07 August 2012

Alexandru

Am vrut sa incep paralel un blog despre Alex si m-am lasat pagubasa dupa doua postari. Nu-mi iese. Sau ma rog, imi iese dar imi iese fals, chiar daca asta o simt doar eu.
Mi se pare la fel de greu si de nenatural sa scriu despre fiul meu cum mi s-ar parea de straniu sa scriu despre cele doua maini ale mele. Despre cat de bine e sa ai doua maini, despre cat de minunate sunt si despre minunata inginerie a fiecarei falange in parte.

Asa ca scriu aici, cand si cand, daca ma mai pocneste.
Sunt zgarcita  - inca - cu declaratiile publice. Am inca o foame viscerala de el, o avaritie de Hagi Tudose indragostit si temator cu ochii la gramada sa de aur. Discutam zilele trecute cu Alin despre faptul ca vom pleca la anul din tara; si ca am putea totusi sa ne retragem la pensie aici. Am exlamat indurerata "Si sa-l lasam pe Alex singur?" iar Alin mi-a reamintit politicos ca la varsta noastra de pensionare Alex va fi un onorabil domn, cat se poate de independent, care nu va locui cu noi, cum nici noi nu locuim cu ai nostri.

M-a durut ca un sut in tibie. Voi fi o soacra groaznica.

Asa ca imi feresc ochii de viitorul in care se prefigureaza un Alexandru matur, independent, care ma suna o data pe luna daca isi aminteste, care se barbiereste si face declaratii de dragoste altor femei. Si am revenit in prezentul dulce si luminos ca miezul unui pandispan. In care Alexandru e peste tot in viata mea, ancorat in fiecare puls si in fiecare secunda.

Alexandru, pandindu-ne cu ochii licarind de zambet, sa vada daca dormim sau nu. Alexandru, calarind entuziast cainele blazat. Alexandru tremurand de emotie in mare, cu manuta vibrand in a mea, asteptand sa vina valul. Alexandru protestand pe tonuri ascutite cand nu i se permite sa ajunga unde stie clar ca ar putea.
Alexandru somnoros si moale, pupandu-ma stangaci. Alexandru desfacut ca o stea de mare, cu o demninate comica pe chipul adormit. Alexandru balacindu-se in apa cainelui, Alexandru aruncand cu ratele de plastic in mine, cu urlete de teuton in plina invazie. Alexandru solicitand ferm zambete si rasete de la trecatori. Alexandru clovn, repetand la infinit ceva ce a descoperit ca ne binedispune. Alexandru pufos, inca mirosind a lapte si a micime, ghemuit la pieptul meu. Alexandru studiind concentrat mecanismul unei jucarii. Alexandru intr-o liniste suspecta, facand inca o traznaie pe tacute. Alexandru silabisindu-si primele cuvinte. Alexandru precipitandu-si primii pasi intr-o spirala de nesfarsite balbaieli motrice, castigand victorios lupta cu gravitatia.
Alexandru cantand inganat un psalm al unei carti nescrise inca. Alexandru strangand in brate cu toata puterea lui, pana muschii ii tremura de efort. Alexandru hranindu-ma poruncitor cu biscuiti; Alexandru izbucnind in ras cand refuz imitandu-i propriul gest de "nu"; Alexandru chinuindu-se sa adoarma doar pentru ca ma crede deja adormita, bombanind si aranjandu-si perna la nesfarsit. Alexandru uitand de mine cand da de copii, intrand intr-o vrie de veselie si racnete, titirez cu echilibru precar intr-o lume doar pentru ei. Alexandru al meu, Alexandru al nostru.

2 comments:

  1. Este atat de adevarat cand se spune "traieste clipa". Trebuie sa ne bucuram de orice moment petrecut cu copii, pentru ca vor creste si vom ramanr cu amintirile. Al meu copil are 7 ani si ma pupa de ma toceste, toata ziua. Imi dau seama, nu stiu cat va mai dura, ca va ajunge sa nu mai fie asa ca acum.

    ReplyDelete
  2. Exact, dar exact aceleasi sentimente le incerc si eu!! Nu pot sa scriu despre ea....am inceput, am continuat o vreme (scurta) si m-am cam lasat...Acum blogul e mai rar vizitat si devine ceva mai...eteroclit.

    Un sentiment straniu ma incearca citind despre Alexandru (era singurul nume de care eram siguri, amandoi, cand am ramas gravida, dar s-au schimbat planurile, cand s-a schimbnat si sexul :P ) care seamana tare tare mult cu Iulia...la fel de a fi, zic, cu multa empatie, ff soaciabil, nastrusnic (a mea face ce face in tacere, apoi ma cheama cat mai sonor "mami, hai sa vezi ce-am facut!" si atunci stiu ce ma asteapta :)) ) si tot ce-am citit despre el...e...ciudat si fascinant :)

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)