17 November 2014

Am de dat un cadou

Dragii mei,

Acu ca am terminat si cu alegerile, revenim incetisor si la alte aspecte ale vietii.
Dupa cum unii dintre voi stiu poate, am tradus cartea lui Alfie Kohn, Pedepsiti prin Recompense.
Domnul Kohn revine in Bucuresti, pe 22 noiembrie, pentru a doua tura de conferinte. Primele au fost bine primite, si am vazut multi oameni plecand pusi pe ganduri din sala. Ceea ce pentru mine e mult mai bine decat sa plece iluminati sau plutind sau mai stiu eu cum. Plutitul si iluminatul pot fi o stare, euforia e cam de moment. Gandurile in schimb forfotesc, sunt ale noastre, schimba si determina actiuni.
M-am intalnit cu Gabriela si Eduard, doi dintre cei din bucataria acestei carti, in spatele caruia s-au ascuns ceva emotii si munca. Am discutat despre lansare, despre conferinte. Am aflat ca se vinde cartea buluc, ca painea calda. Foarte bine. Am aflat si ca la conferinte participa foarte multe cadre didactice din invatamantul alternativ. Ala de care n-am eu bani, dar la care visez :) Foarte bine,macar copiii altora sa fie mai bine tratati.

Asa ca am decis ca invitatia mea - data in calitate de nu stiu ce exact, de traducator sau blogger, dar pentru care foarte multumesc - as da-o unui cadru didactic din invatamantul de STAT. Unuia care n-are sanse poate sa ajunga , ca deh, salariul, bugetul. Stiu ca sistemul e cum e. Dar poate daca e macar un Apostol (vezi cartea) printre noi, care isi doreste sa afle, sa se informeze, chit ca nu e pe aceeasi lungime de unda, eu i-o dau cu draga inima. Costa cat costa, la mine uite ca nu costa nimic. Eu mi-am petrecut vara cu Alfie Kohn practic si de altfel eu nu mai simt nevoia sa ma conving. Cat am rumegat la carte, eu zic ca am extras ce era de extras din ea, pentru mintea mea si pentru deciziile din viitor.

Cu atat mai mult cu cat aveti poate dubii la alternativele propuse de Alfie Kohn, v-as sfatui sa mergeti sa aruncati un ochi si sa deschideti o ureche catre el. Imi pare oarecum rau ca nu ajung, dar nu mai rau pe cat mi-ar parea sa nu ajunga vreunul dintre cei care pot avea cu adevarat impact asupra unor caractere in formare. Eu una n-am ce copchii sa influentez in afara de al meu, nici in bine , nici in rau.
 Deci invitatia mea v-o dau cu draga inima. Sa va ajute pe voi....si pe noi.

Conditii:
* vedeti ca nu pot sa va asigur transport la Bucuresti, iar cazare, pai, daca vreti , am o canapea in sufragerie. Sa nu va fie frica de caine.
* sa fiti cadru didactic in invatamantul de STAT. Iertati-mi discriminarea, dar stiu ca segmentul alternativ e bine reprezentat la frumoasele evenimente de acest gen. La stat, bate vantul si prin buzunare si peste tot.
* Sa-mi lasati comentariu (1) in care sa-mi ziceti "Sunt cutare, particip pentru ca: " si insirati un motiv pentru care vreti sa il vedeti pe Alfie, nu stiu, ce asteptari, curiozitati aveti.
* Dar sa-mi lasati si pe mail o dovada ceva ca sunteti profesori, educatori, invatatori la stat.  Nu zic sa va pozati cartea de munca, dar orisicat, ceva detalii despre unde si ce predati macar.  Lasati si un numar de telefon pe mail, sa dam unii de altii daca iesiti castigatori la tragerea la sorti.
* Dupa ce va duceti, poate imi scrieti si mie doua trei cuvinte despre cum a fost si daca v-a ajutat cu ceva. Sa le punem aici, pe blog. Fireste, nu va pot obliga, dar ar fi fain :)

In rest, va trag la sorti . JOI. - scuze, am realizat ca e cam tarziu vineri pt cei care trebuie sa plece din provincie. Joi tragem la sorti.
Sambata e conferinta, incepe de la 10, se termina la 17.30, uite ca tre sa aflu daca invitatia mea le includea pe amandoua, pare-mi-se ca da.

Iar unui al doilea cadru didactic -deci nu tot cel cu conferinta - ii ofer, tot prin tragere la sorti, un exemplar din Pedepsiti prin recompense. Cu rugamintea sa fie darnic si sa-l imprumute cui l-o mai cere, dupa ce termina de citit.

Fireste, posibil sa n-am nici eu ce batranica sa trec strada, adica sa nu ma citeasca absolut niciun cadru didactic si nici sa aiba chef sa se duca. Dar eu incerc.

