16 November 2020

Lupta cu treierătoarea

 Nu reușesc să-mi aduc aminte în ce roman citit e vorba despre o treierătoare mecanizată, pe care țăranii o dușmănesc ca pe o făptură vie și diavolească, încearcă să o strice aruncându-i pietre în spițe și bucurându-se copilăros când mașinăria se oprește, temporar. Bucuria devine cruntă dezamăgire când mecanicul angajat o repară de fiecare dată.

Mi-am amintit de pasajul ăsta în ultima vreme, uitându-mă la istericalele cu care a fost respinsă forma online de învățământ. De la cramponări melodramatice până la refuzuri îndârjite, de la nu știu la nu vreau să știu. Este optimă? Nu, desigur. Este permanentă? Să sperăm că nu. Au acces toți la ea? Iarăși nu, așa cum nu au nici la igienă dentară, canalizare și medicină privată - ar trebui să renunțăm cu totul la aceste servicii, până când drepturile tuturor sunt egal împlinite? Nu. Dar este totuși un mod de a asigura pentru unii măcar continuarea unui proces de învățare, cel mai sigur în condițiile date. 

În fine, ce voiam să spun: dacă nu știi prea bine să umbli pe internet și să folosești un calculator ar trebui să înveți. Nu fi căposul care aruncă cu pietre în spițele unei mașinării deja folosite în toată lumea. N-are rost. Ai pietre prea mici și singurul care rămâne blocat ești tot tu. Tot online îți sunt calculate taxele, online ți se livrează banii. Un corporatist a făcut posibil să bagi un plastic într-un perete și să scoți bani din el, altul a digitalizat un serviciu public încât să nu mai stai a prost la 5 cozi, 6 ghișee cu 9 dosare pentru o adeverință. Online deja se desfășoară majoritatea serviciilor și acțiunilor de care depinzi. Și tot online probabil stătea destul de mult copilul tău și înainte.

Alex are un cont de WhatsApp pe care nu prea se uită, dar mai aruncă un ochi taică-su când și când. Uneori e o informație utilă pe acolo, de exemplu că s-a decalat orarul sau s-a anulat ceva. În mare majoritate a cazurilor însă, conversația e un nesfârșit șuvoi de spam și scam. Click aici ca să-ți schimbi culoarea chatului! Bagă dincoace datele tale ca să primești un muțunache virtual gratis! Click dincoace pentru coduri de Robux! 

Numai căcaturi. Viruși, scamming, phishing, date furate, telefoane, tablete și laptopuri încărcate de tot soiul de mizerii. Știu, veți spune că au 9 ani și nu au de unde ști. Vă zic eu de unde ar trebui să afle - de la noi. Partea tristă e că peste nivelul ăsta nici nu vor trece majoritatea, și peste 30 de ani îți vor trimite linkuri de genul „Click aici să afli ce animal vei fi într-o viață anterioară” , „Participă aici la super tombolă pentru a câștiga o mașină oferită de Fuego” dar și, desigur, „Noi nu dorim să ni se fure datele!”

Nu ți le-ar fura nimeni, Vasile, mai cu talent decât știi tu să le deversezi pretutindeni.

Odată cu trecerea în online ne-am izbit de un deficit evident de cunoștințe tehnologice. Avem prea mulți consumatori și prea puțini utilizatori. Consumatorul consumă, ca la TV, ce i se dă acolo. Scrie click aici? dă click acolo. Scrie băgați email și număr de cont? bagă. Scrie „Bună ziua, sunt prințul din Nigeria, trimiteți un avans să vă deblochez averea”? Trimite.

Apoi evident pățăște chestii, i se blochează contul, emailul, parola, copilul se trezește că fetița cu care conversa pe Roblox e un olandez de 53 de ani care-i cere poze pe WhatsApp, și cine-i de vină - treierătoarea, firește.

Cu sau fără pandemie, e timpul să deprindem o igienă a obiceiurilor noastre în online. Majoritatea înșelătoriilor online se bazează pe prezumția că ești prost și lacom. 
Cu un minim efort, putem depăși acest stadiu.

Tot cu un minim efort, putem să ne protejăm copilul, chiar și când stă cu tableta în mână cu orele. Pe ce stă? Ce history are? Cu cine vorbește, despre ce? De-a ce se joacă? Ce limbaj se folosește acolo? Înțelege ideea de scam, știe să nu dea click pe orice prostii? Înțelege ideea de prădător online, știe să se ferească de avansuri și abuzuri? Tu știi cât a stat azi online și ce a făcut? Tu știi să intri să-i recuperezi parola, sau să setezi o limită de timp, sau să blochezi anumite siteuri?

Toate astea sunt posibile. Chiar nu trebuie să fii vreun programator cu capul mare. Exact în intervalul de timp în care citim despre 915 oferte la perdele sau 14 articole despre noua conspirație, am putea învăța și să ne protejăm și să devenim utilizatori de internet. Și nu e opțiune sau o înclinație, e o necesitate. 

0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)