13 April 2013

Operatia de Polipi

Am ajuns pe la 10. Ne-au raspuns sa mai asteptam cam 1 ora prin camera de garda, pana mai pleaca acasa din copii si incapem. Si ca ne suna ei cand e loc. Ok. Am fost, dar camera de garda era un fel de hruba umeda cu multe suflete respirand nas in nas si racnind ingrozite de cate ori se crapa usa "CORENTU'! CORENTU!". Mda. Am iesit deci afara, (in plin CORENT) si ne-am fatait pe afara pana am zarit Medicoverul. Dupa scurte ezitari - mai mult din partea mea -a ne-am dus sa asteptam in sala alora de asteptare. Ca orice capra a vecinului, era mai frumoasa. Si avea jucarii. Si era si mai mare. Si nu ne zicea nimeni cu fulgere olimpiene in ochi "dadeti-va sa nu va dau cu usa in cap" (inca nu stiu daca asta fuse o amenintare sau un sfat lol).
Ne-au sunat de fapt in vreo 15 minute si ne-am despartit, lasandu-l pe ta-su ingrijorat si amarat in fata usii.
Apoi am mai stat iar. Stat si stat. Discutat cu colega de salon. Plimbat in sus si in jos pe Alex care tot cerea apa, 'apte, ah-ah ( = haleu. potol, CEVA) din ce in ce mai artagos. Pana s-a resemnat si pe la pranz s-a culcat. Horcaia saracul de zgaltaia salonul. Au venit pe rand medicul, asistenta, anestezista si au hotarat ca Sforaila trebuie sa-si termine somnul. Ok. Am mai stat vreo ora, pana la urma a fost trezit si i s-au pus vreo doua picaturi in nas care l-au dus undeva in Lala Land in cateva secunde. Oi fi o mama rea, dar recunosc ca era comic. Era vesel, pasnic, avea niste ochi imensi si moi ca ai unui betiv afabil si avea mutricica aia de "woah, totul se-nvarte". Mi l-au luat si l-au dus asa, vesel si moale, cu tot cu inima mea si-o bucata de plaman, pentru ca n-am mai putut respira si era sa dau in plans cand s-a inchis usa in urma lor.
Am fost incurajata sa ...stau la un geam, sa respir adanc si sa nu ma ingrijorez. N-am apucat. Dupa vreo 10 minute de ingrijorat mi l-au adus inapoi. Era amarat, a plans vreo doua ore, s-a vaietat ba strident si cu repros, ba prelung si trist ca un batran care se crede singur. S-a dezmeticit in astea doua ore, dar tot il durea. N-a vomat si nici valurile de sange despre care citisem in marturiile internautice n-=au aparut. Avea multe...uh, cum sa zic. Bale. Sangerii. Pe care le-am tot sters.
Intre timp, ca ramasesem datoare cu "a da sau a nu da". N-am dat. Colega de salon a crezut ca nu dau de frica evenimentului cu arestul de saptamana asta si partial de aia nu dadeam, dar per total:
1. luna asta suntem faliti intr-un mare hal, cred ca fierbem ouale cainelui de pasti.
2. daca pot sa nu dau, eu nu dau. nici la medic nici pe nicaieri.

Asa. Deci m-a incurajat sa dau, oferind, hm, exemplu personal. Ca disclaimer, eu nu am vazut exemplificarea exemplului personal. Vorbesc serios; eram cu ochii la copil, nu la buzunare. Plus, daca o fi exemplificat, posibil sa fi exemplificat inainte. Intelegi matale?
Pe masura ce timpul trecea si eu tot nu dadeam, am observat ca se cam pungeste un pic. Colega de salon adica. Pe de alta parte, nimic din atitudinea personalului nu s-a schimbat. Au glumit, au ajutat, au raspuns la intrebari, au fost calme, era liniste, au incurajat, au explicat. Au felicitat. Bun. Colega (adica mama altei paciente, na) la un moment dat a sugerat ca de asta or veni prin salon, pentru ca n-am dat. Ca si la faza cu anestezistul din postarea anterioara, dintr-un soi de respect si clauza de nelacomie acordata oamenilor pe care nu-i cunosc, am sa prefer sa cred ca au venit pentru ca trebuiau sa vina, nu pentru ca asteptau ceva. Daca or fi asteptat, si-au mascat dezamagirea al naibii de bine pentru ca m-au petrecut cu acelasi zambet spre iesire si cu urari de bine, cu biletul de externare in mana. Pentru ca ma simteam deja cam prost  - de ce, nu situ, rational vorbind - am mintit colega ca de fapt vrusesem sa dau dar portofelul era la sot. Slaba minciuna, slab caracter.
Adevarul e ca atat eram si eu de intoxicata de miturile astea cine stie de unde propagate mereu cu "nu se uita daca nu dai, esti nebuna, e copilul tau, cum sa nu dai (de parca mi-l rascumparam de la somalezi), pai vine si iti zice "cocoana atata face", ha, pai parca eu nu stiu ca ti-l da inapoi cu tot cu polipi daca nu dai?" etc incat si eu am avut impresia constanta ca fac ceva rau, ca trag clapa unui mafiot, ca tai coada leului lui Nutu Camataru.
Paseam pe holul ala ingust de parca era The Green Mile, dar in sens invers, spre liberare. Cu copilul intr-o mana si papornita in alta, tot holbandu-ma un pic suspicios la toata lumea. Ni s-a facut pa-pa. am primit diploma de curaj si ni s-au urat diverse chestii firesti, cum ar fi refacere rapida. Deja spre vestiar panica mea atinsese cote comice. Sub ochii unei infirmiere cu un poker-face perfect, am sarit peste imbracat copilul, l-am bagat in Manduca si am sters-o asa, cu el in pijamale si eu descheiata si toate indesate val vartej in geanta.

