XIAOMI ROBOROCK 2

Salutare!
Mi-am luat și eu Roborock 2, varianta cu mop, deci las un feedback initial - pozitiv la superlativ deocamdată.

1. De unde

Până la urmă din Romania, cu 1900. De pe eMAG. Cu gândul la service, retur, garantie etc. Stiu ca si pe Aliexpress e posibil să scrii ca ai o problema si sa primesti piese de schimb etc dar nu prea pricep cum faci o diagnoza din Ro în China dacă nu stii care senzor s-a dus, sau daca e placa de baza, etc. M-am gândit că 24 luni de garanție, service în același oraș etc etc merita vreo 300 lei in plus. La "chineji" îl găsiți intre 1600-1700 din ce am văzut eu, dacă nu aveți temerile mele. Paranteză: Am instalat extensia Pricy de cativa ani. O recomand călduros. Prețul produsului asta a fluctuat infim pe piata din ro, +/- 100 lei sa zic, in ultimii doi ani. "Discounturile" de pe eMAG in schimb, văleu. Ieri de exemplu era "redus" cu 41%". Azi fix acelasi pret afiseaza o reducere de 22%. Si tot asa. În fine, nu-i redus nici o laie if you ask me. E vreo 2000 si uneori il puteti prinde la 1800-1900. Pricy e o extensie gratuită pentru Chrome și te ajută să vezi fluctuațiile reale (if any) de preț ale produselor, ignorând diverse bullshituri cu mamă-mamă ce reduceri, ce black friday, black monday, black everyday. Cele la 1300 sunt fara mop. Am auzit ca sunt si alea ok, dar eu am preferat sa si spele pe jos. Daca-i bal, bal sa fie.
2. În cât timp a ajuns

În jumate de zi. Eu una m-am lecuit să mai dau banii înainte la eMAG vreodată. După mult prea multe comenzi întârziate, zăpăcite, etc, după prea mulți curieri nesimțiți, după stat degeaba în casă așteptând să vină „între 9 și 17” ca după aia să aflu că nu eram la adresă, etc, am decis că eu nu mai plătesc în avans în viața mea. Ca să vezi coincidența dracului, când aveau de luat vreo 2000 lei de la mine mi-au trimis pe la 3 dimineața mesaj că mi-a sosit pachetul. Am observat că aveam un punct Easybox de ridicare fix lângă strada mea și am decis să sar și peste etapa în care eu și un curier încercăm fără entuziasm să ne nimerim în același timp și spațiu.
2.1 Cum funcționează eMAG Easybox:

1. Am plasat comanda. 2. NU am mai plătit în avans, vezi mai sus de ce - am și eu o limită 3. La metodă de livrare am selectat punct de ridicare - o adresă apropiată mie. Ăla cu Sameday, nu ăla cu Poșta Română. Să scap de curier și să dau de pensionari și poștărițe, no thanks. 4. Cum ziceam, pe la 3 dimineața mi-au scris că mi-a sosit. Primești SMS și email. M-am dus după serviciu până la OMW-ul unde era plasat punctul de ridicare. 5. Ajungi la un perete cu cutii metalice, încuiate. Cam ca un vestiar. Te uiți în email / SMS și tastezi pe panoul punctului de ridicare PIN-ul primit. Parcă merge și cu QR code. 6. Plătești cu cardul. Ușa compartimentului în care e produsul tău se deschide. Sau mă rog, se descuie. 7. Ia-ți ce ți-ai cumpărat și du-te acasă. Din momentul sosirii, produsele sunt ținute câteva zile în punctul de ridicare, apoi probabil se anulează, habar nu am. Personal cred că dacă mai iau ceva de pe eMAG așa am să procedez.
3. Instalare

Sorry guys, sunt din generația veche, nu fac YouTube video cu unboxing și altele. I dont mind, dar n-am timp. Va trebui să citiți, eventual pun vreun screenshot.În cutie găsiți aspiratorul, docking station, cablul, manuale și niște piese de schimb.
3.1 Aplicația

Aplicația se cheamă acum Xiaomi Home, o găsiți pe Google Play pt Android. E destul de intuitivă, nu prea are ce să vă dea bătăi de cap în ea. Din această aplicație puteți face chestii cum ar fi: Vă puteți numi și conecta casa, camerele cu diverse smart devices Xiaomi pe care le mai aveți. Noi avem și trotinetă de la ei și cântar, dar nu vede cântarul - n-o fi destul de smart pentru app, habar nu am. Puteți instrui aspiratorul să aspire anumite zone sau toată casa, sau să dea cu mopul. Puteți seta o zonă în care să NU se ducă. Puteți vedea diverse date legate de device și activitatea sa Și multe altele.

Nu uitați să-i dați parola de WiFi aspiratorului ca să se poată conecta.
E posibil să ceară și update de firmware, mie mi-a cerut.
NU va face update dacă e f scăzut nivelul bateriei.

Asamblarea propriu-zisă constă în:

1. Găsit loc pt docking station și un plastic menit să ferească podeaua de umezeală de la mop - deși îți zice să scoți mopul când e la încărcat, deci nu pricep ce mare fâs era. Eu l-am pus sub un birou.
2. Conectat aspiratorul la docking.
3. Conectat aspirator la app Xiaomi Home.
Se încarcă f rapid, deci în scurt timp puteți să-l puneți la treabă.

