Duios, timpul trecea.

Trasul de timp e ocupaţia mea favorită. Urăsc cuvântul "procrastinare", apropos. Pentru că nu există. Pentru că face parte din tagma lui "a cancela", "hai sa mixam nişte telemea cu roşii" şi alte oribilităţi de acest tip. Cuvinte grefate prost din altă limbă cu toate ca există deja echivalentul românesc perfect valabil pentru fiecare dintre ele. A trage de timp, a anula, a amesteca.

Cum spuneam, trag de timp. Nu o fac cu intenţie clară. De exemplu planul meu pentru astăzi fusese sa fac lună prin toată casa, să scriu ceva foarte frumos pe blog, o idee venită in cap înainte să adorm, să adorm copilul şi să gătesc ceva foarte gustos.

Însă nu sunt eu de vină! Ca să spun drept, nu eu trag de timp ci timpul de mine. M-am trezit şi fireşte, toate ideile mele excelente dispăruseră fără urmă într-o pâclă ceţoasă de nesomn şi confuzie. Aşa că scriu şi eu prostiile astea acum.

Copilul nu se dă adormit cu toate încercările mele înverşunate. Mai mult, odată lăsat jos sau singur protestează de parcă în locul covorului s-ar rostogoli bulgari moi de lavă.
Diverşi oameni de pe Facebook se tot felicită între ei, pun poze cu brazi, copii, friptane şi alte chestii complet neinteresante dar pe care totusi TREBUIE să le văd. Chit că nu mai ştiu exact cine sunt unii dintre ei şi cum de suntem tovarăşi şi pretini.

Curăţenia a demarat în trombă şi s-a dezlânat jalnic pe parcurs. Nu vreau să fac zgomot, mai ştii, poate adoarme ăsta micu (sanchi, dacă e să adoarmă poţi tăia şi lemne pe el, dar să lăsam.)

Pentru gătit ce visam să infulec îmi mai lipsesc nişte ingrediente şi ca să le iau ar trebui sa cobor să le cumpăr, deci să îl iau pe ăsta micu, să îl îndes în diverse haine împotriva voinţei lui, să declanşez astfel o sesiune de răcnete şi urlete care să înceteze brusc odată ce am ajuns jos cu el. Apoi să doarmă fireşte tot drumul de acasă la magazin şi înapoi şi să se trezească fix când intru în casă şi vreau sa mă apuc de ceva. Mai bine nu mă mai apuc deloc.