Apoi ne-am intors acasa, apoi a adormit. Apoi s-a trezit de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Apoi ne-a oferit un prim zambet si ne-am inmuiat amandoi si doua pietroaie imense au prins aripi si s-au ridicat de pe piepturile noastre. Apoi a mancat, rupt de foame, a cantat, a dansat, a desenat. Si apoi s-a dormit prima sa noapte fara apnee si fara sforaitul acela spart, intrerupt.

Eu am avut adanci remuscari ca n-am dat, m-au calmat sotul si un amic, cu calcule indarjite ale banilor dati pe luna la CAS si de cate ori m-am dus eu de fapt la spital de stat (o data) si inmultiri si impartiri si asigurari ca probabil nu stateau ei in aia 400 de lei ai mei - in care eu insa o sa stau atarnata intr-un echilibru precar financiar pana dupa pasti. Ceea ce, avand in vedee o medie aritmetica a anumitor sume vehiculate in folclor, e destul de adevarat.

Asta fuse. Nu mai  are polipi, nu mai are apnee, totul a fost ok. Acu ma duc, un mic convalescent canta vesel ca toate animalele si trebuie sa ma alatur, e nevoie de vocea a doua.

9 comments:

  1. Ma bucur ca a trecut repede (relativ) si bine. N-a fost chiar asa rau cum sunau povestile noastre :). Pup tare convalescentul, refacere usoara.

    ReplyDelete
  2. Multumim mult! suntem ok, exceptand cateodata ceva dureri in gat, dupa cum se manifesta. caz in care oferim un pic de nurofen sau niste pupici, ce e mai la indeamana.

    ReplyDelete
  3. eu am mai scris pe undeva ca niciodata, dar absolut niciodata in viata mea nu mi-a cerut nimeni nimic cand am fost la spitalele de stat.Si am fost si nu o data.In schimb, la Medicover la spital si la cliniile lor mereu am platit desi am abonament la ei.La stat am dat ca am vrut eu si cat am vrut, dar povestile pe care le spun internautii si nu numai eu , una, nu le-am trait ever.
    Ma bucur ca sunteti ok si ma bucur ca ati scapat de raurile astea! pup

    ReplyDelete
  4. ...eu sunt una care "nu da". Ca nu pot. Mi-e jena. Am fost de cateva ori pe la urgente cu copila, niciodata nu mi s-a cerut nimic, si am fost tratata mai mult decate omeneste. Ba, mi s-a parut ca am avut parte de mai mult respect, zic eu, pt ca n-am dat. Sau asa imi place sa cred.

    Sanatate!

    ReplyDelete
  5. Ca sa stai linistita si sa vezi unde e diferenta: eu i-am dat asistentei sefe niste bani cand am fost sa o programez pe fie-mea la operatie si singura diferenta fata de tine a fost ca noi am ajuns la 7h30 si la 8h eram deja polipiless. In rest, nici eu nu am simtit niciun ochi in ceafa pentru ca nu am sarit cu plicul. Sanatate multa!

    ReplyDelete
  6. Esti tare simpatica, ai un mod tare haios de a povesti, m-ai facut sa rad, desi nu e de ras, ca eu si daca plange noaptea piticuta mea si e nelinistita ma faca toata morcov. nici nu vreau sa ma gandesc la alte cele.

    ReplyDelete
  7. 5Buna Karioka! ..Copila nostra des si foarte des, insa dupa ultima raceala sforaie toata noaptea si a fost prima data cand acelasi medic orl ne-a zis ca are polipi si trebuiesc operati. .Baiatul tau a mai racit des, cum se simte. simte.

    ReplyDelete
  8. Salut Masha!

    Dupa polipi a continuat sa raceasca, dar in loc sa se mai adune in nas, se duceau direct in plamani, daduse in bronsiolite. In schimb am scapat de apnee, sforait, cearcane, etc.
    Cam la 1 an jumatate dupa ce a fost dat la cresa, n-a mai racit deloc. Nu e meritul nostru, ca noi deja renuntaseram sa mai incercam cu tot felul de stimulatoare de imunitate, etc etc. Pur si simplu n-a mai racit intr-o buna zi.

    ReplyDelete

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (76) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)