M-am încurcat iar astăzi când scriam unei prietene. Am folosit incorect sensul unui cuvânt. Și ca de obicei, pe lângă jena momentului, am avut acea groază gâtuită undeva într-un colț al minții, "Doamne, oare mă apropii..."
Și am rugat-o ca atunci când voi fi dementa și voi mai ști doar cinci cuvinte, dintre care unul va fi căcat, să-și aducă aminte că odată am știut mai multe.
Am dat unfollow unei pagini care tot anunță tot felul de descoperiri, posibilități de diagnostic, noi cauze, noi posibile tratamente. Toate astea mă umplu de disperare. Îmi întăresc certitudinea că salvarea e aproape, dar nu suficient pentru mine.
Desigur, poate nu voi avea. Dar acest poate e atât de palid, biet scut ce nu zăgăzuiește talazurile de gânduri negre.
Mă tot milogesc de neurologi, le scriu, le vorbesc, mă prezint la consult. Mă refuză politicos, cu milă reținută. Mă îndeamnă să mă duc să învăț un dans nou și să mănânc mai mult pește. Îmi spun că nu au cum sa afle câți ani de luciditate mai am. Nici dacă îi mai am. Unul mi-a povestit cu tâlc propria viață, cum ajuns la 90 de ani bolnav, sărac și umilit de confrați. Și cum demența a ajuns ultima lui grijă. Tristă consolare.
Aproape zilnic mă gândesc la mama.
Mă gândesc la ea in momente simple, mă gândeam la ea curățând legumele pentru ciorbă și la dexteritatea pe care o căpătase cu cuțitul ei mic. Mă gândesc că ar fi uimit-o și ar fi încântat-o curățitorul de legume. In asemenea momente îmi vine in minte, când mă gândesc că ar bucura-o unele lucruri, altele ar dezgusta-o, cu altele nu s-ar descurca deloc.
Să fie oare dragostea asta față de trecut perfidul semn care ne unește. Să fie oare trecutul un iubit cu sărut otrăvit, care șoptește "Mai stai cu mine, de data asta stai ceva mai mult, oricum aici ți-e cel mai bine, rămâi cu mine. Ce mai cauți în prezent? Te înșeală, te dezamăgește, iar viitorul te înspăimântă. Rămâi cu mine și va fi totul ca înainte, ah, ce formulare ridicolă, va fi chiar mai bine, va fi totul ca înapoi, înainte nu va mai exista vreodată. Doar înapoi, înapoi, înapoi în timp, înapoi în tine vom merge, va fi totul din ce in ce mai înapoi, înapoi când știai să citești, înapoi când știai cum te cheamă, înapoi când știai cuvinte multe și felurite și le așterneai în așa fel încât să te țină minte alții".
Dar bunica ta ai scris ca a trait pana la 90 de ani deci poti semana cu dumneaei.
ReplyDeleteCred ca e inutil sa te gandesti la asta .
Kariokă dragă, de ce nu mai scrii? Mi-e dor tare sa te citesc,am luat tot blogul de la capăt (pt a 3a oară de cand m-am pripășit p-aci).
ReplyDelete