Să-i ducă cineva undeva, să le facă ceva.

Cineva. Nu eu, nu tu, cineva.

Nu te interesează cine, unde, dacă chiar merge. Acum două ierni a căzut adăpostul pe ei, adică acel undeva unde cineva i-a dus. De la zăpadă. Desigur, se prăbușesc și versanți întregi de la zăpadă, nu putem acuza pe nimeni. Doar că odată cu descoperirea lor îngropați în zăpadă au mai răzbătut și unele zvonuri, cum ar fi că se mănâncă între ei de foame de luni de zile. Că au ajuns la canibalism. Că prind mâncare doar când mai ajunge vreun voluntar pe la ei, dar altfel nema fonduri. Firește că nema fonduri de hrană, auto utilitarele alea din Star Trek trebuie achitate și ele cu ceva. Dar asta e uman. E uman să-i iei de pe stradă și să-i lași să moară de foame închiși, lent. Undeva, duși de cineva.

Read More

Cine vrea un cotei?

Avem in tara o rasa de caine, de fapt un hibrid spontan, care se aseamana destul de mult cu doua rase pretuite mult de capete incoronate, anume Welsh Corgi si Pembroke Welsh Corgi.

Varianta noastra neaosa se cheama cotei.
Asa cum declara si DEXul, coteiul este un caine de talie mica, cu picioare scurte. In Oltenia imparteau toti surprinzator de multe caracteristici cu mai sus mentionatele rase cu staif: corpul bine imblanit, labe mari, picioare scurte, trunchi lung, cap cu trasaturi lupoide, coada blanoasa, caracter comic, suflet darz si viteaz.
De o saptamana in jurul cresei lui fi-miu da tarcoale un cotei. E lasat de cineva acolo. Arata cam asa, click poza pt zoom:

E cea mai comica si mai simpatica chestie pe care am vazut-o tot anul asta. Din pacate cotei + cainele meu morocanos de 12 ani = 0 cotei, deci la mine n-ar incapea.

Read More