Patul, gomboții și moldoveanul

Stiti postările alea despre cum să facem nu știu ce felicitare din nu știu ce hârtie, cum să reorganizăm spațiul în debara, cum să coacem pâine în trei culori, cum să transformăm scrinul bunicăi într-un minunat nu știu ce art deco?
Ei bine și eu le știu și nu. în mod normal n-ai să vezi așa ceva la mine. Pentru că nu-mi ies, de aia. Nici un alt motiv nu m-ar împiedica să asaltez spațiul virtual cu nenumărate poze și rețete și know-how-hauri. Dar nu îmi ies, nu am îndemânare. Mâinile mele se împleticesc stângace, aluatul se lasă, sosurile se afumă, calculele de dinainte de somn niciodată nu se suprapun realității casnice de a doua zi și tot așa.
Băi da și când îmi iese câte ceva. Pfoai. Cotcodăcesc luni întregi de parcă mi-ar fi ieșit un ou de aur. Anunț lumea și îmi vine să ies cu cratița sau dulapul în brațe, drăgăstos înfășurate în scutec de mătase și priviri mândre....ok, aberez, you get the point.

În weekend am încercat să fac gomboți. După rețeta asta:

http://www.gustos.ro/articole/sfaturi-practice/galuste-de-prune-perfecte-pentru-prima-saptamana-de-toamna.html

N-au ieşit. Nu ştiu de ce. M-am luat după reţetă, doar că neavând cântar am aproximat din ochi câţi cartofi or intra la un kil. Am aproximat teribil de prost, se pare, pentru că în loc de aluat m-am ales cu un fel de piure clisos dar teribil de gustos. Care însă nu se dădea neam întins.

Urmandu-mi fara pic de political correctness prejudecatile, am decis ca absolut orice ungur trebuie sa stie sa faca gomboti. Sunt groaznica la capitolul generalizari superficiale, cred ca as fi in stare sa il intreb pe Obama de o reteta de pui crocant si sa ma si mir de ce o fi luat-o asa in tragic. Din fericire mai avem pana acolo, momentan prejudecatile legate de culinarisme sunt privite cel mult cu amuzament. Doar Patric mi-a zis , cam a 38a oara pe anul asta cand l-am intrebat de o reteta cu peste, ca simplul motiv ca s-a nascut in Constanta nu inseamna ca are si coada de sirena si ca mananca hamsii la dejun, heringi la pranz si calcan la cina, dimpotriva, detesta pestele si habar nu are cum se gateste.
Căutat cu disperare unguri în listă. Unguroaicele mele ori nascusera de curand ori urmau sa nasca (Ada, tinem pumnii!! ) ori erau cu treaba, ori aveau musafiri, erau oriunde numai pe internet nu.
Intrebat pe grup de bucatarit, primit raspunsuri care au sens pentru gospodine autentice, nu diletante ca mine, Cum ar fi "pui faina cat cuprinde", "pai sa simti asa la mana" etc. Ce sa simt? Simteam doar ca mai am un pic si ma gombotesc toata in aluat.
Nimerit un ungur (jumate), pe Mako, care nu stiu exact ce facea la momentul ala dar s-a trezit in plin tir de intrebari.
Si-a luat-o ca scut pe maica-sa (multumesc, doamna Mako, dar ce sa-i faci, stiti zicala cu biciul de matase, asta e, nu imi ieseau nici cu dvs langa mine cred) si mi-a inmanat ce indicatii avea la indemana.
Nici alea nu au fost de folos. Mi-au iesit un fel de bolovani cu care puteam sparge capul lejer cuiva, pe de o parte, si un fel de pilaf din restul, pentru ca s-au si spart cealalta parte. Dracu sa-i ia de gomboti.
Era sa dau in sentimente soviniste in timp ce aruncam cele 45 de ingrediente necesare retetei, bombanind. De ce trebuie sa aiba astia retete asa complicate si muzica asa jalateca, de iti vine sa te impusti in cap cu ciocanul de snitele? Fix cand sovinismul meu atingea cote ingrijoratoare, am constatat ca de fapt odata raciti 3 din cei 5 gomboti ramasi erau chiar comestibili. Urati cu spume, dar buni. Cu multa frumusete interioara. In interiorul mee, mai precis. I-am molfait ursuza si am trecut la urmatorul plan de actiune.

Patul lui Alex a ramas mic. Am primit un pat de tip junior de la Laura si acum facusem o fixatie pe a transforma MUSAI patutul mic in CEVA, ce-o fi.

Idei erau din belsug.

http://www.pinterest.com/search/pins/?q=recycled%20crib

Dar imi trebuiau ba 100 de scule ba materiale cat costau o etajera noua si un pat cu totul.
Pana la urma am dat o fuga la Bricostore, decisa ca pt proiectul meu mi-s de ajuns 5 suruburi (3 de fapt; eu am luat 10, sa fie. Sotul ma asigura ca nu ne vor trebui in veci restul. ) , niste autocolant si o bucata de placaj.

