Fie ca

Oameni buni, știu că în ultima săptămână SMS-urile și tag-urile de FB cu fie ca au acoperit cam mare parte din toate urările posibile și imposibile pe care le puteați primi. Eu m-am urnit mai târziu, așa că îmi mai rămân doar câteva urări mărunte pe fundul sacului, pe care le înșir aici.

Fie ca:
1. să aveți veșnic semnal la telefon, chiar și la țară sau la munte
2. să vă amintiți în mod miraculos de ziua soacrei dar și de aniversarea primei întâlniri
3. cu două zile înainte de salariu să descoperiți 50 de lei în buzunarul unor blugi
4. la Secret Santa de anul viitor să vă pice un om pe care chiar îl știți cât de cât
5. să scăpați telefonul în cap anul ăsta doar de 25 de ori, și să se crape doar de două

Sper că ați avut niște sărbători frumoase. Un an nou fericit tuturor!

Read More

2 Aprilie - Ziua Internationala de Constientizare a Autismului

De Ziua Internationala de Constientizare a Autismului, Mariana, prietena mea si cititoare a blogului, mama unui baietel cu manifestari din spectrul autist, a dorit sa va vorbeasca.

Va rog, nu-i luati mesajul drept alarmist sau panicard. Eu l-am citit de vreo 3-4 ori inainte sa ma decid sa il public. Temerea mea era ca as sustine afirmatii asupra carora nimeni, nimeni nu reuseste inca sa se pronunte. Insa pana la urma, nu despre asta este vorba, mesajul Marianei este unul constructiv si optimist. Se adreseaza tuturor parintilor, cu rugamintea de a nu ignora sau minimiza importanta semnelor timpurii. Autismul nu poate fi vindecat, insa daca este depistat de timpuriu, sansele eficientei terapiei cresc spectaculos. Ce ne dorim cu totii e sa avem copii care vor deveni adulti autonomi si fericiti. Sa nu le rapim aceasta sansa.

Doamnelor si domnilor, va vorbeste Mariana:

"Am tot zis ca ma abtin sa spun sau sa scriu ceva apropo de 2 aprilie. E ziua mondiala de constientizare a autismului.
Baietelul meu a fost (intr-un final) diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist). Ei, si? E un diagnostic. Nu-l defineste, ca persoana, dupa cum nu ne defineste pe noi, ca familie. De ce sa vorbesc sau sa scriu despre asta?

Pentu altii.
Pentru toti acei parinti care se uita la copilul lor si au o umbra de indoiala. Pentru cei care nu stiu.
La naiba. Ce stiam eu acum 3 ani? Vazusem Rainman?

Chestia asta e foarte usor de ignorat cat timp li se intampla altora. Vezi un țâcă prin cartier si zici vaiii, saracu, vezi un caz la tv, pui mana pe tel,  dai un sms si te culci pe urechea ailalta.

Nu vreau sa vorbesc despre cauze, ca ne-apuca anul nou batand campii. La capitolul cauze, gasesti de toate.  De la varsta inaintata a tatilor, la timerosalul din vaccinuri, poluare, alimentatie..pana mea. Orice. Comenta o prietena de pe fb, apropo de un nou studiu fantezist: singura metoda eficienta 100% de prevenire a autismului e contraceptia. Daca (inca) n-au scos un studiu conform caruia scapinatul in timpul sarcinii provoaca autism, pai e doar o chestiune de timp.

SEMNELE TIMPURII.

In manuale gasiti semnele tipice ale unei afectiuni care numai tipica nu e. Autismul nu e o boala, nu are simptome. E o denumire generica data unor comportamente aparte. Copilul se poarta diferit. E altfel.
Inca ceva: aceste schimbari nu apar dintr-o data. Nu apar peste noapte. E nevoie de timp sa le observi .Vestea buna e ca aceste comportamente, indiferent de cauza, pot fi modificate, “tratate”, ca sa zic asa, cu sanse mari de succes, atunci cand se incepe terapia, NU medicatia, la varste fragede. Vestea rea e ca, ignorate, aceste ciudatenii devin tipare de comportament din care e foarte greu sa evadezi.

