiveci varatec. Uluitorul contrast de arome din supele cu visine ale ardelenilor, mix care l-ar pune in cur instant pe Jamie Oliver. Coltunasii moldovenesti, cu branza dulce. Bulzul autentic (nu, nu-ti trebuie 5 ciobani, 4 ceaune, 6 sarici si 3 turme de oi sa faci un bulz). Varzarele si julfele moldovenesti. Suba basarabenilor.

Sunt doar cateva exemple, insirate din varful limbii si sertarul cel mai apropiat al mintii. Multi dintre voi n-ati mancat asa ceva si nici nu veti manca. Bunicile mor, restaurantele calculeaza prudent ca mai bine ar fi sa va dea paine cu carne. Dar daca as putea, eu asa ceva as arata unui strain ca mananca / mancau romanii. Alfel, indiferent daca il ducem la Cocosatul sau la mai stiu eu ce local cu staif, din toate meniurile astea "traditionale" se desprinde acelasi zbieret jenant: "Am taiat porcu, baaaa!"

Read More

Fie ca

Oameni buni, știu că în ultima săptămână SMS-urile și tag-urile de FB cu fie ca au acoperit cam mare parte din toate urările posibile și imposibile pe care le puteați primi. Eu m-am urnit mai târziu, așa că îmi mai rămân doar câteva urări mărunte pe fundul sacului, pe care le înșir aici.

Fie ca:
1. să aveți veșnic semnal la telefon, chiar și la țară sau la munte
2. să vă amintiți în mod miraculos de ziua soacrei dar și de aniversarea primei întâlniri
3. cu două zile înainte de salariu să descoperiți 50 de lei în buzunarul unor blugi
4. la Secret Santa de anul viitor să vă pice un om pe care chiar îl știți cât de cât
5. să scăpați telefonul în cap anul ăsta doar de 25 de ori, și să se crape doar de două

Sper că ați avut niște sărbători frumoase. Un an nou fericit tuturor!

Read More

Gombiți și ciupize de Haolin

Doamne, Alex, cât de dor o să-mi fie de cuvintele tale stâlcite. Realizez că în câțiva ani n-o să mai pronunți mai nimic greșit. De undeva văd că ai nimerit și să-l zici pe R corect, de la noi clar nu. Dar până atunci, voiam să-ți zic (îți las și mail, pentru când vei fi tu mare și cu dicție impecabilă) că ne vine să te mâncăm cu tot cu urechi când zici:

Gombit / gombiți = zombie / zombies
Haolin = Halloween
Ciupiză = Surpriză
Pițial(ă) = Special(ă)
Cautol = Calculator
Papaloni = Pantaloni
Pimamale = Pijamale
Tăititică = Cărticică

și multe altele care nu-mi vin în cap acum. Ar trebui să-ți fac un dicționar, pe care să-l citesc peste vreo 30 de ani, bocind și stalkuindu-te pe Facebook.
Uof. Mic mai ești.

Read More

Hai mulțani

În viața mea nu mi-am început așa tradițional ziua de 1 Decembrie. Firește, nu cred că la fel de tradițional ca Furdui Iancu, de exemplu, sau Fuego, dar orișicât.

M-am trezit cu cartea lui Delavrancea sub nas (luată ieri, 5 lei, Inmedio) și am citit vreo două povestiri (De Moș Ajun, Bunica, Bunicul) de era să mă pun pe bocit și să mă culc la loc. Dar ceva, ceva a biruit, m-a făcut să mă smulg din așternuturi și să umblu prin casă, chit că mă culcasem la două și mă chemase copilul dintr-un pat în altul pe la 6, când descoperise evadarea.

Ce era să fie? Patriotismul? Pisica cu ritmuri circadiene criminale? Dorința de a vopsi balconul pe dinafară în lavabilă tricoloră ignifugă? Fanfara locală, care uneori își testează instrumentele pe nunțile din vecini! Veacurile de istorie care merită amintite și slăvite în fiecare an fix 1 bucată zi, pân'pe la douăspce fix, că apoi se face prea frig?
NU!

Slana.
Am făcut slană cu usturoi și boia, fiartă în moare. Am făcut prea multă și n-am avut macră sau împănată de loc, soțul fuge de ea  - și de mine după ce o mănânc - ca un moroi de sabia sfântului Andrei, dar mie îmi place. Mă culc cu gândul la ea, mă scol cu gândul la ea. Singurul regret e că acuși mi se termină mini-concediul și, oricât de patrioți mi-s colegii, mă tem că slana în moare cu usturoi și boia, cu ceapă și pâine proaspătă, e pe lista produselor banate de la pachețel.

Mulțani români, să fiți mai harnici, mai norocoși și mai buni. Că restul am tot fost.

Read More

The bitch gene

eu am o teorie.
o teorie antropologico-sociala
chit ca nu sunt antropolog si nu mi-am dat licenta nici pana in ziua de azi in sociologie sau altceva
DAR teorie tot am
check this out:
sincer cred ca exista
a bitch gene. care poate fi submisiva sau
dominanta
fix ca pistruii
sau
nu stiu
ochii verzi
si cred ca gena avea sens in
epoca de ...whatever, piatra, lemn, scurmat dupa radacini
pt ca
practic vorbind femeile ramaneau prin pesteri. si nu puteau vana
ca aveau boraci mititei
probabil the bitch gene developed as a cautionary measure
pt ca
cu cat erau m multe muieri
cu atat m putine sanse la impartit hrana
nu stiu, venea boul ala cu un crac de mamut si zicea
"i dont care, descurcati-va"
"faceti un bors, ma duc sa ma culc"
deci
antropologic vorbind,
coeziunea feminina nu are sens si este
damaging
risti sa se duca genele si mamutul aluia la alta.
hence, the bitch gene
however, barbatii aveau nevoie de cooperare ca sa prinda ceva
pana si o broasca
de aici
the buddy gene.
[/theory]

Read More