28 January 2017

Chestii care ne-au ieșit bine

Disclaimer - atențiune, limbaj tendențios. Dacă vă surprinde, ați greșit blogul.

În martie se vor împlini 6 ani de când suntem părinți. Foarte puțin pentru unii, o infinitate pentru alții. Pentru mine e ceva nici prea prea nici foarte foarte - e o călătorie, un proces de învățare perpetuu, dar privind înapoi pot măcar să rezum câteva chestii care ne-au ieșit bine, și pe care le-am repeta probabil dacă ar fi cazul.
Acu să nu vă așteptați la mantre mărețe și învățăminte de tip Confucius says, n-am asemenea pompozități în mine. Sunt mai degrabă decizii mărunte care s-au dovedit a fi utile on the long run.

1. Tot blocate sunt canalele de desene.

Cred că m-am mai plâns de câteva ori de calitatea canalelor pentru copii. La mine sunt blocate toate, ceea ce nu înseamnă că am un copil care-și petrece timpul doar citind enciclopedii și meditând la sensul vieții; avem Netflix, Wii, filme la cinema, filme acasă, seriale de desene animate etc. Înseamnă doar că:

  • Mi se par jumătate tâmpe, jumătate innapropriate. În special cele adresate fetițelor - skanky as hell.
  • Sunt dublate prost multe. Calitatea pare să crească pt filmele pt marele ecran.
  • Dacă le lăsam pe astea dublate, Alex mă îndoiesc că mai vorbea fluent engleză acum. Da, fluent adică nu 3 poezele memorate mecanic și 4 cântecele cu head, shoulders whatevz. Fluent adică cât să converseze inteligibil cu diverși musafiri din alte țări care ne-au trecut pragul. Fluent cât să înțeleagă scriptul unui episod. Fluent cât să poată spune sau relata ceva. Da, a contribuit la asta și faptul că noi doi vorbim engleză în mod curent, ne aude și vorbind-o în casă deseori, traduc cărți etc. Dar nu am avut opționale de engleză (l-am lăsat la insistențele educatoarei vreo 2 ore, l-am retras când a revenit acasă cu un accent iliescian, explicând că așa pronunță miss ticiăr, cu în loc de the.), nu am avut obsesii stupide să vorbesc cu el în engleză pe la 8 luni ca să-i internalizez (ahahahaha) respectiva limbă. Să fiu sinceră, obsesia asta e mai prevalentă din ce văd la părinții care nu se simt stăpâni pe o limbă străină - deseori nici pe aia maternă. Eu știindu-mă ajunsă și traducător și vorbitor zilnic de engleză cu toate că am avut contact cu ea abia dintr-a 6-a, fără meditații și fără mai știu eu ce in utero learning, nu pot spune că percutez la bălării dintr-astea. Deci revenind - eu una cred că expunerea directă la vorbitori nativi (inclusiv filme și desene nedublate) și încurajarea vorbitului spontan, fără presiune sau targets a ajutat mai mult decât o mie de baby english, engleză intensiv de la 1 an, bone anglofone și alte prostii.
  • Vreți sau nu să recunoașteți, ar putea fi cu ușurință redenumite Noriel TV. Copilul se uită la 8 minute de desene, intercalate cu 25 de minute de ”zi-i lui mă-ta să-ți ia astea”. Știți unde se simte cel mai mult diferența? La cadouri. Când mai dai 500 de lei pe rahatul de plastic care nu face nimic, dar e featured de 45 de ori pe zi pe cutare canal, amintește-ți de asta.
  • Eu controlez conținutul. Cât se uită, la ce, de ce, când. N-o să mai controlez la 12 ani? Nici nu-mi doresc. Dar cum are până în 6 ani, nu vreau să fie o pâlnie căscată în fața unui ecran. Și eu să nu știu ce se toarnă.
2. Am primit și-am dat. Am cumpărat foarte puține.
Am primit o grămadă de chestii cât a fost Alex mic. Le-am acceptat cu bucurie. Germofobia chiar nu-și are locul la hainele și lucrurile de bebeluș. Cred că am scutit ceva mii de lei, și am putut și eu scuti la rândul meu când le-am dat mai departe. Am primit tone, am dat tone. 
Nu fiți fraieri. De la hăinuțe de 2 luni până la cărucioare sau babywearing stuff, sunt niște chestii care uneori sunt folosite câteva săptămâni sau deloc, starea lor poate fi evaluată pe loc, se pot dezinfecta și spăla în cele mai paranoice moduri cu putință și COSTĂ O GÂRLĂ DE BANI. Nu-i momentul să vă cocoșiți cu papuci de 200 de lei pt un copil care va păși abia peste jumătate de an. Firește, multe chestii merită să fie luate de noi. Dar multe nu. Mi se pare stupid pe de o parte să ne cacarisim pe noi că suntem sustenabili zorcăind să zicem niște scutece în mașina de spălat de 4 ori pe zi, sau rozând la kale bio, dar pe de altă parte ferească și păzească să fi avut careva fie și în treacăt un obiect ce ne parvine.

