Doamna Vasile intra in sala cu pasi apasati si rari. Era obosita. O zi de luni, un inceput de zi de luni, ce poate fi mai obositor. Si firma, aceeasi firma, mereu si mereu acelasi cacat. Da, unii angajati mai plecau, altii mai veneau, dar in final in aceeasi hazna prost platita si galagioasa se invartea de cinspe ani de zile. Altii intrasera in politica, altii emigrasera, dar ea cumva reusise sa rateze toate trenurile astea.
In jurul ei era forfota. Maria, secretara, ducea niste foi la imprimanta. "Proasta dracului", isi zise doamna Vasile in gand "putea sa ia si un cartus nou de toner daca tot s-a dus". Tipul de la IT mesterea la un laptop stricat. Langa el, posesorul se uita curios. Contabila era ingropata in rapoartele ei. Tipa de la distributie sorta niste plicuri, vorbind peste umar cu tipa de la serviciul clienti. Ok, asta chiar ca ii puse capac doamnei Vasile.
"Ba! " racni doamna Vasile spart, scurt, ca o punga sparta. "Ba, ce-i aicea? Ce-i dezordinea asta?" Maria incepu sa tremure si scapa foile pe jos. Triumfatoare, Vasile intinse un deget acuzator "asa, impiedicato, bine ca le mai si scapi pe jos! TU le-ai luat, fa? Din banii cui sunt luate foile astea, Marie?" Maria se chirci toata cand mana doamnei Vasile o prinse de ceafa zgaltaind-o "parca ai gaura in mana, asa le scapi pe toate. Du-te si stai pe scaun cu mainile la spate!" Maria se impletici catre scaun dar la cativa pasi, se opri fastacita "RIDICA HARTIILE, TOANTO!" Se apleca sa le culeaga zapacita si ajunse la scaun. Nestiind ce sa faca cu ele, le tinu pe genunchi, in timp ce-si ducea mainile la spate.
"Tu de ce vorbesti? " se intoarse doamna Vasile catre contabila. Aceasta, o femeie plinuta, grizonata, se balbai ingrozita: "Eu nu vorbeam" apoi intinse un deget plinut, cu unghii stangaci taiate, catre fata de la distributie: "EA vorbea, doamna!" Fata de la distributie arunca o privire consternata catre contabila, apoi pleca ochii in pamant.
"De ce vorbesti, Silvia? Raspunde! Ce faceai acolo?"
"...Sortam plicuri, doamna Vasile"
"Pai asa se sorteaza, Silvia?" exploda doamna Vasile, intinzand mana catre perciunii Silviei si smucind surt. Silvia incepu sa planga, rimelul amestecandu-se cu lacrimile intr-un amestec care-i curgea spre barbie.
"Ce plangi asa, nici nu t-am atins. Ce mare lucru ti-am facut? Strange plicurile alea ca lumea si termina cu plansul, ia uite ce urata esti cand plangi. Uitati-va la ea, oameni buni, nu-i asa ca e urata ? NU-I ASA?" comanda doamna Vasile cu vocea ei de stentor. "Ia ridica fata, Silvia"
Silvia ridica o fata mototolita de plans dand nas in nas cu colegii ei de munca. Care o privira lung si decisera sa raspunda in cor, grijuliu si prelung "Daaaaaa, doamna Vasileee, e uraaataaaa". Silvia isi crampoti gura intr-un efort nefiresc, apoi stranse plicurile si continua sa le sorteze. Umerii inca i se ridicau de suspine.
Doamna Vasile se intoarse catre tipul de la IT. Acesta se oprise cu CD-ul de Windows in mana, nesigur.
"Ce faci, Serbanel?" intreba doamna Vasile, pe un ton dulce, aproape matern.
"Ii repar laptopul lui Mihai, doamna..." raspunse Serban, ferindu-si discret ochii.
"Pai si de ce ii repari laptopul lui Mihai, Serbanel?" plusa doamna Serban, strangand in mana cheile de la apartament.
"Pai, s-a..."
