26 August 2013

Vivat Capra Vecinului!





Capra Vecinului e o entitate la fel de reprezentativă pentru spațiul românesc pe cât e și surata ei mai lirică, Miorița. Vrem nu vrem, zicala care-i urează grabnica pieire e auzită poate mult mai des decât cele care fac referire la atribute neaoșe pozitive.
Sub nickul acesta se ascunde și ego-ul publicistic al unui prieten de-al meu, fost coleg de forum, actual bun partener de taifasuri pe diverse teme. Grafician de ocazie, caricaturist și fotograf, Capra Vecinului strecoară malițiozități fine și duioșii sincere în imaginile pe care le publică. Astăzi a acceptat să ne vorbească și despre omul din spatele caprei...ăăă...adică, din spatele pseudonimului, firește.


Cum a apărut Capra Vecinului?

Capra Vecinului (marca e de fapt: „neighbor’s goat”, deci o variantă englezită, multinațională, a caprei neaoșe; pentru mai mult impact) a apărut în anul 2004, din necesitatea stringentă de a avea un pseudonim cât mai potrivit pentru a-mi semna lucrările și parodioarele ce le expediam viral pe e-mail sau le publicam pe diverse forumuri. Nu mai țin minte exact firul logic pe baza căruia am ajuns la acest nume, însă mi s-a părut foarte nimerit odată ce l-am găsit, și nici acum n-aș fi în stare să îmi găsesc o marcă mai potrivită care să-mi definească stilul. Apropo, caprele, chiar și cele domestice, sunt niște animale fantastice, mereu – și pe nedrept - subapreciate. Cine nu mă crede îl sfătuiesc să se documenteze, măcar din înțelepciunea internetului. Mi-aș dori tare mult să mă reîncarnez în capră (mă rog, țap; cred că aș avea o problemă cu mulsul), dacă voi avea acest privilegiu.



    "The time is now"

Ai un subiect favorit al fotografiilor tale? Ce încerci să transmiți prin imaginile pe care le publici?

Nu, n-aș putea spune că am un subiect favorit; din păcate nu pot spune nici măcar că am un stil al meu, bine definit, referindu-mă strict la fotografie, ceea ce e destul de rău, dacă e să întrebi orice fotograf bun. Și la cât de mult am investit în aparatură, ar fi trebuit până acum să pot spune că sunt un fotograf bun
J Dar din experiență am observat – și alții mi-au confirmat – că surprind destul de bine momentul, subiecte reale din viața de zi cu zi, de lângă noi. Hai să-i zicem un fel de fotografie de reportaj, sau poate chiar și ”street life”, dar mai am ceva până să pot spune că am multe fotografii reușite în acest domeniu și să-l pot denumi ca stil propriu, cu care să pot fi caracterizat, definit, recunoscut.



"When Max noticed Mara"



M-ai surprins de multe ori cu remarci fine despre detalii care, credeam eu, trec neobservate de bărbați (de exemplu culoarea neutră a pedichiurii versus cea pastel) . La ce te uiți prima dată când iei contact cu cineva?


Ah, în sfârșit ajungem la subiect. Păi să știi că detaliile respective țin mai degrabă de un fetiș. N-ai să auzi mulți oameni recunoscând că au fetișuri, însă eu recunosc că am, chiar dacă nu sunt multe. Culoarea unghiilor de la picioare este unul dintre ele – pur și simplu e unul din lucrurile unde mă uit automat, când e vară, normal; iarna e ceva mai greu, din motive lesne de înțeles. Unghiile viu colorate la picioare parcă strigă: ”Uită-te la mine, ce stridentă sunt, toată-toată, până în vârful picioarelor!” Și hai s-o spunem pe șleau, ce s-o mai dăm cotită, că tot mă dau incognito pe net și nu prea știe lumea cine sunt în viața reală: În momentele fierbinți, în care ne este permis să ne pierdem capul, noi, bărbații (cel puțin sper că există o majoritate, cât să-mi fie iertată generalizarea) cam punem gura prin diverse locuri, fiindcă de altfel ne și place să se procedeze la fel cu noi. Ei bine, dacă văd unghii vopsite strident la picioare, ceva din interiorul creierului meu trântește un mare ”STOP” oricărui vis erotic aș avea cu distinsa persoană de sex opus, purtătoare de unghiuțe colorate. Îi las pe prietenii mei, psihologii, să explice fenomenul și să mă judece J   
Alt lucru la care mă uit e stomacul – ador un stomac plat; ba aș putea chiar spune că pot trece cu vederea ”lipsa” sânilor, dacă fata are un stomac plat. Dacă se mai întâmplă să poarte și o rochie mulată prin care se conturează vizibil, din profil, pelvisul, ei bine, s-ar putea să se lase cu o invitație la o ieșire – asta ca să fac trecerea către următorul subiect.