4. Activitate

4.1 Aspirare

Strângeți de pe jos înainte să-i dați drumul. Dacă aveți tot felul de jucării, lego, cabluri, sârme etc pe jos, scaune și scăunele, se va împotmoli o parte și va ocoli altă parte. Pe cât se poate, lăsați-i calea liberă.
E rapid, mie mi-a aspirat un apt de 60 mp în vreo 20 minute. 
Prima dată dă conturul camerei, apoi începe să-l aspire. NU se izbește de mobile, ca Dirt Devil, nu boncăne. Dacă găsește un obstacol, îl ocolește a doua oară când trece pe acolo.

Se poate seta să aspire mai tare pe covor. Eu am doar două covoare scurte. La astea lățoase cică nu e recomandat. Nici pt cele negre.

4.2 Spălare 

În rezervorul semicircular încape o cantitate mică de apă, care se scurge pe o laveta prinsă de talpa mopului într-o parte cu arici. Este indicat să o spălați la fiecare 30 minute de activitate, ca să nu plimbați jegul dintr-o parte în alta. 
Atenție! Nu smuciti laveta, după ce desprindeti partea cu scai / arici trageți ușor de extremitatea opusă în lateral, e prinsă într-o șină.
Activitatea de aspirare e diminuata de mop, deci recomandarea generala este să aspirați mai întâi, apoi să-l puneți să dea cu mopul. După ce termină activitatea, se duce singur la încărcat. E recomandat să-l lăsați în pace. Nu se strică bateria dacă stă în docking mult timp, dimpotrivă, îi prelungește viața (dont ask why, citesc și eu din manual)Încă nu m-am lămurit dacă este sau nu ok să adaugi soluții de curățare în rezervorul cu apă. Umblă vorba că da. Dar n-am găsit o sursă oficială să confirme.

5. Întreținere

Piesele se curăță la intervale diferite. Metodele și intervalele recomandate de timp se găsesc în manual.Manualul se găsește într-o multitudine de locuri, chef să aveți să-l citiți doar: pe diverse site-uri de retailers, în format fizic în cutia aparatului, într-un capitol al aplicației de pe mobil și probabil și pe site-ul oficial al producătorului. E scris destul de ok, deși cam blunt la anumite faze: 
„Do not allow children, people with certain mental disabilities to use this device”.
Ceea ce m-a aruncat instant în valurile introspecției.
Am să revin cu păreri la un an după achiziționare. Acum, desigur, totul e roz. Sperăm la aceleași nuanțe și peste 12 luni de utilizare zilnică.


Have fun!

Read More

Lex et Honor

Miercuri la ora 10.00 Alexandra a fost vazuta pentru ultima oara in viata. Mersese în Caracal să scoată bani de la un bancomat și se întorcea spre casă. Se alătură multor celorlalți care pleacă „la ocazie”  și se urcă în mașina lui Gheorghe Dincă, un mecanic auto de 57 de ani. E ultima oară când o mai vede cineva în viață.
Între miercuri dimineața și ora primului apel se scurg 24 de ore în care un copil de 15 ani e torturat, bătut, legat, violat. Trece întreaga zi de miercuri, trece întreaga noapte, se crapă de ziuă, răsare soarele. Undeva în toate aceste clipe infinite de chin încă mai bate o inimă de 15 ani, care dă dovadă de curaj și dârzenie în fața morții. Legată, violată, înspăimântată, fata reușește să facă ce ni se spune tuturor că ne va fi de ajutor în orice situație de impas real: sună la poliție.

Trei apeluri, 19 ore și multe bâjbâieli mai târziu, poliția intră în casa unde fusese ținută captivă. Alexandra deja nu mai există. A fost făcută bucăți și topită în acid. Până în ultima clipă a luptat pentru viața ei. Singură. În urma ei rămâne un cor de scuze, regrete și bâlbâieli.

Mediatic se tot pune accent pe STS și pe păgubosul, inutilul, imprecisul sistem de localizare. Cred că-i mai ușor așa. Se poate politiza - cine l-a implementat, cât ne-a costat, bănișorii noștri unde s-au dus - , se poate plimba vina - STS către operatorul de date mobile, poliția înapoi spre STS - , se pot face declarații și se pot solicita demisii triumfătoare.

Dar mie nu-mi iese din cap că între 3 dimineața și 6 dimineața, 3 ore, niște oameni s-au plimbat au supravegheat o casă din care se auzeau țipete de „Lasă-mă că mă omori!” și au așteptat să se facă ora 6. Pentru că atunci scria pe mandat că trebuie să intre. Vecinii auziseră țipetele și chemaseră și ei poliția. Un mic public s-a format deci, timp de 3 ore, în fața casei în care o fetiță era violată, torturată, tranșată, ucisă. În care ultimele pâlpâiri ale unei inimi s-au stins. Vecinii au chemat poliția, pentru că așa se face. Poliția a așteptat să se facă ora 6, pentru că așa se face. Nimeni n-a depășit micul său perimetru de cum-se-face. Trei ore, trei ceasuri, 180 de minute, în care un copil e ucis peste drum de cei pe care i-a chemat în ajutor.