Nu spun ca, daca observati vreunul din aceste semne gata, e piciul autist. Doamne fereste. Incerc doar sa va spun sa nu le ignorati. Credeti ca o sa dispara, ca e doar un episod, ca se va schimba copilul ? Si daca nu e asa? Daca nu dispar de la sine? Sunteti dispusi sa riscati?
O gramada de chestii sunt chiar nostime la un copil de 2-3 ani. De ce l-ati duce la o evaluare, ca doar nu face nimic rau. Vreti un motiv? Uite unul: imaginati-va acelasi copil, facand aceleasi chestii, la 10 ani, la 15 ani...Nu prea mai e nostim.

De ce e importanta depistarea timpurie: sunt sanse de recuperare imense. Am vazut copii care au inceput terapia pana in 2 ani: la 3 ani jumate mergeau la gradi de masa, fara nici un fel de problema. Am intalnit o pustoaica la centrul unde mergem noi la terapie si chiar am intrebat-o pe maica-sa ce cauta acolo … ca n-are copilul nimic.

Sunt discutii sa se faca si un program national de screening. Deja au fost niste cursuri destinate medicilor de familie, sa-i instruiasca pt a depista semnele timpurii. Din pacate, cursurile au fost optionale. S-au dus cativa pediatri, tot e ceva.
Programul ala national e in stadiul de proiect. Pana il aproba, pana dau norme, pana gasesc bani etc…mai trec niste ani.

Intre timp, exista mai multe centre si organizatii, mai ales infiintate de parinti patiti. In Bucuresti ai AITA, ATCA, Covorasul fermecat, SOS Autism (fostul Help Malin), Autism Transilvania la Cluj, Micul print la Bistrita..sunt multe.  In oricare din ele se poate face o evaluare psihologica. Evident, diagnosticul il pune un psihiatru.

La noi medicul de familie n-a stiut ce sa spuna. 

Aveam niste semne prezente, dar nu stiam ce-i cu ele, si nici doctorita n-a stiut.

Duceti-va totusi la un psihiatru. 

Ne-am dus. Aaaa, e prea mic, e prea devreme...nu vorbeste? Asa-s baietii…Si da-i cu exemple de cutare geniu care a vorbit pe la 4-5 ani etc. Tu, ca parinte, abia astepti sa auzi asa ceva. Ai o suspiciune, ai o strangere de inima si te duci la doctor sperand din tot sufletul sa-ti spuna ala ca esti o nebuna paranoica si ca piciul tau e ok. Si te duci acasa, si mai trece timpul, si problema nu dispare, ci mai apar si altele.

Cum ingrijorarea nu dispare, te-apuci sa sapi dupa informatii si sa citesti. Problema e ca informatiile au un caracter general. E un sablon in care copilul tau nu se potriveste. Scrie acolo, de ex : copilul nu comunica. Pai al meu comunica. Vrea apa, zice apa, sau da-mi apa, sau aduce cana. Mananca doar anumite chestii? Hai sa fim seriosi. Totii copiii fac mofturi la mancare. Se pune pe urlat si eu stau si nu ma prind ce are al copil? Nu cred ca e vreun parinte sa nu fi experimentat chestia asta. Hai sa fim seriosi, doar n-o sa duc piciul la psiholog pentru ca plange. (aici intra si contactul vizual, si joaca altfel, si somnul etc)

Oricare din semnele astea, luate separat, nu inseamna nimic. Impreuna, POT insemna ceva. Pot sa nu insemne nimic. Dar daca? Sincer, eu daca as fi stiut de ele, daca as fi stiut ca acel ”nu comunica” nu inseamna ca nu comunica deloc, ci include si “comunica in felul lui”, m-as fi miscat mai repede. I-as fi zis doctoritei aleia de 2 bani sa-si bage diagnosticul de “retard de limbaj” unde n-o vede soarele si mi-as fi dus copilul mai repede la unii care stiu cu ce se mananca tulburarile de spectru autist.