Cum e cu plătitul meselor și ieșirilor în oraș? Cine cui plătește când? Și de ce?

Dacă e vorba de începutul relației, eu merg de regulă pe principiul simplu care spune că plătește cel care invită. Nu văd ce ar fi rău într-o astfel de abordare. Adică vrei s-o impresionezi, n-ai decât; dar atunci fă-o pe barba ta, pentru că la urma urmei tu ai fost și cel care a ales locul. La fel și invers: Ți-ai pus în cap să-l dai pe spate cu preferințele tale culinare elevate? Păi atunci nici n-ar trebui să te jenezi să scoți frumușel cardul sau banii, la final, și să achiți nota și pentru el, dacă tu ești cea care invită. Dacă relația e mai avansată, atunci nici nu prea ar mai trebui să fie o problemă care, cum și când plătește, atâta vreme cât există un echilibru, o armonie în acel întreg pe care îl formează un cuplu. 

Judecând după numărul de quizuri, articole și ghicitori, femeile nu par să înțeleagă bărbații. Pe de altă parte se plâng că sunt simpli / simpliști și predispuși la rutină. Tu ce înțelegi de aici?

Eu unul, încerc pe cât posibil să fug de generalizări ca dracul de tămâie. Uite, chiar în clipa asta cred că am generalizat; cine știe, poate că există pe undeva un drac care are imunitate la tămâie și o mai și trage pe nas, pe ascuns, fiindcă se știe că fructul interzis e cel mai bun. Cu toate acestea, unul din prietenii mei mult mai deștepți decât mine spunea că generalizarea, la specia umană, asigură o anumită stabilitate, fără de care nu am putea să ne organizăm, mental, din multe puncte de vedere, nici ca activitate, nici ca structură, nici ca mod de funcționare, chiar și social vorbind (ei, v-am zis eu că-i mai deștept decât mine; nu-i așa? Eu nici măcar n-am reușit să rețin prea bine explicația, după cum se vede). Ei bine, eu nu cred că femeile nu par să înțeleagă bărbații. Eu cred că se întâmplă să existe și anumite femei care chiar nu înțeleg anumiți bărbați, atâta tot. Și mai sunt și anumite femei care se prefac, le convine lor în acel moment să pară ca nu îi înțeleg. Aleg astfel să ”rezolve” simplist o problemă care poate s-ar lăsa rezolvată cu puțină înțelepciune sau simpla ”punere în locul celuilalt”, la figurat vorbind, bineînțeles. Sau măcar prin comparația cu ”foștii”.
Dacă te rezumi la a privi și judeca bărbații la grămadă, judecând prin prisma unor clișee folosite chiar și în publicitate, ai fi poate tentat să crezi că toți suntem o gloată de purtători de maiou transpirat cu găurele, care stau unde-i așezi tu dacă le pui în față un televizor conectat la un canal de sport și le trântești o farfurie cu cartofi prăjiți și o bere alături. Crede-mă însă că, de multe ori, am constatat că femeile (scuze, unele femei; am zis că nu generalizăm) ajung să-și dorească să aibă acasă mai degrabă un astfel de exemplar cu-adevărat domestic, decât să trebuiască să aibă de-a face cu reversul, adică unul din ”specia” mea, respectiv unul pt. care ”the chase is better than the catch”.  


Te simți vreodată presat social?