Fostul șef al poliției a invocat un vid legislativ. Dar legile nu pot suplini vidul uman. Nu cred că mai suntem mulți oameni. Nu cred că ne mai bucurăm de toate însușirile care ne conferă acest statut. Nu e nevoie să fim cu toții bestii malefice care topesc copii în acid. Umanitatea se leapădă treptat din noi, năpârlește fir cu fir, pas cu pas, dosar cu dosar, procedură cu procedură. Își găsește scuze să alunece din noi, dezumanizarea își găsește statistici de care să se sprijine, cum ar fi când privești în ochi un părinte îngrozit de dispariția fiicei sale și-l avertizezi că dacă s-a dus „cu unu”, e bun de plată.
Uite că s-a dus cu unul. Uite că s-a dus de tot. S-ar fi dus acasă, dar unul a luat-o cu el și a ținut-o cu el până s-a transformat în iad.

Cine mai ajunge acum în poliție? De ce vor oamenii ăștia să se facă polițiști? Când eram mici, cei care răspundeau spuneau că vor să lupte cu hoții, să apere oamenii, să fie eroi. Dar într-o țară în care hoții și criminalii se preling din toate crăpăturile ruinelor noastre, neatinși, ce-și mai doresc, de fapt, acești oameni? Ce-și doreau cei care au stat lângă casa în care a fost ucisă Alexandra, timp de trei ore? Să se facă ora șase. Ca să fie ca pe mandat. Ca să fie bine, să nu fie rău. Râdem, glumim, dar nu ieșim din procedură. Ora șase scrie, la ora șase intrăm.

Nici cel mai competent serviciu de localizare nu ar fi putut-o salva pe Alexandra, dacă aceștia erau desemnați să fie salvatorii ei. Salvatori care au decis că posturile lor, lefuțele lor, liniștea lor, mandatul lor, intervalul lor alocat de timp pentru intervenție e mai important decât țipetele unei fetițe care trăia iadul, la câțiva pași de ei. Să fi fost copilul lor, așteptau ora șase? Celor care tot încearcă să justifice astea  - să fi fost copilul vreunuia dintre ei, credeți că așteptau cuminți ora șase?

Desigur, acum defulăm mediatic. Să fie și el stropit cu acid! Să i se taie boașele! Să facă închisoare pe viață! Să i se facă și să i se dreagă! Să le moară și ălora copiii! Praful să se aleagă! Și toate aceste blesteme parcă ne fac să ne ușurăm un pic. Dar știi ce, nimic din ce-i dorim nu i se va întâmpla. Nimic. Știm bine asta. Dar aruncăm o bălăcăreală pe geam și ne simțim cumva mai bine, am făcut și noi ceva, ne-am manifestat furia.
Nimic nu va scuza și nu va justifica faptul că mai mulți adulți inerți au stat și-au așteptat joi, pe 25 iulie 2019, să se facă ora șase. Și oamenii ăștia nu sunt singurii care vor aștepta să se facă ora șase. Oamenii ăștia au așteptat tacticos și alte ore șase. Au ignorat multe, multe alte apeluri la ajutor. Femei înjunghiate după nenumărate rugăminți de protecție, ordine de interdicție ignorate, strigăte de ajutor luate în râs, copii tranșați, atâtea și atâtea blestemății care ar putea fi evitate dacă undeva, în structurile putregaiului ăsta, ar mai bate o inimă, ar fi oameni. Nu lepre care așteaptă să se facă ora șase.

Read More

Despre luceferi și altele

Mergem spre casă de la școală. Alex e cu gândurile lui, eu cu ale mele. Împreună, ocolim rahații de câine. E mai solicitant decât ați crede. Prea multe gânduri. Prea mulți rahați.

- Mama?
- Mmmm?
- De ce a murit Eminescu?
- A fost bolnav, răspund eu automat, apoi îngheț. Poetul nepereche, năruit de sifilis, mort într-un ospiciu, sărac și nebun. În ce m-am băgat?

- Ce boală a avut? continuă Alex.
Să-i zic că gripă? Nu, că e epidemie și se sperie naibii. Apendicită? God.
- E.. o... De la.. Nu se știe exact. De la o boală netratată bine.

- Se ia?
- Se ia. (Te rog, nu mă întreba cum. Nu întreba cum. Nu întreba cum. Nu-s pregătită nu neapărat să-ți zic despre bolile cu transmitere sexuală, cât să aud de la dracu știe ce profesor cum i-ai repovestit tu ce-ai înțeles din moartea poetului și demența sifilitică.)
- Cum?
-  Tocând banii strânși chetă de Maiorescu cu Junimea pe curve în Viena  N-aș ști să spun exact, avea mai multe probleme, dar ideea e că acum nu cred că mai mori de la așa ceva, pentru că între timp au apărut tratamente pentru toate afecțiunile de care suferea...

Și mintea copilului meu face din nou un salt, scoțându-mă din tot buclucul ăsta cu luceferi în mizerie și boli dificil de explicat.
- Mă întrebam. De unde știi care-s mâinile și picioarele la o caracatiță?

Read More

Noi achizitii care nu prea m-au dat pe spate.

CROCK-POT

Am detaliat intr-o postare mai veche cum m-am lasat influentata de trendul cu slow-cookerul si cum nu mi se pare mare chestie, fiind practic doar un recipient in care poti sa faci chestii rasfierte si rascoapte.

