Showing posts with label carti. Show all posts
Showing posts with label carti. Show all posts

05 October 2015

Cărți care au schimbat lumea - Black Beauty - Anna Sewell

Încadrată între clasicii literaturii pentru copii și sursă de inepuizabile filme și seriale (unul mai prost ca altul, if you ask me), nuvela Annei Sewell nu a fost de fapt niciodată menită celor mici. Autoarea își dorea să-i fie citită cartea mai degrabă de către cei care lucrau cu caii sau îi aveau prezenți în viața zilnică.

Înainte să vă dați ochii peste cap, voiam să vă spun ceva - filmele la care vă gândiți, serialele acelea interminabile cu un fel de versiune cabalină a lui Lassie, care tropăie falnic în sus și în jos, salvează 3.8 protagoniști per episod, previne războaie civile și stinge incendii, nu au nici o legătură cu cartea.

Când avea doisprezece ani, Anna Sewell a alunecat pe gheață. frângându-și ambele glezne. Deși în zilele noastre asemenea accident, deși grav, ar avea șanse bune de recuperare completă, în anii 1800 lucrurile stateau altfel. Micuta Anna ramane infirma pentru tot restul vietii sale. În ciuda eforturilor familiei de a o vindeca, rămâne în cârje pentru tot restul vieții sale, și deplasările sale ajung să depindă în mare parte de mersul cu trăsura. Starea sa de sănătate se deteriorează în timp și multe din scrierile sale ajung să fie dictate mamei sale, Anna ajungând să zacă la pat perioade îndelungate de timp. În această perioadă scrie și Black Beauty.

Anna își propusese să schimbe felul în care erau tratați caii, în lumea în care trăia. Aceste făpturi carei erau atât de dragi erau supuse unor suferințe teribile de-a lungul întregii lor vieți și deseori doar for fashion's sake. 
Anumitor rase de cai li se reteza (încă li se mai retează, din nefericire) coada de la rădăcină, cu tot cu carne și os. 




Tranzeluța, sau bearing rein, overcheck  rein, fixa cât mai sus capul unui cal, înțepenindu-i gâtul într-o poziție rigidă și distrugându-i sănătatea, provocând dureri imense. Scopul era de a imprima o înfățișare cât mai țanțosă și mândră atelajului.



Potcoave prinse prost, caiele care intrau adânc în carne, provocând infecții, zăbale însângerate și multe, multe alte suferințe neștiute sau ignorate deliberat. Anna își propune să sensibilizeze o Anglie victoriană, dar foarte mândră de caii săi. Și reușește.

La mai puțin de doi ani după publicare, nuvela Black Beauty ajunge să fie distribuită în peste două milioane de exemplare în America, un ecou foarte puternic mai ales pentru acea vreme. Publicul murmură, empatizează, și solicită reforme care să aibă în vedere drepturile animalelor - un concept foarte nou. Apar activiști, care tipăresc nuvela și o împart ca pe un manifest celor care lucrează în domeniul echitației. Sunt date legi și sunt schimbate stări de fapt care dăinuiau de sute de ani. O simplă carte, scrisă de o suferindă țintuită în pat, ajunge să schimbe milioane de vieți. De cai și oameni.

Anna nu mai apucă să vadă uimitorul progres pe care întreaga omenire îl face, în marșul său către civilizație, datorită cărții sale. La doar cinci luni după publicarea cărții, se stinge. Apucă în schimb să vadă o parte a succesului inițial.

Cartea sa poate fi citită și recitită de oameni de orice vârstă. O găsiți în România la prețuri între 5 lei și 50 de lei, nouă sau veche, dar la fel de prețioasă. Nimeni nu e prea mic sau prea mare să afle de răul pe care-l putem provoca, neintenționat sau deliberat, făpturilor de lângă noi, captive în propria noastră existență. Dar și de binele pe care atât de ușor l-am putea săvârși.








