Dacă te consolează cu ceva ...

Există un chițibuș mic care mă enervează, și asta în primul rând pentru că-s chițibușară (ce cuvânt frumos de tastat cu diacritice, îți devin degetele piciorușe de balerină în pas-de-quatre) și în al doilea rând pentru că e enervant.
Se dă următoarea situație: Cutare persoană se plânge de cutare necaz. S-a îmbolnăvit câinele, a răcit iar copilul, s-a fleoștit sufleul, a luat amendă, you name it. Și se plânge cuiva. Ori prin viu grai ori pe FB ori pe vreun blog al dumisale.
Dacă tot se plânge cuiva, atunci evident că vrea feedback, că altfel scria o poezie despre corbi și nevermore și n-o mai publica în veci, nu stătea să se jeluiască la prieteni, nu? Și bine face; suntem ființe sociale, și greul e mai ușor de dus pe umerii mai multora. Și feedback-ul nu întârzie deloc.
Apar consolatorii.

Ți-e bolnav câinele? Dacă te consolează cu ceva, mie mi-a murit pisica.
Are muci cel mic? Dacă te consolează cu ceva, al meu a făcut otită perforată. De TREI ORI.
Amendă ai luat? Cât? Aha. Dacă te consolează cu ceva, eu am luat triplu.
Ai rămas fără job? Dacă te consolează cu ceva, eu îmi caut din noiembrie. Noiembrie acum trei ani.

Mă, voi sunteți tâmpiți?
Sau malefici?
Sau ambele?

S-o luăm semantic. X, prieten sau cunoscut, îți zice că a pățit ceva rău, iar tu afirmi că intenționezi să-l consolezi (tu ai scris asta, dacă te consolează cu ceva) spunându-i că ție ți-a tras-o soarta la popou și mai rău.
Pe cine dracului consolează răul prietenilor? Ce fel de prieteni aveți? Serios, ce reacție te aștepți să obții? Uneori mă întreb cum ar fi să jubileze cel căruia i se adresează consolarea, să zică HA, ce m-ai consolat! Eram cam amărât, dar acum că știu că ești șomer, cu un picior rupt, un câine mort și sarmalele afumate, mă simt absolut excelent, ce zi minunată! Sper să crăpi! Prietenește. Să-mi mai zici din astea, te rog.

Mă pot gândi la foarte puține persoane pentru care consolarea vine din conștientizarea suferinței celor apropiați. Și toate persoanele alea ar trebui ținute sub cheie, undeva departe.

Okay, știu, nu aia ați vrut să spuneți - paranteză, încă un chițibuș: când te exprimi ca boul, descoperi sau ți se descoperă asta și bagi the ultimate wildcard nu asta am vrut să spun. Well, asta ți-a ieșit, deci spune și tu mai cu folos.

Dar ce-ați vrut de fapt să spuneți? Cumva "Oh, dar observ o competiție de bocitoare în plină înfiripare! Să fi scris amărâta asta că a pățit cutare necaz doar pentru vreun strop de compasiune, empatie sau mai știi, vreo soluție! NICI GÂND! În mod sigur a scris pentru a-și însuși niște lauri, ai nefericirii absolute în cutărică situație. Trebuie să intervin! Doar EU pot fi pe podiumul văicăricioșilor, deci unde mi-s poveștile hiperbolizante, mă duc să triumf prin propria-mi jale! Uite la aia, amatoarea, cum se plânge că n-a mai găsit bocanci de schi la Postăvarul. Habar n-are ce chintă regală de povești montaniarde pline de ghinion, groază și teroare am eu în mînecă. Ia să-i zic vreo două, să nu se mai plângă nici de frică."


Sau secul dacă te consolează cu ceva, nu ești singur în situația asta.
Bă, să știi că nu. Niciodată n-a consolat pe nimeni întreg la cap să știe că mai sunt și alții care-și rup picioare, pierd metrouri sau scapă borcane pe jos.

În încheiere, dacă vă consolează cu ceva, eu nu vreau să vă consolez azi cu nimic.