04 September 2023

Exterminați urșii de pluș (și alte mascote) pe timp de vară!

 Am fost în weekend la ceva eveniment Social Moms, pt că era lângă noi, la Mogoșoaia.

Zicea că e pentru copii.

Era de fapt un soi de iarmaroc cu standuri, cu chestii de la parizer la haine și asigurări, și cu nelipsitele tonete cu prețuri de jăpcar că deh, eveniment ți-a trebuit, 10 lei pe apă / cafea de la automat dai.

De cum am pășit acolo, A. a observat că parcă intraserăm pe HotNews fără AdBlocker. 

Era însă și o piesă de teatru, oferită de Teatrul Evreiesc de Stat, care a ținut-o pe S. lipită de scenă la propriu. Pentru că era piesa bună, dar și pentru că, dacă ar fi rămas pe locul ei, așezată, n-ar mai fi văzut nimic de ciurda care se așezase în fața ei, în picioare.

Erau și câteva ateliere, toate contra cost - se putea achita cu POS.

În rest, băieții s-au plictisit discret care încotro, A. a bătut 4km dus întors pt că-mi uitasem telefonul în mașină.

Și S. a vrut să ia în brațe un biet promoter în ceva costum de leu / urs de pluș, care abia mergea, abia sufla, abia vedea și el ceva pe acolo. 

Domle, eu nu cred că e ok. Cum ne-am pus pe rărit urșii carpatini, așa ar trebui să declarăm deschis și sezonul de vânat costume din pluș pe perioada verii. Pur și simplu nu mi se pare în regulă să iei un biet copchil și să-l bagi, la 40j de grade, într-un costumoi de blană artificială, bașca o mega-căciulă în formă de cap de vacă, urs, ce-o fi. Nici nu vede bine prin pătrățelul ăla de plasă de țânțari din dreptul ochilor, calcă naibii vreun copil pe cap, voila tragedie.

Dar pictează-l pe față, dă-i o coadă și niște mănuși, nu știu, zău așa, dar trebuie să fie vreo cale mai puțin dickensiană de a-și câștiga banii de bere și pentru puștanii ăia. Eu am avut ceva remușcări și când a vrut fiică-mea să vină costumată în LadyBug domnișoara de la ziua ei - m-am uitat la termometru și m-am gândit „măiculiță, ce de spandex” , și pe cap avea doar o măscuță simbolică.

Știu că-s plătiți, știu că-s și prost plătiți și știu că nu e necesar deloc să ne batem joc de nimeni pentru a vinde un rahat de acadele sau cârnați sau suc la cutiuță. Vara viitoare, să văd numai promoteri(țe) în pas cu gradele din termometru!

0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)