Read More

12 July 2011

Bacalaureat

Inlocuiti va rog umbreluta cu iphone, birjar cu taximetrist, Morala cu alta materie si veti obtine tambalaul din 2011. Din cate am inteles, s-a incercat eliminarea camerelor video in judetele cu promovabilitatea cea mai mica. Serios?

"Când ies de dimineaţă din casă; o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos. Cum mă vede, opreşte trăsura, înfigând cu putere vârful umbreluţei în spinarea birjarului.

— Sărut mâna, madam Georgescu, zic eu, apropiându-mă.
— La dumneata veneam! răspunde cucoana emoţionată.
— La mine?
— Da... Te rog să nu mă laşi!
— Să nu mă laşi! Trebuie să-mi faci un mare serviciu amical... La nevoie se arată amiciţia: să vedem cât ne eşti de prietin!
— Cu cea mai mare plăcere, madam Georgescu, dacă pot...
— Poţi!... să nu zici că nu poţi!... ştiu că poţi!... trebuie să poţi!
— În sfârşit, ce e? de ce e vorba?
— Dumneata cunoşti pe... Ştiu că-l cunoşti!
— Pe cine?
— Ţi-este prietin... ştiu că ţi-e prietin! să nu zici ca nu ţi-e prietin!...
— Cine?
— Popescu, profesorul de filosofie.
— Suntem cunoscuţi, ce e drept; dar chiar aşa buni prietini, nu pot să zic.
— Las' că ştiu eu...
— Ei?
— Ei! trebuie numaidecât să te sui în birje cu mine, să mergem la el, să-i vorbeşti pentru Ovidiu.
Cititorul trebuie să ştie că madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horaţiu şi Ovidiu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept, Horaţiu în al doilea, şi Ovidiu vrea să intre în anul întâi, la aceeaşi facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de şapte clase liceale, şi, cu toată bravura lui, pe cât spune cocoana Caliopi, după ce a biruit toate obiectele, s-a-nţepenit la Morală.
— Închipuieşte-ţi, zice mama emoţionată. Să-l persecute pe băiat! să-i zdrobească băiatului cariera!... Cum este el simţitor, e în stare să se prăpădească... Ştii ce mi-a zis? „Mămiţo, dacă pierz un an, mă omor!..." E în stare, cum e el ambiţios... închipuieşte-ţi, să-i dea nota 3, şi lui îi trebuie 6... Şi la ce? tocmai la Morală... Acu, dumneata îl cunoşti pe Ovidiu de când era mic... Ştii ce creştere i-am dat!...
— Ei! bravo!
— Auzi, tocmai la Morală... Suie-te, te rog.
Şi, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în trăsură.
— N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu — zic eu — să fl mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Ştiţi..., d. Georgescu, om cu greutate... ca tată, altfel... Eu... de... străin...
— Aş! ţi-ai găsit! Georgescu! nu-l ştii pe Georgescu ce indiferent e cu copiii? Daca ar fi fost după Georgescu, nici Virgiliu, nici Horaţiu n-ar fi fost în facultate... Despre partea lui Georgescu, rămâneau băieţii fără bacaloriat!... Suie-te, te rog!
— Dar nu e nevoie de trăsură, madam Georgescn, mă duc pe jos.
— Vai de mine! daca avem trăsură... Suie-te, [te] rog...
A trebuit să mă sui, şi am plecat.
— Unde mergem? întreb eu pe cucoana Caliopi.
— La profesorul...
— Nu ştiu unde şade...
— Ştiu eu... ce-ţi pasă! La dreapta, birjar!
Şi cucoana loveşte tare cu umbreluţa peste braţul drept al birjarului.
— Mână mai iute!
Loveşte la stânga, loveşte la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga; în fine, înfige iar vârful în spinarea birjarului, care opreşte.