Soarta mi-a pus piedici la fiecare pas.
In primul rand, la autocolante m-am ratacit groaznic. Nimic nu era pentru copii, in afara de o dracie cu Hello Kitty. Am luat ceva care imita lemnul pana la urma.
La suruburi, am dat de un vanzatori intreprinzator.
- Dati-mi si mie 5 suruburi la fel cu asta,am glasuit eu, tinand surubul de acasa ca pe faclia olimpica - si realizand cat de cretin aratam, fireste.
- Din astea? zise vanzatorul. Dar ce faceti cu ele?
- Pai, sa montez un raft, zisei eu inocenta.
- Dar aveti gauri?
- ?!!
 - ...in raft, pentru suruburi?
- Pai...
- Atunci va trebuie si un burghiu de lemn.

M-am dus ca mielul la taiere, un pic refractara dar docila, si m-am trezit in fata unui panou cu burghie, de a caror necesitate eram doar pe sfert convinsa. Sfertul s-a dus cand tanarul intreprinzator a plusat un pic peste limitele imbecilitatii bunei mele credinte:

-..si pentru burghiu, va trebuie si o bormasina. Sa va arat de care....

Si probabil imi mai trebuia si un mandru fecior sa manuiasca bormasina, si aluia ii trebuia si o masina, si o casa si uite=asa ajungeam un fel de Danila Prepeleac in sens invers de la cele 5 suruburi ale mele. M-am indepartat cu pungulita in mana de periculoasele nisipuri miscatoare si am ajuns la placaje si placi de PAL, unde am dus urmatoarea conversatie stupida cu un moldovean de-al meu. Ok nu chiar de-al meu. De-al lor. Dar cica ai lor sunt si ai nostri. Daca vor. Daca nu, sunt ai altora. Dracu mai stie. In orice caz, cu un măldăvan. Care nu m-a dezamagit deloc la capitolul umor, desi involuntar.

- Vreau si eu o placa de PAL sau placaj, cat mai ieftina?
- Cam de cat?
- Cam de atat.
- Pai eu va pot taia, dar sa stiti ca trebui sa luati toata placa.
- Pai di ci? intrebai eu, disparandu-mi brusc accentul din partea mamei (pe care-l folosesc ca in Jekyll  & Hyde, cand sunt amabila si bine dispusa), uzurpat de artagul banuitor din partea tatalui.
 - Pai pen'ca nu se mai vinde la metru, acu se vinde la placa.
- Pai mie imi trebuie numai de un sertar, de ici pana ici, ripostey eu, holbandu-ma la cei 3 mp de placaj.
- Pai da, si eu vi-l tai pe dimensiune.
- Si cu restul de 15 sertare ce sa fac?
- Hă-hă...
Mi se lipesc ochii de o bucata de placaj amarata si parlita, un ciot, dar FIX CAT IMI TREBUIA MIE.
- Pe aia nu mi-o vinzi?
- Nu pot.
- De ce nu poti?
- Ca nu se vand decat intregi, ofteaza el completand din zambetul milos ..."...cucoana, aici nu-i ca la cumparat barabule"
- Pai si aia cum a ajuns asa daca se vand doar intregi?!
- Era pe stoc de dinainte.
- Pai vinde-mi-o mie!
- Pai nu pot, nu mai e pe stoc.
- Pai uite-o acolo!
- Stiu, dar nu mai e pe stoc.
- Pai si ce faci cu ea?
- O aruncam.
- UNDE?
- Hî-hî, nu, nu, noi le ...ăăă...reciclăm.
- Da, pai si eu fix asa vreau sa fac, sa reciclez un pat cu placajul dumitale.

N-a fost chip. M-am intors acasa  - facand un ocol complet inoportun, pentru ca am luat autobuzul gresit - si intreaga mea familie, adica eu, el si ala micu am muncit, am ras, am chiuit si ne-a iesit pana la urma chestia asta:



In loc de placaj am folosit o latura a patului (aia care venea jos inainte), dublata de o cutie de pampers aplatizata, lipita cu scoci si pe deasupra autocolantul.
In total, 10 lei autocolantul, vreo 20 de bani surubul. Bine, conform unui anumit tanar domn, mi-ar mai fi folosit si vreo 5 burghie si o bormasina...

Veioza aia cam bate in ochi, deci n-o sa stea aprinsa cat e Alex pe acolo, insa e f ok pentru o lectura la ceas de seara.
In rest, sub cred ca mai incap cutii dar imi infranez cu greu tentatia de a ingramadi CHESTII, doamne, sunt atat de atasata de tampenii, de cate ori arunc sau donez cate o cutie de lucruri vechi sau inutile parca-mi donez ficatii unui bautor de spirtoase.

Gata. M-am laudat. Acu ma duc sa mai muncesc ceva. Nu, pe bune.