Capotul

E tot ce mai am din maica-mea acum, la mine in casa. Alaturi de cateva fotografii. restul de haine, pantofi s-au pierdut; tata le-a ratacit sau le-a dat, incercand sa scape poate de umbre ale unui trecut dureros. Nu-l invinuiesc. E dreptul sau sa isi peticeasca viata cum stie, asa cum si eu incerc sa-mi carpesc gauri si goluri cum pot.
Il purta destul de rar si imi era ciuda; mi se parea nespus de frumoasa in el. Capotul in sine mi se parea, de asemenea minunat amplu, elegant, ca o rochie de seara. Mamei i se parea cam pretentios de purtat prin casa si prea racoros pentru atmosfera unui apartament de bloc fara caldura. Il purta rar si putin mai mult la rugamintile mele.
Vazut acum la 30 de ani e un simplu capot. Dintr-un fel de satin greu, negru, cu trandafiri rosii si frunze verzi. E croit frumos pe talie si cade in falduri ample pana jos. Are maneci largi de kimono. Am incercat sa-l port eu; cei 20 de cm in plus ai mei m-au facut sa arat ca o barza. Am renuntat, mi se parea ca-l uratesc.
L-am carat prin toate apartamentele in care am stat vreodata in chirie. A pierdut si ultima urma de parfum pe care o tinea inca agatata in fibrele sale.
Acum vreo saptamana imi venise o idee. Ma gandeam daca voi avea un al doilea copil, sa o rog pe cea care a facut slingul purtat la primul  sa mi-l faca sling. Sau sa captuseasca in vreun fel un sling nou, pentru ca nu stiu daca materialul e suficient de rezistent. Ma gandeam ca asa ar putea, cumva, simbolic, sa-si tina si mama nepotul in brate.
Si pe de alta parte imi parea cumva rau gandindu-ma la el tocat de foarfeci, cusut, rascroit.
Am uitat asta, am impins ideea in coltul fumuriu cu "poate altadata"
Pana cand alaltaieri mi-am auzit copilul in sifonier. Se ascundea de mine si chicotea deja incantat de surpriza unui mult anticipat "baaa!..." Pentru ca asa il zice el pe "bau".
L-am auzit razand si m-am indreptat catre sifonier, compunandu-mi mirarea si surpriza si ajunsa in fata usii deschise am reusit sa mai scot si eu un "bau" slab, ragusit. Invelit in faldurile moi, aratandu-si fațuca vesela dintre niste trandafiri rosii atat de binecunoscuti, alintandu-si mainile in tesatura atat de des mangaiata de mine, Alexandru se infasurase tot in capotul mamei, ca intr-o imbratisare de atat amar de timp regretata si ravnita.