— Uite — zice madam Georgescu — căsuţele ale galbene de lângă băcănie; intri în curte, casele din fund, la dreapta... Acolo şade... Eu te aştept aici.
Mă dau jos din birjă şi pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuinţa lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasă... Cum să încep? Să-l iau pe departe... zic:
— Frate Popescule, ciudate sunt şi programele şi regulamentele şcoalelor noastre: prea se dă o importantă egală tuturor obiectelor de studiu, şi asta este dăunător mersului, adică, vreu să zic, progresului; căci, în definitiv, ce vrea să facă şcoala din tinerile generaţiuni, cari vin şi caută, mă-nţelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetăţeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială?...
Profesorul se uită la mine aiurit, fără să-nţeleagă. Eu urmez...
— Bunioară, am văzut absurdităţi în şcoalele noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnaţi a sta un an repetenţi, fiindcă n-au avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înţelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudme la muzică sau la gimnastică!... Dar asta, trebuie să convii şi dumneata, e tot aşa de absurd ca şi când ai împiedica pe un tânăr dispus să înveţe Dreptul, să piarză un an, fiindcă nu e tare la Morală... Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tânărul să o îmbrăţişeze?... Ba nu, spune d-ta!
Profesorul holbează ochii la mine şi mai aiurit... Văzându-l aşa, îmi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!"
— Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principiu. Ştii de ce am venit la d-ta?
— Ba!
— Am venit să te rog să dai lui Ovidiu Georgescu — pe care l-ai examinat ieri la Morală şi i-ai dat nota 3 — să-i dai nota 6...
— !
— Să nu zici că nu poţi!... ştiu că poţi! trebuie să poţi!
— Atunci trebuie să le dau la toţi...
— Să le dai la toţi!
— Bine, dar...
— Să nu zici că nu poţi!... Ştiu că poţi! trebuie să poţi!... să le dai la toţi! Sunt toţi copii de familie bună!
Profesorul — e şi el om de familie bună - zice:
— Bine! dacă sunt de familie bună, vom cauta să le dăm la toţi nota 6.
— Îmi promiţi?
— Pe onoarea mea de profesor!
Am plecat încântat. Madam Georgescu mă aştepta foarte nerăbdătoare:
— Ei?
— Ei, le dă la toţi.
— Cum, la toţi?
— Fireşte... fiindcă toţi sunt de familie bună.
— Cum, de familie bună?
— Ca Ovidiu.
— Nu-nţeleg.
— Le dă — zic eu — notă bună la toţi băieţii.
— Şi lui Ovidiu?
— Mai ales... Le dă nota 6 la Morală, pentru că toţi sunt de familie bună.
După-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorică, prin care mă anunţă că Ovidiu a obţinut nota dorită si mă roagă să iau prânzul deseară la dumnealor. Se-nţelege că n-am lipsit a profita de graţioasa invitaţiune.
A fost o masă splendidă. S-a băut şampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucita carieră. Cocoana Caliopi, în culmea fericirei, a sărutat cu toată căldura pe iubitul ei prâslea, cu examenul căruia s-a încheiat deocamdată palpitaţiile ei de mamă.
— Uf! mi-a zis norocita matronă română, oferindu-mi un pahar de şampanie; am scăpat! Am dat şi bacaloriatul ăsta!"
(I.L Caragiale - Bacalaureat)
Sursahttp://ro.wikisource.org/wiki/Bacalaureat

