05 May 2023

Tristețea ca viață

„Mămică ta ar fi împlinit 77 de ani dacă ar fi respectat regimul și tratamentul recomandat de medici !” 

Tata are un mod unic de a comemora persoanele dragi. Mi-a scris fraza de mai sus, alături de ceva indicații despre ce să cumpăr și unde să dau de pomană. 

Nu mai judec și nu mai cred că sunt mai presus de credințele altora. 

Dar de oferit ceva, cu gândul la mama, am să ofer. De ce nu? În definitiv, în scurta ei viață conștientă, a fost gazda perfectă.

Am să scot o prietenă bună la o cafea, pentru că mama le prețuia mult pe amândouă. Cafeaua la ibric și prietenele. Bucătăria se umplea seara de rotocoale de fum și zumzetul taclalelor.

Nu există zi în care să nu mă întreb cum ar fi arătat. Ce-ar fi crezut despre o faptă, cum s-ar fi raportat la o cunoștință, dacă ar fi fredonat o melodie. 

O recunosc și o regăsesc pretutindeni, frânturi din ea își găsesc ecoul în lumi pe care ea n-a apucat să le vadă. Fata nașilor mei are ceva din dulceața zâmbetului ei. Am o prietenă care are vocea ca a ei, joasă și tandră. Eu îi zăresc privirea uneori, când mă privesc în oglindă.

Nu o cunosc. A fost sănătoasă, lucidă, mult prea puțin timp cât să o fi cunoscut. Mare parte a copilăriei și tinereței mele am vânat-o în amintirile celorlalți, i-am întrebat pe toți cum era mama, ce fel de om era. Mi-au oferit ce aveau mai bun păstrat în inimă despre ea.

Am vârsta la care ea deja începuse să arate primele semne. Destinul ei mi-a umbrit mare parte din viață. Am s-o moștenesc, sau nu? Am să mai știu cine-mi sunt copiii, peste șase ani, sau nu? Am să mai știu cine sunt, sau nu?

Multă vreme, spaima asta pentru viitor m-a împiedicat să mă bucur de prezent. Am trecut și peste asta.

Dar nu scriu despre mine acum, ci despre ea.

Deși n-am cunoscut-o bine, ceva știu - că a fost profund nefericită în scurta și chinuita sa viață. Că a regretat aproape fiecare pas făcut. Și că tristețea pe care eu o percepeam ca parte din ea, ca mod al său de a trăi, i-a trăit încolăcită pe suflet, șarpe rece, abia lăsând-o să strecoare un surâs.

S-a refugiat în visare, în alcool și, mai târziu, în uitare. Uitare organică. S-a retras încet, încet, dintr-o lume dușmănoasă, în care se simțea stingheră și singură.

Acum că am 41 de ani, știu destul de sigur că și mama a suferit întreaga sa viață de depresie. Că a fost diagnosticată și tratată greșit. Că am iubit-o cu toții cu disperare, dar că iubirea nu-i de ajuns. Nu-i de ajuns, fără înțelegere, fără răbdare, empatie. Nu-i de ajuns să te scoată din acea spirală lentă, lăuntrică, care astupă soarele și amărăște mierea. 

N-am fost de ajuns.

Nu regret că n-am cunoscut-o mai bine sau mai mult timp, ci doar că n-a avut parte de un strop de mai multă fericire. Toată tristețea aceea de pe pleoapele, din vocea, mâinile sale. 

Toată copilăria am țesut în minte vise în care o salvez, o iau, o duc departe, ca pe-o prințesă, o scap de balauri și spaime. 

Acum, om mare fiind, cu balauri și spaime adăstându-mi uneori pe umăr, înțeleg că poate n-aș fi putut.

Că uneori sunt în noi balaurii ăștia, uneori își răsucesc molatic solzii în sufletul nostru.

Ce încerc să fac e să învăț din scurta sa viață nefericită. Să las asprimea deoparte. Și planurile.

Să ajut și atât.

Să le spun mai des alor mei că-i iubesc. Poate îi voi uita curând, dar poate ei își vor aduce aminte și de clipe bune cu mine.

Și să vorbesc mai des cu oameni cu voci și mâini calde.



0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)