Nu m-am razgandit prea mult, cu o singura exceptie notabila - da, ies sarmalele ok la el, si le pot lasa peste noapte. Dar m-am trezit pe la 3 dimineata visand ca sunt la nunta. Serios, nu e firesc sa te inunde la asemenea ore mirosul de sarmale sau ce-o mai fi.

Dar ma rog, sarmale in somn - un argument hotarator ca sa nu mai vand crock-potul. Ma pregateam sa-i fac vant cu 50 de lei. Il mai tin.

USCATORUL DE RUFE

De vara trecuta ne-am luat masina de spalat cu uscator, si sa fiu sincera, nu stiu daca e chiar asa mare rahat. Nu zic, cand ploua sau e inghetat, e foarte fain sa nu stai sa astepti cu zilele sa se usuce. Dar in rest, nu stiu la voi, dar eu scot rufele din uscator ca din gura vacii, deci timpul economisit ca nu mai stai sa le întinzi se triplează călcând trilioanele de cute pe care le face fiecare chestie uscată acolo. Și da, le scot imediat.

Also, micșorează chestii, ceea ce nu e deloc un aspect de ignorat. Chestii pe care scrie că ba da, le poți usca. Probabil nu le-a încăput să scrie „ba da, le poți usca dacă vrei foarte multe bustiere și chiloți pentru păpuși”.

Deci all in all, nu pot spune că întrevăd mărețele avantaje. Mult mai avantajos mi se pare să-mi vină dracului hainele după ce le spăl.

MOPUL CU ABURI

Mi-am luat și eu unul, pentru că toată lumea îl laudă, omg, eu spăl gresia cu mopul cu aburi, eu spăl perdelele, eu rosturile, eu tavanul, eu pereții, eu mă spăl pe dinți cu el (ok, glumesc), în fine, mamă, e super mega uber cool.

Am luat unul second, ca să fiu sigură că dacă iau un rahat nu plâng după prea mulți bani. Un model Ariete, f lăudat, dar de la o tanti care nu se sinchisise să-l desfacă din cutie. Deci second dar nou, oarecum.

Cred că am luat un rahat.

În afara faptului că lasă pe jos mai călduț și mai puțin jilav, nu văd NICIUN alt avantaj. Ba chiar îmi e dor de mirosul produselor de curățenie pe care le foloseam. Și insist mai mult dacă dau de mâncare lipită sau alte alea.

Mda, deci cam asta e. Dacă vreți să citiți advertoriale despre cum cutare rahat v-a schimbat viața, v-a lungit ... potența și v-a scăzut glicemia, citiți pe la alții. Pe la mine citiți cum, uneori, dau banii pe niște chestii care nu-s nici prea prea, nici foarte foarte.

Read More

De ce ți-e dor să mănânci?

De ce vă este cel mai și cel mai dor din copilărie, dintre chestiile de mâncare?

Mie mi-e dor asa:

- de pâinea prăjită la jar (n-am jar, am toaster, asta e). Se înfigea în țepușă și se rotea, cam cum fac americanii cu marshmallows, până era aurie și frumoasă. Și nu-i la fel la toaster, of, Doamne.

- de mâncarea lui mamaie cu gutui si un sos mătăsos, care nu mi-a ieșit nicicum la fel, oricâte rețete am încercat

- de brânza olteneasca, pe care am cautat-o cu disperare în București fără sa o găsesc- era cremoasa, și se vindea în putini cu zer. Trecea unul zbierând că vinde brânză, ieșeai în poartă, scotea un cântar și un cuțit și îți tăia o felie mare, untoasă, albă. Era fabuloasă. Bătea la cur orice feta.

- De păsatul mamaie-mii, adică o mămăligă moale (dar fiartă), înnobilată cu o lingură de untură

- de vărzarele bunicii. 92 de ani a trăit și 92x92x92 de șanse am avut să stau să învăț de la ea cum se fac, și uite că n-am învățat. Aluatul era ușor crocant și frăgezit de ulei, fără să fie slinos. Combinația între acreala verzei, îmblânzită de un pic de zahăr (da, știu, evil, am menționat partea cu A TRĂIT 92 DE ANI?) și repezită de pișcăciunea piperului era fabuloasă.

- de fapt de încântarea, cred, cu care rodeam orice, fără să împart și să disec totul în carbs, monosaturate, sugar, cancerigene, chestii care îngrașă, chestii care balonează, chestii de la care dor dinții și tot așa. Schija aia de trupușor digera tot și rodea tot cu încântarea unui episcop uitat în pivniță. Pofta aceea dublată de veselie și curiozitate n-am mai regăsit-o vreodată; am fost de atunci flămândă, pofticioasă, sătulă, scârbită, plictisită de mâncare, dar n-am mai avut acea scânteie de optimism culinar de atunci.

Of. Doamne.
Când vine fiu-meu musai să-i fac cheesecake și toate clătitele pe care le vrea.

Read More

Sărmanii copii?

Sunt după o noapte cam de nesomn și mi-am agățat privirea, să n-adorm de-a binelea, de un articol.

Care deplânge soarta copiilor din marile aglomerații urbane, cum se duc ei între școală, after school, cluburi, într-un ping pong al vicisitudinilor orgoliilor părintești. Și că un copil între 6 și 12 ani ar trebui să aibă 4 ore zilnic de joacă pe afară, liberă.

De acord, în anumite contexte.