3. L-am ferit pe cât posibil de rahaturi comestibile.

Alex e un băiat obișnuit. Îi plac dulciurile și cartofii prăjiți, știe ce-i aia înghețată, mai prinde câte un Nestea. Roadem împreună la tortilla chips la film.
Alex n-a fost dus la Mc de la 2 ani, nici nu e învățat să bea suc / ceai cu zahăr în loc de apă, pentru că mă-sa nu-i imbecilă. Nu știu altfel cum să rezum asta. Nu demonizez nimic, dar nici nu mi se pare ok să-i dau rahat cu lopata, în ideea că ”și alții mănâncă” sau ”oricum o să mănânce vreodată”. Oricum o să facă și sex, ce propui?
În continuare consider că e ok. Da, în jurul lui se mănâncă diverse porcării dar nu, nu ”suferă”. Multe i se par scârboase - nu i-am insuflat eu asta, doar am amânat să i le bag sub nas până când avea un minim de discernământ și de comparație. Și s-a prins singur. Dacă prin absurd de mâine face o pasiune pt McDonalds, măcar o să știu că 6 ani de zile de mâncat aiurea i-am salvat. Și sunt poate printre cei mai importanți ani, primii din viață. Că așa, sorry dar degeaba ne pocnesc revelațiile de health freak la 53 de ani, cu pancreasul în pioneze, colesterolul cât casa și diabetul după colț. Unele chestii chiar nu se mai repară peste noapte - inclusiv atitudinea față de hrană.
On the other hand, eu gătesc aproape zilnic. Cum iese, cum nu iese, după muncă, noaptea, în două tur, în weekend, noi avem mâncare gătită în casă. Mâncăm micul dejun cât de des putem în casă. Clătite, ouă, etc. Vom vedea cum îmi vor ieși astea de la anul, când va trebui să fie deja mâncat, îmbrăcat și în poarta școlii la 8. Dar știu ce pot. Și am să pot și asta.

4. I-am luat apărarea.

Moda asta a părintelui legumă, care contemplă meditativ ca un Buddha lobotomizat cum și-o ia copilul său, e umilit sau atacat, vine dintr-o țară în care poți fi dat în judecată pentru că s-a împiedicat unul când se gândea la tine. I don't buy that bullshit. De asemenea, am observat că cele mai vocale zeițe zen sunt cele care se bazează pe capacitatea copilului lor de a da, nu de a primi un tratament negativ. Și tot zenul se duce pe pulă când și-o ia al lor pe coajă. 
Nu, sorry, nu mușc prostiile cu ”să învețe să se descurce”. Uite de ce. Imaginează-ți că vă întoarceți pe jos, tu și cu bărbată-tu, dintr-un club. Se iau de tine 3 golani care încep să te tragă de țâțe, îți fură telefonul, te dau cu capul de gard. Ce-ai prefera să facă bărbată-tu?
a. nimic, dar după ce scapi să te ducă să înveți aikido, pentru ca pe viitor să te poți apăra
b. nimic, ca să-ți poți astfel dezvolta capacitățile de negociere, pe care e clar că nu le ai. Într-o bună zi te vei întoarce singură din club, și trebuie să te poți descurca.
c. ORICE, ÎN PULA MEA, CĂ DE AIA E BĂRBATĂ-TU.
Suntem mari fani ai comparației cu regnul animal, dar numai când ne convine. Vă propun ceva. Mergeți și zâdărâți vițelul Joianei, la țară. Să vedeți câte șanse să se descurce singur îi dă. Trageți ursulețul de picioare, să vedeți cât de calmă rămâne mă-sa. Uitați-vă ce face cloșca atunci când apare un pui străin care-l ciocănește-n cap pe-al ei. Hai să lăsăm această rață jos, că măcăne.

