Cum sta treaba cu donatul

Prin vara se organizeaza in frumoasa noastra corporatie un fel de zile ale voluntariatului, in care lumea e incurajata sa plimbe sigla firmei peste tot implicandu-se in programe umanitare. Se ofera si un buget uneori, dar mai rarut ca-i mai dragut.

Mie mi-a venit ideea unui proiect simplu care nu necesita fonduri de nici un fel si nici timp pierdut din ziua de lucru. Nici numele firmei nu ar fi fost implicat si mare tam-tam nu ar fi fost. Si anume sa adunam toti care avem prin casa haine pe care nu le mai purtam dar in stare buna, sa le spalam, calcam, sortam si sa le dam cui are mai mare nevoie de ele decat noi.

Zis si facut. Am anuntat mai intai verbal apoi printr-un mail si pe de alta parte eu am ramas cu sarcina de a gasi o fundatie sau ceva. Cum in cei 3 ani facuti de asistenta sociala in facultate invatasem destul de multe despre fundatii - cum ar fi ca sunt non-profit doar pentru amaratii aia de beneficiari, in multe cazuri - am contactat mai intai un DPC.Adica Departament Protectia Copilului, exista cate unul in fiecare sector.

Unde am facut greseala sa spun "suntem un grup de colegi de la Firma X"

Aaaa sunteti firma deci atunci tre sa facem proces verbal tre sa semnati 400 de hartii tre sa luati 855 de aprobari tre sa cantarim sa puricam sa ne scarpinam in cur si sa facem mare valva. Plus ca nici nu stim exact cui sa dam hainele, avem in schimb o lista de fundatii cu care colaboram...

DPC'ul a picat deci.

Prietena celeilalte colege implicate ne-a recomandat o fundatie si am inceput sa scotocesc pe net dupa ea, programe, activitati etc. In paralel cu enervarea de a nu putea da niste haine si atat, fara parafe si tambalau, nici la serviciu situatia nu era mai roz. M-am trezit cu atentionari gen "eu aduc da sa stii ca la tigani nu dau" Apoi dupa o pauza au fost adaugati si aurolacii pe lista. SI aia care dorm pe strada, pentru ca sunt mizerabili. Mi-am infranat cu greu impulsul de a face o cutie separata pe care sa scrie "Pentru copii arieni si Paris Hilton donati aici" si am trecut si peste asta.

Lunile au trecut, hainele s-au adunat, eu am reusit sa contactez pe cineva care intra zilnic in contact direct cu oamenii carora doream sa le dam hainele, adica un fel de sefa la cantina sociala. Unde m-am trezit interogata ca pe vremea SS'ului.

Da dumneavoastra cine sunteti? CINE? n-am auzit...
Da de unde aveti hainele? ale dumneavoastra? daaa?..bine..
Si ce firma e? N-am auzit nici de asta. Si cu ce se ocupa firma asta? Da dumneavoastra cu ce va ocupati? cu CE? nu stiu ce-i aia..
Si de ce vreti sa dati hainele?

Am rezistat cu brio si acestui tir dar am ripostat descosand-o si eu pe ea si uite asa am aflat ca de 2 3 ori pe saptamana vin oameni saraci la respectiva cantina sociala de unde isi iau mancarea si se cara acasa cu ea. SI ca acelor oameni le-ar folosi fireste hainele avand copii, copii care incep scoala etc.

Bun. Am stabilit data plecarii. Intre timp un al doilea val de suspiciuni imi crestea la cur. Cu exceptia unei tipe nici unul din cei care adusesera haine nu si-a manifestat dorinta de a veni cu noi, in schimb suspiciuni asupra destinatiei hainelor da. Si de unde stim noi ca e fundatie, de unde stim ca nu isi iau aia hainele si le imbraca de unde stim ca nu deschid magazin second hand cu ele de unde stim de unde stim de-mi venea sa zic auzi ia-ti tarlicii d'aici si du-te si-i da tu cui crezi de cuviinta.

Ca sa impacam caprele si verzele am promis ca facem poze. Am ajuns intr-o pauza de pranz, poze p!la. Ne-a intampinat doamna SS care ma descususe pe mine la telefon, cu un magistral

"Ati intarziat!"

La care onoratii domni safi s-au inverzit la fata.

Adevarul e ca doamna SS e o fiinta de treaba si sufletista doar ca mai spartana in apucaturi si exprimare. Ce vroia ea sa spuna e ca oamenii aia nu vin la ora 1 si tandalesc cu ciorba in fata o zi intreaga, ca proasta-n Mall, ci isi iau mancarea pentru ei si pentru restul familiei si-o sterg acasa. Deci daca noi am venit ca panselutele la ora aia de unde beneficiari sa-i tragi in poza?

Ca sa fie si mai naspa situatia, a trebuit sa-i explic doamnei spartane ca mie imi trebuie poze pentru ca nu stiu cum sa va zic dar oamenii or sa ma intrebe...

- Cunosc! mi-a taiat-o scurt doamna. Lucrez de 15 ani in asistenta sociala. lasa ca le fac eu poze si vi le trimit pe mail.

Fix in ziua promisa am primit si pozele si as fi vrut sa-mi iau chestia numita imaginatie s-o arunc dracului peste dealuri si campii ca sa nu pot sa imi IMAGINEZ ce fusese in spatele pozelor alora. Pozele erau ceva de genul "ia-ti ce haine vrei si spanzura-te cu ele de peretele ala, sa vada aia ca nu le-am vandut io". Erau niste doamne si niste copii incremeniti cu ochii cat niste cepe de la blitz tinand ostentativ in maini sacose, cu haine scoase din sacose, sa se vada ca da, alea sunt, hainele date si nu altele. SI unii erau veseli dar in ochii celor mai multi se putea citi oboseala si un repros atat de trist de-mi venea sa intru in pamant.

Ca sa scurtam, in viata mea nu mai organizez asa ceva la nivel de ..orice altceva in afara de familie. Atatea banuieli atatea interogari si atatea rautati mai rar am inghitit in asa interval scurt de timp. Dar daca, dar poate, dar cine, dar cum.
Data viitoare pur si simplu imi pun hainele in sac si le duc acolo si sincer asta va sfatuiesc si pe voi sa faceti in caz ca va batea gandul vreunei actiuni caritabile de genul asta.