Înainte sa deplângem atât de teatral situația, ar trebui privită realist.
Care-s motivele principale pentru care se optează pt after? Nu cumva lipsa alternativelor? Cine sa supravegheze acești copii intre 6 si 12 ani, pe care îți e interzis prin lege sa-i lași singuri? Sa ne lăsăm de munca și noi ăștia câțiva fraieri care încă mai contribuim la un buget din ce in ce mai generos cu oricine, dar nu cu noi? Eu până la anul încă mai sunt acasă, dar de la anul revin la muncă. Mai las copilul pe afară? În timp ce eu sunt în celălalt colț al orașului până seara? Dar nici plantele nu le las afară atât.

In Bucuresti exista cartiere in care poti lasa în relativă siguranță copilul pe afară - am norocul să locuiesc intr-unul. Dar sunt adevarate oaze de siguranta intr-o cacofonie violenta de masini, oameni adulti furiosi si alți copii nici ăia în toate mințile întotdeauna.

1. Ok, zi-i asta lui Popescu, care stă în Dristor la un bloc cu 8 etaje și 5 scări. Pleacă Popescu la 8 la muncă, vine Popescu la 7 acasă. De plecat pleacă de la birou, cu ceva baftă, pe la 6, dar vai, teleportarea e încă un vis frumos, iar fluidizarea traficului rămâne o simplă gogoriță electorală. Deci Popescu ajunge la un optimist 7, dacă nu cumva se și oprește să cumpere ceva de mâncare - căci da, Popeștii, acești plebei, nu se hrănesc prin fotosinteză. Desigur, ne vom scandaliza - ah, dar rolul școlii nu e să ne țină copiii! Ei bine, rolul ăsta a rămas vacant pentru aceia dintre noi care am avut tupeul de a pleca de acasă și neobrăzarea de a munci. Într-o lume în care totul se închide la 5, doar tu tragi ca boul până la 7, cine să mi-i țină? Mă-ta?

2. Afară e o toamnă minunată. Încă. Frunze aurii, asfalt uscat, copiii încă-s sănătoși. O plăcere să-i lași pe afară. PATRU ORE. Sigur. De ce nu. Îi chemi să mănânce și-i trimiți înapoi.
Hai să mai vorbim peste doar 3 săptămâni. Când o să fie totul un conglomerat de muci, tuse, frig și zloată. Și mai lăsați-mă dracului cu mitul scandinavilor. Ba răcesc și ăia într-una, și ba da, îi chinuie și pe ei. M-a sunat recent vară-mea din Copenhaga. Ghici ce zicea „Salut, e cald la voi? Mă grăbesc că mă cac pe mine. Literally. Știi, e sezon de viroze la noi din septembrie până-n mai, și te ia ba cu febră, ba cu mațe, ba cu vomitat, ba cu sinusuri. Acu cred că m-a prins una cu diaree”.

3. Într-o zi foarte frumoasă de vară, doi copii s-au jucat liberi în București până când pe cel mai mic dintre ei l-au mâncat câinii. Spunea un martor al autopsiei că numai tălpile mai erau întregi din el.
În altă zi frumoasă de vară, unui adolescent i-a tăiat gâtul cineva pe stradă. Da, desigur, se poate întâmpla oricui, oricând. Dar se poate întâmpla mai ales cu precădere într-un oraș jegos, arhiplin, sociopat și sălbatic. Ce să vezi, fix într-unul cu copii din ăștia deplânși că-s duși și aduși. Știi, măcar unii sunt aduși într-o bucată.

4. Eu știu tablourile alea idilice cu puștii cu gambe pârlite de soare care zburdă cu orele, inventează jocuri noi, filozofează și leagă prietenii pe viață, pentru că na, probabil am citit cu toții aceleași cărți când eram mici. Dar m-am făcut mare, am făcut copii și am observat că uneori când sunt lăsați de capul lor, preferă să:
1. stea acasă pe vreun ecran
2. se smiorcăie chiar și 8 ore că nu-i lași să stea pe vreun ecran
3. repete continuu „mă plictiseeeesc”, perfect adevărat
4. NI-MIC.

Pe mine m-au lăsat liberă și nu m-au dat la nimic. Nu de libertarieni ce erau, ci din alte treburi. Evident că nu duc copilul târâș doar ca să-mi scot eu pârleala că nu m-au mai lăsat să merg la X activitate când eram mică. Dar pasiunile nu se descoperă stând în cur cu ochii pe pereți. Nici jucându-te de-a adus mașini din Germania cu concetățenii. Există un balans fin între impuls și libertate și astea nu se exclud deloc reciproc.

Alex a învățat să înoate. Nu de la mine, că eu nu știu. Nici de la tac-su. A mers în mici expediții și învață tot soiul de chestii faine la cercetași. Leagă prietenii noi la karate. Mâine îl duc la un atelier de făcut biscuiți. Pentru că eu nu știu, el vrea să știe, și cucoana aia de organizează atelierul ȘTIE. Se roagă de mine să-l las la after cu prietenii lui și refuz tocmai pentru că știu că de la anul o să i se acrească de atâta after - aia e opțiunea realistă a unui om cu viață reală ca mine. Doar pentru că segmentul meu e minuscul nu înseamnă că nu exist. Știu că ne învârtim într-o lume plină de nu-fac-nimiciști sau silver-spoons, care ne contemplă cu nesfârșită candoare de pe margine.