"Ia sa ne raspunda Mihai. Mihai, de ce iti repara tie laptopul Serbanel? Ia sa ne raspunzi tu noua."
Mihai rasufla greu, speriat. Avea aproape 40 de ani, pistrui si multe kilograme in plus. Se inrosise ca racul si se balanganea speriat langa Serban. Incerca sa se ascunda cumva in spatele lui, lucru de altfel imposibil, insa Serban chiar si asa se pleostise speriat, tinand laptopul si surubelnita ridicate la piept, ca pe un scut.
"Nnuu...Nu stiu , nu mai merge..."
"Pai ce i-ai facut, Mihai?" racni cu inflexiuni de metal in voce si in ochelari doamna Vasile.
"Azi nu mai mergea...ieri mergea si azi am venit si nu mai mergea...cand l-am deschis"
"Pai daca esti loaza proasta! tot strici! pe tot ce pui mana! Ce ti-a treuit tie laptop, ma? Ce ti-a trebuit tie firma de IT, ma? Tu la coada vacii , ca ma-ta si ca tac-tu sa stai, ma! Pui manoaiele alea ale tale si strici tot, ma! Ma dobitocule! Treci imediat la colt! sa nu misti de acolo! " In drum spre colt, Mihai primi si o palma dupa cap.
Ramasese Mirela, de la serviciul clienti, care lucra de zor la o felicitare de Craciun din partea firmei. Doamna Vasile o felicita pentru zelul ei si Mirela ridica spre ea ochi caprui recunoscatori, de catelus. Insa fix cand sa treaca de ea, doamna Vasile se uita mai atent la felicitare.
"Ce-i acolo, Mirela? Ce-s aia?"
"Brazi, doamna Vasile"
"Brazi albastri?!"
"...."
"Unde ai vazut tu brazi albastri, prostoaico?!" jap-jap, doua la fund.
"Sa faci imediat din nou felicitarea. Sterge porcaria aia. Alege verde pentru brazi. VERDE, SURDO"
Seara tarziu, sotul Mirelei veni sa o ia de la serviciu. Era cu domnul Costache, vecinul lor de la 3 in masina.
"Ce ai? parca esti asa, cam abatuta"
"Nimic..."
"Te-a certat sefa ta de la firma, iar? Ce-ai mai facut?" se rasturna el amuzat pe spatarul scaunului. Domnul Costache surase si el sugubat pe sub mustati.
"Mi-a dat doua la fund" isi ridica catranita privirea spre el Mirela. "M-a lovit! si a tipat la mine, a zis ca sunt surda si proasta si..."
"Ei, ei, nu cred eu sa fie asa, Mirela. Exagerezi. Doamna Vasile e unul dintre cei mai buni manageri din Bucuresti. Esti la o firma de top. Trebuie sa fi facut tu ceva. Ia zi, ce ai facut?"
"Faceam o felicitare cu brazi si a zis ca de ce i-am facut albastri..." mormai Mirela.
"Ei, vezi, de aia. Nu se poate asa ceva. Trebuie sa intelegem niste reguli, avem un sistem, avem totusi niste coordonate, niste obiective de atins..."
Mirela isi lipi obrazul de geamul masinii si privi undeva in zare. Vocea sotului ei si a domnului Costache se estompau treptat.
Ajunsi in fata blocului, sotul se intoarse brusc:
"Auzi Mireluta, da paine ai luat?"
"Am uitat", baigui Mirela.
Palma veni aproape mecanic, scurt, peste obraz. Mirela ramase in ploaie, in fata scariil, holband ochii la sotul sau si la mos Costache. Amandoi se intoarsera mirati catre ea, vazand ca nu mai vine odata:
"Da hai, draga, ce stai acolo? Te-ai suparat te pomenesti? Pai ce mar lucru, o palma?"
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In locul cui te vezi?
Te vezi in locul Mirelei? Crezi ca merita Mirela? Crezi ca merita Serban?Ai lucra intr-o astfel de firma, ai avea asemenea manager? Eu zic ca nu. Eu zic ca ai galopa la HR cu toate drepturile tale europene, indo europene, fundamentale si non fundamentale in dinti. Si ai face scandal si ai da in judecata. Si probabil ai castiga.