                                                       
Read More

02 July 2011

Mama Rusie si biblioteca cu geamuri fumurii

Mama avea o biblioteca cu geamuri fumurii. Plina de cărți. Le-am citit aproape pe toate, majoritatea inainte de timpul lor. O parte erau rusesti, traduse, evident. Nu stiu ce era cu atatea carti rusesti; probabil erau pene desprinse din aripa protectoare a Marii Closti Rosii. Nu reusesc sa imi mai aduc aminte aproape nimic concret, legat de autori si titluri.

Aveam o carte de povesti, jerpelita rau de tot. Nu avea coperti. Erau altfel de povesti, despre taiga si despre un tigru si despre Amur. Si blanuri de Samur. Si sanii cu caini si vanatori. Si despre un fel de vraci care nu mai stiu cum se numeau. Daca-i suna cuiva vag cunoscut ceva din ce balbai eu aici, va rog, dati-mi un hint :)

Mai aveam una mai clasica, imensa, cu ilustratii atent lucrate care ma bagau in sperieti, cu Ivanuska cel viteaz si vasiliska cea urata (vasiliska insemnand un fel de cotoroanta, cred) si caluti indesati si latosi.

Am mai citit una rosie, cu tot cu coperti si continut, despre Zoia Kosmodemianskaia (parca asa? ) si fratele sau. Cartea aia era in asa hal de propagandistica, dar cine eram eu sa remarc asta, la doar cativa ani. Am recitit-o de o gramada de ori, era un soi de "La Medeleni" sovietic, Zoia si frate-su mereu cuminti inteligenti, maturi, eroi, etc.
Ah, aoleo, si Zoia moare la sfarsit. Ce trist. De cate ori o reciteam saream finalul.

Razboi si Pace si Anna Karenina m-au tinut si acelea prinsa luni la rand. Deja erau carti "pentru oameni mari" pe care trebuia sa le rumeg, lopatand cu putinele mele cunostinte in lentoarea unei fraze complexe.

Mai era si o carticica jerpelita, albastra, cred ca era colectia Biblioteca pentru Toti. Cehov - "Un Impresar sub Divan", o colectie din scrierile sale.
Rusii au o duiosie aspra si un simt al tragicului pe care noi nu am reusit sa il aprofundam intr-atat, am scrijelit doar pe deasupra lui poate.

Mai era un manual de astronomie (pentru idioti, cred, atat era de simplist si reductiv)  in asa hal de anti-religie incat era sa devi credincioasa numai din spirit de fronda.

Si multe, multe alte carti. Biblioteca parea infinita, desi proporțiile sale fizice erau chiar modeste. Insa mereu când așezam la loc o carte, apărea cotorul alteia pe care încă nu o citisem.

Mai aveam si un "Manual de anatomie pentru cadre medii - RPR", care mi-a insuflat un imens respect inca dinainte sa apuc sa vad ce-i în el, pentru copertile sale cartonate si numarul impresionant de ilustratii. Mamaie-mea a încercat moale sa ma abata: "De ce vrei sa citești aia? Când o sa fii la liceu o sa trebuiască sa le știi pe de rost, n-ai de ce sa iți incarci mintea cu ele acum"
Ceea ce a avut efectul invers; aveam o impresie foarte gumilastica a timpului, cand era sa ma incadrez in el. Si desi abia facusem cateva clase de primara, liceul imi parea dupa colt. Asa ca m-am pus pe tocit si am uimit cateva veri la rand babele din sat cu amplele mele cunostinte (pentru cadre medii) anatomice:
"Osul asta se cheama vomer! Si astea sunt metacarpiene!"
Evident ca atunci cand am ajuns sa invat anatomia in scoala eram deja lemn-tanase. Singura plansa care mi s-a intepenit in minte insa e aceea cu sistemul osos. Habar nu am de ce.

Mai era o carte tot pentru cadre medii - or fi fost ale maica-mii - cu "Primul Ajutor  - Manual pentru Cadre Medii - RPR". Mi-am satisit bunica tot recitandu-i pompos ce-i voi face in caz de electrocutare, înec, taiere, otrăvire, soc anafilactic sau infarct. Câteva luni mai târziu era cât pe-aci sa îmi pun cunoștințele in practica; i-am adus cucuta în loc de pătrunjel, din greșeala. Din fericire, știa mai bine ca mine ce buruieni are prin gradina.

Si mai era un cartoi, Till Ulenspiegel scris de...van der..Br....la naiba, iar am uitat. Nu-l lasati pe mana copiilor, va rog. Incepe ca o poveste, ca o fabula minunata si avanseaza intr-o mare drama flamanda (adică din Flandra! mama lor de diacritice, nu le nimeresc în veci și tre sa ma bazez pe un spellchecker cam rarefiat) , cu multe torturi inchizitoriale descrise in detaliu, sabaturi demonice (dar sincer torturile erau mai înspăimântătoare) si ciolhanuri destrabalate.
Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)