Dar atât timp cât nu oferă soluții ci doar compătimiri, ar face bine să și le bage-n... timpul liber. Ăla de patru ceasuri zilnice petrecute zburdând pe câmpii, cu copii.

Read More

Să fie totul ca înapoi

M-am încurcat iar astăzi când scriam unei prietene. Am folosit incorect sensul unui cuvânt. Și ca de obicei, pe lângă jena momentului, am avut acea groază gâtuită undeva într-un colț al minții, "Doamne, oare mă apropii..."

Și am rugat-o ca atunci când voi fi dementa și voi mai ști doar cinci cuvinte, dintre care unul va fi căcat, să-și aducă aminte că odată am știut mai multe.

Am dat unfollow unei pagini care tot anunță tot felul de descoperiri, posibilități de diagnostic, noi cauze, noi posibile tratamente. Toate astea mă umplu de disperare. Îmi întăresc certitudinea că salvarea e aproape, dar nu suficient pentru mine.

Desigur, poate nu voi avea. Dar acest poate e atât de palid, biet scut ce nu zăgăzuiește talazurile de gânduri negre.

Mă tot milogesc de neurologi, le scriu, le vorbesc, mă prezint la consult. Mă refuză politicos, cu milă reținută. Mă îndeamnă să mă duc să învăț un dans nou și să mănânc mai mult pește. Îmi spun că nu au cum sa afle câți ani de luciditate mai am. Nici dacă îi mai am. Unul mi-a povestit cu tâlc propria viață, cum ajuns la 90 de ani bolnav, sărac și umilit de confrați. Și cum demența a ajuns ultima lui grijă. Tristă consolare.

Aproape zilnic mă gândesc la mama.
Mă gândesc la ea in momente simple, mă gândeam la ea curățând legumele pentru ciorbă și la dexteritatea pe care o căpătase cu cuțitul ei mic. Mă gândesc că ar fi uimit-o și ar fi încântat-o curățitorul de legume. In asemenea momente îmi vine in minte, când mă gândesc că ar bucura-o unele lucruri, altele ar dezgusta-o, cu altele nu s-ar descurca deloc.

Să fie oare dragostea asta față de trecut perfidul semn care ne unește. Să fie oare trecutul un iubit cu sărut otrăvit, care șoptește "Mai stai cu mine, de data asta stai ceva mai mult, oricum aici ți-e cel mai bine, rămâi cu mine. Ce mai cauți în prezent? Te înșeală, te dezamăgește, iar viitorul te înspăimântă. Rămâi cu mine și va fi totul ca înainte, ah, ce formulare ridicolă, va fi chiar mai bine, va fi totul ca înapoi, înainte nu va mai exista vreodată. Doar înapoi, înapoi, înapoi în timp, înapoi în tine vom merge, va fi totul din ce in ce mai înapoi, înapoi când știai să citești, înapoi când știai cum te cheamă, înapoi când știai cuvinte multe și felurite și le așterneai în așa fel încât să te țină minte alții".

Read More

Această perpetuă grijă pentru aproape

De când am din nou bebeluș m-a tras ața (și nici eu nu m-am zbătut prea rău) să arunc câte un ochi pe diverse comunități online dedicate puericulturii (mă obsedează cuvântul ăsta, e de un scorțoșism sublim). Și cum stăteam eu așa și mă uitam la diverse comitete și comiții care prezidează și explică noțiuni teribil de importante, cum ar fi cum trebuie oferit un morcov fiert, și la dezbateri care fără îndoială vor curba definitoriu omenirea, cum ar fi ce să-i cerem menajerei să facă și ce nu, m-a trosnit o idee.

Nobody fucking cares.

De la discuții pro anti vaccinare (actually wait, scuze, aici m-am răzgândit - astea-s serioase de-a binelea) până la multitudinea de tabelașe și rahaturi care înconjoară diversificarea, constantă este această grijă feminină pentru ce deține aproapele feminin. Pentru ce are cealaltă femeie, cum își crește copiii, ce le dă, cât le dă, când și cum îi învață să se cace, etc. Mizilicuri ridicol de mărunte, că nu s-ar îngrijora una pentru cum interpretează alta o curbă Gauss la muncă, desigur. Și firește, justificarea e că ne pasă - ne e milă de copiii ceilalți , crescuți fără învățămintele noastre, care ah și vai, vor fi mai-puțin-de-cristal ca ai noștri, mai unloved, mai morți chiar, cu vreun morcov în gât sau piure în nas, mai schinguiți afectiv și emoțional etc etc. Ne preocupă în așa hal această bunăstare încât scriem mare și lătăreț pe blog, pe FB, pe grupuri, prin cărți, peste tot, despre cum ne perpelim de grija copiilor altora, atât de incomplet și prost crescuți de altele. De acolo, din fotoliul nostru olimpian al desăvârșirii noastre parentale, vărsăm lacrimi de obidă și amar pentru nefericiții care nu au parte de mămici informate ca noi.