17 comments:

  1. Foarte interesanta initiativa! Ma bucur sa citesc ca te-ai gandit la cadrele didactice.
    Mie mi-ar fi placut mult sa o pot inscrie in concurs pe educatoarea copilului meu. Este o tipa tanara, care este inca la master (la psihologie, deci chiar ar fi apreciat ideile conferintei) si care este in formare in meseria aceasta.
    Doar ca ea este educatoare la privat, deci nu poate participa. Este pacat, pentru ca nici la privat salariile nu sunt asa mari, mai ales pentru cei tineri.
    Oricum, orice cadru didactic va castiga invitatia sigur va avea de invatat de la conferinta. Si ma bucur mult ca vei oferi sansa asta cuiva.

    ReplyDelete
  2. Buna ziua, va scriu in numele mamei mele, educatoare in invatamantul de stat si careia i-am vosrbit despre aceasta conferinta. Fiind educatoare la sat intr-un judet destul de sarac, va dati seama ce ar insemna pentru ea aceasta participare, i-ar deschide mintea si spre o viziune mai avansata si presupun mult diferita decat invechita programa a sistemului nostru..ii plac copiii foarte mult si ar fi o bucurie sa participe sambata unde poate afla lucruri noi despre cum sa lucreze si mai bine cu ei. multumesc. adina

    ReplyDelete
  3. Va salut si va felicit cu tot sufletul dupa ce am citit despre frumoasa d-stra initiativa!!! Eu as vrea sa merg la conferinta, dar nu pot ajunge sambata sub nicio forma, trebuie sa ma operez in acea zi. In schimb, ma intereseaza cartea foarte, foarte, foarte mult!!! Sunt invatatoare din anul 1993, conduc si un cor de copii, asa ca mi-ar fi mai mult decat utila in contextul in care copiii cu care lucrez eu au nevoie de ceva in plus fata de casa, masa, imbracaminte si ghiozdan (daca le au si pe acelea...). Asa ca, eu ma inscriu la concursul d-stra pentru carte. Atat! Si va multumesc, atat in numele meu, cat si in numele copiilor carora sper sa le fac viata de scolari mai frumoasa in fiecare zi.

    ReplyDelete
  4. Ma inscriu la tragerea la sorti pentru a purcede la conferinta! Sunt "litza chitzalau" la un liceu (de stat!:D) intr-un orasel de provincie, liceu cu elevi faini care ar putea fi si mai faini daca ar avea mai multi profesori "AP" ca sa zic asa:)) Bine, nu neaparat AP dar sa nu fie atat de porniti pe dresaj, de ajung bietii sa astepte notele ca pe niste bombonici, ce e aia "cunoastere de dragul cunoasterii"?! Pe scurt, nu mi-ar strica nici mie un "training" ca, vorba fostului meu dirig:"nimeni nu e perfect...toti gresiti!" Laura Szebeni, Baia Mare

    ReplyDelete
  5. Excelentă idee și venită la momentul oportun!
    Sunt profesor la un liceu de stat, am elevi de la clasa a cincea la clasa a 12-a, am și doi copii... mai trebuie să spun și altceva ca să justific că vreau să ajung la conferință și mi-ar prinde și foarte bine? Și mie, și copiilor pe care trebuie să-i pot înțelege ca să-i pot ajuta. Vin din provincie, deci a plăti și cazare, și drum, și bilet e un pic cam mult pentru mine (mult prea mult, de aceea mă uitam tânjind la anunțul despre conferință).
    Pentru că am înțeles demult timp că îmi place meseria mea și mă face fericită, încerc să o fac la un nivel de care să nu-mi fie rușine. Orice carte, orice conferință îmi prinde bine și mă motivează să-mi găsesc bucuria în primul rând în ceea ce fac.
    Despre șansa de a câștiga o carte voi spune că îmi place să citesc, să și scriu și dacă va fi să ajungă la mine, cartea va fi recenzată și prezentată și altor părinți pe blogul. apoi, va călători într-un grup de mămici din Constanța, care, încet și sigur, schimbă câte ceva în tot ceea ce înseamnă naștere, alăptare și educarea copiilor.
    Cu respect pentru inițiativă, prof. Adina Holban

    ReplyDelete
  6. Am reușit să scap și greșeli de tastare: era ,,de mult timp,, și ,,blog,,, nu blogul. Scuze.

    ReplyDelete
  7. Mă înscriu și eu cu mare drag pentru cartea promisă :)

    Ca profesor de română nu-i ușor să scriu pe scurt (și există o doamnă, franțuzoiacă, ce a spus-o așa frumos înainte) de ce o vreau... încerc!

    1. Îl iubesc pe Alfie (și cum omul ăsta nu dă soluții, nu-l poți trece la categoria - citit, altul la rând!)

    2. Vreau să-l aduc în școală, acolo unde, cu durere, nu-l știu (încă) folosi la maximum. Și asta creează frustrări.

    3. Îi iubesc pe pruncii mei chiar și când îmi pun toți nervii la încercare (mă gândesc intens la faptul că am acasă o domniță de 5 ani care face des lucrul ăsta...și știm așa bine că cei mai „incomozi” gândesc cel mai autentic!), așa că, poate mai mult pentru ei decât pentru mine, trebuie să descopăr cum se poate mula cât mai mult Alfie peste ceea ce avem noi de făcut.