Nu uit conversatia cu doctorita de la Bucuresti. « doamna, n-o sa va placa »  « Doamna, nu trebuie sa-mi placa mie, eu vreau sa stiu ce are copilul, sa stiu ce mama dracu am de facut. ». Si am facut. Terapie. Fiu-meu e bine-merci, e vesel, sanatos, si se recupereaza. Usor-usor. Era bine sa fi inceput terapia mai devreme, dar nici asa nu-i rau. Era bine sa fi stiut atunci ce stiu acum? Era. Timpul nu-l pot da inapoi, dar le pot spune altora."

Mariana va multumeste, si eu alaturi de ea.

Read More

Cum scapi de raceala?

Nu am sa va scriu cum scapi de raceala ci ma intrebam eu: cum scapi de raceala? Retoric, fireste, pentru ca sincera sa fiu incep sa nu mai cred in scapatul de raceala. Isi face damblaua si se duce, atata tot. Si daca ai bafta si sistem imunitar bunicel, nu faci bronsite, otite si alte -ite.

Bunaoara, eu una nu mai cred in asta cu perioada de imunizare. Stati linistita doamna, va raci asa, primele saptamani / luni hai un an jumatate si apoi sa vedeti, va fi tare ca piatra, va avea bagajelul de anticorpi la el.
Serios? Si atunci bagajelul meu si al lui barbat-meu unde dracu sunt? S-au pierdut la cala?
Din septembrie 2012 o tinem toti trei intr-un muc si-o tuse. Primele luni ne-am crizat si ne-am speriat. Am mers aproape saptamanal la medic, la indemnul astora de la cresa si cum nu nimeream mereu acelasi pediatru, cumva parca aveau un pact nescris sa nu isi calce vreodata pe urme.
"Cu ce i-a trecut data trecuta?"
"Habar nu am, cred ca de la Pivalone...?"
"Pivalone? Ok. Dati-i Biorinil".
Si tot asa pana am ajuns sa adunam Biorinil, Tobradex (da, am facut si din aia cu ochii lipiti), Pivalone, Rinonef, Colargol si multe alte chestii si pana cand m-am sictirit eu si am inceput sa nu i le mai dau. Realizand ca daca e racit aproape continuu si eu continuu bag zemuri in el pe toate gaurile, supozitoare in cur, picaturi in nas si sirop pe gura, chit ca nu sunt antibiotice, o sa imi scot pe musiu Fatzuca leguma din cei 3 ani de cresa. Asa ca am incput sa le cam sar. Da, mai scot un muc, mai dau un fas de spray dar nu ma mai reped ca pensionara la vanghelion in farmacii.
Noi, ce sa zicem. Noi mai inghitim cate un paracetamol sinus si ne consolam cu faptul ca barim stim sa ne suflam singuri mucii.

Acu stam acasa raciti toti trei. Ochi lipiciosi, tuse magareasca, muci de toate consistentele intr-un fluviu constant si mazgos.  Nu , n-are nimic la plamani sau prin urechi. E ok. Stam incuiati in casa, ne plictisim de moarte si asteptam sa treaca. Punem totusi Tobradex in ochi si nas, din cauza conjunctivitei.....ah, uitasem.
Asistentele se pare ca au un fetis pentru cuvantul "purulent". Purulent inseamna " cu puroi in el". Cum se fac mucii lui Fatzuca o idee mai albi "ah! are muci purulenti". A facut niste puchini pe la ochi "va rog sa intrebati medicul si de aceasta secretie purulenta".