La primul copil am crezut că e vorba despre o simplă auto-gratulare, sau în cazul comunităților, despre un fel de labă-n cerc pe teme mămicești - ba tu ești cea mai bună mamă, ba tu, ba tu ești cea mai obosită și cea mai martiră, ba tu. Acum însă că nu prea mă mai bag în seamă cât mai degrabă observ, cred că am dat în sfârșit de capul acestui fenomen vechi de când lumea. E dominare toată ziua. Pur și simplu e modul în care aleg să se domine într-un spațiu și teren în care se simt safe. Și invariabil acest teren ajunge să fie crescutul de copii, pentru că e de altfel plin de nisipuri mișcătoare și ape schimbătoare, de subiectivisme, lacune și incertitudini, numai bune de jonglat cu ele.

Recent m-am trezit băgată într-o oală în care nu mă doream învârtită deloc. Printr-un magazin mă trezesc arătată cu degetul și aud „uitați, așa, ca doamna e bine. Dumneavoastră nu aveți unul ergonomic.” Purtam pe Sonia într-o chestie, nu contează de care. Mă uit la posesoarea de deget - o mămică îmbujorată de fiorii evanghelizatului de babywearing. Întorc capul să văd cui anume sunt dată model - o familie așezată la masă. Între ei, un buflei cu altă chestie de purtat lângă el, din aia non ergonomică.

Lăsând la o parte considerentele purtatului crăcit sau descrăcit, ocazional sau des, etc. M-am cărat de acolo cât am putut de repede, având doar asta în minte. O tanti s-a dus expre, vorba lui mamaie, la o masă unde mâncau niște oameni și i-a interpelat, oprindu-i din mâncat, pentru că aveau nu știu ce port bebe la ei. Mai mult, a purtat discuția asta cu voce tare, în picioare, în plină forfotă și a mai oprit și pe una să-i fie martoră și exemplu la această glorioasă misiune apostolică a dumisale.

În fine, deci reluând - e dominare mascată în grijă. Grijă pentru copiii tăi, de când sunt fetuși până votează, grijă pentru ce ai prin casă, pentru ce-ți pui în cap, pentru cum calci cămăși. Și nu că aș fi vreo Simone de Beauvoir myself, dar nu e ridicol totuși, nu sunt atât de mărunte și insignifiante toate căcățișurile astea? Nu sunt surprinzător de exclusiv casnice, nu ajung să amplifice totuși importanța unor aspecte care deși importante NU au de ce să fie dezbătute și întoarse atât pe toate părțile, nu te țin legată de piciorul patului?

E dominare toată ziua. Mici cohorte se adună și decid practic să nu se contrazică în veci și să repete ca pe o mantră un mic set dogmatic de chestii pe care ajung în timp să le ridice la rang de adevăr. Aceste mici cohorte își formează apoi sateliți, grupurile lor de aplaudaci, și tot așa, și atrag mereu și mereu nou-venite care să le ostoiască, cu inocenta lor „dezinformare” (nu trebuia să dau cartof la 5 luni? Nu e ok căruciorul ăsta?) setea de dominare, de explozie a exasperării pseudo materne MĂI FATĂ, dumnezeule, dar tu nu știi că nu așa se face, etc etc etc, n-ai citit cartea măreței noastre profete cutărici, care zice că e ok să plângă / nu e ok deloc să plângă / e ok să plângă dar numai în brațe / nu e ok în brațe / e ok în brațe dar preferabil în acest sistem de purtare, cumpără de aici / etc?

Pur și simplu e aceeași arhaică cățeleală de șezătoare, fată hăi dar tu chiar nu știi să coși o iie, Doamne, mâni-ta aia ce te-o fi învățat, of, of, dă încoace că fac eu, vai ce bine că m-am nimerit aici.

None of them really cares. Nimănui nu-i pasă cu adevărat din toate aceste veșnic indignate, îngrijorate, cu capul jumate peste gardul tău. E dominare în toată regula și atâta tot. Și asta nu e neapărat ceva rău sau ceva malefic sau ceva nou. E doar nițel stupid pentru că îmi reconfirmă că solidaritatea feminină se educă, se impune, se cere învățată - în niciun caz nu vine de la sine. Putem să facem câte campanii #metoo, #mulțumesc_pentru_flori și alte cele vrem noi; nimeni nu ne dă în cap cu mai multă voluptate decât noi, una alteia.

Read More

Meditatii la minut

Ma sidereaza uneori glorificarea feminitatii africane, idealizarea ei dpdv maternal, la modul bucolic-ignorant. de obicei porneste de la vreo doua aspecte pozitive- babywearing prelungit, sa zicem.

Dar de multe ori in aceleasi comunitati sunt maritate si violate copile de 10 ani, mutilate unele de 7, etc, pana mea, nu pot sa inchid ochii la tot valul de primitivism si ferocitate pentru ca vai, ce frumos sta un bebe intr-o carpa. Peste 3 ani bebele ăla va căra alt bebe în aceeași cârpă.

Cand eram mica si nu exista CNA erau difuzate pe TVR documentare care astazi nu ar mai trece in veci de filtrul difuzarii pe post. Majoritatea erau frantuzesti. Printre care si unul despre mutilarea genitala in MAJORITATEA statelor africane.

Scenele filmate acolo mi s-au parut de o cruzime si o nedreptate teribila, dar am mai retinut ceva - femeile erau cele care tarau fetitele, barbatii stateau pe margine, sarbatoreau acolo in legea lor.

Am bagat si asta la cap si am vazut-o reconfirmata iar si iar si iar, in diverse paturi sociale si societati - femeile sunt deseori cele care insista cel mai abitir ca restul femeilor sa fie in vreun fel sau altul injosite, subordonate sau mutilate *ca si ele*.