Si daca tot ai castiga, probabil ai fi jignit de oamenii are ti-ar spune "eh, mare branza, o palma la fund sau peste ochi". Si daca sotul sau sotia te-ar palmui pentru ca nu ai spalat vasele sau ai uitat sa platesti cablul, n-ar mai fi "ce mare lucru".
De ce? Pentru ca esti adult.
Si totusi uite, femeii asteia
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=176807
i s-a raspuns ca exagereaza si ca nu e mare branza ca si-a luat o palma peste fund copilul la gradinita. Nici ca s-a tipat la el, pentru ca acolorat brazii in albastru si nu in verde.
Eu am primit odata o felicitare cu brazi roz pe email. Trebuia sa ii scriu aleia si sa ii zic ceva de ma-sa. Apoi cu felicitarea printata in mana, sa ma duc sa i-o dau de cap. Brazi ROZ? Inepta dracului.
Deci, rezumand. De ce ce am scris mai sus e o simpla fictiune absurda si ce a scris aceasta doamna in link e o realitate banala? De ce ne indignam la una si ridicam din umeri la alta? De ce daca ai fi lovit de seful tau sau de partenerul de cuplu ar fi abuz, pe cand pentru un copil e doar disciplina?
Sa inteleg ca doar marimea curului conteaza.
Greu de explicat. Nu am intrat pe link dar voi comenta pe baza a ceea ce ai relatat tu. Eu sunt de parere ca bataia e rupta din Rai. Dar inainte de a judeca aceasta ultima fraza, lasa-ma sa mentionez ca e rupta din Rai doar in anumite contexte. Nu e vorba in nici un caz de a lua bataie de la invatatoare/profesoara/sot etc. Este vorba insa de a te respecta copilul pe tine ca si parinte. Eu una mi-am luat cateva batai la viata mea (toate meritate) de la parinti (mai mult mama). La fund bineinteles si numai cat sa pot duce (cateva palme) si consider ca mi-au prins tare bine. La fel am sa-mi educ si eu copiii, pt a nu ajunge la 40-45 de ani sa ma vada ca pe unul dintre colegi sau mai rau, sa ma trezesc ca ma bat ei pe mine. Insa repet, bataia (a se intelege palma la fund) se justifica doar in cazuri mai mult sau mai putin grave (nu la orice mica boacana) si numai data de parinti. Nu mi se pare ok in contextul povestit de tine, din simplul motiv ca imaginatia ar trebui incurajata nu suprimata.....
ReplyDeleteDa, si eu sunt de parere ca bataia e rupta din Rai.
ReplyDeleteRUPTA in sensul ca nu are nici o legatura cu el :).
Nimic pe lume nu justifica o palma incasata de un copil. Fie ea la fund sau peste fata sau oriunde altundeva. Fie ea data de parinti sau de straini.
Nu face decat sa-l invete ca cei mari pot sa fie violenti la nervi sau cand nu sunt de acord cu ce faci.
Iar atunci cand vor creste, vor lovi si ei, ca atunci vor fi mari si vor avea dreptul asta.
Respectul nu se obtine prin violenta. Respectul se castiga prin iubire si prin intelegere si prin respectul pe care il acorzi tu intai.
Vorbesc din punctul de vedere al unei persoane care a lucrat la o gradinita si care, inainte de a fi mama, nu lovea, dar mai zgaltaia copiii sau mai tipa la ei.
Acum, dupa 4 ani de mamicie si dupa nenumarate carti si articole si bloguri citite, regret mult fiecare vorba rastita pe care le-am adresat-o si sper ca atunci cand voi lucra din nou cu copiii sa ma comport altfel.
O societate violentă în care agresorii nu pățesc mai nimic ca urmare a violențelor lor. O societate vlăguită în care oamenii pașnici sunt prea obosiți ca să-și facă dreptate cum se cuvine (vezi cazul Bereanda). O societate în care victimele acceptă și copiază comportamentul propriilor agresori (vezi primul comentariu).
