Mai e cineva aici

Mai e cineva aici. Undeva, aici, între gândurile și coastele și respirațiile mele, se încropesc gândurile, respirațiile și coastele altcuiva.
Mai e cineva aici. Uneori când respir mai lin și privesc atent, zăresc pe sub piele încă un puls.
Mai e cineva aici - nu numai eu îmi îndoi picioarele acum, nu numai eu mă întorc greu în somn, nu numai mie îmi flutură pleoapele.

Ne spionăm reciproc prin mijloace cețoase și inexacte. Eu o scrutez din fotografii neclare, stranii, o măsor din cifre, mi-o închipui cu greu urmărind-o pe ecrane mici și fără culoare. Ea îmi aude frânturi din voce, îmi soarbe frânturi din trup. Dar amândouă știm că mai e cineva aici.

Probabil taina maternității nu stă doar în miracolul concepției, al sămânței de viață. Ci mare parte din taină stă și în aceste luni lungi și fragile de clocit, de plămădit, de dospit. Probabil dacă aș încerca să explic cuiva cum e, aș vorbi mai degrabă despre asta; despre această taină a ființei în ființă, despre acest molcom dans al celui dinlăuntru, despre această spirală de așteptare și devenire.

Desigur, mă tem. M-am îmbolnăvit mai des decât mă așteptam de data asta; sunt un castel care-a lăsat balaurii să intre. Hoții s-au strecurat să ne stârpească, să ne amenințe. Medicii ne păzesc de departe, cu prudența lor care spulberă vise. Când sper, sper pentru doi. Când deznădăjduiesc, doar pentru mine.

Ne legănăm amândouă în ritmul aceluiași suflu. Mă cuprind somnolențe laxe, calde, iertătoare, de albie cu aluat, de țarină germinată.
Surâsul dulce-tâmp al celor ca mine ascunde o taină pe care-o știe toată lumea. Dar vălurile rămân acolo. Și dincolo de ce știu toți se ascunde acest miez moale și tactil al minunii de a mai fi cineva aici.

Cu A. , un uncheș mi-a mângâiat o dată burta și m-a întrebat glumeț, în treacăt: „Ce-ai în cuptior? Vreun cozonăcel?” . Și înainte să apuc să mă burzuluiesc, am simțit dezarmanta realitate a glumei sale. M-am transformat în vatră. Simt unde blânde de căldură și puls. Primesc mișcări din ce în ce mai ferm conturate. Și chiar și înghiontelile de pe ultima parte a drumului sunt așteptate cu drag.

Plămădesc și iubire, uluitor de multă iubire, pentru cineva pe care n-am văzut-o încă. Poate și asta-i parte a tainei, acest amănunt care scapă, care eludează raționalul - dospesc și în suflet. Inima devine o vatră, în care se aprinde jarul unui mod uluitor, incandescent de a iubi. Mi-e cunoscut, de la primul copil, și totuși uluitor e cum se răsfrânge deasupra celei care vine, când poate-aș fi crezut că aici se sfârșește preaplinul. Mi se întind băierile pântecului și cele ale sufletului.

Mi-s grele pleoapele și pașii, și am un zumzet surd în urechi. Mi se înmoaie fiecare mișcare, mi se încetinește fiecare pas. Pășesc mai greu, mai atent. Pentru că vezi tu, mai e cineva aici.