Pai cred si eu ca alearga mama ingrozita, crezand ca-si duce odorul pe ultimul drum, cu puroaie din buboaie, catre medic. Io una am intrebat cred d vreo 3 ori si medicul mi-a raspuns sec / amuzat / iritat ca nu e domle nici o purulenta, cine v-a tot spus asa ceva....deci m-am linistit. Purulent my ass. Sunt muci si puchini, atat. Scarbos dar aproape inofensiv.

Nu mai luam sirop de tuse si cred ca o sa ma duc totusi sa iau. Cu ocazia asta sa si strang de gat farmacista care mi-l recomandase pe primul. Acu vreo 3 zile ma duc io la farmacie cu plodul mucos de gat, zic "un sirop de tuse", aia ma intreaba cu mutra atot stiutoare "tuseste?" mie imi vine sa zic "nu fa, imi trebuie sa lipesc un timbru", ma abtin, raspund un "pai altfel?" , ea se hlizeste, io ma hlizesc, ea ma intreaba: "de care?"
 "De care aveti"
"Eurespal?"
"E amar si il scuipa"
"Prospan?"
"Nici un efect n-a avut"
"Stodal?"
"Uite din asta n-am luat. Da, Stodal"

Iau Stodalul, 12 lei, plec inapoi spre casa, copilul se foieste, vrea musai sa tina el cutia, eu ca nu, el ca da, scartaie, cedez, zic bine, dar n-o arun....poc. Pa Stodal. Ridic cartonul din care siroia un lichid lipicios, arunc la cos, ma intorc bombanind cu Alex ilustrand exemplar cuvantul englezesc "oblivious".

"Mai dati-mi unul"
Farmacista isi ridca umita ochii , eu explic "a dat copilul peste mana si l-a spart"
"Dar cum, nici macar nu e din sticla recipientul"
Ridic din umeri, e nu e din sticla pe dracu. Iau Stodal nr 2, de data asta intr-o punga departe de manutele distructive ale lui Alex. Farmacista intreaba:
"Dar nu luati si niste oscillo', merge foarte bine cu Stodalul?"
Eu raspund "ah nu, deloc n-am incredere in homeopatie, imi pare rau"
Bai, si-o vad cum da sa zica "pai si-atunci, de ce..." dar se opreste si imi ureaza seara buna. Si plec cu siropul acasa si evident, ajung acasa si ma intreb daca nu cumva vreo pronie cereasca l-a facut pe Fatzuca sa dea din labe sa mi-l sparga pe primul.
Stodal - medicament homeopat.
Tu-i mama ei cu ochelarii ei cu tot si cu intrebarile ei redundante.
Ah well, teapa.
Am sa povestesc vreodata, cand apuc, de ce nu cred eu in homeopatie, dar e mai lung. Acu ce era sa fac, am luat Stodalul, i-am dat lui Alex cateva gaturi sanatoase, resemnandu-ma cu ideea ca mi-am cumparat doua sticloante de apa cu zahar de 24 de lei. Evident ca Alex era incantat. Macar pe asta il bea singur. Nu m-am ingrijorat prea tare, da nici iluzii nu mi-am facut. Cum era si de asteptat, n-are absolut nici un efect. Mi-am mai pus si eu un gat in cafeam in loc de zahar.

Azi noapte l-am uns cu VapoRub si a reusit sa doarma cat de cat binisor, sforaind groaznic, dar macar a respirat cat de cat. Miroase a camfor si menthol la noi in dormitor de zici ca-i sarcofag. In rest, posibil sa trec si la leacuri din astea babesti, ridiche neagra, ceapa taiata, etc.

In concluzie , imi pare rau dca v-am pacalit, dar habar nu am cum sa scapi de raceala. Cred ca scapa ea de tine mai degraba, cand se plictiseste.

Read More

Spanacul - Mitul lui Popeye

Ghci ce-am mancat eu azi dimineata.
Oua cu spanac.
Ghici de ce. Aveti trei variante:

1. Pentru ca esti masochista si probabil ai papile gustative grefate de la un mort
2. Pentru ca stii ce sursa nemaipomenita de fier este spanacul, tii la sanatatea ta si vrei sa mananci sanatos
3. Pentru ca iti place gustul sau.