Mă simt de multe ori presat social, dar asta fiindcă m-am născut aici, nu din cauza falsei ”lupte dintre sexe”. Aflându-mă în Romania, mă simt de exemplu presat social de babele care nu contenesc să mă întrebe de ce refuz să mă însor, maică! Doar că asta e o glumă (și o și tratez ca atare), față de presiunea socială pe care o resimte spre exemplu cineva care ar vrea să aibă copii, nu poate avea din motive biologice, și nu numai că trebuie să îndure corul de rude sau prieteni ”degrabă născători de oameni vii”, nu numai că statul nu-l încurajează să adopte dintre miile de orfani ce zac prin ungherele orfelinatelor, dar îi mai și pune bețe-n roate. Și aici se termină toată gluma și-ți cam vine să pui mâna pe topor. Dar hai să ne oprim aici, că simt ca deviez de la subiect.

Există sau nu prietenii reale între bărbați și femei? Ce le face atât de efemere sau de detestabile? De ce se plâng unii că nu le găsesc iar alții că nu se pot descotorosi de ele?

Există. Sunt foarte, foarte rare, și din fericire mă pot lăuda cu 1-2 astfel de prietenii. Eu consider că e o mare binecuvântare să poți să ai o astfel de prietenă, și nu aș dori să mă descotorosesc nici în ruptul capului de o astfel de prietenie. Nu; nu sunt nici efemere, nici detestabile, atâta timp cât nu apare sexul în acea prietenie. Imediat ce intervine sexul, gata, zici că ai băgat bomboana mentolată în sticla cu suc carbogazos: bang, apare efectul chimic, și se duce naibii tărășenia – e cel puțin cazul meu și mi-l asum. Aș vrea foarte mult să fiu contrazis – tot ca să evit clișee -, însă din toate discuțiile cu toți prietenii mei, până acum nu știu nici măcar un singur caz în care ”totul a rămas exact la fel ca înainte” din momentul în care a apărut sexul între cei doi prieteni reali – bine, poate doar în lumea blogger-ului ăluia, Cianură sau cum îl cheamă. N-aș accepta în ruptul capului să cad în păcat cu acele foarte puține prietene, TOCMAI pt. ca sunt conștient că s-ar duce naibii prietenia reală – și asta din cauza mea; îmi știu stilul, îmi conștientizez defectele. Mai trist e că au fost cazuri în care ele au luat asta ca pe un refuz de altă natură; la băieți e mai simplu. Băieții, mai ales ăștia mai puțin chipeși, așa ca mine, trec mai ușor peste un refuz. La fete însă trebuie să fie tare nașpa, mai ales dacă-s și drăguțele. Din fericire însă au fost și câteva care au avut maturitatea și inteligența de a înțelege de ce fac asta ;)


E camaraderia masculină un mit sau o realitate? Sunt bărbații mai buni prieteni decât femeile între ele?

In momentul în care am citit cuvântul ”camaraderie”, automat m-a dus cu gândul la situații limită, cum ar fi războaiele, foametea, comunismul, alte conflicte etc. (”Camarazi de front”). Eu consider că cele mai solide camaraderii se creează strict între indivizii aflați în aceeași situație limită, sau hai să le numim situații cel puțin dificile. Acele momente sunt cele care creează automat empatie între persoanele aflate în acea situație specifică, și prin urmare ele sunt cele care cimentează camaraderia. Acea empatie e suficientă; cred că restul vine de la sine prin natura firii umane.
În ceea ce privește care anume sunt mai camarazi decât ceilalți, despre asta chiar mi-e greu să mă pronunț, că n-am fost niciodată femeie. Sincer să fiu, nici nu cred că m-ar încălzi sau m-ar ajuta în vreun fel să știu că ”grupul camarazilor chinuiți de bolile prostatei” e mult mai unit decât ”grupul camaradelor ajunse la menopauză” (dacă astea două nu-s situații dificile, atunci nu știu care sunt J )

Există un stereotip social despre bărbați care te deranjează?  Dar unul care e în avantajul tău?