    Ioana Schilinka
    Beiuș, Bihor

    PS. Succes, Laura! :D :* Și tuturor! Frumoasă tare inițiativa! (vine la pachet cu starea mea de spirit de azi, debutată ieri seară la ora 21 :D)

    ReplyDelete
  8. Buna, Karioka! Sunt cadru didactic, insa nu profesez, din diverse motive...In ultimii ani am invatat mai multe chestii frumoase de pe internet, de cat chestiile de baza de la facultate, urmarind activitati si citind bloguri...Imi doresc mult sa citesc cartea, noi in provincie suntem privati de multe chestii bune...

    ReplyDelete
  9. Concursul se adreseaza doar cadrelor didactice active, din invatamantul de stat, va rog. Stiu ca multi aveti / avem cursul de pedagogie absolvit din facultate, dar eu ma adresez doar celor care predau ca activitate profesionala, nu celor care tin diploma in dulap. Multumesc pentru intelegere. Am tintit specific aceasta categorie, pentru ca stiu cat de privati sunt si de informare, si de bani, si de toate. Si Ma gandesc la faptul ca zi de zi lucreaza alaturi de copiii nostri, mai precis de marea lor majoritate.

    ReplyDelete
  10. Buna dimineata sa zic... pt ca ora cam asa arata :) Ma numesc Cristina si sunt educatoare la o gradinita de stat din Bucuresti in care am 42 copii inscrisi la grupa...acasa am o fetita la clasa pregatitoare... deci eu zic ca mi-ar prinde foarte bine cartea.... din pacate la conferinta, sambata, nu stiu in ce masura as putea ajunge.... am niste probleme familiale de rezolvat...sau daca sunteti de acord eu propun altceva... cine merge la curs sa impartaseasca si celorlalte ce a invatat nou acolo si/sau cine primeste cartea sa o imprumute si celorlalte care au scris aici, ca eu zic ca suntem interesate din moment ce am comentat toate nu? Cum vi se pare propunerea mea?.... Bafta tuturor! Si nu in ultimul rand felicitari pt ca daruiti ceva!...

    ReplyDelete
  11. Am putea lasa fiecare mailul pt castigatoare daca sunteti de acord sa ne impartaseasca din ce este nou... sau sa se imprumute cartea .... toate cele bune!

    ReplyDelete
  12. Cristelc, lasa-mi un email cu ceva date identificare, te rog, ca sa te pot lua in calcul. Merci.

    ReplyDelete
  13. Am verificat pentru:
    dna Marinescu
    dna Ivan Gabriela
    dna Laura Szebeni
    dna Adina Holban
    dna Ioana Schilinka

    Deocamdata, pe ele le am inscrise.

    ReplyDelete
  14. Bună ziua! Sunt învățătoare de 8 ani și doresc să particip la conferință pentru că vreau să schimb ceva.

    ReplyDelete
  15. Buna seara! Numele meu este Amalia Secretianu, sunt profesoara de pian la Liceul de Arta din Ploiesti. As dori sa ma inscriu la tragerea la sorti pentru carte, nu am nicio sansa sa ajung la conferinta. Ma intereseaza pentru ca nu cunosc autorul si nici ce a scris. Felicitari pentru blog si m-mesc pentru serile in care articolele m-au inveselit si mi-au schimbat starea de spirit.

    ReplyDelete
  16. Buna seara, sunt profesoara de pian la Liceul de Arta din Ploiesti. As dori sa ma inscriu la tragerea la sorti pentru carte, la conferinta nu am nicio sansa sa ajung.
    Felicitari pentru blog si m-mesc pentru serile in care articolele m-au inseninat si mi-au schimbat starea de spirit.

    ReplyDelete
  17. Am avut norocul să fiu în sală la o altă conferință, acum ceva timp, a doctorului Jack Newman (Alăptarea,pe înțelesul tuturor). Mi-a rămas în cap ceea ce făcea o mămică: tasta în timp real informații din ceea ce se spunea la conferință. Așa văd eu diseminarea a ceea ce va fi acolo. Plus articol pe blog: Mămicile sunt mai legate de casă, nu pot pleca când și cum vor. Dar de citit, pot citi. Așa mi-a ieșit mie un articlolaș despre conferințele Uraniei Cremene: http://ladrumcuapolodor.blogspot.ro/2014/11/conferintele-uraniei-si-briosele.html. Nu e genial, am avut și fetița cu mine, dar îmi folosește mie în primul rând, evit să uit idei utile.
    Și despre carte propun să scrie mămica/ mămicile care o vor citi. Ce ziceți?
    În altă ordine de idei, îmi place blogul, mă bucur că l-am descoperit :).

    ReplyDelete

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)