Ei bine, 1 si 3 sunt castigatorii. Mananc spanac rar si doar pentru ca imi place gustul ala coclit si dubios, de care fug copiii din lumea intreaga. Scriu aceste randuri doar pentru a sfatui mamele sa nu mai fuga dupa ei cu linguroiul plin cu aceasta pasta verde care aduce suspect de mult la aspect - si unii zic si la gust - cu rahatul de rata.
Sau, ca sa-l citez pe Patric, "probabil si daca lingi un cui te alegi cu mai mult fier".

Asa sa fie? Ia sa aflam.

Undeva in 1870, un profesor  Emil Theodor von Wolff,se grabea intr-o buna zi sa ajunga la masa. Sau la buda. Sau in alta parte. Sau il chinuia sciatica. Sau nu-si luase ochelarii. In sfarsit, dintr-unul din aceste motive, greseste o zecimala in lucrarea sa despre spanac si continutul acestuia de diverse substante. Mai precis, publica o lucrare in care specifica, in mod eronat, ca spanacul ar avea de 10 ori mai mult fier decat are de fapt. Alte surse declara ca manuscrisul profesorului continea valoarea reala - si neglijabila - de fier a pacatoasei vegetale si ca cei de la tiparnita erau de vina pentru mutatul virgulei.
Si in final alte surse declara ca motivul pentru care in 1870 lui Wolff i-a iesit valoarea de Fe a spanacului de 10 ori mai mare era pur si simplu "bad science", fara nici o eroare alta decat cea umana, de calcul. Incalzeau substanta cu carbune, foloseau vase de fier, eprubete metalice si multe altele care puteau inclina serios balanta in favoarea unei astfel de greseli.

Cumva le-au luat ceva decenii bune sa intocmeasca o erata, deoarece abia in 1930 apare un articol care reia analiza asupra spanacului, de data asta cu rezultatele corecte. Dar era deja prea tarziu.

In 1932 apare desenul animat Popeye the sailor care avea sa ne bantuie si noua multe, mult prea multe mese cu fantomaticii sai bicepsi gonflabili.

"Uite Popeye ce muschi are, pentru ca mananca spanac!" exclamau parintii, incercand sa ne indese pe gat respectiva chestie care parea mancata, digerata si returnata in farfurie de insusi Popeye uneori - da, nu e deloc nici printre cele mai aspectuoase mancaruri.

Dr T J Hamblin, hematologist, avea sa scrie cu naduf in lucrarea sa despre erori medicale, ca Popeye ar fi capatat mai mult fier mancand direct conserva, probabil.

In plus, bietul Popeye nu manca spanacul pentru fier. Il manca pentru continutul de vitamina A si beta caroten. Stiu asta pentru ca asa a zis tac-su lui Popeye, creatorul si producatorul desenului animat , E. C. Segar.

Dar deja spanacul la conserva, fiert, tocat, piure, pasta, in placinta luase mare avant in industria alimentara. Ce sa faci? Sa ruinezi oameni si sa lasi pe butuci atatea afaceri de la o zecimala? As. lasa, e spanac, nu-i cacat, In fond, nu e nimic nociv in a manca spanac. Nu e ca si cum ai manca pungi de plastic. Sau mai rau, McDonalds.

Si tot asa. In 1972 oamenii de stiinta revin si mai dau o data de pamant cu mitul lui Popeye si incetinind consumul entuziast de spanac.

In zilele noastre insa, criminologistul Mike Sutton face o cercetare laborioasa, scotocind cu rabdare sute de jurnale medicale si rasfoind meticulos surse. Rezultatul e lucrarea Spinach, Iron and Popeye: Ironic lessons from biochemistry and history on the importance of healthy eating, healthy skepticism and adequate citation' (PDF). Hamblin admite, intrebat de Sutton, ca habar nu are daca au existat macar savantii germani sau daca eroarea respectiva a fost vreodata documentata sau nu; articolul sau, "Fake", era scris pe o nota amuzanta, "light-hearted".