ReplyDeleteMă tem că-i nașpa. (Scuze pentru optimismu-mi debordant.)
ps/ „Cu verdele-n sus” credeam că-i un banc cu milițieni, da' văd că se-aplică la fel de bine și cu educatoare de grădiniță.
CGG, mui se pare bizar ca nici n-ai fauct inca copii si deja planuiesti sa-i smardoiesti. Ca sa nu te bata ei pe tine. Asta e in general problema cu copiii batuti de parinti, ajun g si ei sa isi bata copiii. Ca sa se simta mai putin vinovati, isi spun siesi si ca au meritat-o si mai si declara asta public. Pentru ca erau rai, murdari sau obraznici. Nu pentru ca poate ma-sa si tac-su n-au avut minte cat sa negocieze altfel cu ei. Poate atat i-a dus capul, jap una peste ochi, voila, ai facut ce zic eu, look how smart I am.
ReplyDeleteCunosc si oameni care n-au fost batuti niciodata si parinti care nu au batut niciodata. Infinit mai multi. Nu-s criminali si nici victime.
Daca ar fi sa mearga rationamentul tau, atun ci infractorii ar proveni din copii nebatuti. Din contra, un procent covarsitor (undeva la 85% ) din cei care au comis crime si agresiuni violente - rapiri, viol, omor - au fost batuti de parinti. Inclusiv Hitler :)
Nu stiu daca bataia e rupta din rai. Nu cred in rai deci ma cam doare in cur de unde se rupe.
Dar gandeste-te ca nu mai curand de 6- de ani in urma era normal sa-ti iei un pumn peste ochi daca scapai ceva sare in mancare si sotul prefera mai nesarat. Acum 80 de ani era perfect normal sa te mariti la 15 ani si sa-ti iei ceva cafteala daca indrazneai doar sa zici ca parca ai fi vrut sa stii sa citesti inainte.
Era bine? Foloseau exact aceleasi argumente ca si tine. Femeia trebuie pocnita din cand in cand, pentru ca altfel se obrazniceste si se crede egala oamenilor mari.
Sper din suflet ca pana faci copii sa mai cresti in minte.
"Eu una mi-am luat cateva batai la viata mea (toate meritate) de la parinti (mai mult mama). La fund bineinteles si numai cat sa pot duce (cateva palme) si consider ca mi-au prins tare bine."
ReplyDeleteCine isi neaga propriile traume reprimate, intotdeauna le repeta cu propriii copii pe post de victime :-(
Si eu mi-am luat cateva batai cand am fost copil si desi pot sa inteleg ca un om la frustrare mai scapa cate o palma nu sunt de parere ca m-a ajutat la ceva si in relatia mea cu copilul meu fac tot posibilul sa nu il brutalizez, mai ales ca sunt mai iute la manie. Mai strig la ea dar din fericire desi e zvapaiata, e asa un copil iubitor si impaciuitor ca mi-a fi peste putinta sa o lovesc, oricat ma apuca uneori dracii. Uneori am mai gresit si am bruscat-o si apoi mi-am cerut iertare de la ea si am spus ca am gresit si ca nu e bine sa fac asa nici eu si nici altii, nici cu ea si nici cu alti oameni. Violenta nu e solutia si eu cred ca iesirile mele mai brutale sunt cel putin in parte si un comportament invatat de la mama care mai avea astfel de iesiri. Copilul cum vede, asa face iar pentru adulti e de multe ori mai usor sa isi justifice actiunile decat sa isi schimbe atitudinea si sa recunoasca ca gresesc si ca au anumite neajunsuri.
ReplyDeletePerfect de acord cu articolul, Karioka, daca nu consideri ca e justificat sa lovesti un adult care se presupune ca e responsabil de faptele sale, cum naiba sa lovesti un copil care inca nu e stapan pe el, care inca nu are experienta, autocontrol si cate si mai cate deprinderi? Pai nu e, nu e justificabil, e penibil.