5. Nu l-am lăsat să maltrateze animale.

Firește că un copil de 1 an dă să bage un deget în cur câinelui și altul în ochi, și firește că unul de 3 ani dă să țină pisica de gât. N-are de unde ști. ȘI AICI INTERVII TU, MOMÂIE CE EȘTI. Oprești, desparți, explici. Dacă nu ai cui explica, pentru că încă nu empatizează, oprește pur și simplu comportamentul nedorit. Să fiu sinceră în spatele multor rele tratamente permise se ascunde doar nesimțire. Nu-ți pasă de respectivul animal, pentru că crezi că nu-i va face nimic copilului. Dacă-ți spun că mușcă sau are râie, brusc găsești o mie de acțiuni numai bune de întreprins. Deci se poate, dar nu-ți pasă.
Am avut câine, pisici, acum avem iarăși câine. Dacă toate merg bine, ne vom petrece următorii 12-14 ani împreună. Ar fi prostesc să ni-i petrecem chinuindu-l pe ăla mai puțin biped dintre noi.


6. Nu m-am agitat prea tare cu pediatria americană.

De ce dracului mi-aș lua sfaturile anti alergii și pro diversificare de la nația cu cei mai mulți alergici din lume? De ce aș înghiți sfaturi despre decalotare de la o nație prepuțofobă? De ce aș citi cărți despre adormit copil scrise pentru mame care trebuie să revină la 3 săptămâni după naștere la muncă? Nu-s nici pe departe naționalistă, dar anumite chestii țin de culturi diferite și pot fi profund greșite. Vă dau un singur exemplu. Tot rahatul ăsta cu introducerea câte unui singur tip de nutrient pe rând, cu amânarea până după 1, 2, TREI ANI, sfinte căcat, a anumitor compuși cu potențial alergen vine de la americani. Țara amenințată de alune și ouă Kinder. Cumva toată planeta a considerat că e o idee bună să ne luăm după niște tehnici care nu duc nicăieri. Între timp, alergiile au continuat să crească în frecvență. Pediatrii ne-au frecat la cap ritos să nu carecumva să dăm alune, căpșune, etc înainte de nuș ce vârstă......
Până anul ăsta! Când americanii au emis iar un sfat - hai să dăm alune înainte de 6 luni. Ha. După decenii de păzit de alune, pește, etc, timp în care copiii alergici s-au înmulțit ca ciupercile, au scos într-un final capul din propriul cur și s-au uitat peste gard. Au observat că anumite țări efectiv nu au persoane alergice la anumite alimente. De exemplu, Israelul practic n-are oameni alergici la alune. Și ghici de ce. Pentru că majoritatea mămăițelor și mămicuțelor complet ignorante în ale parentingului modern occidental le dau bebelușilor pufuleți cu alune.
Pu-fu-leți. Ciuma expandată. Na. 
Iar acum evident că aceiași pediatri, autori, cunoscători, sfătuitori care v-au frecat la cap să nu cumva să dați alune înainte de 2 ani vor schimba macazul și vă vor îndemna să dați cum zic americanii  - înainte de 6 luni.
Nu zic să dăm dracului orice principiu și să începem diversificarea cu fasole și cârnați, dar totuși. Hai să nu mai sărim cu atât entuziasm în brațele unor ideologii de multe ori nefondate sau stupide.
Aceeași chestie și cu învățatul la oală, btw. Mai țineți minte când ați declarat că bunica / mămica / socrela e un monstru ignorant, care nu știe că se începe abia după 2 ani jumate? Luați tot teancul ăla de cărți și savantisme și dați-vă una în cap cu el. S-au răzgândit iar - acu e pe trend 1 an - 1 an jumate. Fix ca pe vremea bunică-tii, necititoare de americănisme.


1 comment:

  1. Ah, că bine zici! Singura chestie pe care o dezaprob e antrenatul la oliță la 1 an, e pura anatomie, nu este capabil sa se abțină și nici nu înțelege despre ce este vorba. În plus, sunt sătulă de concurența dintre mame, al cărei plod a reușit să facă cel mai devreme la oliță și metodele de dresaj aferente. Mai nou e moda sa îl pui de la 6luni. În curând prevăd că îi vor antrena inca din burta 😐

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)