Spanacul contine intr-adevar mai mult fier decat majoritatea legumelor verzi. Dar dreptatea nu prea e a nimanui, controversa poate sa sa fluture libera in directia cui vrea sa isi bata capul pe moment cu ea. Intr-adevar, spanacul contine (raportat la acelasi gramaj) mai mult fier decat, sa zicem ficatul de vita sau salata.

Problema este insa acidul oxalic, care impiedica de fapt mai bine de jumatate din acest fier sa fie absorbit de organism. Mai pe limba altora, spanac mananci, spanac te caci. Partial, oxalatii se "sparg" prin fierbere - deci  cumva daca fier vroiati, e mai ok sa il mancati fiert decat crud, in salate.

Acidul oxalic se pare ca mai e si cu potential letal, dar sa stam linistiti; ar trebui sa mancam o roaba de spanac pentru a crapa. Ma indoiesc ca avea careva de gand sa inghita asemenea portie copioasa. Prof. Nancy Lowry are si ea o lucrare pe aceasta tema.

Si in final inca o carteala pe tema spanacului: fiind o planta care creste aproape pe sol, poate fi o sursa de contaminare cu nitriti si cu alte bacterii. Deci spalati bine, si daca tot fierbeti, aruncati prima apa. Doua epidemii de E coli si Salmonella din US au avut ca sursa ferme organice de spanac si contaminarea sistemului lor de irigatie cu materii fecale porcine, in cazul epidemiei de E Coli.

Rezumand.

Popeye manca spanac pentru beta caroten vitamina A.

Spanacul are fier, dar jumate din el ne iese pe orificiul de la capatul opus celui destinat vorbirii.

Nu mori de la acid oxalic din spanac decat daca esti foarte, foarte determinat si ai un stomac imens. Probabil vei castiga si un premiu post mortem pentru cea mai ridicola sinucidere a secolului.
Poti sa mananci, poti sa nu mananci, dar daca mancai imaginandu-ti ca ingerezi fier cu lingura, calmeaza-te.

Daca nu vrea asta micu' al tau spanac, iarasi, CALMEAZA-TE. Nu uita ca tot ce are frunze verzi are fier. Plus multe organe, carne, galbenus, etc. Nu e musai sa manance spanac.

Daca totusi iti pace spanacul, ca si mie (rareori, admit), pofta buna & enjoy your weirdness. De cate ori spun ca mananc spanac de bunavoie desi stiu ca nu e mare branza dpdv nutritional sunt privita cu ochi mari si suspiciosi.

Read More

Cine se scoala de dimineata...

...n-are incotro.