Din fericire am ieșit destul de mult în lume încă de timpuriu și am cunoscut suficienți de mulți oameni destupați la mine cât să știu cum să tratez astfel de ”probleme” și să pot trece peste orice stereotip social deranjant, legat statutul meu de bărbat. Aș ști unul însă care ar fi în avantajul nostru, al bărbaților: ”Bărbatul trebuie să fie doar puțin mai frumos decât dracu’”. Iată o discriminare pozitivă. Pentru că bietele femei nu vor putea niciodată să beneficieze de o astfel de clemență, ba dimpotrivă, mai au de luptat și cu clișeul acela că dacă sunt frumoase și blonde și conduc o mașină puternică, sigur-sigur au obținut statutul prin favoruri sexuale. Deci, pe scurt, ești urată, aha, păi ești urată; ghinionul tău; zi mersi că te lăsăm să respiri în preajma noastră, a bărbaților; ești frumoasă, aha, păi atunci e clar că ești curvă. Cred că am spus destule și s-a înțeles ideea.
  


Oricum, cu toate aceste greutăți, suntem o totuși generație destul de norocoasă, zic eu. Dacă stăm să ne gândim că noi acum trăim vremuri în care sunt acceptate din ce în ce mai mult chiar și minoritățile sexuale, dacă stăm să ne gândim că tocmai zilele acestea, Germania a anunțat că va introduce un al treilea sex pe certificatele de naștere , respectiv cel ”nedeterminat”, eu zic că chiar nu avem motive să ne plângem, față de alte vremuri mult mai negre din trecutul omenirii, când nu aveai nici măcar unde să fugi, unde să te ascunzi, ca să fii acceptat așa cum ești (de ex. femeie prea urâtă / prea frumoasă = vrăjitoare; s-o ardem pe rug, iuhuu, ne încălzim la iarnă cu ea!).

 
Ce rol ai tu, ca bărbat? Ce vrea lumea de la tine? Ce așteptări implică statutul tău?

Mie mi se cam rupe de clișee; eu refuz să mă gândesc că aș avea un rol – în societate sau oriunde - prin prisma sexului pe care-l port. Am atât de multe exemple de oameni care au atins diverse performanțe, praguri de cunoștințe sau grade de realizări indiferent de faptul că a fost vorba de o femeie sau de un bărbat. Și îi cunosc pe bune, nu-s povești din cărți de bullshit motivațional. Aș refuza orice relație de lungă durată cu o femeie care ar avea o astfel de concepție despre viață și astfel de pretenții de la mine. Dar nu neg că am persoane în jurul meu care încă gândesc așa; e însă doar problema lor, și prefer să fac mișto de situație fără să-i /să le rănesc. Recunosc însă că nu-mi reușește de fiecare dată, iar gafele mele sunt proverbiale, după cum poate îți amintești, dragă karioka.

Legat de așteptările pe care le ”implică statutul meu de bărbat”, am avut de curând parte de o situație amuzantă cu o amică, situație în care, neimplicându-mă aproape deloc  în luarea deciziilor în ceea ce privește concediul petrecut împreună într-o țară străină amândurora, respectiv ce hotel să alegem, în ce restaurante să mâncăm, ce traseu să urmăm etc. și dându-i practic mână liberă în alegerea tuturor acestor amănunte, crezând că îi fac o mare favoare lăsând-o pe ea să aleagă tot și neîngrădindu-i astfel libertatea, spontaneitatea și creativitatea și neimpunând un ritm și stil de concediu specific masculin - m-am trezit pe la finalul concediului cu ditamai reproșul aruncat în față, cum că "ea de aia e nemulțumită de micile eșecuri, fiindcă eu, pe perioada întregului concediu, nu mi-am exprimat niciodată vreo dorință anume, sau să mă fi plâns de ceva, și că prea accept totul cum vine și nu vreau nimic special". Vă spun sincer că am rămas efectiv blocat la aflarea acestor argumente. Dar nici acest caz nu vreau să-l transform în clișeu, pentru că, cu altă ocazie, am avut parte și de concediul vieții mele, tot cu o amică, însă aceea părea că e sora mea, nu altceva, atât de mult a muncit să facă acel concediu pe placul meu; mi-a intuit toate preferințele, mi-a anticipat toate dorințele, a mers din proprie inițiativă prin locuri prin care ea mai fusese deja, numai ca să le văd și eu, fiindcă știa foarte bine ce-mi place să văd, să fac și să savurez. Și asta fără nicio obligație sau cu vreun scop voit sau ascuns în gând. Sau cel puțin sper, din toată inima :) Deci da, fetelor; se poate și altfel.




0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)