E o uluitoare hotarare de a te face sa-ti fie rau, cum imi e mie, care transcende si epoci si continente; fie că e vorba de apărătoarele criminalilor de la Tanacu, de filmările uluitoare ale femeilor care zdrobesc cu pietre capul altei femei pentru vreun păcat numai de ele văzut, de târât de mâini și picioare copile să le fie tăiată vulva cu un gilette plin de praf, de curentul nouveau-mere-heroine, care militează cu furie anti libertăți deosebit de greu câștigate asupra corpului și destinului nostru, al tuturor, e în definitiv vorba de femei care fac toate eforturile să nenorocească alte femei. Ca să nu cumva să fie mai întregi, mai libere, mai presus, mai sigure, mai educate, mai orice altceva.

Dacă este ceva care m-a uimit vreodată la esența feminină din nefericire este această disensiune și ură pe care încep s-o bănuiesc a fi veche ca prima coastă a Evei. Din nefericire, tendința de dominare feminină se înrăiește înlăuntrul comunității feminine, ca o unghie care se încovoaie să străpungă carnea din care iese. Sindromul poiatei de găini, cu o figură masculină de autoritate (preot, medic, Hitler, politician, you name it) adulat de femei complet submisive lui și feroce în autoritate în rest, care se sfârtecă între ele și se pun la punct în zeci și sute de feluri.

N-am reușit să găsesc până acum camaraderia feminină, mi-e greu și să alătur aceste cuvinte. Cunosc / am relații de prietenie între două-trei femei care trec rareori totuși probele de aur ale succesului personal, ale timpului și ale disensiunilor de opinie.

Mai degrabă știu amiciții entuziaste într-un grup de vreo 4-5, care însă, luate la bani mărunți, se disecă în nesfârșite tangouri, perechi de bârfă și înțepături, care la rândul său se reduc la simple tendințe de dominare pasiv agresivă sau frontală. Dar nici în aceeași familie nu am văzut acel tip de camaraderie nescrutătoare, calmă, bonomă, pe care o au de obicei grupurile masculine.

Încep să mă asigur, că de crezut credeam asta de foarte mult timp, că pur și simplu nu există. Undeva în genomul nostru stă o sămânță de năpârcă, care ne învață să călcăm șansele celeilalte pe cap. Poate ține de inițiala noastră structură poligamă, în care dacă fraternizai (frate e masculin, apropos) prea intens cu colegele de grotă îți rămâneau copiii nemâncați. Nu știu. Însă în stridentă discordanță cu declarațiile pătimașe despre feminism și sororities stă această cățeleală malevolentă, de la surori în aceeași casă până la simple trecătoare pe stradă. Niciodată nu ni s-a făcut rău pe cât ne-am făcut noi una alteia.

Read More

Curând

Va fi atât de frumos, curând, foarte curând, o simt. Dincolo de toată mohorala, dincolo de clisă și frig și ploi, curând, foarte curând va veni.

Curând, Herăstrăul va fi cald și parfumat ca umărul unei fete, curând sălciile vor înverzi și se vor umple de fremătări de aripi. Curând vor ciripi vrăbii și copii, curând soarele va încinge deopotrivă spinări gârbovite și căpșoare pufoase.

Curând iarba va căpăta frăgezimi nebănuite, curând se vor încinge apele și peștii din ele vor dansa ascunși.

Curând ne va sufoca teiul cu parfumul său umed, curând lumina va săgeta necruțătoare ca o lance, curând ne vom dezveli cu toții stângaci, curând ne vom topi sub arșiță, năuci, ca zdrobiți într-o îmbrățișare prea strânsă. Curând vor fi toate amețitor de calde și vibrante, curând toate ciolanele se vor dezmorți și vor începe să se miște în același dans.

Curând unii bătrâni vor privi o cea din urmă vară a lor, și privirile lor încețoșate vor contempla cu aceeași uluire razele soarelui ca în prima lor vară. Curând vor fi valuri și stânci și apusuri și flori, curând vor umbla înlănțuiți pe alei îndrăgostiții, în impertinenta lor beție, ignorându-ne, ne-existându-ne în sublimul lor egoism.

Curând vor umple copiii fiecare colț de ecourile stridente ale începuturilor lor de viață, curând o înghețată le va fi făclia care le va lumina sau zdrobi fericirea unei zile de vară. Curând vor alerga după ei rotofeie bunici, iluminate de drag, gârbovite de teamă, cu apă nu-prea-rece și mâini nu prea iuți.

Curând vor umbla în pas săltat femei frumoase, înfrumusețate, cărora le vor răsări flori pe poalele rochiilor și în priviri, curând ciorapi subțiri vor învălui elastice pulpe, curând se vor auzi tocuri bătând o minunată cadență pe asfaltul uscat, bucle și râsete se vor sălta în spirale. Curând obrajii fetelor vor mirosi a caise, curând vor trece pe lângă noi cete de tineri în pas săltat, grăbit, curând ne vor năuci cu neștiutoarea grație a celor de la început de drum.

Curând mă vor durea ochii și sufletul și coșul pieptului de atâta frumusețe a verii. Curând, foarte curând mă voi ține și eu, șontâc-șontâc, după acest alai de lumină și cald.

Read More