Am avut o jumatate de zi fructuoasa si super faina, in urma careia am ajuns acasa desalata si hartanita ca Bator al Fefeleagai.
Trezit din somn cu multe ore inainte de momentul in care mi-as fi dorit sa ma trezesc din somn.
Lapte, imbracat copil, schimbat haine, etc, ritualul de dimineata.
Aruncat ochii in sus spre cuier, junghi acut intre omoplati. Era sa raman asa, cu ochii holbati la cuier si umerii intr-o caricaturala rastignire laica. Blestemat si pizduit printre dinti scolioza mamii ei de scolioza, cu scaunul si calculatorul cui m-a facut pe mine sa stau gheboasa 10 ore pe zi. indreptat spre masina ca Quasimodo, cu un umar intr-o parte si un omoplat in sus. Respirat prudent si icnit la fiecare frana, curba sau stop.
Mers la cresa, depozitat copil, luat ramas bun, copil nebagat in seama, dat cu flit, cuibarit in bratele pufoase ale ingrijitoarei. Plecat cu resemnarea "bine ca nu plange".
Ajuns la medic. Aflat cu resemnarea ca nu e bine ca stau la calculator asa mult. Abtinut cu greu sa intreb daca nu cumva imi poate da o foaie de trimitere care sa ma repartizeze undeva la vreun club de yoga, contra aceluiasi salariu, din moment ce asta e serviciul meu, stau in cur si dau din taste. Ce sa fac, sa ma pun in maini?
Primit medicamente, ceva Midocalm si inca ceva. Primit si recomandare la inot. Raspuns ca nu stiu sa inot. Dar masaj? Masaj stiu. Nu, masaj sa va faca cineva, un kinetoterapeut. Desigur, imediat ce se face ziua de 32 de ore or sa imi incapa toate, si kinetoterapeutul, si facultatea de terminat, si licenta de dat, si scoala de soferi, si masajul si inotul si dracu mai stie ce. Pana atunci, luat reteta, uitat la ea, multumit frumos, carat in galop (sontac-sontac de fapt) spre metrou. In drum spre casa, verificat card, gasit suma modica de bani primita drept cadou de ziua mea. Tata nu stie exact cand e ziua mea dar stie exact ca sunt mereu leftera de ziua mea. Tot e bine. De fapt cred ca e mult mai bine.
 Virat catre un taxi, rugat dus la mall. La mall constatat cu stupoare ca se deschide la 10. Invartit ca un coi in caldare printr-un Carrefour gol. Gasit ciolane cu maduva si piept de vitel. Cumparat. Cautat IAR chiloti pentru Le Plod. Vazut la preturi absolut stupide. Zis mental "ia mai caca-te tu in strampi pana la salariul alalalt", trecut mai departe. Si asa e prea devreme sa incepem cu renuntatul la Pampers.
Gasit alte chestii in schimb. Uimitor ce rapid faci cumparaturi cand nu ai de cine te ciocni in aglomeratie si nu are cine te fute la cap insoti la cumparaturi. Da, prefer sa fac cumparaturile singura.
Invartit printre patruzeci de mii de cercei si zdranganele, ales in sfarsit 2 perechi (cadou de la mine pentru mine pe banii lui taica-meu. Multumesc frumos). Intrebat in sinea mea daca prima pereche nu e cam infantila si a doua nu e cam opulenta. Decis ca nu ma intereseaza, imi plac.
In sfarsit deschis mall. Dus fuga la mall, verificat email, nimic nou sub soare, ok. Scotocit prin patruzeci de mii de magazine cu haine femeiesti. Remarcat covarsitoarea diversitate la hainele femeiesti si saracia lucie in alegeri la alea barbatesti. Uitat de patru ori la firma si manechin, sa ma asigur ca nu am gresit departamentul, din cauza toalelor metrosexuale. Prea multe tricouri barbatesti roz cu paiete. Prea multe palarii ridicole. Prea mult estrogen in carnea de pui. Intrebat in sinea mea daca nu cumva sunt cam sexista. Dat peste egari masculini, decis ca nu. Intrebat in sinea mea oare ce ar zice vanzatorii si vanzatoarele de o suta de ori mai aranjati ca mine, cu smocurile lor de bretoane date cu gel, daca ar sti ca am in rucsac un kindle si niste ciolane de vitel. Preferat sa nu aflu.
In sfarsit nimerit cadouri mai acatarii pentru sot. Insfacat. Alergat inapoi. Cand sa intru in taxi, Ikea m-a rapit, m-a luat pe sus, m-a batut, m-a tarat pe scara rulanta si m-a obligat sa mananc niste chiftele cu sos. Am luat si o cafea. Dat sa plec, impiedicat de o reclama. 17 caserole la 20j de lei. Hm, imi zisei eu, nu e rau deloc. Ia sa le iau, sunt sigura ca sunt pe aici pe aproape.
Bantuit prin Ikea, nu erau pe aproape, erau fix in cel mai indepartat punct cu putinta. Luat cu naduf caserole. Indesat in rucsac. Fugit la munca, cu remuscari amarnice. Lasat ciolane. Remarcat ca nu s-a intamplat nimic intre timp. Pfiu. Pus cerceii noi. I'm ready to rumble.

Read More

De cate ori deschid fereastra...

...de-atatea ori o-nchid la loc.
Mai precis, de cate ori deschid gura sa ma vaicaresc, de atatea ori imi aduc aminte in ce hal de antipatice mi-au fost femeile-mame, cu vaicaritul lor monoton si infinit. Intrebarea automata care imi venea in minte era "da cine te-a pus, cocoana".
Ok, ok, suna de autobaza si brutal. Hai sa extind.
Intrebarea - extinsa - care imi venea in minte era:
"Dar cine te-a pus cocoana si mai ales de ce trebuie eu sa aud eu toata jelania asta glorioasa, ca doar nu te-oi fi impins eu spre impruncire de ma zbarnai la cap despre ce mare martira a scutecelor esti tu de 45 de minute, de parca ai fi prima si ultima nascatoare de pe Pamant"
Nici acum nu le simpatizez prea mult. In continuare consider ca exista multe limite, elastice dar inca ferme. Una povestesti sotului, alta prietenei cu copii, alta prietenei fara copii, alta colegului si asa mai departe.

Cat despre mine, habar n-am. Incerc in general sa imi doresc chestii de pe o zi pe alta, de la mana la gura, maximizandu-mi astfel sansele de reusita si minimizand dezamagirea unui eventual esec.

Mai nou, imi doresc sa dorm si ziua si sa-mi treaca pacatosenia asta de raceala. Pe cat posibil, sa nu-l molipsesc si pe fi-miu.

O sa-mi fie dor de pediatrul de aici, oarecum. Partea proasta e ca e un ghiuj de 100 de ani care m-a incurajat sa beau bere cu incredere (?!...) si care m-a intampinat cu deviza "Cantarul e Sfant", bagandu-ma evident in toti sperietii cand mi-a declarat ca nu ma vede bine daca nu halesc mai cu simtul raspunderii.

Partea buna e ca are niste maini mari si blande, niste sprancene a la Albulescu si o voce de bunic cu tot cu poveste de seara. Si cu manoaiele alea cat lopetile desface capse, trage fermoare, desfaca nasturi de la tot soiul de lucrusoare de copil gingase si incurcate, atat de lin si de eficient, incat ficior'miu spre uimirea mea nu s-a trezit deloc la dezbracat, ci doar cand era deja in curul gol, pe cantar.

Ceea ce a produs fireste un racnet de stupoare indignata.
O sa-mi mai fie dor de ceva?

Nu, deloc.
Vreau acasa, vreau sa ma asez odata inapoi, si nu ma refer la lucruri ci la o anumita autonomie si stabilitate carora le simt acut lipsa aici, desi toata lumea incearca sa imi faca sederea cat mai confortabila si de ce sa mint, probabil fara ajutorul celor din jur urlam ca o matza isterica cel putin in prima saptamana.

In rest, nu stiu daca am fost eu claustrata rau, dar oraselul meu natal mi se pare tare frumos si curatel, de cand am mai reusit sa ies din casa si sa-l inspectez in pas de plimbare. Nu prea inteleg rostul unei ploi de hipermarketuri de toate marcile, cand oamenii care pot cumpara ceva sunt asa putini incat nu reusesc sa le umple nici daca se aduna sub forma de miting al cumparatorilor.

Imi admir noile ...forme...si am dat intr-un fel de narcisism pitziponcesc. But hey, who can blame me.
Cateva prietene m-au avertizat ca sunt cam efemere, in special alea din decolteu, si ca pe cat de spectaculoase sunt acu, pe atat de rapid se vor duce cand imi voi inceta functia de milk vending machine.

Ce sa zic, in acest caz macar voi avea un pretext mai putin ridicol pentru silicoane, i guess.

Read More